A flecări este sinonim cu a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a vorbi ca să te afli în treabă, adică fără rost și fără sens.
Cei care vorbesc toate ziua, „vrute și nevrute”, nu sunt oameni ai rugăciunii. Un om al rugăciunii iubește tăcerea, și prin tăcere împărtășește celorlalți pacea și celelalte roade ale lucrării ce se săvârșește tainic în sufletul lui, ca împărtășire de Dumnezeu.
În plus, să fii „pomenitor de rău” și să te rogi, e ca și cum ai semăna pe mare și ai aștepta apoi recolta (Sf. Isaac Sirul).
Până și a vorbi despre lucruri duhovnicești se poate schimba în flecăreală, dacă discuția depășește o anumită măsură. În acest sens, Fericitul Isihie spunea că cea mai înaltă conversație nu e decât pălăvrăgeală, dacă se prelungește prea mult.
De aici se vede câtă pagubă poate aduce vorbirea fără noimă ori discuțiile interminabile care nu schimbă cu nimic viața noastră. Dimpotrivă, ele împrăștie și întunecă mintea; slăbesc, tulbură și întinează sufletul.
Părinții bisericești spuneau foarte clar: ceea ce „macină” mintea în timpul zilei, adică gânduri și cuvinte bune ori rele, pe acelea le vom regăsi seara, la vremea rugăciunii.
Părintele Arsenie Papacioc considera că înfrânarea de la vorbirea de rău a aproapelui este o nevoință mai mare chiar și decât canonul, metaniile şi toate celelalte. Pentru că atunci când vorbeşti de rău pe cineva „te încadrezi la crimă” spirituală. Drept urmare, așa vom fi și categorisiți când vom fi judecați: „ucigași de suflete”.
Se tot vorbește despre unitatea neamului nostru „în cuget și-n simțiri”, ignorând însă un aspect esențial: patima vorbirii de rău destramă unitatea societății românești creștine și a oricărei alte societăți.
Asupra acestui lucru, Sf. Apostol Pavel atrăgea atenția cu mult înainte să apară „circul” din televiziuni: „Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte” (Tit 3, 9).
Vorbirea trufașă și deșartă nu face nimic altceva decât să sporească „nelegiuirea tot mai mult” (II Timotei 2, 16) și să momească „întru poftele trupului, cu desfrânări” (II Petru 2, 18) pe cei iubitori de deșertăciuni.
Gândirea și vorbirea de rău sunt patimi care aduc mari neajunsuri întregii lumi. De aceea trebuie să păzim inima mai mult ca orice, pentru că dintru ea „țâșnește viața” (Părintele Arsenie Papacioc), și pentru că, pomenirea răului în inima noastră lucrează asemenea unui „foc ascuns în paie” (Sf. Teodor Studitul).
Cine ascunde în inima sa pomenirea de rău e ca acela care „ascunde șarpele în sânul său” (Sf. Efrem Sirul), și după cum vântul puternic alungă norii, tot așa și pomenirea de rău alungă simțămintele bune din sufletul nostru (Avva Evagrie Ponticul).
Doar cel care are inima curată îi socotește pe toți oamenii curați. Însă cel care are „inima pângărită de patimi”, acela nu socotește pe nimeni curat, deoarece are impresia că toți sunt asemenea lui (Avva Isaia Pusnicul).
Sf. Apostol Pavel ne arată că principala cauză a flecărelii și a ponegririi aproapelui este lipsa iubirii adevărate: „Iar ținta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun și din credință nefățarnică. De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire” (I Timotei 1, 5-6).
Pentru că există și o iubire pervertită, „stricată”, cum este iubirea de mărire deşartă, din care se naște pizma pe care o avem unii față de alții (cf. Galateni 5, 26).
Bârfirea este moartea sufletului; este vorbire de rău ce se hrănește din ură și din ținerea de minte a răului (Sf. Ioan Scărarul).
De aceea Avva Or ne îndeamnă: „Dacă îl ponegreşti pe fratele tău şi te mustră cugetul, du-te, cere-i iertare şi zi-i: te-am vorbit de rău, apoi păzeşte-te să nu mai fii păcălit”.
Părintele Teofil Părăian afirma că, dintre multele forme de manifestare ale răutății, pomenirea de rău este o „răutate fără margini”, o răutate care, așa cum rugina mănâncă fierul, așa și ea „mănâncă” sufletul omului.
Răutatea e un „cui înfipt în suflet”, iar pomenirea de rău, ca și nemulțumirea și neiertarea, este „viermele minții” care roade neîncetat.
Din păcate, răutatea, acest balaur cu multe capete, își face simțită prezența tot mai mult și în sufletele creștinilor. Și asta, poate și pentru faptul că tot mai puțini sunt cei care iau aminte la gândurile minții, la cugetele inimii, preocupați fiind doar de faptele exterioare, fapte care nu au puterea, prin ele însele, nici să ne spele sufletele de patimi și nici să ne mântuiască.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Nu ajunge sa ierti
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.