In cazurile în care autorul vorbeşte despre pravila de chilie sau oferă sfaturi practice cu privire la ea, de la cititor se cere o abordare chibzuită. Trebuie să ştim că unele specificări prezente în poveţele Vlădicăi Antonie ţin de situaţia cu totul deosebită în care se aflau credincioşii din Rusia la sfârşitul anilor '50, începutul anilor '60, ai secolului XX, când, după 40 de ani de prigoană împotriva Bisericii abia încetaţi, începe o nouă perioadă de persecuţii. Lucrarea de faţă a fost scrisă pentru monahii din afara mănăstirilor, care se nevoiau în lume, neavând povăţuitori şi stareţi - în limita rânduielii vieţii mănăstireşti - în lipsa literaturii duhovniceşti şi, desigur, în condiţii cu totul nefavorabile, care implicau în viaţa monahilor necesitatea îngrijirii de cele materiale şi de starea lor socială. Iată de ce unele recomandări, şi anume cele cu privire la pravila de chilie, nu sunt adecvate condiţiilor din prezent.
Maica Antonia, ucenica de chilie a Vlădicăi, îşi aminteşte despre acesta: „Vlădica spunea că dacă monahul nu-şi va citi zilnic pravila de rugăciune, adică slujbele din întreg ciclul zilnic al slujbelor bisericeşti, atunci ei nu va rezista în viaţa monahală. El îi sfătuia în îndeplinirea acestei pravile pe toţi fiii duhovniceşti pe care îi călugărise.
Indeplineam şi eu această pravilă. îmi trebuiau 5 ore pe zi pentru ea. In prezent e mult mai uşor,, deoarece toate aceste slujbe se slujesc zilnic în biserici".
Trebuie să ţinem cont şi de faptul că Vlădica Antonie nu a scris această lucrare pentru un cerc mai larg de cititori şi nici cu intenţia de a o publica. Ea a fost destinată fiilor săi duhovniceşti, pe care el îi cunoştea bine şi-i povăţuia şi pentru care se ruga şi pentru care, ca un povăţuitor, îşi asuma o oarecare responsabilitate în faţa lui Dumnezeu. Cititorul contemporan, atunci când face cunoştinţă cu lucrarea arhiepiscopului Antonie, trebuie să ţină cont de aceste specificări, şi să tină cont şi de sfaturile Vlă- dicăi cu o anumită chibzuială.
Spre exemplu: autorul recomanda începătorilor să adauge la pravila obişnuită câte 500 de Rugăciuni ale lui lisus dimineaţa şi seara. In condiţiile de astăzi, această pravilă nu este fără pericol pentru cei care locuiesc în lume, pentru faptul că sunt supuşi unor mai mari ispite din partea trupului.
Cuviosul Varsanufie de la Optina, atunci când discuta cu fiii săi duhovniceşti din lume despre măsura pravilei, spunea: „Vouă vă este imposibil să vă umpleţi viaţa cu Rugăciunea lui lisus, deoarece sunteţi ocupaţi cu serviciul şi cu altele, dar bine este ca fiecare să zică această rugăciune în fiecare zi, după posibilitate: care de 20 de ori, care de 40 de ori, care de 50 de ori sau chiar şi de 100 de ori. Fiecare sa se deprindă cu ea după putere, important este să nu stăm pe ioc. Măcar cu un pas înainte, şi pentru aceasta - Slavă Domnului!"
Sfântul Ignatie (Breancianinov), recomanda monahilor din mănăstiri următoarea pravilă: „La inceput, străduieşte-te să zici Rugăciunea lui lisus de 100 de ori cu atenţie şi fără grabă. Cu timpul, aacă vei observa că poţi să zici şi mai multe, adaugă încă câteva rugăciuni".
Cu toate acestea, exista şi alte păreri. Se pare că in această problemă se cere o deosebita atenţie şi nu puţină înţelepciune. Iată ce recomanda Sfântul Teofan Zăvorâtul unui începător: „Să spui rugăciunea in felul următor: două zile câte o mie de rugăciuni, apoi alte două zile câte două mii, iar peste o săptămână câte trei mii. La numărul de trei mii te poţi opri pentru un timp mai îndelungat, iar apoi mai adaugă încă câte o mie. Bine ar fi să deprinzi aceasta lecţie a o face noaptea... iar rugăciunea aceasta o poate spune nu numai monahul, ci şi mireanul".
Un exemplu pilduitor îl întâlnim în viaţa episcopului Varnava (Beliaev). Odată, o monahie care spunea zilnic Rugăciunea lui lisus de o mie de ori, i-a cerut Sfântului Varnava binecuvântare pentru mărirea acestei pravile. La care el i-a răspuns: „Ar fi bine să vă supuneţi unui examen. Spre exemplu, rostiţi rugăciunea nu de o mie de ori, ci de zece ori, insa în aşa fel, încât să nu scăpaţi în minte niciun cuget sau imagine". Nu după mult timp, maica cu pricina a venit şi s-a pocăit, spunând că nu poate sub nicio formă a îndeplini această pravila fără să-şi scape atenţia sau să cugete ceva în afara rugăciunii. Este clar că aici întâlnim o situaţie în care rugăciunea nu este adevărată. De multe ori ni se pare că ne rugăm bine. Unii monahi, rostesc într-adevăr multe rugăciuni pe zi, dar se ostenesc „în aer" deoarece la ei rugăciunea nu se mişcă din loc. Dumnezeu împodobeşte cu darurile Sale nu o astfel de osteneală goală, ci smerenia.
Indemnul insistent spre o rugăciune făcută cu trezvie, îl întâlnim şi la Părinţii contemporani. Spre exemplu, Părintele arhimandrit Ioan (Krestianchin) de la Pschov, spune: „Cel mai important şi trebuincios nouă dar de la Dumnezeu este darul înţelepciunii. De el avem nevoie atât în treburile lumeşti, cât şi în viaţa duhovnicească... Nu vă alegeţi o pravilă mare de rugăciune, căci atunci când ai inima şi sufletul pline de patimi şi, persistând în această stare, cauţi să spui de multe ori Rugăciunea lui Iisus, ţi se poate întâmpla vreo dereglare psihică. In vremea noastră nu se cade a ne apuca de multe nevoinţe, mai ales din voinţă proprie, deoarece mândria în aşa măsură a întunecat mintea şi simţurile noastre, încât nevoinţele mari pot aduce numai pagubă".
Despre înlocuirea pravilei după cartea de rugăciuni cu Rugăciunea lui Iisus, aflăm la Sfântul Isaac Sirul: „Nu socoti zadarnică înlocuirea psalmodiei cu rostirea rugăciunii din inimă cu atenţie, pentru ca dacă vei deprinde această rugăciune ea înlocuieşte psalmii".
Despre aceasta, contemporanul nostru, Mitropolitul Antonie (Blum) de Suroj, spune: „în Filocalie, cât şi în vieţile unor sfinţi, citim că se cuvine a reduce la minim pravila din cărţi ca să oferim cât mai mult spaţiu pentru Rugăciunea lui Iisus. Dacă vrei să ştii ce ar însemna «minim» după Sfinţii Părinţi, atunci ascultă ce scrie Sfântul Grigorie Sinaitul. La el «minim» înseamnă - miezonoptica, rugăciunile de dimineaţă, utrenia, vecernia şi pavecerniţa. Pare a fi paradoxal, dar ceea ce la Sfinţi înseamnă «minim», la noi ar fi «maxim»".
Nu de puţine ori, în scrierile Părinţilor nevoitori citim despre înlesnirea rugăciunii neîntrerupte, care nu ţine de termeni sau timp. Cunoscutul Stareţ- sihastru din Caucaz, scrie: „Am urmărit scopul să- mi unesc inima, sau omul cel lăuntric, cu Domnul. Pentru aceasta, ziua şi noaptea am rostit Numele Domnului Iisus, Cel vrednic de toată închinarea şi cinstirea. Pentru această lucrare am părăsit oricare altă îndeletnicire duhovnicească. De acum înainte, ce nu aş face, mă strădui să port în inimă Numele preadulce al Domnului Iisus".
Fragment din cartea "Calea rugaciunii launtrice. Manualul isihiei", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Calea rugaciunii launtrice. Manualul isihiei"
-
Pravila de chilie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata dupa pravile
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Formalism
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.