Spuneţi, copii, la moartea unui prieten iubit aţi putea să umblaţi în haine pestriţe şi cu o coroană pe cap? Sau, într-o zi de Crăciun, aţi putea pune o haină neagră de doliu? Pentru ce nu? Nu-i aşa că în port trebuie să arăţi ceea ce simţi şi în inimă? Haina caută, ca să zicem aşa, să fie un semn, o icoană a stării noastre sufleteşti. Trebuie să vadă şi oamenii cum eşti dispus, ca să nu facă glume cu tine când te-a lovit vreo crâncenă nenorocire.

Imi aduc aminte de timpul când eram şcolar, că aceia care veneau în doliu, nu mai erau cicăliţi de ceilalţi, ei erau trataţi cu un fel de sfioasă seriozitate. Şi ce frumos e, pe de altă parte, când îţi arăţi şi bucuria prin felul îmbrăcămintei. Atunci şi ceilalţi iau parte la fericita ta dispoziţie. Astfel, când un cârd de copii în haine albe şi cu pălării de toate culorile fac o plimbare şi cântă şi chiuie, bătrânii se opresc locului şi grăiesc, cu aleanul întipărit pe chip: „Ah, da, tinereţea!..." şi înaintea ochilor le învie timpurile când şi ei o luau tot astfel razna şi multă vreme se mai uită pe urma copiilor. Da, tinereţea!...

Socotesc mai fericiţi decât toţi pe acei oameni care au darul să rostească şi în afară tot ce frământă inima lor, bunăoară un pictor, care poate să întrupeze în culori gândurile şi visurile lui cele mai frumoase, sau un sculptor, care face ca sufletul lui să ne vorbească prin marmură, sau un muzicant, care dă glas simţămintelor lui în tonuri minunate. Pentru asta, ferice de acela care poate cât de puţin să cânte din gură sau dintr-un instrument; ferice de cel mai sărac lăutar de sat, care seara cântă din armonică ceea ce îi spune inima lui.

In ijloc un nobil englez fu pus, din porunca regelui, la închisoare pe toată viaţa. La început era deznădăjduit cu totul şi bătea cu pumnii în pereţi, ca un ieşit din minţi. Pe urmă însă, îl năpădi o smerenie liniştită şi o aşa răbdare, încât adesea îl găseau cufundat în rugăciune, cu mâinile împreunate. Apoi îl năpădi dorul de a-şi arăta, într-un chip oarecare, această pornire evlavioasă. Se rugă de temnicer să-i dea o daltă şi luni întregi dăltui pe peretele închisorii chipul lui Iisus pe cruce, până când într-o zi, Mântuitorul căută înspre cel întemniţat atât de duios şi plin de o răbdare atât de sublimă, încât i se păru că se întâmplase o minune şi chipul căpătase viaţă. Nu se întâmplase însă nimic altceva decât că propriul său simţământ, atât de adânc, se întruchipase în piatra cea rece şi mohorâtă şi aceasta îl făcea aşa de fericit.

Acum, spre a te exprima, sunt şi alte mijloace decât vorba, pictura, cântecul şi culoarea îmbrăcămintei. Te poţi exprima până şi prin deprinderile tale. Sunt, bunăoară, oameni care doresc a fi cât mai smeriţi.

Aceştia au să caute să arate acest lucru încetul cu încetul în toate apucăturile lor zilnice, în salutul lor, în răspunsurile şi ţinuta lor, până ce în sfârşit întreaga lor fiinţă răsuflă numai smerenie, întocmai cum artistul reuşeşte, după multe lovituri de daltă, să dea chip statuii lui în aşa fel, încât gândurile sale sunt pe de-a-ntregul întrupate într-însa.

Acum, spuneţi, cum veţi căuta să vă arătaţi dorinţa de curăţenie? Nu cred să fie om pe lume, oricât de înapoiat, care să nu fi avut vreodată, în fundul inimii sale, dorinţa de a fi curat. Când ai căuta, poate că sigur nu ştii lămurit, despre ce este vorba; e însă aşa un dor de a fi scăpat de toate petele, să fii cu inima albă ca zăpada, neprihănit de tot ce e murdar în cuvinte, mişcări şi gânduri. Cum ai să arăţi, în fiinţa ta, acest lucru? prin mâini murdare, un păr nepieptănat şi pete pe haine şi prin întrebuinţarea de vorbe murdare? Cred că, dimpotrivă. Cine nu e curat dintr-o deprindere firească, acela trebuie să caute să fie astfel, spre a-şi rosti râvna inimii lui după o curăţie neprihănită; întreaga sa înfăţişare poate fi pentru el un mijloc spre a întrupa această râvnă, întocmai cum piatra slujeşte ca mijloc sculptorului. Nu vreau să spun că pentru asta ai nevoie să porţi haine scumpe. Omul cel mai sărac însă tot găseşte apă spre a-şi spăla şi curăţa îmbrăcămintea. Lucrul de căpetenie este să ai voinţa hotărâtă şi dorul de a rosti ceva mai înalt prin aceste deprinderi, să fii un artist al curăţeniei.

Cine a făcut o dată începutul şi a ajuns să ia seama la orice fir de praf şi la orice pată pe obraz, pe mâini şi pe haine, acela, spre marea sa bucurie, are să mai facă o descoperire însemnată. Anume, după cum muzica lucrează asupra inimii, liniştindu-ne şi înălţându-ne, tot astfel şi obişnuinţa curăţeniei are o mare înrâurire asupra sufletului. Ne îndrăgostim atunci de curăţenie şi ajungem, astfel, nerăbdători nu numai împotriva petelor de pe haine, ci şi împotriva petelor de pe caracterul nostru, împotriva cuvintelor murdare care ne vin pe buze şi a gândurilor murdare care ne dau târcoale în suflet.

Dacă vă gândiţi la aceasta, atunci veţi înţelege pentru ce întemeietorii de religii mari puneau atâta greutate pe spălările regulate, îndeplinite cu evlavie. Ei ştiau că această obişnuinţă lucrează şi înăuntru, că e un ajutor pentru om, un îndemn spre a gândi şi a vorbi curat.

Pe de altă parte, necurăţenia pe dinafară este o mare primejdie, deoarece întinează şi molipseşte şi sufletul omului. Aţi auzit că petele de vitriol sunt aşa de primejdioase din pricină că ard nu numai haina, ci răzbat până la pielea omului şi pot face răni în carne. Acest lucru se petrece nu numai cu petele de vitriol, ci cu orice fel de pete. Ele rod omul până la os, până în adâncurile lui. Cine e în stare să umble zile întregi cu o pată mare de gălbenuş de ou pe haină, acela şi în sufletul lui nu va pune numaidecât mâna pe săpun: în faţa murdăriei nu mai simte nicio scârbă. îi e uşor să trăiască cu pete, iar cui nu îi este ruşine cu mâinile şi cu unghiile lui murdare nu îi va fi ruşine nici cu vorbele lui murdare şi, la urma urmei, pentru trebuinţele lui zilnice îşi va alege numai gânduri murdare.

Pentru asta, bunii cunoscători de oameni se uită întotdeauna mai întâi la curăţenia unui om când vor să afle dacă pot să aibă încredere într- însul. Un negru din America de Nord, care în copilăria lui a fost rob, iar acum e un învăţător bine văzut şi un mare orator al Americii, şi-a publicat de curând istoria vieţii lui. Aici povesteşte cum la vârsta de 12 ani a umblat pe jos vreme de trei zile, ca un copil sărac ce era, spre a fi primit într-o şcoală mare de negri. Bani nu avea nicio para, spre a-şi plăti şcoala; nădăjduia însă să câştige, făcând treabă printre picături. Când se rugă de directoare să-l primească, aceasta îi dădu întâi şi întâi sarcina să facă curăţenie în două camere. Făcu acest lucru cu atâta îngrijire, încât nu se mai zărea niciun firicel de praf. Când ea văzu aceasta, îl şi primi: căpătase încredere în dânsul. Căci se gândea: dacă face aşa, atunci şi în celelalte activităţi ale lui va fi tot curat şi cu rânduială. Are să ajungă la ceva.

In aceeaşi carte mai povesteşte că cel dintâi şi mai însemnat lucru spre a face oameni din negri şi a-i civiliza, este să-i aduci să întrebuinţeze peria de dinţi. Aceasta e mai însemnat decât a-i învăţa să citească, căci atâta timp cât nu s-au deprins temeinic cu curăţenia, nici citirea nu e la dânşii curată şi cu rânduială. Peria de dinţi le dă mai întâi ţinută. Odată ce s-au obişnuit cu peria de dinţi, toată purtarea lor în celelalte privinţe se molipseşte încetul cu încetul de la această deprindere şi îi face să fie mai curaţi şi mai cu rânduială.

Vedeţi prin urmare: curăţenia nu este ceva lăturalnic, de care scapi cât mai iute cu putinţă şi cu apă cât mai puţină, aşa încât a doua zi toată batista să-ţi fie plină de petele negre de la degete, ci e un fapt de care atârnă în viaţă multe lucruri mari. Numai câte un gură-cască cugetă că, dacă îi merge bine în lume şi are noroc, pricina e că are undeva un unchi puternic şi o mătuşă bogată, prin al căror ajutor, cu bani şi cu stăruinţă e împins înainte. Eu vă spun însă: curăţenia este cea mai bogată şi mai puternică mătuşă de moştenit şi, cine stă bine cu dânsa, mijlocirea ei îi deschide uşile domnilor celor mai mari. Oamenii murdari însă pot să aibă unchi cât de bogaţi şi de puternici; cine vede pe hainele lor pete mari şi noroiul de pe străzi, hârtiile pline de grăsime şi mâinile murdare, acela se şterge pe mâini şi zice:

- Imi pare foarte rău, din nenorocire pentru moment nu e loc.

Cartea vietii, Editura Renasterea

Cumpara volumul "Cartea vietii"

 

• Cand omul dobandeste curatenia
  Publicat in : Pilda zilei
• Curatenia sufletului
  Publicat in : Pilda zilei
• Curatenia generala a sufletului
  Publicat in : Credinta
• Spovedania
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: