Eroismul iubirii si al jertfei depline

Eroismul iubirii si al jertfei depline

Înălțarea Domnului semnifică victoria deplină a lui Hristos asupra vrăjmașului văzut și nevăzut al omului. Eroul reprezintă stindardul victoriei împotriva vrăjmașilor văzuți ai neamului românesc. De aceea, nu întâmplător Biserica Ortodoxă a rânduit ca cele două evenimente să fie sărbătorite împreună, în aceeași zi, la patruzeci de zile de la Învierea Domnului: Înălțarea Domnului și Ziua eroilor.

Eroismul, inspirat de idealul creștinismului și de patriotism este o virtute de valoare absolută, o jertfă supremă. Prin eroism se scriu pe cartea veșniciei faptele omenești, prin eroism se dobândește cel mai măreț sentiment al jertfei umane pe altarul credinței, cel al muceniciei, prin eroism se realizează cel mai prețios tezaur național al unui popor, bogăția lui culturală, spirituală și măreția istoriei sale naționale și internaționale, prin care trăiește și din care se hrănește sufletește. Cu această neprețuită zestre un popor intră în marea familie a popoarelor lumii, în istoria omenirii.

„Eu sunt Calea Adevărul și Viața”, ne spune Domnul Iisus Hristos (Ioan 14, 6). Dar, pentru a urma această Cale este nevoie de eroism creștin, de smerenie adâncă.

Coborârea omului sub toată zidirea lui Dumnezeu - aceasta este cheia de descifrare a sensului vieții, de înțelegere a principiilor existențiale și de viață ale omului. Iată de ce omul care își plânge păcatele în fiecare zi, care moare și înviază zilnic, care știe să se bucure de lucrurile mici și simple, care se bucură cu cel ce se bucură și care plânge cu cel ce plânge, care se consideră sub toată zidirea lui Dumnezeu, numai unul ca acesta poate obține răsplata maturității duhovnicești depline. Și aceasta nu poate duce decât la sfințenie sau la mucenicie. Părintele Arsenie Papacioc dă o definiție frumoasă pentru eroismul creștinului: „Să mori și să înviezi în fiecare zi, dar nu oricum, ci cu Iisus Hristos. Amin.”

Biserica Ortodoxă pomenește permanent pe toți eroii neamului românesc în cadrul Sfintei Liturghii, dar și în slujbele de pomenire a morților, multele dintre mănăstirile existente au fost ridicate pe vechile morminte ale eroilor ostași căzuți pe câmpul de luptă, multe dintre acestea fiind ctitorite de domnitori, voievozi, prinți etc. De pildă, la inițiativa preotului Ovidiu Sabău, adunarea parohială a credincioșilor din Muntele Rece, județul Cluj, dar și la propunerea locotenentului-major de aviație Popa Ștefan, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Bartolomeu Anania a binecuvântat și aprobat construirea unei mănăstiri în vecinătatea Cimitirului Eroilor de la Muntele Rece, pentru a face permanent slujbe de pomenire a eroilor ostași căzuți pe câmpul de luptă, mănăstire construită și cu contribuția financiară a militarilor români din Transilvania și unde a fost stareț un părinte duhovnic, Gherman Mitoi, adus de arhiepiscopul Bartolomeu de la Mănăstirea Antim din București. Iată de ce „cultul eroilor” bazat pe credința în Dumnezeu, se apropie tot mai mult de cultul sfinților și cultul martirilor, întrucât atât pe eroi cât și pe sfinți, și pe martiri îi cinstim şi slăvim nu pentru ei, ci pentru măreția și valoarea perenă ce se descoperă și se manifestă prin aceștia.

Românii, în mod special, dar și oficialitățile statale vremelnice, în toate vremurile istoriei, au manifestat o dragoste ne-țărmuită și necondiționată față de toți eroii neamului românesc. În acest sens, reamintim faptul că la 19 septembrie 1919 la inițiativa Reginei Maria a României ia ființă Societatea „Mormintelor eroilor căzuți în război”, cu sediul central la București. Secțiunea Cluj a acestei societăți s a înființat la începutul lunii martie 1920 la Sediul Corpului 6 Armată, la inițiativa și demersurile generalului de divizie Nicolae Petala (președintele comitetului regional din Cluj). În anul 1930, modificându-se statutul, societatea s a numit „Cultul Eroilor”. Aceasta a fost desființată de Regele Carol al II lea în anul 1930, odată cu partidele politice. Societatea „Cultul Eroilor” a fost reînființată la inițiativa și demersurile generalului de brigadă (r) Ilie Ungureanu, mr. Iulian Patca, mr. Vasile Tutulea, lt. maj. Ștefan Popa, în 12 aprilie 1991, pe bază de sentință judecătorească, ca persoană juridică apolitică, neguvernamentală și nonprofit cu sediul la Cluj Napoca, societate care funcționează și în prezent, președinte fiind colonel (r) Iulian Patca. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat să mă număr printre membrii fondatori ai Societății „Cultul Eroilor” de la Cluj-Napoca.

Războaiele purtate de poporul român de a lungul istoriei a dus la secerarea de vieți omenești, câtă frunză și iarbă, ale ostașilor, care s-au jertfit pentru Patrie. De-a lungul și de-a latul teritoriului românesc, în munți, prin toate văile, câmpiile și văgăunile sunt presărate trupurile acelor care cu prețul sângelui lor au apărat Patria. Acestora li se alătură eroii morți în revoluția din decembrie 1989, pentru libertate, demnitate umană și democrație în țara noastră, cât și cei care au murit la datorie, atât în țară cât și în afara granițelor acesteia, în tetrele de operații militare.

Așadar, nădăjduim în faptul că românii întotdeauna vor ști să-și apere strămoșescul pământ încununat de crestele falnicilor Carpaţi, pământ care a fost stropit cu sângele scump al miilor de martiri şi eroi ce s-au adus jertfă pe altarul Patriei.

Veșnică cinstire și pomenire a sfinților și martirilor!

Veșnică pomenire și cinstire a eroilor militari!

Comandor (r) Ștefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

13 Iunie 2024

Vizualizari: 1055

Voteaza:

Eroismul iubirii si al jertfei depline 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact