DEPĂŞIREA COPILĂRIEI FĂRĂ DRAGOSTE. CAPITOL PENTRU PĂRINŢII TINERI
Lucrez de mult timp cu oameni care au fost crescuţi în familii cu probleme. Au crescut, s-au căsătorit şi au copii proprii. Şi aceşti oameni mă întreabă adesea: „Ce ar trebui să facem? Cum să ne comportăm pentru ca propriii noştri copii să evite problemele cu care ne confruntăm? Cum să-i protejez de comportamentul distructiv?". Odată am dat peste o carte în limba engleză, scrisă de părinţi care au avut o copilărie traumatică şi au suferit de dependenţe.
Aceştia au trecut printr-o reabilitare îndelungată, au participat la diferite programe de tratament, atât medicale, cât şi psihologice. Aceşti oameni sunt conştienţi de ceea ce le ameninţă copiii... Autoarea cărţii a strâns câte puţin din experienţa unor astfel de părinţi, şi-a intitulat cartea astfel: Ajutaţi copiii să spună „nu" alcoolului şi drogurilor. Mi-au plăcut foarte mult recomandările sale, simple şi uşor de urmat, venind nu de sus, din comunitatea medicală, ci venind de jos, de la părinţii înşişi. Am rezumat aceste recomandări, sunt în fata dumneavoastră!
Trei minute speciale
Aceasta înseamnă că în fiecare zi poţi sta lângă copil şi să vorbeşti despre ceea ce vrea să vorbească, nu tu. Este mai bine să faceţi acest lucru în fiecare zi şi, totodată, să vă asiguraţi că nimic nu vă distrage atenţia. Foarte curând veţi descoperi că amândoi aşteptaţi cu nerăbdare aceste momente! „Pentru tot restul vieţii mi-am amintit cuvintele mamei unui prieten de şcoală: «Dacă vrei ca copiii tăi în creştere să vorbească cu tine, ascultă-i din copilărie. Nu spăla vasele şi lasă cartofii în pace în acel timp, ascultaţi».
Mi-a lipsit aceasta atât de mult în copilărie! Probabil, de aceea am memorat sfatul acesta. Când s-a născut Iegorka, am început să învăţ să ascult. Să-l ascult, nu
să-l învăţ. Mi-am însuşit «ştiinţa» cu greu. In clasa a doua, el a scris într-un eseu: «Mama mă înţelege cel mai bine»".
Un scor egal de mustrare şi laudă
Părintele obişnuit va lăuda o dată şi va critica de opt ori, adesea într-o manieră grosolană. Ar fi necesar să egalăm acest scor la cel puţin 1:1. Gândiţi-vă ce ajutor valoros în viaţă va fi lauda şi sprijinul tău pentru copil! „Acum înţeleg că părinţii mei m-au învăţat să nu mă îndoiesc de mine. Şi atunci mi-am dat seama. In ultimele clase de şcoală, am decis să părăsesc gimnaziul pentru sport. Am visat la o carieră în tenis. Părinţii mei s-au descurajat, întrucât credeau că abilităţile mele se află într-un alt domeniu. Dar am insistat mult pe ideea mea. Nu am trecut foarte bine examenele de admitere şi mă întorceam de la antrenament rupt de oboseală. Mama îmi bandaja
genunchii şi mă lăuda pentru spiritul meu de luptă.
Am jucat primul meci la nivel mediocru. Imi amintesc cum a strigat tatăl meu între seturi: «Fiule, înainte!», îmi amintesc cât de surprins am fost atunci: «El mi se
adresează de parcă aş fi câştigat». Am pierdut meciul, dar nu am simţit înfrângerea. La fel nu m-am simţit un eşec nici mai târziu, atunci când am greşit".
Mai multe atingeri
Toţi oamenii, în special copiii şi bătrânii, au nevoie de o atingere blândă. îţi aminteşti ce ai simţit când te-au îmbrăţişat părinţii? Ai simţit căldură, te-ai simţit iubit, o persoană importantă, semnificativă!
Aceasta este cea mai valoroasă senzaţie umană. „In mod surprinzător pentru mine, mâinile tatălui meu sunt şi acum una dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie.
Deşi nici măcar nu-mi amintesc cum m-a îmbrăţişat. Dar amintirea mea i-a păstrat mâinile până la cele mai mici detalii. Şi, cel mai important, un sentiment asociat cu ele mi-a rămas pentru tot restul vieţii: căldură afectuoasă, sprijin puternic, protecţie...
Acum înţeleg clar: mâinile tatălui meu m-au ţinut toată viata".
Definiţi-va rolul mai clar
Fiţi iubitori, dar nu depăşiţi limitele moderării. Lăsaţi-vă copiii să simtă că sunteţi părinţii lor, nu prietenii din stradă. A fi părinte înseamnă uneori să spui „nu". Nu încercaţi să vă protejaţi copiii de orice necazuri, de cea mai mică durere, altfel nu vor dobândi cele mai importante abilităţi şi vor fi neadaptaţi pentru viaţă. Vor fi inevitabil răniţi în viitor, în viaţa adultă, dar vor fi complet nepregătiţi pentru acest lucru şi pur şi simplu nu vor face faţă. Vlădica Antonie de Suroj îşi amintea: „în copilărie, nu mi s-a cerut nimic care să nu fie rezonabil. Adică nu am avut niciodată sentimentul că părinţii îmi cer ceva pentru simplul fapt că ei sunt mari şi puternici şi, prin urmare, pot obliga copilul. Dar, pe de altă parte, dacă mi-au spus ceva, nu au renunţat niciodată... Principiul creşterii a fost de aşa natură încât convingerile mele au trebuit să se formeze în timp util, doar că trebuia să cresc o persoană complet sinceră şi cinstită. Prin urmare, nu mi s-a dat niciodată un motiv ca să mint sau să mă ascund, pentru că nu am fost urmărit. De exemplu, puteam fi pedepsit, dar aceasta avea întotdeauna un sens. Nu trebuia să am o viaţă secretă, aşa cum se întâmplă uneori atunci când copiii sunt trataţi prea sever sau nedrept. Atunci ei încep să mintă şi să-şi aranjeze viaţa în mod diferit".
Invăţaţi-vă copiii să aibă grijă de ceilalţi
Daţi-le ocazia să aibă grijă de tine şi de alte persoane. Apoi vor învăţa că fericirea este asociată cu slujirea altora şi nu cu autosatisfacţia (mai ales cu ajutorul alcoolului şi al altor substanţe periculoase). Discutaţi cu copiii dumneavoastră despre valorile familiei. Care sunt principiile familiei voastre? Ce este acceptabil şi ce este inacceptabil în acest sens? Cu ce se poate mândri? Copiii vor fi fericiţi să aparţină unei astfel de familii! Ştiinţa a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău le oferă o ancoră, un sprijin în viaţă, şi le indică drumul. Aceasta îi va ajuta să reziste la presiunea colegilor şi, în viitor, la cea a colegilor şi a altor persoane din mediul lor. Familia este locul de joacă
Cum să-ţi faci familia fericită in care copilului i se poate spune cu tărie ceea ce este inacceptabil şi periculos.
Celebrul călător Feodor Koniuhov îşi amintea: „Ce m-a salvat de pe un drum rău? Scopul. Ştiam din copilărie că trebuie să ajung la Polul Nord. Bunicul mi-a spus: «Trebuie să fii demn de pescarii din Azov». La şcoală mi s-a spus: «O, Fedika Koniuhov va fi un călător». Aşa că în multe privinţe am fost favorizat. Totuşi, îmi venea greu cu matematica, însă mă forţam să o învăţ, pentru că ştiam că altfel nu voi fi admis in rândul navigatorilor. Am avut un scop.
Când trăieşti cu un scop, ai de toate. Copiilor este necesar să li se cultive un scop. Ar trebui să existe romantism şi patriotism. Atunci persoana respectivă nu se va gândi la fumat, băutură sau bani. Dacă te gândeşti la bani, aceste virtuţi vor dispărea. Dacă umbli numai după o recompensă, răsplata însăşi va dispărea. Trebuie să-ţi faci singur lucrurile, atunci vor veni bani, premii şi iaimă. Aşa trebuie să trăieşti".
Timp şi bani
Oferiţi copiilor puţin mai mult din ceea ce vă lipseşte în mod constant: bani, timp. Când copilul simte că mama sau tatăl i-au dat ceva mai mulţi bani de buzunar în această săptămână sau au găsit mai mult timp pentru a fi alături de el (în ciuda faptului că ambele resurse sunt foarte importante pentru părinţi!), el va afla că este valoros, o persoană importantă care nu este neglijată. Şi, totodată, că are într-adevăr o familie.
Serghei Volkov, un pilot cosmonaut din a doua generaţie, a spus: „Seamăn foarte mult cu tatăl meu şi, poate, cu mulţi bărbaţi ruşi. Chiar ştiind şi realizând că, poate, astăzi este mai multă nevoie de mine acasă, merg totuşi la un eveniment semnificativ din puncl de vedere social, pentru că este necesar. Acest lucru îmi face viaţa foarte dificilă. Dar, pe de altă parte, încerc să-mi petrec tot timpul liber cu familia. Dacă există posibilitatea să mă întorc mai devreme dintr-o călătorie de afaceri, de la studii, de la întâlniri, atunci, desigur, mă duc imediat acasă.
In copilărie, sentimentul că toată lumea este acasă era semnificativ pentru mine. Senzaţia când nimeni nu pleacă nicăieri şi când nimeni nu vine în vizită. Suntem doar o familie. Frate, mamă şi tată... toată familia era acolo. A fost atât de valoros încât nu a trebuit să ies cu prietenii. Şi acum astfel de momente, când suntem acasă, ca familie, sunt de asemenea foarte importante pentru noi".
Râsete, distracţie
Distrează-te cu copiii tăi! Nu neglija divertismentul, recreerea în comun, glumele. Desigur, totul are timpul său! Dar putem şi trebuie să ne bucurăm de viaţă.
Simţul umorului în familie ne face să simtit că trăim viata.
Valentina Moskalenko
Fragment din cartea "Eu am propriul scenariu • Cum să-ţi faci familia fericită", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Eu am propriul scenariu"
-
Copilaria, varsta Imparatiei
Publicat in : Religie -
Este copilaria in pericol?
Publicat in : Editoriale -
Copilaria, drum spre sfintenie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.