De la Atena Sfantului Pavel la Areopagurile contemporane
Prin cuvantarea din Areopag, Sfantul Pavel nu ne-a lasat numai o mare lectie de teologie, in care a stiut sa integreze si anumite intuitii ale ratiunii (fara sa rationalizeze credinta!), ci si un stil de apropiere si de "dialog" cu oamenii de alta credinta si de alte culturi: nu trebuie sa pretindem numai sa invatam pe altii, ci trebuie sa fim disponibili si de a accepta acele "semina veritatis" pe care persoanele si popoarele le poarta totdeauna cu ele, chiar daca uneori amestecate cu erori si grosolanii.
In acest sens putem spune ca experienta ateniana a Sfantului Pavel a fost "exemplara" pentru noi toti si este de reluat totdeauna efortul de la inceput. In Areopagul Atenei a fost facuta prima mare tentativa de "inculturalizare" a Evangheliei, dupa cum se obisnuieste sa se spuna astazi.
Dincolo de aceste constatari generale, cuvantarea Sfantului Pavel in Areopag ne propune doua instante exemplare foarte concrete, care pretind si de la noi astazi o reluare a aceluiasi stil. Prima se refera la contactul direct cu "ceilalti", cautandu-i chiar acolo unde ei sunt si traiesc.
Inmultirea Facultatilor de Teologie in Patriarhia Romana si prezenta lor in Areopagurile Universitatilor laice, adesea printr-un nivel care lasa de dorit, poate compromite intalnirea dintre Evanghelie si cultura. Cea de a doua este un corolar al celei precedente: "ceilalti" se intalnesc intr-adevar, nu cu pretentia de a-i smulge propriei culturi pentru a le impune o alta noua, considerata antitetica, ci de a o adapta, si nu numai in mod pedagogic dar cu convingerea sincera ca punctele de vedere ale culturii celuilalt pot constitui o adevarata praeparatio evangelica.
Potrivit unei celebre sentinte patristice, "quod non est assumptum non est redemptum": numai ceea ce este asumat si impropriat este intr-adevar si rascumparat. Este vorba deci de a actiona in stilul unei condescensio, care in mod fundamental este cea pe care Dumnezeu ne-a facut-o cunoscuta prin intruparea Fiului Sau si care este si cea adoptata de Sfantul Pavel la Atena. Frecventarea pietei publice si a Templului, pe care Iisus o practicase la un nivel social diferit prin prezenta Sa lucratoare in satele Galileii si in Templul din Ierusalim, devin metafora oricarei incercari inteligente de a intra in contact cu toate componentele culturale pe care omul timpurilor noastre le produce si le foloseste.
Se pare ca piata publica este mai evanghelica: ea are oricum o destinatie universala, este pentru multimi. In fond, Galileea fusese piata publica a lui Iisus, in timp ce sinedriul din Ierusalim constituise Areopagul care l-a condamnat la moarte. Crestinismul, trebuie sa recunoastem, nu a fost imbratisat usor de elitele puterii, nici de cele politice, nici macar de cele religioase sau chiar culturale. In Evanghelie exista ceva care nu numai ca este ireductibil la aceste structuri mundane, dar care, cu ele, se afla chiar in contrast. Evanghelia de fapt reprezinta totdeauna si o critica adusa religiei (atenienii erau foarte evlaviosi v. 22), adica acelor categorii inveterate, atat individuale cat si sociale, potrivit carora s-ar parea ca accesul la Dumnezeu a fost deja fixat in mod irevocabil in figuri, institutii si ritualuri traditionale adesea preastramosesti.
Evanghelia in schimb anunta un surprinzator comportament dumnezeiesc, care nu fusese prevazut si care de aceea rastoarna schemele deja consolidate. Pentru a fi receptiv la astfel de schimbari este nevoie de o disponibilitate interioara prin care omul sa incerce sa se depaseasca pe sine insusi, ceea ce nu este totdeauna usor, iar izbanda unei astfel de stradanii nu este totdeauna garantata si sigura. "Dumnezeul Necunoscut" al atenienilor poate fi metafora a tot ceea ce sta dincolo de orice prejudecata si care, in baza Revelatiei constituie oricum o datorie a fiecarui crestin de a comunica cu cei care cred in mod diferit.
Astazi crestinii sunt chemati sa dea marturie despre credinta lor in piata publica (agora), care este vasta cat intreaga societate in care ei traiesc. Nu exista limitari la sfera lor de activitate, deoarece toti pot sa transmita identitatea lor de credinta in raza de actiune a vietii lor. Chiar daca astazi exista sectoare specifice care amintesc ideea unui Areopag specializat, in care crestinul cu constiinta trebuie sa dea marturie despre motivele profunde ale propriei identitati, cu siguranta societatea noastra care tinde spre fragmentarea in diferite specializari va oferi noi Areopaguri posibile. Important este de a nu se folosi in mod privat propria credinta, ci de a o marturisi si expune fara ostentatie, de a o confrunta fara prejudecati, de a o deschide aportului celuilalt dincolo de prezumtiile autonome, si de a o oferi cu umila bucurie celorlalti.
In acelasi timp, reiese necesitatea ca Biserica sa-si sustina discursul misionar dincolo de zidurile locasului de cult si ale activitatii liturgice, sa iasa in intampinarea aspiratiilor concrete ale omului, mai ales ale generatiilor tinere de a le descoperi "Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos" potrivit exigentelor limbajului "Scripturilor de Dumnezeu insuflate".
Cuvantarea Sfantului Pavel in Areopag simbolizeaza de fapt intalnirea cu o lume noua pe care Biserica va trebui sa si-o asume in viata ei de zi cu zi. Episodul de la Atena ramane exemplul tipic al dialogului Bisericii cu lumea. Pavel este crestinul de origine iudaica care asuma acest dialog, iar Biserica nascuta din Israel se imbogateste din acest schimb cultural. Faptele Apostolilor nu sunt terminate. Ele continua in noi si in istoriile noastre personale.
Pr. Conf. Dr. Constantin Preda
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.