În principiu, prorocii şi sfinţii lasă în urma lor ucenici care să le ducă mai departe darurile primite de la Dumnezeu. Aşa se întâmplă şi în cazul prorocului Ilie, care îl lasă ucenic pe Elisei. Ilie simte că se apropie plecarea lui la cer aşa că îl întreabă pe ucenic cam ce ar vrea de la el. Bineînţeles că Ilie, ca de altfel toţi prorocii şi sfinţii, nu avea să-i lase lui Elisei vile, terenuri, palate, maşini, vapoare, avioane, cum se întâmplă astăzi cu majoritatea liderilor spirituali, care, din păcate, se preocupă mai mult de latura materială, de averi, decât de viaţa duhovnicească. Elisei îi dă un răspuns înţelept lui Ilie, şi anume că ar vrea ca duhul pe care îl are acesta să fie indoit pentru el. Atunci, Ilie oftă adânc şi îi spuse: „Greu lucru ai cerut. Dacă mă vei vedea atunci când voi fi luat prin ridicare de la tine, aşa îţi va fi. Dar dacă nu mă vei vedea, nu-ţi va fi aşa” (IV Regi 2, 10).
Pe când mergeau şi vorbeau, Ilie şi Elisei iată că s-a văzut o căruţă cu cai de foc. Acea căruţă s-a aşezat între amîndoi şi a luat pe Ilie cu vifor de vânt spre cer. Elisei, văzîndu-l că se depărtează de la el, a strigat: "Părinte, părinte, carul şi caii lui Israil!". Dar Elisei n-a mai văzut căruţa aceea de foc care luase pe Sfântul Ilie, că se dusese în înălţime, departe de la ochii lui; apoi a început a plânge după Ilie, ca după părintele său, rupându-şi hainele. Iar din înălţime a căzut de la Sfântul Ilie cojocul, care se lăsase lângă dînsul; iar el l-a luat spre mângîierea necazului său şi spre semnul darului cel îndoit câştigat de la Ilie şi ţinea la el ca la o vistierie scumpă sau ca la o cinstită porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca şi Ilie mai înainte, a făcut această minune: Elisei, voind să treacă râul Iordan, a lovit apa cu cojocul şi s-a despărţit în două şi a trecut Iordanul ca pe uscat.
Văzând aceasta fiii prorocilor, care petreceau în Ierihon, au zis unul către altul: Iată duhul lui Ilie se odihneşte în Elisei. Apoi, venind, i s-au închinat lui. Sfântul Elisei s-a dus la Ierihon, voind să petreacă acolo câtăva vreme şi oamenii cetăţii au zis către el: “Stăpîne, viaţa cetăţii noastre este bună, precum o vezi; însă apele sunt rele, de aceea şi pămîntul este neroditor”. Sfântul Elisei le-a dar următorul răspuns: “Aduceţi-mi un vas nou de apă şi turnaţi sare într-însul. Făcînd oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo şi a zis: Aşa grăieşte Domnul: Tămăduit-am apele acestea şi de acum nu va mai fi într-însele moarte şi nerodire”. Şi, aşa au fost tămăduite apele Ierihonului după cuvântul lui Elisei. Apoi, Elisei a plecat de la Ierihon şi a mers în cetatea Betil, ai cărei locuitori se lepădaseră de Dumnezeu şi se închinau idolilor.
Prorocul Elisei era fiul lui Șafat, un bogat proprietar de pământ în Abelmeholah. Ocupaţia lui principală a fost aceea de agricultor şi a fost chemat la slujirea lui Dumnezeu, prin Ilie, chiar de la coarnele plugului. Prorocul Elisei din seminţia lui Ruvim. Încă de la naştere Elisei s-a arătat a fi un om special; pentru că la naşterea lui, la fel ca şi la naşterea Părintelui său, s-a petrecut un eveniment cu mare încărcătură spirituală: junca de aur din Siloam, la care israeliţii aduceau jertfe şi se închina, chiar în ceasul naşterii a mugit aşa de tare, încât s-a auzit pînă la Ierusalim glasul ei. Lumea a fost aşa de uimită, încât un preot drept al locului a spus: "Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliţi şi va sfărâma pe cei puternici".
Un alt moment important din viaţa lui Elisei este chemarea specială la slujirea lui Dumnezeu: "Elisei ara pământul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfântul Proroc Ilie era la Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Şi i-a poruncit lui Ilie să se ducă şi să facă proroc în locul său pe Elisei. Sfîntul Ilie, ducându-se, a găsit pe Elisei arând, şi, punând cojocul său pe acesta, i-a spus: “voia Domnului”, adică să fie proroc în locul lui Ilie. I-a poruncit să meargă după el şi Elisei, lăsând îndată toate, a urmat cu osârdie pe Ilie, prorocul lui Dumnezeu. Elisei a avut, totuşi o rugăminte şi anume de a-l lăsa să meargă acasă, pentru a lua binecuvântare de la tatăl său şi de la maica sa. Şi Ilie i-a dat voie să meargă. Elisei a luat o pereche de boi cu care ara singur şi, înjunghiindu-i, a tăiat şi plugul de lemn şi făcând foc cu el, a fript carnea şi a pus-o înaintea oamenilor şi a prietenilor care s-au întâmplat acolo şi, ospătându-i, a luat binecuvântare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie şi-i slujea, învăţând de la dânsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu” .
În zilele acelea, era la împăratul Siriei un boier din cei puternici, adică voievod a toate puterile ostăşeşti, cu numele Neeman, mare bărbat înaintea stăpînului său, viteaz şi bine norocit în războaie; însă era foarte lepros, încât nu se găseau doctori, ca să-l poată tămădui. Odată, au ieşit din Siria nişte ostaşi voinici şi au răpit o fată tânără din pământul lui Israil şi au adus-o femeie pentru Neeman, voievodul lor. Acea tânără auzise de la părinţii săi despre Sfântul proroc Elisei şi despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se făceau cu rugăciunile lui. Fata a zis stăpânei sale: "Dacă stăpânul nostru s-ar duce la Elisei, prorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, ar fi bine, că acel proroc l-ar curăţi de boală". Femeia lui Neeman i-a spus bărbatului său cuvintele acelei copile, zicând: "Acestea îmi spune tânăra, care este din pământul lui Israil". Atunci Neeman s-a dus la împăratul lui Israil şi l-a rugat să-l lase să se ducă în Samaria la prorocul lui Dumnezeu, cel din neamul lui Israil, pentru tămăduire. Împăratul nu numai că nu l-a oprit să se ducă acolo, dar i-a dat şi o scrisoare din partea lui către Ioram, împăratul lui Israil, fiul lui Ahav. Atunci Neeman a luat zece talanţi de argint, şase mii de galbeni şi zece rânduri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea să le dăruiască lui Dumnezeu. Deci, s-a dus în pământul lui Israil şi a dat împăratului scrisoarea de la împăratul său, în care era scris astfel: "Când vei primi această scrisoare a mea, să ştii că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca să-l curăţi de lepra lui". Ioram, citind scrisoarea împăratului Siriei, s-a supărat foarte tare şi şi-a rupt hainele, zicând: "Eu sunt Dumnezeu ca să-l pot omorî şi să-l înviez? Iată, el a trimis la mine pe acest bărbat lepros să-l curăţ. De aici puteţi vedea, că acesta caută pricini cu mine, ca să poată ridica război asupra mea".
Elisei, aflând de aceasta, că împăratul s-a supărat şi şi-a rupt hainele, a trimis la el, zicând: “Împărate, pentru ce te-ai supărat şi ţi-ai rupt hainele? Să vină Neeman la mine şi să cunoască că în Israil este prorocul lui Dumnezeu! Ducându-se Neeman cu caii şi cu caretele a stat lângă uşile casei lui Elisei; iar sfântul a trimis pe sluga sa să-i spună: Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va curăţi trupul şi te vei vindeca de lepră”. Neeman s-a mâniat şi s-a dus, zicând: "Eu credeam că va ieşi afară şi, stând lângă mine, va chema numele Dumnezeului său, va pune mâna pe rănile mele şi îmi va curăţi lepra; însă el îmi porunceşte să mă duc la Iordan. Nu sunt oare mai bune râurile Damascului, Avana şi Farfara, decât Iordanul şi decât toate apele lui Israil ca să mă spăl într-însele şi să mă curăţ?" Zicând aceasta, a plecat mânios din Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca prorocului lui Dumnezeu, zicându-i: Dacă ţi-ar fi grăit prorocul vreun cuvânt mare, n-ai fi făcut porunca lui? El ţi-a spus să faci numai acest lucru mic: să te speli în Iordan şi te vei curăţi şi tu nu voieşti să asculţi?
Auzind acestea, în cele din urmă, Neeman a primit sfatul slugilor sale şi, apropiindu-se de râul Iordan, s-a dat jos din caretă, s-a afundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu şi s-a făcut trupul lui ca de copil, curăţindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar la Sfântul Elisei împreună cu toată suita lui. Neeman, stînd înaintea sfântului, a zis: “Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pământul, fără numai în Israil. Deci primeşte de la robul tău aceste daruri pe care ţi le-am adus”. Şi Neeman i-a dat prorocului lui Dumnezeu aurul, argintul şi hainele. Elisei, văzând acestea, i-a zis: “Viu este Domnul, Căruia îi stau înainte, că nu voi lua nimic”. Însă Neeman insista ca prorocul să ia cele aduse, însă el nu l-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis către Elisei: “Dacă nu voieşti să iei nimic de la mine, atunci dă-mi tu mie, robului tău, o sarcină de pământ galben de acesta, cât voi putea duce cu două perechi de catâri, ca, ducîndu-l la casa mea, să facă din el altar Domnului Dumnezeului lui Israil; căci de acum robul tău nu va mai aduce jertfe şi arderi întregi la alţi zei, ci numai unui Dumnezeu Cel adevărat”.
După ce a plecat Elisei, Ghehazi, sluga lui, a zis în sinea sa: "Stăpânul meu a făcut hatâr lui Neeman Sirianul, de n-a luat nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, că voi alerga în urma lui şi-i voi lua ceva!" Deci, Ghehazi, sculându-se, a alergat după Neeman şi, văzându-l că vine în urma lui, s-a uitat din caretă. Ghehazi i-a zis: "Pace ţie." Neeman i-a răspuns asemenea şi lui: "Pace!" Ghehazi a zis iar: "Stăpânul meu m-a trimis la tine, zicând: Acum au venit la mine doi tineri din fiii prorocilor de la muntele lui Efrem, să dai pentru ei un talant de argint şi două rânduri de haine". Neeman a zis: "Iată doi talanţi de argint şi hainele." Apoi Neeman a pus doi talanţi în două pungi şi două rânduri de haine şi le-a dat la două slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi. Vâzând că a lipsit, Elisei l-a întrebat: "Unde ai fost, Ghehazi?" El a răspuns: "Nu am fost nicăieri". Atunci Elisei i-a spus: "Inima mea a fost cu tine, şi a văzut cum s-a uitat bărbatul din careta lui în întâmpinarea ta, cum ai luat de la el argintul şi hainele. Oare cu acel argint voieşti să cumperi grădini, saduri de măslini, vii, oi, boi, slugi şi slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman să se lipească de tine şi de seminţia ta în veci!" Şi a plecat Ghehazi din faţa lui Elisei înleproşat ca zăpada.
Pe vremea împărăţiei lui Ioahaz, s-a îmbolnăvit de moarte Elisei, fiind la adânci bătrâneţi. Şi a venit la el Ioaş, regele lui Israil, spre cercetare şi, plângând deasupra lui, a zis: "Părinte, părinte carul lui Israil şi călăreţul lui!" Şi i-a zis Elisei: "Ia un arc şi o săgeată şi deschide fereastra cea dinspre răsărit, încotro se află Siria, şi pune o săgeată în arcul cel întins". Împăratul a făcut aceasta; iar prorocul punându-şi mâinile sale pe ale împăratului, a zis: "Dă drumul săgeţii spre Siria". Şi împăratul a făcut aşa. Iar prorocul a zis: "Această săgeată este mântuirea Domnului şi vei birui pe sirieni". Şi iar a zis împăratului: "Ia nişte săgeţi!" Şi împăratul a luat. Şi a zis către el prorocul: "Loveşte în pământ". Şi a lovit împăratul de trei ori şi a stat. Atunci s-a scârbit asupra lui Elisei şi a zis: "Dacă ai fi lovit de cinci sau de şapte ori, ai fi călcat Siria până în sfîrşit, iar acum o vei birui numai de trei ori".
Şi aşa a murit Elisei, prorocul şi a fost îngropat cu mare şi multă cinste. Elisei, nu numai în viaţă a făcut minuni, ci şi după moarte era făcător de minuni; pentru că, în acel an, s-a întâmplat lucrul acesta. Ducând pe un mort în cetatea Samariei la îngropare, deodată ostaşii de la Moav au năvălit tâlhăreşte în pământul acela. Iar groparii, văzând de departe pe ostaşi venind, au aruncat pe acel mort în mormântul lui Elisei şi au fugit repede în cetate. Corpul celui mort, căzând peste oasele lui Elisei, îndată a înviat şi a stat pe picioarele sale; apoi, ieşind din groapă, a alergat în cetate. Astfel că, şi după moarte, Dumnezeu a preamărit pe plăcutul său.
Elisei este un om care se supune chemării divine, fără şovăire, fără cârtire, fără alte întrebări, aşa pur şi simplu, chiar dacă aceasta îl scoate din poziția de fiu al unei famili înstărite și-l așează în aceea de slujitor. El răspunde promt provocării, înţelege implicaţiile şi eventualele riscuri. Totuşi el nu pleacă fără binecuvântarea părinţilor săi, un lucru esenţial şi de apreciat. Atunci când îi cere permisiunea, Ilie îi spune: ,,Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut“. Adică, Ilie vrea să-i atragă atenţia, cine este el, ce a făcut şi ce mare răspundere va avea în faţa lui Dumnezeu. Fără îndoială că Elisei a avut o discuţie cu părinţii lui, poate nu chiar plăcută pentru că puţine mame îşi lasă copii să plece de lângă casă. Şi în zilele noastre, tineri întâmpină dificultăţi cu părinţii atunci când vor să i-a o decizie radicală, precum este cea de a se călugări, de pildă.
Şi iată că, într-adevăr, duhul lui Ilie s-a odihnit peste ucenicul lui Elisei, pentru că acesta a făcut multe şi mari minuni. Elisei desface apa Ioradnului în două ca şi Părintele său Ilie, îl ajută pe regele Ioram în războiul cu moabiţii. „Aşa grăieşte Dumnezeu: faceţi în valea aceasta şanţuri... Valea aceasta se va umple cu apă, din care veţi bea şi voi şi vitele voastre cele mici şi cele mari” (IV Regi 8, 16-17). De asemenea, Elisei, după cum am văzut, înmulţeşte făina şi satură peste o sută de oameni. „Dă oamenilor să mănânce, căci aşa zice Domnul: se vor sătura şi va mai rămâne” (IV Regi 4, 43). Elisei vindecă de boală pe Neeman şi pedepseşte cu orbirea pe Ghehazi.
Prin atitudine şi implicare în provocarea chemării divine, Elisei devine prototipul tuturor celor chemați să-i slujească lui Dumnezeu. El, deşi, aparent, ducea o viaţă confortabilă, renunţă la tot şi dă sens vieţii lui prin misiunea specială la care este chemat de Dumnezeu, prin prorocul Ilie,.norocos, ca şi Moise, prin faptul că i se spune numele celui care îi va lua locul. E o simetrie perfectă şi Elisei înţelege faptul că chemarea respectivă vine de la Dumnezeu. Din păcate, s-a pierdut această frumoasă tradiţie de a simţi şi recunoaşte chemarea pentru o anumită profesie, nu numai pentru preoţie. Întreaga slujire a lui Elisei pe lângă Părintele său, Ilie. nu a fost lipsită de sens, nu numai faptul că îi turna apă pe mâini învăţătorului său. El era atent la toate vorbele lui Ilie, la toate gesturile şi semnele pe care le făcea acesta. De fapt, atunci când Ilie îi aruncă mantia, Elisei înţelege că, din acel moment, Ilie este stăpânul lui şi că trebuie să-i slujească, atâta timp cât va fi în viaţă. Nu şi-a părăsit învăţătorul până în ultima clipă, când, sub ochii lui, Ilie a fost ridicat la cer cu trupul.
Tradiţia Bisericii spune că înălţarea la cer a prorocului Ilie, cu tot cu trup, fără a muri, este asemenea cu ce a lui Enoh, iar aruncarea mantiei de către Ilie peste ucenicul său Elisei ar simboliza coborârea Sfântului Duh în ziua de Rusalii. Prorocul Eisei a trecut la cele veşnice în jurul anului 839 î.d.Hr. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe prorocul Elisei la data de paisprezece iunie, cu o lună înaintea praznicului învăţătorului său, Ilie.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Schitul Sfantul Ilie - Sfantul Munte Athos
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfantul Ilie Gorgani
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Biserica Sfantul Ilie - Suceava
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Datini si obiceiuri de Sfantul Ilie
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.