Etapele maturizarii iubirii in vederea sfintei taine a casatoriei

 

In procesul ce se desfasoara de la indragostire pana la iubirea conjugala exista cateva etape ce ar trebui luate in considerare. In mod normal, suntem foarte atenti la ceea ce nu trebuie sa facem inainte de casatorie; e necesar insa sa privim cu atentie la tot ceea ce, in schimb, trebuie sa luam in consideratie. Vom indica doar cateva din etapele acestui parcurs.

 

- Un interlocutor spiritual. Pentru ca in ziua de astazi familia prezinta mari dificultati, adeseori tinerii nu gasesc in membrii familiei lor o prietenie spirituala si, astfel, isi cauta, desigur, in alta parte un interlocutor spiritual, adesea in cupluri ce au deja cativa ani de casnicie sau in preoti ori maicute ce li se par lor mature din punct de vedere spiritual.

Este intelept din partea unui cuplu de indragostiti sa-si aleaga un interlocutor de felul acesta pentru ca traim intr-o lume, intr-o cultura care este in mare parte in contrast cu valoarea iubirii intre femeie si barbat. Mai mult, cultura este structurata in asa fel, incat familia si iubirea conjugala intampina foarte mari obstacole. In alegerea acestui interlocutor spiritual trebuie verificat daca este vorba de o persoana matura din punct de vedere afectiv si daca distinge conotatiile spirituale de paternitate/maternitate, daca are o inima atat de pura incat sa nu urmareasca interese personale in privinta celor doua peroane, ci sa nutreasca o singura dorinta: cei doi sa poata face voia Domnului in dragoste si in libertate. Pana cand cei doi logodnici nu se casatoresc, este bine sa perceapa ca parintele lor spiritual le vrea binele, dar este tot atat de important ca parintele spiritual sa nu-i lase sa inteleaga nici satisfactia sa pentru casatoria lor si nici dezaprobarea sa. Uneori se ivesc mari probleme atunci cand au loc interferente si cand, in loc sa fie insotit, cuplul este "aranjat" de acesta. Este bine sa se gaseasca o persoana cu o notabila experienta pastorala, care sa cunoasca lumea, cultura juvenila de astazi, dar si etapele cresterii spirituale. Este important sa nu fie o persoana curioasa, sa nu faca cercetari si mai ales sa nu se interpuna in campul moral al intimitatii fizice celor doi. Este bine ca cuplul sa gaseasca pe cineva caruia sa-i poata spune in deplina sinceritate pana si propriile dificultati si ezitari de ordin afectiv, insa este tot atat de bine ca interlocutorul spiritual sa primeasca aceste lucruri, sa le incredinteze lui Dumnezeu si sa le ilumineze teologico-spiritual fara sa se interpuna intre ele. Este important sa se gaseasca o modalitate justa in vederea unui colocviu in trei cat si pentru initierea tinerelor cupluri in misterul inviolabil al constiintei personale. Este util ca logodnicii sa nu pretinda unul de la celalalt sa-si spuna totul, ci fiecare dintre ei sa aiba posibilitatea de-a vorbi personal cu parintele lor spiritual. La randul sau, parintele spiritual trebuie sa fie foarte rezervat si discret fata de ceea ce aude de la fiecare din cei doi si sa mentina o absoluta tacere asupra acestor lucruri. El va avea, mai ales, sarcina de a-i conduce in continuu pe cei doi spre o viziune de ansamblu, spre logica relationala si optica pascala. Cu gandirea sa spirituala va deschide mereu cuplului justa optica, asa incat sa se evite eroisme, sacrificii fanatice, vise romantice, depresiuni. Din cand in cand, va aminti indragostitilor sa tina cont cand de o dimensiune, cand de o alta, pentru a se intoarce apoi la cea dintai, pentru a merge inainte. Aceste etape nu trebuie intelese in sens cronologic, ci ca dimensiuni ale iubirii. Cuplul este atent o perioada de timp la o anumita dimensiune, apoi, printr-o legatura interioara, descopera alta si tot asa.

 

- Jurnalul iubirii. Este bine ca, inca de la inceputul raportului lor, indragostitii sa tina un fel de jurnal al iubirii lor. In privinta aceasta se impune o mare sobrietate: sa se scrie putin si numai ceea ce persoana retine intr-adevar esential. In mod normal, acest caiet foloseste in special pentru a adnota ceea ce persoana descopera pe parcursul cresterii sale in iubire.

 

Este caietul cresterii in intelepciune, ce ii va ajuta sa traiasca  adevarata poveste de iubire. Ceea ce trebuie sa calauzeasca persoana in faptul de-a scrie trebuie sa fie un principiu biblic. Precum Iacov a inaltat cate o piatra in amintirea fiecarui moment important al "intalnirii" lui cu Dumnezeu, tot astfel si persoana indragostita sa inceapa a descifra primele adevarate elemente ale iubirii ce se iveste. Se incepe astfel sa se invete a se ingriji de acele aspecte ale vietii ce in mod sigur sint calauzite si iluminate de iubire. Cu alte cuvinte, caietul poate deveni un adevarat "seismograf, care sa indice planul de mantuire a lui Hristos, invaluind cele doua persoane prin "vizita" acestei iubiri. Dupa cum am observat, continutul acestui caiet poate deveni foarte important in cursul vietii matrimoniale. Multi soti mi-au spus ca atunci cand au sosit momentele dificile, descurajarea, dubiul, cand a venit vremea de seceta, pentru ei, in momentele acelea, "caietul iubirii lor" fusese precum memoria a ceea ce devinisera, o specie de lampa in calea vietii lor. Nu numai. Vad ca si fiii de-acum, crescand, ajungand pe la varsta de 12-15 ani, incep sa-si puna multe intrebari despre parintii lor. Si am vazut cat de bine le prinde daca mama sau tata le citesc unele pagini din acest "misterios caiet" dupa cum mi-a spus mie o copila.

 

- O cunoastere profunda de sine insusi si a celuilalt. Este bine ca cei doi sa fie ajutati sa fie atenti la faptul ca, din momentul in care se indragostesc, cunoasterea de sine se schimba. Daca, incet, incet apare adevarata iubire, atunci persoana incepe sa observe unele capacitati, talente, caracteristici de care inainte nu stia. Incepe sa se priveasca din ce in ce mai mult pe sine insasi cu acea privire de iubire ce este o privire de ansamblu. Si este tocmai celalalt cel care-o ajuta sa se maturizeze in aceasta privinta. Din cand in cand trebuie sa se insiste pe aceasta atentie, deoarece persoana poate trece prin faze optimiste, pline de entuziasm, idealiste sau, pe masura ce-si descopera propriile slabiciuni, zonele sale obscure, prin faze de descurajare, de deprimare. Persoana trebuie sa creasca pana cand ajunge la capacitatea de-a privi totul in ansamblu; binele prezent si ceea ce va sosi; ceea ce exista deja si ceea ce lipseste; calitatile dar si defectele. O privire de ansamblu care sa inteleaga vocatia de-a-l iubi pe celalalt cu toate calitatile si defectele sale: un "te iubesc cu tot ceea ce sunt".

 

Tot la fel, trebuie sa se ajunga la o progresiva cunoastere a partenerului. De la o initiala cunoastere generica, "rezumativa", se trece, in mod normal, printr-o cale stramta, anevoioasa, la descoperirea progresiva a celuilalt, dar este inca foarte greu, la acest nivel, sa se vada intregul, ansamblul.

 

Exista adesea tendinta de-a absolutiza un aspect, o caracteristica, in procesul cunoasterii celuilalt, se ajunge la o specie de maturitate atunci cand celuilalt i se constata si defectele, punctele obscure. Iubirea, insa, reuseste sa le includa, sa le inglobeze intr-o viziune reala, fara sa apara ca salvator al celuilalt (pentru ca este atit de sarac) si nici supunandu-i-se, in cazul in care il simte superior. Este necesara acea cunoastere realista datorita careia persoana se vede nu numai in dimensiunea sacrificiului dar si in cea a invierii cu celalalt. Adeseori, la nivelui acesta, intra in miscare un tip de mecanism ce duce la corectarea celuilalt, incepand de la lucrurile cele mai marunte, cum ar fi gusturile, obiceiurile etc, pana la problemele fundamentale de credinta, adevar si asa mai departe. Va fi necesar sa se strabata o cale lunga, lenta si dificila pana cand sa se ajunga la acea intelepciune capabila sa-l corecteze pe celalalt. Asa ceva va fi posibil doar atunci cand celalalt va fi fost acceptat asa cum este. Cand s-a ajuns la aceasta intelepciune, i se arata totul celuilalt plecand de la interior catre exterior, astfel incat celalalt sa inteleaga ca este vazut in demnitatea lui, in frumusetea sa interioara, iar tot ceea ce i se spune, i se spune pentru a-l ajuta sa depaseasca anumite comportamente exterioare, cazuale ce sunt in dezacord cu interioritatea sa.

 

- Prietenii si propria familie ca sfera a verificarii. Daca indragostirea este adevarata si se maturizeaza in iubire, atunci, primii care-si dau seama de aceasta, sunt cei care traiesc zi de zi langa cei doi indragostiti. Verificarea cea mai sigura ca in cei doi incepe sa se trezeasca iubirea este data de relatiile cu ceilalti. Raporturile cu tatal, mama, fratii, prietenii, cu persoanele cele mai apropiate incep sa se schimbe. Daca, dimpotriva, indragostirea duce la un timp indelungat de izolare a cuplului de familie si de prieteni, e semn ca ceva nu este in regula. In orice caz, indragostirea duce la o ruptura cu familia. Este just si de inteles sa fie asa, deoarece fiul se afla pe cale de a-si abandona tatal si mama pentru a se uni cu femeia lui si a deveni cu ea "un singur trup". Daca este un proces sanatos, raportul cu proprii parinti devine, la nivel emotiv, din ce in ce mai detasat si din ce in ce mai constient ca iubirea este fundamentul oricarui raport. Va incepe sa apara recunostinta pentru tot ceea ce s-a primit si se vor cere sfaturi din ce in ce mai des de la persoanele mature. Daca parintii sunt problematici, raportul cu ei este o iubire care sufera dar care reuseste, totusi, sa arda, sa elimine ura, ranchiuna, si acuzatiile. Tanarul isi urmeaza din ce in ce mai mult propriul sau drum. Nu dispretuitor, nu cu cuvinte dure adresate parintilor ci, mai curand, cu acea suferinta ce caracterizeaza raportul matur, capabil de-a accepta si durerea, in loc sa se "razbune" dupa criteriile lumii. Oricum, este important ca despartirea sa fie frumoasa. Acolo unde aceasta despartire nu are loc, indragostirea va deveni foarte greu iubire, iar viata de cuplu va avea o problema in plus. in ceea ce priveste raportul cu ceilalti, este importanta si verificarea a cum reactioneaza cuplul in public, in societate. Doua persoane care traiesc o faza de indragostire ce tinde spre o iubire adevarata, se vor maturiza "deschizandu-se" celorlalti. Cuplurile ce nu se pricep sa stea in grup decat lipite unul de celalalt mai au inca multe de invatat. Evident, raportul lor este total absorbit  de  nevoia  psihologica  a  celuilalt,  o  nevoie inca

netransfigurata in necesitate "ontologica" de celalalt, adica eu il iubesc pe celalalt, dar nu ma sprijin de el. Eva il ajuta pe Adam sa iubeasca, sa iasa din el.

 

- A-si ingriji reciproc radacinile. Unul dinte elementele fundamentale este constientizarea faptului ca iubirea duce la siguranta relatiei. De la un raport de tip "lipitoare", ce are drept

efect "consumarea" celuilalt, indragostitii incep sa inteleaga ca se creste doar in masura in care isi ingrijesc, isi "stropesc reciproc radacinile". Fiecare din cei doi stie ca se afla mereu in

preajma celuilalt, in inima lui, ca celalalt ii vorbeste in sufletul lui, ca ii doreste numai binele, ca se roaga pentru el si de aceea fiecare poate sa fie linistit, sa lucreze, sa studieze si sa traiasca cu seninatate in mijlocul lumii.  Aceasta grija de "radacinile inimii" este extrem de importanta deoarece, pe de o parte, creeaza si afirma libertatea in iubire - opereaza deci trecerea de la simtirea iubirii la constiinta de-a fi iubit - iar pe de alta parte, creeaza in inima spatiul necesar celui iubit. Exista o anumita interactiune intre  "formarea" propriei  inimi  dupa imaginea raportului si iubirea cu care eu ma ingrijesc de viata celuilalt. O mare problema in casnicie, astazi, este faptul ca nu se reuseste sa se faca pasul de la a fi iubiti, la a fi constienti de acest lucru. Daca cineva nu se simte in relatie, se conclude automat ca relatia s-a terminat. Prin urmare, indepartarea fizica devine, adeseori si indepartare relationala, usurinta de-a intrerupe raportul.

 

- Pregatirea pentru o viitoare viata sexuala. In general, tinerii de astazi traiesc o concentrare "pan-sexuala". Totul pare canalizat spre sex, iar acesta, asa cum am vazut, este foarte usor inteles doar in sens genital. Indragostitii trebuie ajutati sa-si intinda raportul in toate dimensiunile vietii. Le face bine daca hotarasc sa petreaca o perioada iubindu-se fara gesturi explicite de afectiune. Am observat ca indragostitii au apreciat intotdeauna foarte mult aceasta specie de asceza. Odata conclusa aceasta perioada, au inceput, spontan sa o traiasca din nou. In general scriau in jurnal ca, dupa parerea lor, ceea ce se facuse ori gandise, in timpul zilei, se facuse doar din iubire pentru celalalt, fara ca toate acestea sa implice ceea ce, de obicei, se intelege prin "afectiune" atunci cand este vorba de doi indragostiti. (Intrucat afectiunea este parte integranta a oricarui raport de iubire, vorbind de "afectiune" nu ne referim aici la actul sexual si la nici o alta "afectiune" pe fond sexual.) Imi amintesc de cativa care scriau ca, de exemplu, nu avusesera nici un chef sa studieze insa, din cauza unui avant launtric pentru prietenele lor si gandindu-se la ceea ce-ar fi putut insemna o viata impreuna, au reusit totusi sa studieze. Imi amintesc si de altii care, din iubire, nu mai raspundeau cu rautate si nu mai tinea cu tot dinadisul sa aiba dreptate. Aceasta este atentia cu care trebuie pregatit muntele de gheata al viitorului iceberg. Se incepe astfel deschiderea catre iubire a tuturor aspectelor vietii. Iubirea este lasata sa intre si sa inceapa transfigurarea vietii pornind din interiorul persoanei. Astfel, atunci cand va fi consumat actul conjugal, va putea fi gustata deplin placerea, deoarece se va avea siguranta ca se traieste adevarul, ca nu este vorba de o iluzie si nici de un simplu si gol simbol. Acest traseu face bine si afectiunii viitorilor soti. Sexologii spun ca, pentru a avea o viata sexuala sanatoasa, afectiunea nu trebuie delimitata doar la actul sexual.

 

In iubirea conjugala ea este proprie tuturor sferelor vietii. Odata, un cuplu mi-a povestit despre o excursie la munte, in timpul iernii. Traiau atunci o perioada in care hotarasera sa-si demonstreze iubirea fara nici o mangaiere. La un moment dat, au ajuns la un rau. El a spart gheata si a stropit-o, spunandu-i ca nu voia sa o mangaie cu mainile si de aceea o facea cu apa. Atunci au inceput sa se joace cu apa. Atat de mult s-au udat incat au trebuit sa se intoarca imediat acasa. Concluzia este ca se naste, in felul acesta si o anumita fantezie, un joc. Important este ca indragostitii sa inteleaga ca nu trebuie sa se grabeasca deoarece, intr-o zi, isi vor apartine in totalitate si deci este important ca ei sa aleaga drumul acelei afectiuni care sa fie expresia unui raport ce intelege dragostea conjugala in adevarul sau antropologic. Este important ca indragostitii sa-si reinnoiasca frecvent optiunea de-a trai sexualitatea numai in adevarul ei sacramental. Tandretea nu este automat preludiul actului sexual si nu poate fi un substitut sau o compensatie atunci cind acesta lipseste. Afectiunea (gingasia, tandretea) este tocmai cadrul in care se manifesta iubirea capabila de a-l recunoaste pe celalalt in adevarul sau personal. Este acea gingasie care afirma persoana, care o considera integral, care n-o foloseste si, tocmai de aceea, nu o tulbura in dimensiunea sa cea mai vulnerabila (trezindu-i astfel pasionalitatea), carnea. Deoarece in viata, adeseori, se traiesc si momente de indepartare, este foarte intelept sa se tina chiar perioade de "post", de abstinenta in ceea ce priveste afectiunea. Prin acest ritm cuplul creste intr-o perspectiva de personalizare progresiva a modului de-a se raporta unul celuilalt si isi pregateste un stil personal, propriu de-a trai dragostea. Este intr-adevar, important ca, perechea de indragostiti sa nu urmeze, pur si simplu, moda in voga, ci sa aiba limbajul si expresiile ei proprii. Astfel, gesturile, modul de-a fi impreuna, de-a manca, de-a sarbatori ceva, de-a petrece si chiar de-a se imbraca, se personalizeaza. Extrem de important, in dinamica maturizarii unei iubiri, este aspectul festiv, capacitatea de-a surprinde semnificatia festiva a lucrurilor marunte, cotidiene, capacitatea de-a impleti sarbatoarea cu munca. Daca iubirea absoarbe materia in corp (corp care este o realitate cu caracter personal), acest lucru se va rasfrange asupra mediului in care traieste cuplul; in virtutea principiului iubirii realitatea va fi progresiv transformata si, prin urmare, va deveni frumoasa. Chiar daca cuplul traieste intr-un mediu sarac, toate aceste lucruri ii va da un aer de sarbatoare, il va structura in baza criteriului frumusetii. Frumusetea aceasta este insasi iubirea cuplului traita intr-un timp si spatiu concret.

 

- Rugaciunea in comun. "Numai sa fie prezent si al Treilea iar acest al Treilea sa fie dragostea". Este esential ca perechea de indragostiti ce se pregateste pentru casatorie sa inceapa a invata sa se roage impreuna. Am vazut deja ca, momentele de insotire a celuilat cu rugaciunea de multumire sau de cerere (fiecare pe cont propriu) sunt numeroase. A se ruga impreuna insa este foarte diferit. Rugaciunea este o realitate relationala. Omul, cu ajutorul lui Hristos, cu lumina si puterea Duhului Sfant, incearca, cu toata fiinta lui, sa instaureze un raport personal cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca rugaciunea adanceste si intareste caracterul relational al inimii umane. Deoarece indragostirea este exact trezirea relatio-nalitatii in individ si duce la comuniune intre persoane - doar in momentul acela se implineste iubirea -, se intelege imediat importanta rugaciunii. Raportul cu celalat inseamna iesire din sine insusi, recunoasterea celuilalt si instaurarea unei relatii fidele si stabile. Rugaciunea este o progresiva deschidere a relatiei inspre Celalalt, inspre Sfant, pana la recunoasterea unei prezente ce "alimenteaza" dorinta ca Celalalt sa-si implineasca planul cu cel care se roaga. Rugaciunea augmenteaza constiinta fidelitatii si a stabilitatii. Se observa imediat deci, cat de legata este rugaciunea cu relationalitatea ca atare si, prin urmare, cu indragostirea. Mai mult, cele doua persoane se insotesc reciproc inaintea lui Dumnezeu; fiecare simte in ce raport se afla celalalt cu Dumnezeu. Incet, incet, rugaciunea va patrunde si va defini dragostea lor. Astfel, rugaciunea ii va ajuta pe cei doi sa inteleaga, progresiv, ca sunt facuti pentru iubirea conjugala si sa primeasca aceasta iubire ca pe o misiune pe care le-a incredintat-o Dumnezeu pentru ca iubirea insasi, prin ei, sa apara in lume. Initial, rugaciunea poate fi spontana, sau biblica, scurta (rugaciuni scurte repetate deseori impreuna), dar progresiv, rugaciunea insasi, ce evolueaza odata cu iubirea lor, ii va face sa se roage impreuna cu Biserica, va deveni liturghie. A se ruga impreuna si a participa la viata de rugaciune a Bisericii inseamna si un "exercitiu" de acceptare al obiectivitatii vietii celuilalt. Este vorba de a-l accepta pe acel Hristos prezentat in evanghelii, un Hristos euharistie si nu unul visat, imaginat, intim. Prin urmare, rugaciunea va deveni reala, parte din viata concreta ce va duce tot la viata. Prin intermediul rugaciunii cu Hristos cel adevarat, pana si lucrurile neplacute, dificile, momentele dramatice vor fi absorbite de rugaciune iar cei doi le vor vedea intr-o lumina noua. Aceasta lumina pune in evidenta semnificatia cea mai profunda a lucrurilor, semnificatie legata de-acum inainte de iubire. Se constata o anumita maturizare atunci cand cuplul incepe sa citeasca in cotidian, in munca, in evenimentele de fiecare zi, semnele ce vorbesc de dragoste si care ii orienteaza unul inspre celalalt. A vedea lucrurile intr-o lumina spirituala inseamna a le vedea in asa fel incat ele sa aminteasca de Dumnezeu si de dragostea lui- in aceasta consta adevarata maturizare spirituala.

 

- Iertarea. In acest proces de maturizare, indragostitii, privindu-se mereu cu iubire, incep sa se cunoasca mai bine. Prin urmare, fiecare din cei doi incep sa observe si laturile obscure, acele zone opace care rezista, se opun inca iubirii. Fara a le vedea, fara a le constata, nu s-ar putea vorbi de o iubire adevarata, matura, sfanta. Trebuie sa se ajunga la constatarea ca, iubirea este atit de puternica incat, considerandu-l cu realism pe celalalt, reuseste sa-l accepte fara sa se manifeste in chip eroic sau masochist, ci intr-un spirit de transfigurare realista. in felul acesta, cele doua persoane isi accepta constient si reciproc realitatea si inteleg ca in dragostea lor se manifesta harul iubirii lui Dumnezeu, datorita caruia ei reusesc sa se iubeasca si sa integreze chiar si aceste laturi obsure. Cu alte cuvinte, dandu-si seama de forta invierii, cei doi intrevad faptul ca, in pofida propriilor zone umbroase, se pot iubi si ajuta reciproc sa-si angajeze viata in slujba binelui comuniunii. Prin iertarea pacatelor, persoana experimenteaza actiunea lui Dumnezeu si are certitudinea ca nu se iluzioneaza.

 

De aceea, perla pedagogiei crestine este taina spovedaniei. Sunt convins ca, pentru o buna crestere in vederea uniunii matrimoniale, marturisirea este extrem de binevenita. Chiar si la nivel de dramatice experiente sexuale, pe care, in ziua de astazi, foarte multi tineri le experimenteaza si care il determina pe cel care le-a trait sa nu mai creada ca uniunea sexuala exprima o dragoste radicala si o uniune totala cu celalalt, spovedania duce la miracolul transfigurarii. Urmand calea rugaciunii, ascultand Cuvantul lui Dumnezeu participand la viata liturgica, aceste persoane pot ajunge la acea impacare ce, incet incet, le va confirma transfigurarea pacatelor pana la mantuire, in asa fel incat sa se poata vedea intr-o alta lumina si sa-si poata privi corpurile ca pe un loc al iubirii, al daruirii totale de sine, un loc ce are toate caracteristicile adevaratei iubiri. Prin consecinta, cuplul trebuie ajutat sa intre in logica iertarii reciproce. Chiar aici insa, se ascunde o capcana. Nu este vorba de o iertare psihologica, ci de una intru credinta, adica teologica. Persoanele nu trebuie sa ierte pentru ca-si impun sa faca ceea ce-ar fi bine de facut, ci ajung sa poata ierta deoarece au fost mai intai iertate.

 

Marko I. Rupnik      

.