Ganduri simple pentru camaradul meu, comandorul Nicolae Jianu, care a plecat la odihna cea vesnica.

"Daca nu ar fi moarte, omul nu prea ar filosofa". (Schopenhauer)

Moartea este – si va ramane, totusi – una dintre originile istoricitatii si ale identitatii ontologice ale omului. De altfel, unul dintre sensurile principale ale filosofiei si intelepciunii grecesti a fosta aceasta: filosofia este pregatire demna pentru moartea umana.

Moartea este singura certitudine

In ciuda certitudinii mortii, ea ramane totusi nedeterminata: nu putem sti nici cand si nici cum vom muri!

In general, se spune ca moartea este un fenomen ce li se intampla numai celorlalti.

Stiu ca voi muri, dar nu cred acest lucru. Si totusi.

Cu toate ca, in linii mari, despre moarte se poate afirma ca s-a spus aproape tot esentialul, ca nimic nu ne poate surprinde, totusi, majoritatea oamenilor traiesc ca si cum n-ar sti nimic despre ea.

Moartea este o evidenta, de fapt, naturala si familiara. Si, totusi, de fiecare data cand intalnim aceasta evidenta, ea ne pare la fel de socanta! "Nu mai exista teama pentru ca nu mai exista moarte!" sunt penultimele cuvinte ale lui Ivan Ilici. In locul mortii era lumina. „Cat e de bine si cat e de simplu”, murmura Ivan Ilici inainte de a-si da sufletul.

Nu va temeti de moarte!

Asa cum arata Sf. Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului este sa cugete de-a pururea la ceasul mortii. „Sa murim si sa inviem in fiecare zi”, spune si un parinte duhovnicesc contemporan.

Moartea, de fapt, este cea care ne invata cum sa ne traim viata. Sa traim clipa de acum ca si cind ar fi ultima. Ea ne arata cum sa murim, dar mai ales cum sa intelegem lucrurile acestei lumi. Iata de ce gandul la moarte si la Judecata de Apoi ar trebui sa-l insoteasca pe crestin in fiecare zi.

"Moartea nu este un fenomen, ci o pregatire a omului pentru ceea ce urmeaza. Noi, crestinii ortodocsi, cunoastem ca sufletul omului nu moare, ci se transforma dintr-un mod de existenta in altul, stiut numai de Dumnezeu. Moartea este relativa, e o punte de trecere dintr-o stare in alta. Noi credem in invierea mortilor si in propria noastra inviere", ne precizeaza regretatul Parintele Bartolomeu Anania.

Omul moare singur

Omul abordeaza moartea in stare de improvizatie sau de nepregatire. Omul vine pe lume singur si pleaca din aceasta lume tot singur.

Vai! Infaptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face in locul nostru, dar pe care fiecare il va face cand ii va veni ceasul.

A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. Dupa ce omul isi da ultima suflare, se dovedeste, inainte de toate, mizerabila noastra neputinta: supravietuitorii nu stiu ce sa faca, nici cu ce sa se ocupe, dar nu, nu se va spune ca totul s-a sfarsit.

Ce se petrece insa dincolo de mormant?

Indiferentii fata de fenomenul religios si ateii, desacralizand moartea, se vor repezi sa spuna ca totul se termina aici. Insa lucrurile stau cu totul diferit.

De altfel, noi, crestinii credem in Invierea Domnului Iisus Hristos, in invierea mortilor si in propria inviere. In clipa mortii, daca sufletul credinciosului isi va afla mantuirea, el se va muta din viata in adevarata Viata.

Cea mai buna incredintare, in aceasta privinta, ne-o da cel mai mare ostenitor si marturisitor al Invierii − Apostolul Pavel.

"Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra".

Moartea ca sfetnic

Mergi tu, iubitorule de lume, de bogatie si de infrumusetare, la multimea trupurilor mortilor si umbla printre ele si vei invata inima ta, cea care inainte era iubitoare de lume ca toate sunt desertaciune. Ia-ti prieten si sfatuitor apropiat moartea si te vei umple de intelepciune. Daca vei trai dupa sfatul ei in toata viata ta, multi oameni se vor minuna de petrecerea ta imbunatatita si toti vor intreba ca si marele Isaia: cine a fost sfetnicul lui?

Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continua. Istoria trece mai departe, cu noi sau fara noi. Trist este faptul ca odata cu plecarea la Ceruri a celor dragi ne dam seama, din pacate cam tarziu, cat de putin i-am pretuit. De aceea, Biserica are si rolul de a continua „dialogul” dintre cei ramasi si cei plecati dintre noi.

Asadar, de ce mor oamenii? Pentru ca numai asa vor afla bucuria cea mare a intalnirii, fata catre fata, cu Domnul Vietii, Iisus Hristos.

Stefan POPA

.

• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Viata de apoi in Babilonul antic
  Publicat in : Babilonieni si Asirieni
• Viata de apoi in budism
  Publicat in : Budism
• Viata de apoi la Celti
  Publicat in : Celtii
• Viata de apoi in China antica
  Publicat in : Confucianismul