Tradiţia îl socoteşte pe episcop chip al lui Hristos. Siliţi de anumite împrejurări să vorbească răspicat despre slujirea şi rostul esenţial ale episcopului în Biserică, Părinţii nu s-au ferit să folosească adeseori expresii foarte ferme. Sfântul Ignatie Teoforul, de pildă, vorbind despre slujirea de întâistătător a episcopului, spune că el „este în locul lui Dumnezeu” şi că: „este limpede aşadar că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul însuşi” , după ce mai înainte arătase că: „trebuie să primim pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să administreze casa (cf. Luca 12, 42; Matei 24, 45) ca pe însuşi Cel ce l-a trimis (cf. Matei 10,40; Marcu 9, 37; Luca 9,48; Ioan 13,20)”.
In Liturghie, faptul că episcopul se arată drept chip al lui Hristos este înfăţişat de mai multe elemente:
a) Intrând în altar la Vohodul mic (în timp ce mai înainte sta în afara altarului, iar în Biserica veche chiar în afara bisericii), episcopul Il înfăţişează pe Hristos venind întru împărăţia Sa, după cum arată şi cântarea de la vohod: „Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos...”
b) Aşezându-se pe synthronon, în mijloc şi la loc înalt, episcopul este între preoţi asemenea lui Hristos între Apostolii Săi ;
c) La Vohodul mare, episcopul este singurul care nu ia parte la ieşirea cu cinstitele Daruri, ci aşteaptă înaintea porţilor împărăteşti, pentru a le primi şi a le aduce lui Dumnezeu, ca Hristos Tatălui.
Episcopul însă nu este un locum tenens, nici un vicar al lui Hristos; el este doar chip sau simbol al Lui; Hristos este adevăratul episcop. Pentru a aminti lucrul acesta, icoanele îl înfăţişează uneori pe Hristos ca episcop.
Ca simbol, episcopul este semnul văzut al unei realităţi nevăzute, întemeiat pe o analogie, nu pe o identitate cu ceea ce reprezintă. Episcopul ca întâistătător al adunării euharistice (una dintre slujirile sale esenţiale, după cum am văzut) este asemenea lui Hristos între Apostoli , ca săvârşitor al Cinei celei de Taină, ca învăţător şi păstor.
Când Sfântul Ignatie îndeamnă: „Supuneţi-vă episcopului şi unii altora (cf. Efeseni 5, 21), după cum Iisus Hristos S-a supus Tatălui, iar Apostolii lui Hristos şi Tatălui şi Duhului” , expresia „după cum” arată tocmai analogia, asemănarea, nu identitate sau substituire.
Acest caracter analogic este exprimat şi în alt loc de Sfântul ignatie: „Unde se vede episcopul, acolo să fie şi obştea credincioşilor, după cum unde este lisus Hristos acolo este şi Biserica universală.”
După cum simbolul e menit să trimită spre ceea ce simbolizează, episcopul are menirea de a-L face văzut pe Dumnezeu şi de-a trimite către El. Astfel, Sfântul Ignatie Teoforul vorbeşte de „Episcopul cel nevăzut” care se află îndărătul „episcopului văzut”. El spune că cei care se supun episcopului de fapt se supun „Tatălui lui lisus Hristos, Episcopul tuturor”.
Virtuţile episcopului
Pentru rangul înalt şi slujirile sale, pentru că este icoana vie a lui Hristos, pentru că stă în frunte, călăuzeşte şi învaţă, şi e pildă pentru credincioşi (cf. Evrei 13,7), episcopul trebuie să aibă mulţime de virtuţi, viaţă şi purtări fără de pată.
Cuvintele Apostolului Pavel sunt îndemnuri de temelie:
„Este cuvânt prea adevărat: De pofteşte cineva episcopie, bun lucru doreşte. Se cuvine însă episcopului să fie fără de prihană, bărbat al unei femei, treaz, cuminte, cuviincios, primitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de arginţi, bun chivernisitor în casa lui, având copii ascultători, cu toată bunăcuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască a sa casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. Şi trebuie să aibă mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocara şi osânda diavolului” (I Timotei 3, 1-7).
„De este cineva fără prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine episcopului să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dedat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât, ci primitor de străini, iubitor de bine, treaz la minte, drept, cuvios, înfrânat, ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici” (Tit 1, 6-9).
Sfântul Ignatie dă drept pildă pe un episcop despre care spune că „este în armonie cu poruncile [Domnului], cum este chitara cu coardele”. Invăţătura celor doisprezece Apostoli îndeamnă: „Hirotoniţi-vă vouă episcopi [...] vrednici de Domnul, bărbaţi blânzi, neiubitori de arginţi, adevăraţi şi încercaţi; că ei împlinesc pentru voi slujirea prorocilor şi a dascălilor.”
Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că smerenia este virtutea cea mai preţioasă: „Episcopii trebuie să fie smeriţi, pentru că Hristos şi Apostolii au fost şi ei smeriţi.”
Jean-Claude Larchet
Biserica Trupul lui Hristos, Editura Sophia
Cumpara cartea "Biserica Trupul lui Hristos"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.