Lumea-ntreaga este un spital. Vrem sa ne vindecam de bolile sufletesti. Chiar daca tratamentul e dureros, iubirea ce ne-nvaluie ne si haruieste si ne salveaza de chinul vesnic. Suntem chemati la slujirea aproapelui. La vizitarea lui, la ascultarea lui, la imbarbatarea lui. Constienti ca toti avem nevoie de Medicament. De vreme ce am venit la Doctor, sa nu plecam nevindecati.
Are dreptate mitropolitul Bartolomeu Anania: "Singuratatea este una din suferintele cumplite, pe care o resimt in special cei care sufera de boli cronice avansate, cum este in zilele noastre cancerul. Nu trebuie sa va spun eu adevarul asupra singuratatii de care se resimt bolnavii din spitale: in numai cateva minute, pe un bolnav il ia salvarea din casa, din mijlocul familiei, si-l stramuta naprasnic intr-un alt univers, intr-o alta camera, cu o alta fereastra, cu o alta priveliste (daca ea exista), cu alti oameni, cu alt limbaj, intr-un corp medical sau sanitar pe care nu-l cunoaste si cu care va trebui sa se acomodeze. Nu suferinta fizica in sine, boala de care sufera, este importanta, ci socul acesta al ruperii de viata normala si aruncarea, dintr-o data, intr-o alta viata. De aceea, este nevoie de reumanizarea spitalului: sa simta medicul ca in fata lui nu se gaseste un caz de rezolvat, ci un om, o fiinta cu trup care sufera, si cu un suflet care asteapta si spera.
E nevoie ca bolnavul, odata intrat in camera de spital, sa simta ca, daca s-a rupt dintr-o familie, a intrat in alta. Tocmai pentru ca exista suferinta mergem in spitale sa-i vizitam mai cu seama pe cei care sunt singuri si nu au pe nimeni care sa-i ajute. De aceea avem astazi preoti in spitale - si inca nu avem de ajuns - pentru ca cel singur, parasit sau neparasit, sa simta o rugaciune si o mana calda, duioasa, pe fruntea lui infierbantata si sa simta prezenta lui Iisus prin rugaciune, inainte de a fi dus pe masa de operatie". Hristos, Doctorul sufletelor, sa tamaduiasca lepra noastra.
Cel bolnav vrea sa se trezeasca la bucurie. Spera in mila Cerului. Nadejdea crestina nu e doar un vis ca in viitor va fi mai bine. Antonie Bloom retransmite optimismul: pana la urma, lumina va birui. Lipsa bucuriei? Egala cu absenta credintei. Construim o societate fara Dumnezeu? Cu o divinitate nedefinita? Cadem in capcana indepartarii de Sursa; cautam Fericirea exact unde nu o vom gasi. Simbolul: daca soarele se oglindeste-n lac, prima data ne uitam spre cer.
Moartea cafenie nu ne sperie; nu ne revendica aleatoriu, ci dupa Plan. Dupa prestiinta iubirii, dupa taina universala a Vietii. Nu putem intra aici, in sfera misterului. Dar credem. Stim ca exista Continuare. Ne infruptam din relatiile omenesti si confundam acest consumism ieftin cu Dragostea, care e mult mai mult. Omul care iubeste vrea sa daruiasca fara sa provoace durere. Iubirea poate darui, zice Antonie Bloom, doar atunci cand uita de sine. A darui este o cantare a sufletului, cantecul neimpus al privighetorii. Depinde si de caracterul daruitorului: copiii calca in picioare cadourile de la cei pe care nu ii agreeaza.
A da si a primi e o sarbatoare. Iubirea este jertfelnicie: nu doar ca imi rup de la gura, ci ma dau pe mine la o parte pentru celalalt (Antonie Bloom). Sa nu fiu rusinat ca am nadajduit in Tine. Sa nu ma trufesc: celor mandri le platesti cu varf. Tu, bucuria mea, izbaveste-ma. Fericit voi fi cand Domnul imi va acoperi pacatele.
Marius Matei
Marius Matei
-
Sfantul Cuvios Alipie Stalpnicul, Sfantul Nicon si Sfantul Stelian Paflagonul
Publicat in : Vietile sfintilor -
Patimile, boli ale sufletului
Publicat in : Despre bolile tainice ale sufletului
-
Suflet ranit
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.