Orice om are sădit înlăuntrul său Chipul lui Dumnezeu și este chemat să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.
Acesta este sensul vieții, și ar trebui să fie și aspirația noastră: de a fi mai buni de la o zi la alta, chiar dacă nu vom atinge „culmile” sfințeniei.
Căderea în păcat a denaturat chemarea de a fi asemenea lui Dumnezeu, până acolo încât am ajuns să ne arogăm o „superioritate duhovnicească” față de aproapele, în încercarea de a masca slăbiciunile și păcatele noastre (Arhim. Arsenie Kotsopoulos, „Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului”).
Această atitudine și raportare la Dumnezeu și la aproapele este ceea ce numim egoism; acea patimă care ne dă falsa impresie că suntem mai „importanți” decât alții, și de aici înălțarea de sine, care merge până la a mustra, a „urechea” și a da „lecții de viață” la toată lumea, de cele mai multe ori într-un mod agresiv, chiar violent: invidie, calomnie, osândire, blestem, răzbunare, crimă...
În spatele unui astfel de comportament nefiresc se află mai multe cauze. Principala cauză, ce duce la apariția egoismului și a mândriei, este educația greșită în familie, cea care dezvoltă în mod eronat „sentimentul de ambiție”, sentiment sădit de Dumnezeu în fiecare om, în sens bun și ziditor.
Iar prima „formă de egoism”, care se naște în sufletul unui copil, este legată de îmbrăcăminte.
Copiii se bucură sincer și într-un mod nevinovat când au hăinuțe noi. Problema apare pe parcurs, când părinții le sugerează, de multe ori fără să-și dea seama, că veșmintele lor sunt deosebite, față de cele ale altor copii.
Așa apare lauda de sine cu lucrurile pe care le purtăm și, mai grav, umilirea semenilor noștri care sunt îmbrăcați cu haine „simple”, nu după ultimele „scorneli” ale modei.
De aceea e bine ca părinții să-și învețe copii, cât sunt mici (ca vârstă și înainte ca patima mândriei să prindă în suflet primele „rădăcini”), că Dumnezeu nu se uită la felul în care suntem îmbrăcați ori la lucrurile pe care le avem, ci se uită la inima noastră, cât de curată este.
Și chiar dacă copii nu au haine „luxoase și scumpe”, e mare lucru ca părinții să-i învețe că hainele „modeste” trebuie să fie mereu curate și îngrijite.
A două „formă de egoism”, din sufletul unui copil, vine din faptul că ajung să se mândrească cu averea părinților, cu poziția lor socială ori cu funcția lor. Sunt cei pe care mass-media îi numește „copii de bani gata”.
Din păcate pentru ei, dar și pentru părinții lor, disprețul față de copii săraci și „simpli” va aduce lehamitea față de întreaga lume, cea care îi va trage tot mai mult în jos... Să nu fie!
E tot mai greu pentru părinți să crească copii educați, politicoși, care să vorbească frumos cu orice persoană, să respecte pe orice om, fie el bogat sau sărac, renumit ori anonim.
Cum îi putem ajuta în acest sens, ca să nu ajungă și ei „fiul risipitor” ori „fratele cel mare al fiului risipitor”, așa cum suntem mulți dintre noi?
În primul rând să le spunem că Dumnezeu prețuiește cel mai mult cinstea, sinceritatea, modestia..., nu bogăția ori renumele cuiva.
Să le vorbim despre Mântuitorul Iisus, care a ales pentru Sine nu părinți renumiți și bogați, ci pe smerita Fecioară Maria și pe Iosif, un simplu tâmplar.
Apoi să nu-i împiedecăm să se împrietenească cu copii din familii modeste, dar care au un „caracter ales” (Irineu - Episcop de Ecaterinburg și Irbitk, „Mama, ai grijă!
Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor”).
A treia „formă de egoism”, tot mai des întâlnită în comportamentul copiilor, este lauda înaintea altor copii, care se poate transforma mai târziu în slavă deșartă.
A fi un copil bun la învățătură, sârguincios, cuminte..., este ceva normal, potrivit firii noastre și voii lui Dumnezeu. Nu e pentru a-i face pe părinți mândri, ori pentru a fi lăudat de alții, ori pentru a obține niște avantaje materiale.
Ascultarea este „cel mai bun dascăl al smereniei”. De aceea este bine să le sădim în inimile copiilor exemplul de viață al lui Hristos, Model absolut de smerenie și ascultare: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29).
Dacă sădim în sufletele nevinovate ale copiilor „aroganța, îngâmfarea, ambiția exageratã, lăudăroșenia”, dacă îi lăudăm în mod exagerat când fac ceva bun, ori îi sancționăm aspru pentru cel mai mic eșec, oare ce fel de roade vom culege mai târziu, odată cu trecerea timpului...? (Irineu - Episcop de Ecaterinburg și Irbitk, „Mama, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor”).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Iubirea de sine
Publicat in : Religie -
O singura problema adevarata - iubirea de sine
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.