Mânia este amintirea urii ascunse, adică pomenirea răului. Mânia este dorinţa de a face rău celui care ne-a necăjit. Iuţimea este aprinderea de o clipită a inimii. Amărăciunea es-te simţământul neplăcut care a prins rădăcini în suflet. Intărâtarea este surpare a bunei aşezări şi ruşinare a sufletului. Mânia, asemenea grabnicei mişcări a roţii de moară, poate într-o clipită să sfărâme şi să nimicească grâul cel sufletesc mai mult decât orice altceva într-o zi întreagă. Drept aceea, se cade să luăm aminte cu osârdie la noi înşine. Mânia, ca o flacără înteţită de un vânt puternic, pârjoleşte şi pustieşte ţarina sufletească mai grabnic decât un foc mocnit.
Precum o dată cu ivirea luminii se depărtează întunericul, de la buna mireasmă a smereniei piere toată amărăciunea şi mânia (Cuviosul Ioan Scărarul).
Cine a aflat calea îndelungii răbdări şi a nerăutăţii, acela a aflat calea vieţii.
Mai bine este a curma întărâtarea printr-un zâmbet decât a te înverşuna neîmblânzit.
Precum otrava năpârcilor, aşa sunt iuţimea şi pomenirea răului, fiindcă şi faţa o schimbă, şi gândul îl tulbură, şi vinele le slăbănogesc, şi pricinuiesc în om neajuns al puterilor spre săvârşirea lucrului său - iar blândeţea şi dragostea depărtează toate aceste neplăceri.
Fii cu luare-aminte la tine însuţi ca să nu pună stăpânire pe tine iuţimea, întărâtarea, pomenirea răului, ce vor aduce tulburare şi neorânduială în viaţa ta, ci agoniseşte-ţi mărinimie, blândeţe, nerăutate şi tot ce este cuviincios pentru creştini, ca să duci viaţă tihnită şi fără tulburare.
De ai ceva împotriva fratelui sau fratele împotriva ta, împacă-te cu el! De nu vei face asta, prinosul pe care îl vei aduce lui Dumnezeu nu va fi primit deloc (Mc. 11, 25; Mt. 5, 23-24). Iar de vei împlini astă poruncă a Stăpânului, atunci roagă-te Lui cu îndrăznire, zicând: „Iartă-mi mie, Stăpâne, greşalele mele, precum şi eu iert fratelui meu, plinind porunca Ta!" Iar Iubitorul de oameni va răspunde: „Dacă tu ai lăsat, las şi Eu; dacă tu ai iertat, iert şi Eu datoriile tale" (Cuviosul Efrem Şirul).
Când mintea se supune lui Dumnezeu, inima se supune minţii: iată ce înseamnă blândeţea! Ce este blândeţea ? Blândeţea este smerita supunere faţă de Dumnezeu împreunată cu credinţa şi adumbrită de dumnezeiescul har (Sfântul Ignatie Briancianinov).
Mânia se preface în răutate şi pomenire a răului (ranchiună) când e ţinută şi hrănită vreme îndelungată în inimă. Drept aceea ni s-a poruncit să o tăiem repede ca să nu crească şi să ajungă ură şi răutate, şi astfel să se adauge rău peste rău. Soarele să nu apună peste mânia voastră, nici să nu daţi loc diavolului, spune apostolul (Ef. 4, 26-27) (Sfântul Tihon de Zadonsk).
Omul supus iuţimii şi care suflă (respiră) răutate simte foarte limpede în pieptul său prezenţa unei puteri vrăjmaşe, rele; aceasta pricinuieşte în suflet ceva cu totul potrivnic a ceea ce spune Mântuitorul despre prezenţa Sa: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară (Mt. 11, 30). In prezenţa acestei puteri vrăjmaşe îţi e cumplit de rău şi greu, atât sufleteşte cât şi trupeşte (Sfântul Ioan de Kronstadt).
Prof. Dr. Dmitri Avdeev
Nervozitatea, Editura Sophia
-
Lupta cu mania
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.