Exista o tensiune: intre real si ireal, istorie si Imparatia Lui Dumnezeu. Sau, mai concret, intre idealul crestin: care este viata in Hristos si viata pamanteasca pe care o ducem cu totii. Rezolvarea acestei antinomii, contradictii nu implica numai actiunea umana ci si divina. Prin el, omul, a realizat prea putin in planul sensului, destinului sau. Cand singur vrea sa se autodivinizeze, sa se faca inger el ajunge fiara.

Omus secundus deus – maxima iluminista si marxista – e concretizarea acestei caderi. Cautand singur paradisul desavarsirii a aflat iadul dezumanizarii. Tensiunea nu se poate rezolva in sine ci numai in Hristos.

Iar mantuirea noastra se realizeaza asezandu-se sub Revelatie, nu deasupra ei. Omul cazut refuza Revelatia, el pune conditie Revelatiei, erezia, produsul subiectivismului demonic, face ce vrea cu Revelatia si transmiterea ei prin Biserica. Ei uita ca natura Revelatiei, nu e o suma de propozitii, de informatii, iar intelegerea mantuirii nu e una gnostica, teoretica.

Se uita ca religia crestina nu e rodul cautarii omului ci este istoria cautarii omului de catre Dumnezeu. In Revelatie, in aceasta cautare si descoperire, Dumnezeu nu comunica numai adevarul despre El, ci se deschide El Insusi si ne arata conditiile mantuirii in El. Unirea omului cu Dumnezeu este scopul Revelatiei, deci umanul este uman numai in Dumnezeu. Aceasta infiere a noastra in Hristos se realizeaza in Biserica. Acesta e mesajul Ortodoxiei si puterea ei unica: accesul la duhul infierii.

Ereziile cauta a-si acomoda lor lucrurile Lui Iisus Hristos, patimile, invierea si chiar trimiterea Duhului Sfant. Dar se uita, in intunericul ce-i cuprind, ca Iisus Hristos este insusi Omega apostolos tu Teo, marele trimis al Tatalui, dupa expresia Sf. Grigorie Palama. Caci El Spune: „N-am venit sa fac voia mea ci voia tatalui meu, care este in ceruri”. Asadar, cine trimite, cine alege, cine e trimisul ? Tatal trimite pe Duhul: „cine va primeste, pe Mine ma primeste si cine ma primeste pe Mine, primeste pe Cele ce M-a trimis pe Mine”. (Mt. 11,40) „Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac”. (In. 14,16) Sfanta Treime este misionara prin insasi trimiterea ei.

Modurile de existenta a Lui Dumnezeu se comunica Bisericii, Ea este aleasa si Ea este plina de Treime, spune Sf. Vasile cel Mare: Ea este aleasa si ea trimite. Sfanta Treime este baza, modul structurii functiilor Bisericii. Taina coborarii Sf. Treimi si taina urcarii omului la Ea este esenta adevarului, concretizat in aceasta realitate divino-umana care este Biserica. A fi crestin, a fi in Biserica inseamna a fi in Sfanta Treime. Unirea se face prin Sfantul Botez, In Biserica nu in afara de Biserica, dupa principiul paulin: Nu ne propovaduim pe noi insine. Orice propovaduire care rupe pe Hristos de Treime, de Biserica, face din Ea o simpla invatatura umana.

Mantuirea in Biserica este intrarea in comuniune cu Sf. Treime caci Ea, Biserica este locul si spatiul manifestarii Sf. Treimi. Iar Biserica se manifesta in Sf. Treime, in care se afla nuantele persoanelor: a Tatalui si a Fiului si a Sf. Duh.(Tainele initierii) De aceea cea mai mica biserica devine Ierusalimul ceresc. Iisus Hristos ne mantuie nu in primul prin invatatura Lui ci in prin Persoana Sa, care a zis: Eu sunt painea vietii (In. 6,35). De aici rezulta inseparabilitatea operei si invataturii Lui Iisus Hristos de Persoana Sa, si acesta este un principiu dogmatic. Iisus Hristos nu a venit sa ne dea numai o gnoza, o cunostinta, un cod moral, sau anumite mistere esoterice, El este prezent in Biserica prin Sfintele Taine. Si de aici rezulta aspectul fiintial al mantuirii: El ni se da cu viata Lui, iar mantuirea: este viata noastra in Sf.Treime dupa cum Sf.Ap. si Ev. Ioan tine sa consemneze in cap. 17. Morala se identifica cu persoana Lui Iisus Hristos. La fel Revelatia nu e o suma de propozitii sau de doctrine, ea este persoana Lui Iisus Hristos, este viata Sf. Treimi. Dar acestea sunt in Biserica, ruperea omului de Dumnezeu si de dragostea Lui, prin erezie, este un „pustiu de bine”. „Ei uita ca ascultarea si smerenia este modul existentei in sanul Sfintei Treimi”, dupa cum spune Sf. Siluan Athonitul. Ei uita ca Hristos „traieste in eternitate in stare de Fiu”, adica de ascultare.

Nu se poate reduce crestinismul la un simplu moralism sau doctrinalism, acestea sunt metode ale misionarismului neoprotestant. Trebuie sa intelegi, sa cauti, sa afli ca dogma nu este doctrinalism iar morala eticism, ci ele, sunt viata, participare la Dumnezeu. Daca „Bucuria Tatalui si a Fiului este in Duhul Sfant”, spune Sf. Grigorie Palama, cum tu faci din iconomia lor in Biserica si in Istorie ?

Dupa Slavita Sa Inviere, Mantuitorul se arata ucenicilor si le spune: Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si putin mai tarziu: „Si iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului”. (Mt. 28,19-20). Expresia “toate” arata natura si porunca misiunii. Misiunea se realizeaza pe baza scripturii si a traditiei liturgice si patristice, caci Hristos Insusi a zis: „Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (In.16,13).Constiinta misiunii trebuie largita, iar misiunea Bisericii nu a inteles alegerea ca suprematie.

Dumnezeu te alege, nu ca sa te inalte, ci ca sa te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, crediciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani - 9,10,11). E de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalti, Iisus Hristos si-a dat viata pentru toti, suntem alesi, pentru a fi la dispozitia tuturor. In crestinism, alegerea este universala, ucenicii au fost trimisi la toate neamurile. Epistola catre Efeseni: este cartea eclesiologica a Bisericii. Prin opera Sa Hristos recapituleaza totul, concentreaza totul sub un singur cap: El, si aceasta este marea taina ca: „paganii sunt impreuna cu noi martori ai aceleasi fagaduinte”. Iisus Hristos rupe peretele vrajbei dintre Israel si pagani. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea impaca totul si ceea ce este pe orizontal si pe vertical. Misiunea sa este a chemarii, a slujirii si impacarii. Referinte speciale avem la Matei – cap.10 si Luca – cap. 9 din ele rezulta legatura indisolubila dintre evanghelizare si slujire, Biserica facand prezenta, ca activitate mantuitoare, prezenta Lui Iisus Hristos in lume si Istorie.

Pe langa Sf. Taine (avem legatura cu Iisus Hristos), trebuie sa se inteleaga ca acest trup al Bisericii este si organizat dupa conceptia paulina, din Epistola catre Efeseni. Ortodoxia si Biserica Romano-catolica au o intelegere bisericeasca, eclesiala, a credintei, deci obiectiva, ca realizare si plenitudine a Lui Iisus Hristos. Denominatiunile crestine, ereziile istorice inteleg individualist credinta. Se uita, sau nu se intelege ca Biserica poate fi contestata nu numai secularistic (sociologic, ideologii ateiste) ci din interiorul ei, de natura crestina.

Biserica si Iisus Hristos sunt o unitate indisolubila. Istoria misiunii se identifica cu istoria Bisericii. Istoria ei e relatia Lui Dumnezeu cu semenii si invers. Neavand o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, si atunci, esti doar o simpla adunare, un grup de oameni, o aparitie meteoritica, stelara pe scena istoriei si a teologiei. Trebuie sa iei aminte, la fel si noi! Relatia umanitatii cu Dumnezeu se intelege ca realitate istorico – teandrica.

Dar marturisirea in istorie este incomoda pentru societatea bazata pe minciuna, inselaciune si violenta. A marturisi pe Dumnezeu inseamna a declara razboi pe viata si pe moarte cu diavolul, a nu marturisi inseamna a avea pace cu acesta. Daca in perioada persecutiilor, crestinismul era prigonit fiind in afara societatii, astazi se constata o iesire acesteia din crestinism spre puncte centrifuge ale autoumanizarii.

Vocea profetica a Bisericii se aude in istorie, caci nu se concepe, ca propovaduind adevarul sa nu mustri pacatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iata Eu stau la usa si bat”. Chemarea ei se indreapta catre toti, si face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei strabate veacurile, caci marturisirea credintei crestine ii apartine doar Ei.

Stelian Gombos

.

• Bucuria de a trai
  Publicat in : Religie