Cu toate că nu este un dar specific al celor nebuni pentru Hristos (pe care şi părinţii cei duhovniceşti îl aveau), aceştia sunt cu toţii înainte-văzători, adică au, pe de o parte, puterea de a citi în inimile oamenilor (cardiognosie) şi de a vedea în ele cugetele şi simţirile tăinuite, nemărturisite şi chiar neştiute ale acelora, iar, pe de altă parte, darul de a cunoaşte persoane aflate departe, lucruri şi întâmplări care se petrec prin alte locuri, încă şi cele din trecutul oamenilor.
Numeroase istorisiri arată că părintele Gavriil avea darul acesta. Sora Teodora Bolkvadze scrie astfel: „Părintele Gavriil avea darul de a citi gândurile, era cu neputinţă să-i ascunzi ceva." Unul dintre fiii săi duhovniceşti, Otar Nikolaişvili, spune că părintele răspundea la întrebările pe care gândea să i le pună, mai înainte de a rosti vreun cuvânt. Iar monahia Parascheva spune şi ea: „într-o zi, l-am întrebat pe părintele Gavriil dacă poate să mă spovedească, iar el mi-a zis: «Ia o oglindă şi uită-te la tine. Socotesc că nu-ţi vezi tu chipul atât de limpede pe cât de limpede îţi văd eu sufletul. N-am nevoie de spovedania ta."
Părintele Gavriil primise acest dar de la Dumnezeu în copilărie, după cum s-a văzut din istorisirea vieţii sale. în vremea războiului, pe când avea doar doisprezece ani, oamenii veneau la el ca să le spună ce se va întâmpla cu rudele lor plecate pe front. îl vedem, iarăşi, câţiva ani mai târziu, cum le descoperea celor care veneau la ghicitoarea Margo (care îl adăpostise în casa ei) lucruri care întreceau aşa-zisa ei putere de „a ghici", pentru a-i aduce astfel la credinţă.
Darul acesta nu l-a părăsit, ci, dimpotrivă, a tot sporit. Ca toţi cei duhovniceşti înzestraţi cu acest dar, se folosea de el nu spre binele sau spre slava sa, ci spre binele şi spre ajutorul celor care veneau la el.
Arhimandritul Sava Kuceava istoriseşte cum părintele Gavriil îi ajuta pe tineri să-şi mărturisească greşelile la spovedanie, arătându-le chiar el care şi cum sunt acelea: „Odată, nişte tineri au venit la părintele Gavriil ca să se spovedească. Dar, pentru că nu erau obişnuiţi cu spovedania, le era greu şi nu ştiau de unde şi cu ce să înceapă. Aşa că părintele Gavriil a început cu blândeţe să le arate el însuşi greşelile făcute de ei, astfel că până la urmă n-au mai avut nimic de adăugat... Şi, primind sfat de la el, au plecat uşuraţi."
Altora le descoperea, fără voia lor, păcatele săvârşite, ca să-i aducă la căinţă şi la schimbarea vieţii.
Maica Parascheva spune: „Intr-o zi, un monah l-a întrebat despre post şi despre însemnătatea lui. «Aşteaptă numai o clipă!», i-a zis părintele şi a început să-i înşire toate păcatele pe care le făcuse acela din copilărie. Monahul, cuprins de tulburare, a căzut în genunchi, cerând iertare, şi atunci părintele s-a bucurat mult şi l-a poftit să mănânce ceva."
Cu darul său de străvedere, părintele Gavriil cunoştea oful nerostit al unora şi-i ajuta, ferindu-i adesea de cursele diavolului şi de pierzanie.
Arhimandritul Sava Kuchava scrie astfel: „Cuvintele părintelui Gavriil erau întotdeauna rostite la momentul potrivit, ca să-i ferească pe oameni de tulburare şi de înşelare. Greu lucru era să-i pricepi gândul, lui însă sufletele îi erau cu totul străvezii, şi, prin dreapta sa socotinţă duhovnicească, orice amăgire şi părere de sine piereau."
Astfel, sora Nino Julakidze îşi aminteşte: „La câteva luni după venirea mea la Mănăstirea Samtavro, am avut parte de o mare ispită. O monahie s-a pornit împotriva mea, cu vorbire de rău şi cu învinuiri. N-am spus nimănui nimic, şi mi-am zis că pentru păcatele mele îndur toate astea. Nu voiam nici să-l tulbur pe părintele cu jelaniile mele. în cele din urmă, situaţia s-a înrăutăţit atât de tare, încât m-am hotărât să plec din mănăstire, însă, iarăşi, n-am spus nimănui nimic. Venise vremea rugăciunii, când toată obştea se aduna în biserică. Mergeam şi eu, de una singură. Pe scările bisericii, m-a întâmpinat părintele Gavriil şi mi-a şoptit: «Vrăjmaşul vrea să te lipsească de slavă. Rabdă şi ţine-te tare!» M-am minunat de cum a putut el să-mi cunoască gândurile. Incă şi mai tare m-am minunat când l-am văzut că se duce către cea care mă vorbise de rău şi o mustră. Am dat slavă lui Dumnezeu şi m-am hotărât să rămân în mănăstire. Curând, cuvintele ziditoare ale părintelui Gavriil au dat roade, şi răbdarea mi-a fost răsplătită. Patriarhul şi-a dat binecuvântarea pentru călugărirea mea, şi am fost tunsă în monahism după un an."
Mărturia surorii Nana Agladze arată cum harul străvederii se însoţea la părintele Gavriil cu purtările sale de nebun pentru Hristos şi ce urmări mântuitoare avea însoţirea aceasta: „Odată, m-au năpădit cugetele de slavă deşartă, şi, cu toate că ştiam că sunt de la cel rău, nu m-am luptat cu ele. Când m-am dus la părintele Gavriil, ca să iau binecuvântare de la el, a început să strige: «Nu-i bună de nimic! Daţi-o afară!» Am ieşit umilită, dar curând cugetele de slavă deşartă s-au risipit şi s-au dus. A doua zi, trecând prin faţa chiliei părintelui, l-am auzit strigând: «Ah, însuşi papa de la Roma a venit să mă vadă pe mine, păcătosul, şi să ia binecuvântare de la mine!», şi am înţeles că furtuna se liniştise. Data următoare mi-a spus: «Toate ispitele îngăduite de Dumnezeu ne sunt date spre încercare.»"
Jean-Claude Larchet
Sfantul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos, Editura Sophia
CUMPARA CARTEA SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.