Da, prea multă încrâncenare, prea mult stres, prea multă birocraţie, prea multe reguli, indicaţii şi legi, norme ori canoane!...

În vremurile şi în lumea această trăim noi, astăzi, când bieţii oameni sunt copleşiţi de povara multor cerinţe, revendicări şi pretenţii, de tot felul şi din tot locul!...

Eu, unul, sunt convins că Dumnezeu ar prefera, în schimbul tuturor acestor măsuri, care mai de care mai coercitive, cei şapte ani de acasă, buna creştere ori sănătoasa educaţie şi, mai ales, ar dori să primeze numai o singură regulă/normă: cea a bunului simţ!...

Altminteri, vedem, observăm şi constatăm, pe zi ce trece, lăsându-ne un gust amar, tot mai multă nesimţire, indolenţă, aroganţă, altfel zis, tot mai mult tupeu, stări de fapt care declanşează, produc şi provoacă mult dezgust, multă dezamăgire, mult stres, multă frică şi multă încrâncenare!...

În pofida unor atari condiţii, poate şi ca un gest reflex, totuşi, noi trebuie/suntem chemaţi să-i binecuvântăm pe cei ce ne bleastămă, să-i iubim şi să-i iertăm pe cei care ne urăsc şi ne hulesc pe noi – a se vedea, de pildă, comportamentul şi atitudinea mărturisitorilor noştri din temniţele comuniste, cu alte cuvinte, să întoarcem răului cu bine, stresului cu detaşare, încrâncenării cu zâmbet, tristeţii, generalizate şi cotidiene, cu veselie, supărării cu bucurie, răcelii/împietririi şi nesimţirii sufleteşti cu căldură şi sensibilitate spirituală, lucrurilor complicate să le răspundem cu lucruri simple, utile, funcţionale şi eficiente sau, mai ales, suficiente!...

Uşor de zis, greu de făcut şi, totuşi, nu imposibil, mai cu seamă, dacă în tot locul şi în tot momentul vieţii noastre, tumultuoase, slabe şi neputincioase, îi cerem ajutorul şi purtarea de grijă, proniatoare, lui Dumnezeu – Care doreşte milă iar nu jertfă, seninătate şi detaşare iar nu crispare, destindere iar nu constrângere, faţă luminoasă iar nu una întunecată, posacă şi posomorâtă!...

Să ne aducem, aminte, cu toţii, că îndemnul lui Iisus Hristos a fost: Bucuraţi-vă!...

Păi, unde, când şi, îndeosebi, cum ne mai bucurăm noi, astăzi, în condiţiile în care, din nefericire, suntem atât de prinşi în capcana, vâltoarea şi avalanşa acestei lumi, uitând, sărmanii de noi, că Iisus Hristos - Dumnezeu Cel Adevărat şi Împărăţia Lui Cea Binecuvântată şi Sfântă, nu sunt din lumea aceasta!...

Iată, cum, din păcate, ne-a cuprins, probabil pe cei mai mulţi dintre noi, duhul acestui veac, înşelător, care de la amăgire ne va duce la dezamăgire precum şi purtarea secularizată a acestei vieţi, în care ne-am construit proprii dumnezei – puterea, banul, averea, dorinţa de stăpânire – dusă până la dictatură şi sclavie, din aceasta modernă, apoi slava şi suficienţa de sine, deşartă, dusă până la exacerbarea eului şi egoului nostru, care a ajuns până la idolatrizarea propriei noastre persoane, fapte ce duc la mândrie, egoism, orgoliu nemăsurat, vanitate, dorinţa de a poseda, de a ne răzbuna şi multe altele!...

Fraţilor, haideţi să ne revenim din toată această stare/cuprindere, ameţitoare, din toată această beţie înşelătoare, până nu este prea târziu!...

Să revenim la lucrurile frumoase, simple, discrete dar concrete, să fie cuvântul nostru dres cu sare „ce este da să fie da iar ce este nu să rămână nu!”, atât şi nimic mai mult, nimic altceva!...

Să încercăm să ne redobândim încrederea pierdută, în Dumnezeu, în oameni şi, nu în ultimul rând, în noi înşine!...

Cu un cuvânt: să ne bucurăm/să ne veselim de tot şi de toate, de tot ce este în jurul nostru, de viaţa pe care ne-a dăruită Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul, de oamenii din jurul nostru, să fim, cu toţii, radioşi, luminoşi, calmi, aşezaţi, calculaţi, cumpătaţi, măsuraţi şi, mai ales, neîncrâncenaţi, căci Dumnezeu este al libertăţii iar nu al încrâncenării, al dragostei iar nu al ostilităţii, al iubirii iar nu al adversităţii, vrăjmăşiei sau duşmăniei!...

Părinţii duhovniceşti ai Bisericii noastre, întrebaţi fiind când anume se va apropia sfârşitul lumii, au răspuns, cu toţii, la unison că, atunci va veni sfârşitul când nu va fi cărare/alee/potecă de la un vecin la altul, ori dumneavoastră credeţi că toate reţelele moderne de socializare pot substitui/înlocui vecinătatea, amiciţia, prietenia, frăţietatea, unitatea şi solidaritatea care au dispărut dintre noi?!...

Nu credeţi, oare, că suntem atât de încrâncenaţi şi datorită faptului că suntem atât de singuri, şi de singulari, dezbinaţi, izolaţi şi egoişti, în condiţiile în care Dumnezeu este al comuniunii şi al comunităţii, al păcii şi al armoniei, al înfrăţirii sau al înfierii şi al înrudirii!...

În altă ordine de idei, nu credeţi, oare, că toată această frică, angoasă şi spaimă ce ne-a cuprins pe mulţi dintre noi nu este (şi) produsul înregimentării noastre în sisteme, curente şi ideologii, năravuri ori apucături, care mai de care, mai ciudate sau mai bizare?!...

Credeţi că (mai) simţim, noi, acum, de unde ne paşte pericolul, eventual dacă (mai) realizăm/conştientizăm noi aşa ceva?!...

Dumneavoastră ce ziceţi, ce părere aveţi?...

Când aveţi puţin timp, vreme şi răgaz, în clipele/momentele în care vă (mai) trageţi puţin sufletul, gândiţi-vă la toate acestea, însă, fără încrâncenare, ci numai cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste, pentru dumneavoastră şi pentru omul/semenul/fratele dumneavoastră, contemporan!...

Stelian Gomboş

• iPodul nostru sa fie Hristos!
  Publicat in : Religie