Secole la rând omenirea și-a demonstrat sieși, prin nenumărate eșecuri dureroase, neputința de a soluționa problemele cetății fără ajutorul lui Dumnezeu.

Și totuși, vanitatea fără margini a omului l-a împins mereu să creadă că poate construi singur o lume „perfectă”, ceea ce s-a dovedit de fiecare dată un vis utopic, dacă nu chiar o nebunie.

Cu toate acestea, încă mai credem că un sistem sau un regim politic poate schimba total și definitiv lumea în bine, uitând că orice societate este formată din oameni.

Iar oamenii sunt atât de diferiți, și au atâtea interese și idealuri care, din păcate, mai mult ne dezbină decât ne unesc, în lipsa harului Sfântului Duh.

Scriitoarea Annie Bentoiu, în cartea „Timpul ce ni s-a dat”, vorbea despre „selecția inversă”, practicată cu precădere în regimul comunist, fapt întâlnit și astăzi. Această „selecție” distructivă constă pe de o parte, în promovarea „mediocrilor pe bază de dosar” în funcții importante și în posturi cheie, iar pe de altă parte, în excluderea socială și umilirea persoanelor competente și valoroase.

Arhimandritul Arsenie Kotsopoulos evoca personalitatea și faptele lui Ioannis Kapodistrias, primul șef de stat al Greciei, care a fost ales să conducă poporul grec „paralizat de invidii, de corupţie şi de sărăcie”.

Un om care i-a iubit deopotrivă pe toţi grecii și a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu și a compatrioților săi, să reconstruiască țara.

Și asta, întrucât n-a lucrat nici pentru „grupuri, organizaţii, partide”, nici pentru rudele și cunoscuții lui, ci pentru întregul popor (Arhim. Arsenie Kotsopoulos, „Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului”, Editura Egumenița, Galați, 2013).

Interesante și de luat în seamă sunt măsurile politice pe care Cicero, filozof și om politic roman, le propunea: bugetul trebuie echilibrat; tezaurul trebuie reaprovizionat; datoria publică trebuie micşorată; aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată; ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment; oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului (adică, cei trândavi să nu mai trăiască pe spinarea oamenilor cinstiți, care muncesc și aduc un venit real acestei țări).

Doar un conducător drept cârmuiește bine cetatea, în vreme ce un conducător nedrept o va distruge. Și cum poate fi cineva drept și milostiv, din moment ce are mâinile înfipte până la coate în munca cinstită a altora?

Oricâte exemple am da și oricâte explicații am căuta pentru ceea ce se întâmplă în lume, de fiecare dată, dacă suntem sinceri cu noi înșine, motivul e unul singur: îndepărtarea noastră de Dumnezeu și de aici, răul pe care ni-l facem unii altora, acela de a ne fura, de a ne minți, de a ne invidia și urî, de a ne umili..., de a ne omorî, în numele unui fals adevăr și a unei false dreptăți.

Noi am uitat aproape cu totul de Dumnezeu, așa cum Este El, dar mai ales faptul că Dumnezeu ne îngăduie pe toți așa cum suntem, așteptând cu multă răbdare îndreptarea fiecăruia dintre noi.

Ce-ar însemna, ca pentru fiecare păcat pe care îl facem, să cadă „turnul Siloamului” peste noi? Despre această posibilitate, spune însuși Domnul Iisus Hristos: „Acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 4-5).

Întrucât nu conștientizăm urmarea păcatelor noastre, și pentru că nici legile omenești nu ne sancționează infracțiunile imediat, asta ne dă un aer de superioritate și de îndrăzneală nesimțită, până acolo încât avem impresia că ne putem permite orice în această viață, fără a da socoteală la nimeni.

Cu atât mai mult, când acel „cineva” are bani, o funcție importantă în sistem, relații la toate nivelele, și deci „puterea” și „libertatea” de a face orice.

Această falsă impresie dispare însă imediat ce apar probleme de sănătate, necazuri în familie, la serviciu..., și mai ales atunci când moartea ne bate la ușă. Abia atunci realizăm că nimic nu stă în puterea noastră, decât smerita cugetare și pocăința.

Da, în mod sigur, există judecata lui Dumnezeu și aici pe pământ, „care se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr” (Romani 1, 18).

De aceea, în ce vom fi găsiți, în aceea vom fi și judecați. Oricine poate da „nas în nas” cu Domnul Iisus și să dea socoteală acum, în această clipă, pentru starea în care se află.

Chiar și „mai marii lumii” pot avea parte de așa ceva, fiecare după păcatele lui, chiar dacă în rătăcirea și în orbirea lor, unii dintre ei încă mai cred că nimeni și nimic nu se poate atinge de ei.

Când Sf. Biserică se roagă pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, dar și pentru ocârmuitorii ţării noastre, pentru mai-marii oraşelor şi ai satelor..., ne pune în „colimatorul” lui Dumnezeu, care, din nemărginită și negrăită Iubire, își întoarce Fața către noi, păcătoșii, pentru îndreptarea și mântuirea noastră.

Rugăciunea implică asumarea păcatele personale înaintea lui Dumnezeu, adică să fim oricând pregătiți ca să plătim pentru toate nelegiurile pe care le-am făcut în viața noastră.

Ați observat câți creștini și „patrioți” declarați au fugit ca niște lași, ascunzându-se după mărturisiri mincinoase, plângând cu „lacrimi de crocodil” sau dând vina pe alții, făcându-se „frați cu dracul” ca să scape de închisoare și de „brațul legii”, care la noi în țară e atât de scurt?

Avea dreptate regina Maria, atunci când afirma că în țara noastră cu greu mai găsești bărbați adevărați, mai ales printre cei „sus puși”.

A ne ruga nu înseamnă doar a cere, ci și a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate. Chiar și atunci când „plătim” pentru cele de care ne-am făcut vinovați, când nimeni nu mai poate mitui pe nimeni ca să-și scape pielea.

Dar mai ales atunci când nevinovați fiind, mulțumim lui Dumnezeu pentru că pătimim împreună cu Hristos, și El pătimește împreună cu noi: „Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului” (Luca 6, 22).

Sfântul Apostol Pavel ne aduce aminte că „cel ce face nedreptate îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât la Dumnezeu nu este părtinire” (Coloseni 3, 25).

Dar, pentru că „Dumnezeu e iubire” (I Ioan 4, 8), El „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (I Corinteni 13, 6).

Din acest motiv, „dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).

Sorin Lungu

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe