Longevitatea. - Durata vieţii poate fi prelungită. - Este de dorit oare să o facem?
Cea mai puternică dorinţă a omului este tinereţea permanentă. De la Merlin la Cagliostro, Brown-Sequard şi Voronoff, şarlatani şi savanţi, cu toţii au urmărit acelaşi vis - şi au suferit aceeaşi înfrângere. Nimeni nu a descoperit supremul secret. Cu toate acestea, nevoia resimţită este din ce în,ce mai imperioasă. Civilizaţia ştiinţifică ne-a barat drumul către lumea sufletului. Ne-a rămas accesibilă doar cea a materiei. Va trebui, deci, să păstrăm intactă vigoarea corpului şi inteligenţei noastre. Numai forţa tinereţii ne va permite satisfacerea deplină a dorinţelor şi cucerirea lumii exterioare. Ea este indispensabilă celui ce doreşte să trăiască fericit în societatea modernă. Intr-o oarecare măsură, noi am realizat visul ancestral. Reuşim să păstrăm timp mai îndelungat activităţile caracteristice tinereţii. Totuşi, noi nu am reuşit să prelungim durata vieţii noastre. Un om de patruzeci şi cinci de ani nu are mai multe şanse să atingă vârsta de optzeci de ani astăzi decât în secolul trecut. Este probabil chiar ca longevitatea să fi scăzut, în pofida faptului că media de viaţă este mai ridicată.
Această incapacitate a igienei şi medicinei reprezintă un fapt straniu. Nici progresele realizate în încălzirea, ventilarea şi iluminarea clădirilor, nici igiena alimentară, nici sporturile, piscinele şi examenele medicale periodice, nici proliferarea specialiştilor nu au reuşit să adauge o zi la durata maximă a existenţei umane. Trebuie să conchidem oare că igieniştii şi chimiştii fiziologi s-au înşelat în ceea ce priveşte organizarea vieţii individului, precum politicienii, economiştii şi financiarii în cea a naţiunii? Este posibil, mai degrabă, ca modul de viaţă şi confortul adoptat de locuitorii Cetăţii moderne să sfideze unele legi naturale. Cu toate acestea, o schimbare sensibilă s-a produs în alura bărbaţilor şi femeilor. Mulţumită igienei, obişnuinţei sporturilor, a unor restricţii alimentare, a saloanelor de cosmetică, a activităţii superficiale determinate de telefon şi automobil, fiecare prezintă o alură mai dinamică şi mai alertă. La cincizeci de ani femeile sunt încă tinere. Insă progresul contemporan ne-a oferit, pe lângă aur, foarte multă monedă falsă. Atunci când feţele întinse şi ridicate de către chirurgi se delasă, atunci când masajele nu mai reuşesc să stăvilească invazia grăsimii, cele care au arborat atât de mult aparenţa tinereţii ajung să arate mai rău decât arătau, la aceeaşi vârstă, bunicile lor. Pseudo- tinerii care joacă tenis sau dansează ca la douăzeci de ani, care îşi părăsesc soţia în vârstă pentru a lua alta mai tânără, sunt expuşi sclerozei cerebrale sau bolilor de inimă şi de rinichi. Adeseori ei mor pe neaşteptate în pat, la birou sau pe terenul de golf, la o vârstă la care strămoşii lor ţineau încă apăsat coarnele plugului sau îşi conduceau cu o mână sigură afacerile. Noi nu cunoaştem cauza acestui eşec al existenţei modeme. Fără îndoială, medicii şi igieniştii nu poartă decât o mică parte din răspundere. Cauzele care determină uzura prematură a individului sunt, cel mai probabil, excesele de toate genurile, insecuritatea economică, multiplicitatea preocupărilor, grijile, absenţa de disciplină morală.
Numai analiza mecanismelor duratei fiziologice ar putea conduce la soluţionarea problemei longevităţii. In momentul de faţă ea nu este îndeajuns de completă pentru a fi utilizabilă. Va trebui să cercetăm deci de o manieră pur empirică dacă viaţa umană este susceptibilă de a fi prelungită. Prezenţa câtorva centenari în fiecare ţară reprezintă o dovadă a întinderii potenţialităţilor noastre temporale. Cu toate acestea, nu s-a obţinut până acum nici o informaţie utilă prin investigarea acestor centenari. Este evident totuşi că longevitatea este ereditară şi că ea depinde în acelaşi timp de condiţiile de dezvoltare. Atunci când descendenţii unor familii de longevivi se stabilesc în marile oraşe, ei pierd, într-una sau două generaţii, capacitatea de a trăi mult. Numai studiul animalelor de rasă pură şi de constituţie ereditară bine determinată ne poate indica în ce măsură mediul poate influenţa longevitatea. La anumite rase de şoareci, încrucişaţi între fraţi şi surori timp de mai multe generaţii, durata vieţii variază puţin de la un individ la altul. Dacă se modifică însă unele condiţii de mediu ca, de exemplu, adăpostul, plasându-se animalele în semilibertate şi permiţându-le să-şi facă vizuini, durata vieţii lor scade. Faptul se datorează în primul rând luptelor neîncetate care se poartă între animale. Dacă, fără a schimba modul de adăpostire, se elimină unele componente din alimentaţie, longevitatea lor de asemeni scade. In schimb, ea creşte în mod marcat dacă - fără a modifica habitatul, cantitatea şi calitatea hranei - animalele sunt supuse, timp de câteva generaţii, la două zile de post pe săptămână. Astfel de simple schimbări sunt susceptibile să modifice durata vieţii. Trebuie deci să conchidem că longevitatea fiinţelor umane ar putea fi crescută utilizând procedee analoage.
Nu trebuie să cedăm însă tentaţiei de a utiliza orbeşte în acest scop mijloacele pe care igiena modernă ni le pune la dispoziţie. Longevitatea este de dorit numai în măsura în care ea prelungeşte tinereţea - şi nu bătrâneţea. Atunci când vârstnicul devine incapabil să facă faţă nevoilor sale, el reprezintă o povară pentru ceilalţi. Dacă toată lumea ar trăi până la nouăzeci de ani, sarcina acestei mulţimi de bătrâni ar deveni insuportabilă pentru restul populaţiei. înainte de a prelungi viaţa oamenilor, ar trebui găsit mijlocul de a conserva până la capăt activităţile lor organice şi mintale. La urma urmei, noi nu trebuie să sporim numărul bolnavilor, al paraliticilor, al debililor, al demenţilor. Chiar dacă ar fi posibil să se extindă sănătatea până în preajma morţii, tot nu ar fi înţelept să se acorde tuturor o mare longevitate. Ştim care sunt neajunsurile creşterii numerice a indivizilor, atunci când nici o preocupare nu există pentru calitatea lor. De ce să se sporească durata vieţii celor ce sunt nefericiţi, egoişti, stupizi şi inutili? Ceea ce interesează este valoarea fiinţelor umane, iar nu cantitatea lor. Nu trebuie deci urmărită creşterea numărului centenarilor înainte de a se fi găsit mijlocul de prevenire a degenerescentei intelectuale şi morale, ca şi al lungilor boli ale bătrâneţii.
Alexis Carrel
Fragment din cartea "OMUL ACEST NECUNOSCUT", Editura Victor B Victor
Cumpara cartea "OMUL ACEST NECUNOSCUT"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.