Din nefericire, omul contemporan suferă de dezorientare. Omul de astăzi este suferind sufleteşte, de vreme ce este căzut.
Dezorientarea izvorăşte din pseudo-iluminarea Apusului care nu „priveşte" către Dumnezeu, de aceea şi învăţătura atee nu poate să vindece pe cei care suferă sufleteşte, căci toţi sunt oameni. Patimile, care sunt moştenirea înspăimântătoare a tuturor oamenilor căzuţi, nu se vindecă decât prin harul dumnezeiesc. Prin acesta, şi doar prin el, omul devine duhovniceşte şi sufleteşte sănătos, devine persoană.
„Persoana care nu crede în Dumnezeu şi în viaţa veşnică viitoare, scrie Fericitul părinte Paisie, îşi osândeşte veşnic sufletul său şi rămâne nemângâiată şi în această viaţă. Cred că întreaga strădanie trebuie să meargă în această direcţie, pentru că avem înaintea ochilor aproape toată Europa care a dispus de întreaga ştiinţă (de cunoaşterea omenească), ca să îndrepte (chipurile) «chipul» lui Dumnezeu, dar pentru că oamenii Apusului nu sunt îndreptaţi către Dumnezeu, ca să ceară mijlocirea dumnezeiască, se chinuiesc mereu şi îi chinuiesc continuu pe cei mici şi pe cei mari. Şi de la natură (se înţelege firea mediului înconjurător), pe care încetul cu încetul o pervertesc, au început să-i strice şi pe oameni şi să-i «îngrijească» în sanatoriile de psihiatrie prin electro-şocuri" .
Preoţii contemporani, în cele mai multe cazuri, fac o pastoraţie superficială, preocupându-se mai mult cu asistenţa socială, cu spectacolele publice, cu corurile şi cu „cei grei de cap" (cu oamenii care înţeleg greu), decât cu vindecarea sufletelor.
Părintele Paisie mai scrie: „Ii văd pe tineri, săracii, părăsiţi de duhovnici, pentru că cei mai mulţi păstori se ocupă cu asistenţa (în timp ce există asistenţa socială care îşi face mult mai bine treaba în sectorul acesta), în timp ce lucrarea duhovnicească, din nefericire, o fac psihiatrii, dintre care cei mai mulţi nu acceptă existenţa sufletului, sau îl acceptă şi-l recunosc în felul lor, adică nu apreciază valoarea sufletului, faptul că un suflet valorează mai mult decât întreaga lume, aşa cum zice Hristos. Dacă nu existau cărţile de psihologie am fi avut mai puţine sinucideri, pentru că mulţi dintre cei care le citesc se osândesc pe ei înşişi, în timp ce harul lui Dumnezeu alungă şi neputinţele moştenite, şi răspândeşte şi bucuria" .
Hristos nu ne va întreba pe noi, preoţii, câte biserici am zidit, ci câte suflete am mântuit cu harul lui Dumnezeu.
In spatele psihopatologiei contemporane, care se tot dezvoltă, se ascund, conform părintelui Paisie şi conform Părintelui Porfirie, patimile şi demonii.
Un fiu duhovnicesc al îmbunătăţitului Părinte Porfirie povesteşte următoarele: „Cuiva care avea probleme stomacale şi dureri de pântece, Părintele Porfirie i-a spus că este chinuit deoarece este foarte sensibil şi din mâhnirea lui provin şi necazurile trupeşti. Atunci acela l-a întrebat dacă este lucru rău să fie cineva sensibil. Şi Părintele i-a răspuns: «Este rău să fie cineva foarte sensibil ca tine, deoarece prin întristare creezi diferitele boli trupeşti». Şi l-a întrebat dacă el cunoaşte ceva despre implicarea celui viclean în pătimirile sufleteşti.
«Nu!» , i-a răspuns acela.
«Află atunci de la mine!», i-a răspuns Bătrânul" .
„Aceasta nu înseamnă că toţi suferinzii sufleteşte sunt demonizaţi, ci afirmaţia are legătură cu părerea Bătrânului pe care am expus-o mai sus, cu faptul că cele mai multe probleme psihologice sunt ispitiri şi au legătură cu omul cel vechi şi cu starea de cădere în care trăim".
Ieromonah Sava AGHIORITUL
PATIMI SI DEPRESIE, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Patimi si depresie"
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.