● Se pare că lumea de astăzi care explorează planete și galaxii îndepărtate și-a pierdut mare parte din vederea spirituală încât nu mai poate percepe, nu mai poate zări pe bolta înstelată a cerului steaua strălucitoare care la plinirea vremii a vestit lumii marea bucurie a nașterii Domnului. Roiuri amețitoare de licurici sclipitori, covoare persane de lumini multicolore împânzesc și împodobesc metropolele lumii moderne unde mișună frenetic furnicare de ființe prinse într-un păienjeniș de sensuri giratorii și intersecții, într-un vârtej de preocupări care parcă ar fi fost intenționat concepute și programate să distragă mintea, să tulbure inima, să irite retina ființei umane, doar să nu dea un moment de răgaz firilor contemplative și solitare să poată găsi acea tihnă lăuntrică, acea liniște, pace și bucurie sufletească pe care Crăciunul ar trebui să o aducă în această lume atât de zgomotoasă și neliniștită. Generații de credincioși devotați și pioși în vremurile de demult par să fi perceput mai bine lumina slavei divine. In pelerinajul lor spre Împărăția lui Dumnezeu, creștinii secolelor primare se orientau după steaua care vestise nașterea Domnului. Pământenii zilelor de pe urmă însă aflați în conul de umbră a unei eclipse de credință nu mai pot vedea deslușit lumina nașterii Fiului care este slava Tatălui, pe "ecce homo", Dumnezeul întrupat, care în urmă cu două milenii a mers "per pedes apostolorum" pe țărmurile Galileii, pentru ca noi, ființe umane cu multă minte trăind astăzi într-o lume a atâtor descoperiri științifice și tehnologice spectaculare, să nu ne mai îndoim, ci să credem că Iisus, Dumnezeu adevărat și om adevărat, a venit în acestă lume trimis de Tatăl pentru ca oricine crede să nu piară ci să aibă viață în numele Lui.
● Încercările omului modern de a înțelege intelectual taina întrupării și de a o explica prin concepte filosofice, teologice și științifice ne-au adus doar cu un pas mai aproape de granița cunoștinței și a credinței, dar nu în Împărăția lui Dumnezeu. Privind dincolo de granițele cunoașterii și de orizonturile înțelegerii raționale, aceia care prin credință au văzut pe Fiul, mărturisesc că l-au văzut și pe Tatăl. Prin materializarea sensibilă a duhului adevărului, prin teofania invizibilului manifestată în vizibil, în "teo-ontologie" și "onto-teologie", prezența duhului în realitatea palpabilă și tangibilă a devenit mai transparentă și perceptibilă pentru mintea și inima omului decât adevărul formulat doar în definiții și concepte, proiectate și observate de cele mai multe ori doar prin lentilele funcțiilor cognitive și abstracte ale intelectului. Cuvântul a fost întrupat și pentru a face prezența lui Dumnezeu în lume mai vizibilă, mai reală, mai credibilă și mai ușor de perceput mai ales pentru aceea care se folosesc și de darul și ochii credinței spre a vedea.
● Dimensiunile super-sensibile ale vieții și ale existenței, tainele divine, sunt de obicei ignorate sau respinse în masă în această lume dominată atât de sistemele filosofice materialiste cât și de cele idealiste de înțelegere a realității. În ciuda argumentelor lor raționaliste, empirice, utilitariste și iluministe, a dominației infrastructurilor concepute și construite pe schelaria acestora, atât materialismul cât și idealismul n-au reușit să fie mai mult decât teorii filozofice și ideologii, nu au fost și nici nu sunt pregătite să înțeleagă taina dumnezeiască a întrupării așa cum a fost revelată de Dumnezeu. Acestă taină trans-logică, non-rațională, divină, devine vizibilă omenește prin credință, în lumina vieții înduhovnicite.
● Creștinismul este nu atât religie pe cât este antropologie a revelației întrupării, transfigurării și învierii omului în duhul adevărului, icoană a lui Iisus Hristos prin care ni s-a revelat și făcut vizibilă slava lui Dumnezeu. Întruparea Cuvântului a adeverit că Dumnezeu nu este numai Ființa atotputernică ascunsă în invizibil, Ideea absolută care sălăsluiește dincolo de țărmurile transcendentale, sau un concept al infinitului metafizic, ci Logosul care se întrupează pentru ca omul să se îndumnezeiască. Prin întruparea Fiului Omului omul primește binecuvântarea și darul divin de a se naște de două ori, în trup și în duh, și speranța că va muri doar o singură dată.
● Fiul a fost trimis de Tatăl în lume pentru a mântui lumea și prin asumarea naturii umane, Dumnezeu și om fiind, Iisus Hristos a asumat și prin înviere a învins moartea, dușmanul ultim al vieții. Dacă Fiul nu s-ar fi întrupat, nici omul nu ar fi putut fi salvat de fatidicul implacabil al morții. Dar fiindcă la plinirea vremii Cuvântul s-a întrupat și a înviat în trup transfigurat, aceasta este pentru om singura speranță a salvării din condiția sa de muritor, singura sa șansă a învierii în trup. Prin întruparea Sa Hristos a îndumnezeit natura umană. El a ridicat trupul omenesc, templu al Sfantului Duh, de la starea naturală la starea înduhonicită. Astfel, prin întrupare, mântuirea omului devine reală și posibilă, nu rămâne doar o speranță a nemuririi sufletului, ci transfigurare a întregii persoane umane: trup, suflet și spirit. Lumina și harul Duhului Sfânt pot deja fi văzute strălucind din lăuntru în afară pe fețele senine ale sfinților. Fără întrupare nu există transfigurare, nici înduhovnicire, nu poate fi nici speranță a învierii trupului.
● S-a spus că Isus s-a născut într-o peșteră orientală, iar Biserica, Trupul Său, s-a născut în catacombele romane din sângele apostolilor, sfinților și martirilor Săi. Cuvântul lui Dumnezeu întrupat este sămânța vie și perenă din care Biserica, împărăția lui Dumnezeu pe pământ, răsare și înflorește în inimile credincioșilor prin ploaia de lumină a harului Duhului Sfânt, așa cum Isus a fost conceput de Duhul Sfânt și a crescut în pântecele Fecioarei Maria.
● În timp ce Fecioara Maria vărsa lacrimi de bucurie lăudând pe Dumnezeu pentru nașterea fiului ei, copilul Iisus deja plângea strigând pe Tatăl Său din ceruri "Eli, Eli, Lama Sabachtani". Fiul a fost trimis în lume de către Tatăl pentru a ajuta omul să treacă peste prăpastia întunecată a existenței, să așeze prin crucea Sa un pod peste marea roșie, între imanent și transcendent, între creație și Creator. Și pentru că singurul Fiu al lui Dumnezeu a fost pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, El a simțit toată bucuria dar și toată durerea și tristețea omului, cu intensitatea și compasiunea pe care numai un Dumnezeu Viu și Adevărat le putea trăi, îndura și înțelege. Cât de important este omul pentru Dumnezeu, dacă pentru mântuirea sa, Dumnezeu s-a întrupat, s-a făcut om și a suferit moarte pe cruce!
Marin Mihalache
www.marinmihalache.com
Marin Mihalache
-
Intruparea Domnului
Publicat in : Credinta -
Viata - prea scurtul nostru drum din strainatate spre Acasa
Publicat in : Editoriale -
Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.