Inainte de a intra in reflectiile asupra Sfintei Liturghii, in a intelege ce este ea si care-i este rolul in viata crestina, e nevoie a pune inceput prin a arata temeiul ei si a celorlalte Sfinte Taine in Hristos, Dumnezeu-om. Acest fundament sta in argumentul de neclintit al expresiei ca Adevaarul este Persoana lui Iisus Hristos si ca viata noastra inseamna participare, experienta, comuniune cu Hristos ca Adevar, Persoana si Viata. "Cuvantul s-a facut trup si s-a salasluit intre noi” (Ioan 1,14) – afirmatie ce constituie baza si noua bucurie a Bisericii. El a lasat Trupul Lui (Biserica) si a trimis pe Duhul Sau si nu un sistem filozofic si nici n-a intemeiat o noua religie. De la inceputuri pana astazi o gasim stransa in jurului Mesei Domnului, caci "staruiau in invatatura Apostolilor si in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni” ne relateaza Faptele Apostolilor in capitolul 2 cu 42.

De atunci, aflandu-se in stare permaneta de ascultare ea, Biserica - trup a lui Hristos si comuniune a Duhului Sfant, este fidela indemnului Mantuitorului; de la Cina cea de Taina, care spune ca "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea” (Matei XXVI, 26-28) Aici, in adunarea (sinaxa) liturgica, se gaseste isvorul vietii, centrul ei, de aici decurge invatatura noua, harul ei sfintitor si modul in care ea se conduce. Adevarul ei este viata; impartasire de viata: "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi.” (Ioan 6, 53).

De aceea, noi suntem chemati sa realizam si sa constientizam adevarul Cultului Ortodox care actualizeaza si permanentizeaza relatarea scripturistica raportata la viata Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Relatarea biblica si istorica a Mantuitorului constituie, de fapt, realitatea cultica, euharistica a Lui, iar Taina Sfintei Euharistii este o “capodopera a iubirii, a milei si a atotputerniciei divine”¹ . Centrul cultului liturgic al Bisericii este recunoscut in mod covarsitor ca fiind Euharistia. “Trupul istoric al lui Iisus Hristos, asa cum a trait, a murit si a inviat, cum straluceste preamarit la dreapta Tatalui, se gaseste in mod real pe Sfanta Masa si se ofera credinciosilor ca fiind Cina cea de Taina” ².

Memorialul sau cultul euharistic reda intreaga iconomie a mantuirii neamului omenesc, mergand chiar dincolo de intrupare. Sensul Euharistic este unul totalizator, deoarece intreaga istorie trecuta, prezenta si viitoare este in ea ³. Euharistia ne reaminteste de creatia lumii, de cadere, de sfasietoarea cautare a lui Dumnezeu, de intruparea Domnului, de patimile, moartea si Invierea Lui, de Sfanta Sa Inaltare si de focul pogorator si intemeietor al Duhului. Recapituland intreaga istorie, Euharistia se deschide totodata spre eshaton, facandu-ne din fii vremelnici ai istoriei, fii nemuritori ai Imparatiei vesnice deja incepute.

Eshatologia este gustata in Euharistie iar Sfanta Euharistie arvuneste plinatatea Imparatiei ce va sa vina. Sfantul Ignatie Teoforul numea Euharistia "leac de nemurire, doctorie pentru a nu muri”. Sfantul Irineu de Lion (sec. II) a folosit teologia Euharistiei in lupta cu dochetismul si gnosticismul care arata ca Hristos a avut trup aparent, aratand ca Euharistia este cu adevarat Hristos, ca El este viata si fiinta in acelasi timp, ca El se da ca viata, ca si comuniune in Sfanta Euharistie. De aceea, cand vorbim de hristologie, invatatura despre persoana si opera mantuitoare a lui Iisus Hristos nu intelegem in primul rand a invataturii despre acestea in sens teoretic, faptul ca numai cuvintele scripturii ar fi vehicule de comunicare a Adevarului pana la noi cum fac toate ereziile istoriei.

Dincolo de aceasta, cand afirmam ca el este Adevarul, marturisim si traim invatatura despre Hristos si opera Sa ca existenta personala, ce ni se comunica in relatia Sa cu Trupul Sau, Biserica. Daca nu esti in Biserica nu poti vorbi de o realitate a experientei personale a lui Hristos, ce se da in Sfintele Taine, si in mod culminant in Sfanta Euharistie. Impartasindu-te de Hristos ca viata si comuniune, poti vorbi dupa aceea de o comunicare a Lui pana la noi toti, prin cuvintele sale incorporate in Sfanta Scriptura ori in Sfanta Traditie, daca nu, totul este verbalism sectar, fraze invatate mecanic din textele Scripturii, rastalmacite dupa bunul plac.

Potrivit invataturii unui alt mare teolog al Bisericii - Sf. Nicolae Cabasila, "vremea aceasta (a Euharistiei) inseamna vremea aceea (a Iconomiei), prin aceasta Sfanta Taina noi fiind contemporani evenimentelor trecute si viitoare din istoria sfanta a Mantuirii. Prin ea, vesnicia se manifesta si activeaza in realitatea cotidiana” ⁴. Ca participanti la aceasta Taina, iesim din ciclitatea ametitoare a istoriei si suntem introdusi in prezentul continuu al vesniciei, deoarece Iisus Hristos este ieri, azi si in veci Acelasi.

Sfanta Scriptura si Cultul se intalnesc in continutul si finalitatea edificatoare a lor, caci scopul revelatiei divine unitare a Bibliei si a Cultului este indumnezeirea omului in Hristos, hristificarea lui: "Hristos al Evangheliei si Hristos al Euharistiei sunt Unul si Acelasi Hristos, Dumnezeu, Omul, Iisus Hristos” ⁵. Liturghia isi are inceputul in Evanghelie, iar Evanghelia isi continua dinamica transfiguratoare in Sfanta Liturghie. Imparatia anuntata la inceputul Sfintei Liturghii este aceeasi cu Imparatia a carei dimineata este vestita de "ingerul Domnului” prin cuvintele: "pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor” (Matei III, 2). Liturghia Cuvantului si Liturghia Euharistica ori Liturghia catehumenilor si a credinciosilor continua cultic unitatea interioara dintre Cuvant si Taina. Cina pregatita pentru noi in cadrul Sfintei Liturghii este atat a Cuvantului lui Dumnezeu, cat si a Trupului Domnului. Dupa Slavita Sa Inviere, Mantuitorul, mergand spre Emaus cu ucenicii Sai, le-a explicat scripturile, apoi, la masa "a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si le-a dat-o” (Luca XXIV, 13 – 35).

Prin urmare, impartasirea cu Cuvantul este indispensabila, impartasirii cu Trupul, deoarece prin ascultarea cuvantului se naste in noi "crezul” ca prolog al Tainei. Fara afirmarea credintei nu este posibila participarea la Tainele Bisericii in iconomia Liturghiei; crezul niceo-constantinopolitan precede impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, ajungandu-se de la comunicare la cuminecare, caci, de asemenea, inainte de impartasirea propriu-zisa rostim o alta marturisire: "Cred, Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit in lume.” ⁶ Crezul este impartasirea cu Cuvantul in vederea impartasirii cu Trupul.

In comparatie cu Apusul, unde Cuvantul si Taina sunt concepute separat, Rasaritul crestin n-a privat niciodata Taina de continutul ei evanghelic. "Toata slujirea este construita pe o baza biblica si, de aceea, necunoasterea Scripturii duce la necunoasterea slujirii divine, duce la ruperea evlaviei liturgice de sensul cel adevarat al legii rugaciunii – al lex orandi.” ⁷

Relatia dintre Cuvant si Taina este una de tip perihoretic: Cuvantul este in Taina, dar si Taina este in Cuvant ⁸. Cuvantul "creste si se intareste cu Duhul” in Taina, iar Taina nu poate fi impartasita decat celui ce crede si da marturie despre Cuvant. Cuvantul este desavarsit in Taina, "considera Taina ca fiind implinirea Sa, caci in Taina Domnul Hristos Cuvantul devine viata noastra”⁹ . In acelasi timp insa, sufletul, forma sau puterea formatoare a Tainei este Cuvantul, care imprima si scoate in relief sensul ei¹⁰ .

Impreuna-locuirea in Duhul a Tainei si a Cuvantului constituie apoi temelia Bisericii crestine, deoarece, la Ierusalim, prin pogorarea Duhului Sfant, prin cuvantul rostit de Sfantul Apostol Petru si prin Botez, s-a infiintat prima comunitate crestina. Unitatea launtrica si ontologica intre Cuvant si Taina, se extinde si creste in sinaxa liturgica. Impreuna locuind, Cuvantul si Taina trag comunitatea liturgica spre impreuna locuire cu Hristos Cel Inviat. Liturghia catehumenilor sau a Cuvantului si Liturghia credinciosilor ori Euharistica, sunt, asadar, in lumina celor spuse mai sus, intr-un raport de reciprocitate si intr-o relatie de interdependenta, de intrepatrundere, fara a uita ca Liturghia Euharistica realizeaza plenar, prin impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, impreuna-locuirea in Imparatia lui Dumnezeu. Dar impartasirea cu Hristos, in Taina Euharistiei constituie culmea „partasiei la firea dumnezeiasca” (III Petru I, 4), fiindca dincolo de ea, "nu mai este loc unde sa pasim” ¹¹. Ea nu exclude insa alte moduri de prezenta si lucrare a lui Hristos in Sfanta Liturghie.

Suntem datori sa recunoastem adevarul si realitatea ca Dumnezeu - Duhul Sfant este datator de putere, de viata care ne face fiinta sa devina relationala, pentru ca El este in acelasi timp ”comuniune”(Kinonia: 2 Corinteni 13,13). Prin El ne nastem in Hristos in taina Sfantului Botez si ne incorporam in trupul istoric a Domnului Hristos care este Biserica, asa cum insasi nasterea lui Hristos a fost "din Duh”, pentru ca fiecare botezat sa poata deveni el insusi "Hristos”, adica fiinta de comuniune si prin urmare, de adevarata viata. De doua mii de ani fiecare Liturghie, fiecare Sfanta Taina este un eveniment al Cincizecimii. Sfanta Liturghie il reveleza pe Hristos. Adevarul ca vizita, ca prezenta si realism dar nu din afara ci ca "trup” adica interior propriei noastre experiente, dar ca o comuniune in interiorul Bisericii, a comunitatii ei si nu intr-o cunoastere rationala sau intr-o experienta mistica interioara individuala rupta de biserica, ca si comuniune cu Hristos in Duhul Sfant, caci o asemenea forma de religie este naturalism religios.

In alta ordine de idei, Sfintele Taine continua si desavarsesc marile evenimente biblice, dar inceputul trebuie cautat in Sfintele Scripturi. Biserica, asistata fiind de Duhul Sfant, a "cules Tainele din pomul sfant al Bibliei, ca fructe coapte si pline de gingasie, si ne ofera sa bem bautura si sa mancam mancarea Cuvantului si sa traim realitatea cea mai cutremuratoare: venirea lui Hristos” ¹². Catre aceste valori sacramental-liturgice este indreptat orice credincios al Bisericii, ce se doreste a fi membru viu al acestui trup tainic – Biserica – al carui cap este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Dumnezeu, intr-o vreme in care Biserica este confruntata cu un duh al desacralizarii si cu un proces al secularizarii care-si indrerapta atentia catre creatie, asezandu-l pe om in locul creatorului.

Toate aceste adevaruri si realitati ajung la noi ca rezultat al unei transmiteri istorice, dar istoria in intelesul vietii euharistice, conditionata fiind de caracterul de anamneaza (amintire) si epicleza (invocare) al Euharistiei. In cadrul ei istoria inceteza de a mai fi o succesiune de evenimente care vin din tecut in present, in directie liniara. Adevarul nu vine la noi doar pe calea delegarii: Hristos-Apostoli-Episcopi in desfasurare liniara, el vine ca eveniment al Cincizecimii, cu alte cuvinte, ca o coborare a Duhului Sfant, ce asuma istoria liniara intr-un prezent harismatic. Toate Sfintele Taine sunt evenimente harismatice, realitati ale Cincizecimii.

De aici exigenta si responsabilitatea Bisericii in istorie fata de ereziile care s-au rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt in primul rand afirmatii ce privesc mantuirea omului, obiceiul lor este sa elibereze chipul originar si original al lui Hristos – Calea, Adevarul si Viata, de distorsiunile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii sa pastreze invatatura corecta despre Hristos si prin urmare, viata ca prezenta a lui Hristos in Biserica. De ce toate acestea? Pentru ca neamul omenesc atinge o criza spirituala fara precedent, uitand ca "centrul de gravitate al Bisericii, al omului si al intregii creatii se afla in Sfanta Treime ca izvor de sfintire si viata vesnica pentru cei ce cred in Hristos” ¹³. Iar izvorul viu si nesecat la care suntem chemati cu insistenta de catre Bunul Dumnezeu este Liturghia crestinatatii noastre ortodoxe, imbogatita succesiv prin "creatia colectiva si anonima a pietatii poporului si a liturghisitorilor, nu impusa prin ordine papale sau decrete sinodale, ci generalizata cu incetul prin acceptarea si imbratisarea ei benevola de catre toate popoarele ortodoxe, pentru frumusetea, profunzimea si valoarea ei” ¹⁴.

Suntem, in aceste vremuri, martorii si partasii la un proces complex de globalizare, intemeiat pe o mondializare, simtita in toate aspectele vietii: social, politic, cultural si chiar religios. Se (re)structureaza state, culturi traditionale, economii nationale etc. Cu scopul de se contura structuri ori societati transnationale, ce vor fi controlate doar de o minoritate suprapolitica si de o elita economica. In societatea actuala, contemporana intalnim oameni ravasiti din punct de vedere interior si dezbinati launtric, care nu constientizeaza relatia lor cu Dumnezeu, cu semenii, cu ei insisi. Pretentiile si solicitarile lor religioase sunt "satisfacute mecanic, prin obisnuinte de familie sau uzante sociale, carora ei nu le adauga nimic care sa insemne un fior sufletesc, o cutremurare launtrica, o aderenta cerebrala” ¹⁵.

Intr-o asemenea situatie, globalizarea ideologica incearca sa se substituie unitatii in Hristos, universalitatii crestine si loveste puternic in demnitatea persoanei umane, afirmata si sustinuta de crestinism: „In timp ce pare ca-i uneste pe oameni in exterior sau favorizeaza apropierea reciproca a acestora, ca elimina barierele despartitoare dintre ei si faciliteaza comunicarea, in realitate ea duce la transformarea popoarelor in mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la amestecul (sincretismul) religiilor, la omogenizarea infatisarii si comportamentului oamenilor. la anihilarea omului ca persoana”¹⁶ .

Universalitatea crestina, insa, se construieste diametral opus la nivel personal, cat si la nivelul comuniunii, pornind din interiorul omului, inaltandu-l spre Dumnezeu, spre Imparatia Sa, pe care o "invocam” sa vina. Si, intr-adevar, aceasta legatura launtrica, fiintiala si ontologica a omului cu Dumnezeu se incununeaza cu unirea in chip tainic prin Euharistie, prin Sfanta Liturghie, un „bun pretios deja dat, existent, care trebuie numai reinviat si revalorificat” ¹⁷, evidentiind faptul ca este datoria Bisericii sa se implice in spiritualizarea societatii, avand constiinta ca "un viitor fara Biserica e un viitor fara viitor”¹⁸ .

Drd. Stelian Gombos

Note:
1.Nicolae Popoviciu (viitor Episcop al Oradiei), Epicleza Euharistica, (teza de doctorat), Editura Librariei Arhidiecezane, Sibiu, 1933, p. 1.
2.Panayotis Nellas, Omul – animal indumnezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 93.
3.Alexandre Schmemann, Euharistia – Taina Imparatiei, trad. de Pr. Boris Raduleanu, Editura Anastasia, Bucuresti, 1999, p. 168.
4.Panayotis Nellas, Op. cit., p. 92.
5.Pr. Prof. Dumitru Radu, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine si problema intercomuniunii, (teza de doctorat), in rev. “Ortodoxia”, anul XXX (1978), nr. 1-2, p. 20.
6.Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2000, p. 176.
7. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 102-103.
8.Alexandre Schmemann, Op. cit., p. 72.
9.Ibidem, p. 74.
10.Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Op. cit., p. 101-102.
11.Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. de Pr. Dr. Teodor Bodogae, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1989, p. 193.
12.Paul Evdochimov, Rugul aprins, Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1994, p. 64.
13.Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Cuvant inainte la lucrarea Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Participarea la Liturghie, Editura Romania Crestina, Bucuresti, 1999, p. 10.
14.Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Participarea la Liturghie, p. 37.
15.Ioan Gh. Savin, Iconoclasti si apostati contemporani, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995, p. 123.
16.Georgios Mantzaridis, Globalizare si universalitate, trad. de Pr. Prof. Dr. Vasile Raduca, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 6.

.