La momentul aparitiei sale, Crestinismul s-a facut cunoscut mai putin prin elocinta pescarilor deveniti prin harul lui Dumnezeu apostoli, ci mai ales prin modul de viata complet nou, cu totul diferit obiceiurilor popoarelor pagane. Era lucru de admirat inaintea oamenilor lumii antice cum familiile crestine isi cresc in credinta pruncii si se feresc de toata mostenirea pagana lasata de inchinatorii la idoli.

Traiul in comun, nelipsita rugaciune, ajutorarea saracilor, ascultarea cuvantului lui Dumnezeu, iubirea fata de toti oamenii, statornicia in credinta, ferirea de a participa la spectacolele din arena sau teatre si refuzul de a participa la sarbatorile pagane, care se transformau de fiecare data in adevarate orgii, sunt doar cateva din caracteristicile unei comunitati nou organizate ce nu se abatea de la invatatura lui Iisus Hristos. Daca mai socotim ca toate aceste fapte minunate se petreceau pe vreme de prigoana anticrestina, e un lucru cu totul de admirat.

Este suficient sa facem o scurta trecere prin timp pana in zilele noastre si deja avem termeni de comparatie.

Astazi lipsesc persecutiile sau dusmanii vazuti, dar, paradoxal, a scazut si inflacararea cu care crestinii isi marturisesc credinta, atat prin cuvant, cat si prin fapta. Inevitabil apare in minte intrebarea: De ce crestinii erau adevarati marturisitori pe vremuri potrivnice credintei, iar pe vreme de libertate sunt mai delasatori? Sau, cu alte cuvinte, am putea intreba: Care este cauza pentru care crestinii zilelor noastre se reintorc la practicile pagane atat de infierate de ucenicii Mantuitorului din epoca primara si de Parintii Bisericii din toate timpurile?

La o prima analiza am putea zice ca nu este suficient de bine inteleasa invatatura Bisericii. E un adevar, mai ales ca mijloacele de informare in masa abunda in stiri care pun in umbra practicile bisericesti. Nu vom vedea la emisiunile informative decat imbranceli si injuraturi pentru a lua aghiasma sau vorbele urate ale oamenilor care s-au trezit stand la o coada, care, din intamplare, ducea la niste moaste.

Ar mai zice altii ca evolutia societatii noastre si imprumutul exagerat din Occident si-a pus amprenta si asupra involutiei spirituale a crestinilor, care au lasat pe planul al doilea grija pentru suflet, inlocuind minutul de rugaciune cu orele indelungate dedicate preocuparilor care servesc mai mult trupului.

Desigur ca vom gasi alte zeci de cauze, dar una este cauza cea mare, remarcata chiar din primul secol de Apostolul Pavel. Au incetat persecutiile care omorau trupul si dadeau viata vesnica trupului si s-au dezvoltat uneltirile ascunse ale diavolului care duc la moartea grabnica si a sufletului si a trupului. Dupa cum zicea Apostolul: "Lupta noastra nu este impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva puterilor, impotriva stapanilor intunerecului acestui veac si impotriva duhurilor rautatii de sub cer" (Efeseni VI, 12). "

Nu se putea ca duhul rautatii sa doarma, mai ales acum cand are mai multe sanse de izbanda si cand munca lui a devenit mult mai usoara. Nu e oare mai usor acum sa se lupte oamenii pentru averi cand tendinta generala intr-o societate capitalista este ca omul sa fie apreciat dupa cat de multi bani aduna in viata??? Este doar un exemplu, pe celelalte le completam fiecare in pagina cea nescrisa de mana a propriei ratiuni.

Dar Parintii Bisericii nu ne lasa sa cadem in deznadejde nici nu ne dau motive sa alcatuim scenarii apocaliptice, ci ne pregatesc sufleteste sa facem fata cu succes tuturor tendintelor care ne abat de la crezul ortodox. Ispirat se exprima Sfantul Nicodim Aghioritul, calugar din secolul al XVIII-lea, cand numeste toate aceste incercari de diminuare a credintei, un razboi nevazut. Este o lupta pe care o poarta fiecare crestin in veacul de acum pentru dainuirea valorilor perene ale Ortodoxiei intr-o lume secularizata. Depinde de dragostea noastra pentru Hristos si de cat de mult ne dorim sa traim vesnic alaturi de El.

Toata viata omului e o lupta, un razboi nevazut, iar campul de batalie este unul interior, este inima noastra si toata natura launtrica a omului.

Daca dorim sa iesim biruitori din lupta cu “nevazutul vrajmas” ne este de mare folos sfatul Sfantului Nicodim. Fiindca este vorba de o lupta, fie ea si spirituala, ar trebui sa fim atenti la toate amanuntele ca niste adevarati luptatori: “Adapostul si apararea luptatorilor este increderea cu masura in sine; scutul este increderea si deplina nadejde in Dumnezeu; povatuitorul lor este meditarea suferintelor Dumnului; incingatoarea lor este abtinerea de la pasiunile trupesti; incaltamintea lor, umilinta si cunoasterea propriei lor neputinti; pavaza lor, lupta in ispite; sabia ce tin in mana lor este sfanta rugaciune atat mintala cat si orala precum si ceea ce vine prin meditare; sulita ce o au in cealalta mana este neinvoirea cu patimile care lupta impotriva lor, ci respingerea lor cu indignare; portiile si hrana cu care se intaresc impotriva inamiciilor sunt continua participare la dumnezeiasca impartasire, atat impartasirea sacramentala la altar cat si comuniunea spirituala; iar ochianul cu care sa poata vedea pe inamic din departare este continua formare a mintii a recunoaste faptele in chip just si deprinderea continua a vointii de a dori sa fie bineplacuta lui Dumnezeu; precum si pacea si linistea deplina a inimii.”

Avem mare sansa de a trai intr-o lume in care ne bucuram de toate descoperirile stiintei si tehnicii, dar, in acelasi timp, avem si marea datorie de a mentie vie in inima contemporanilor nostri flacara credintei.

Lumea, aflata intr-o continua agitatie care tinde spre disolutie si depersonalizare, isi poate gasi linistea si ordinea spre care a fost creata numai prin redescoperirea principiilor de viata propuse pentru totdeauna de Invatatorul tuturor veacurilor, Domnul nostru Iisus Hristos.

Sebastian Marin

.