De fiecare data cand recitesc opera Sf. Ioan de Kronstadt, ma gandesc la predicile Parintelui. Sunt atat de asemanatoare, atat vietile, cat si povetele! Iata de ce "Viata mea in Hristos" este un deja vu. Atat de frumos vorbeste Parintele despre dragoste: pentru ca o traieste! Zic la unison Parintele si sfantul: focul patimilor trebuie stins cu apa dragostei.
Daca am avut un invatator bun, acela a fost si este Parintele. M-a invatat sa caut pacea si sfintenia. Oare de ce nu l-am ascultat? Doar fara de acestea nimeni nu va vedea pe Domnul! In biserica, Parintele este un inger. In afara bisericii, continua liturghia. Dar eu? In locul templului divin, am imitat lumea si am edificat templul desertaciunilor. In locul icoanelor, tot mai multe postere. Si in locul hainelor simple, podoabe artificiale.
Parinte, aveti dreptate: patimile umplu un gol sufletesc, ceea ce vadeste o stare de boala. Degeaba am avut bursa, daca pierd Pasaportul: cunostintele despre credinta trebuie sa fie mereu noi si sa le consider la fel de importante, de sfinte, de atragatoare! In cata lumina se scalda Parintele, iar eu sunt bezna: pacatul e nebunie, neputinta, constrangere aducatoare de moarte.
De acum, nu mai am nici o scuza: rugati-va pentru mine, Parinte, sa evit modul de viata care se reduce la dorinte si porniri animalice (dormit, mancat, baut). Acest fals mod de viata ucide activitatea spirituala, facand un om de pamant, iar nu unul ceresc. Frumos ma sfatuiti: cand vrajmasul ma indeamna sa plang, eu sa rad. Cand ma cuprinde uratul, eu sa fiu vesel. Cand simt invidie, sa ma bucur de succesul altuia.
Multumesc, Parinte, ca ma urecheati pentru zgarcenie: saracii nu ma scapa din ochi. Ma urmaresc zi de zi. Asta inseamna ca si mila lui Dumnezeu se tine dupa mine necontenit. Si cine vrea sa fuga de mila Lui?
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.