Am lăsat pe un pasager la Tribunal şi mă pregăteam să plec, când deodată un domn a deschis portiera din spate a taxiului. M-am speriat când am auzit că se deschide uşa din spate, deşi eu pornisem deja. Din fericire, am apucat să opresc la timp, căci altfel l-aş fi trântit la pământ pe acel om.
Când acela a intrat în taxi, şi-a dat seama că m-a speriat şi din fericire a apucat să-mi ceară iertare, căci altfel l-as fi certat.
- Portul Pireu, vă rog.
Am pornit. Când am ajuns la Patisia, l-am auzit pe acel domn spunându-mi:
- V-ati revenit?
- Indeajuns, dar să nu mai faceţi aşa ceva, căci este periculos.
- Aveţi dreptate.
- Lucraţi la Tribunal?
-Da.
- Sunteţi judecător?
-Nu.
- Dar ce lucraţi acolo?
- Sunt executor judecătoresc.
Domnul a crezut că l-am crezut, dar înfăţişarea si îmbrăcămintea lui nu se potriveau cu cea de executor judecătoresc. Insă eu m-am prefăcut că l-am crezut.
- Voi vedeţi şi auziţi multe, nu-i aşa?
- Da, destule. La fel ca şi voi...
- Aveţi încredere în Justiţia Grecească?
- De ce întrebaţi? Dumneavoastră nu aveţi?
- Eu, nu!
- De ce?
- Deoarece pentru a putea să judeci şi să osândeşti pe cineva, trebuie să fii vrednic, trebuie să te pui în locul celui osândit, ca să poţi să fii drept. Le spun bine?
- Până acum, da. Să mergem mai departe. Mă interesează cele pe care mi le spuneţi.
„Prietene, am nimerit pe cine trebuia, eşti judecător!” am spus eu în sinea mea.
- Dacă aş fi judecător şi mi-ar aduce copii ca să-i judec, pentru oricare motiv - fie pentru narcotice, fie pentru furturi, fie pentru oricare alte şarlatanii - aş cere ca în banca acuzaţilor să stea şi părinţii lor, de vreme ce şi ei sunt de vină pentru ceea ce fac copiii lor. Căci, din nefericire, mulţi părinţi sunt nevrednici să crească copii sănătoşi sufleteşte. Insă sunt şi foarte egoişti şi nu cer ajutor, ci cred că sunt desăvârşiţi. Ei cred că se cresc copiii numai cu un blid de mâncare, cu haine, cu distracţie şi cu cunoaşterea ce li se oferă la şcoală. Şi nu cunosc că copiii au şi suflet şi că sufletul are nevoie de hrana lui. Fără hrana duhovnicească, copiii lor sunt morţi sufleteşte, aşa cum sunt şi ei înşişi. Hrana sufletului şi înţelepciunea minţii este Dumnezeu. Insă aşa-zişii profesorii instruiţi nu cred în Dumnezeu şi se străduiesc să insufle copiilor lor necredinţa lor. De aceea copiii noştri de multe ori se găsesc pe calea durerii, a singurătăţii, a deznădejdii şi a autodistrugerii. Şi vin domnii judecători să judece pe aceşti copii! Cine? Cei fără de păcat, cei chipurile morali, cei chipurile drepţi? Şi nu se uită să vadă dacă copiii lor sunt sănătoşi şi nu se gândesc că mâine un alt judecător îi va judeca pentru aceleaşi infracţiuni ale celorlalţi copii pe care ei îi judecă acum. Am dreptate, domnule?
- Aveţi, continuaţi!
- Ascultaţi şi altceva ce-mi spun mamele, atunci când le vorbesc despre Dumnezeu: „Doamna, L-aţi văzut pe Dumnezeu?”, mă întreabă ele. „
- Credeţi în dragoste?
-Credeţi în minte?”.
„ - Da!”. „
- Le-aţi văzut?”
„ - Nu”, îmi răspund. „Ei, atunci cum vreţi să-L văd pe Dumnezeu? Insă cred în El, fiindcă mi-a dat minunate dovezi ale prezenţei Sale! Pe când voi, orice minune aţi vedea, spuneţi: S-a întâmplat sau A avut noroc!”. Vedeţi, domnule, diferenţa? Cine crede în Dumnezeu si în minune, nu crede în noroc.
- Sunt foarte interesante cele pe care le spuneţi, dar am ajuns. Vă mulţumesc.
- Să fiţi binecuvântat!
Peste puţine zile primesc apel de la Centru. Pireu pentru Bulevardul Alexandra Sunt pe aproape şi încep să mă îndrept într-acolo. în taxi intră o tânără frumoasă.
- Bună ziua! Vă rog mult, fiindcă am întârziat şi am proces la Curtea de Justiţie, se poate să mergem mai repede?
- Sunteti avocată?
- Da, am proces şi este unul foarte important.
- La ce oră vreţi să fiţi acolo?
-La 10:00.
- Nu vă neliniştiţi, vom fi acolo! Linistiti-vă!
- Ah, vă mulţumesc mult!
Am început discuţia. Iar în timpul discuţiei am adus vorba despre judecătorii nedrepţi şi avocaţii nedrepţi. I-am spus aceleaşi cuvinte şi chiar mai multe decât cele pe care le spusesem acelui executor judecătoresc.
- A, cuvintele dumneavoastră îmi amintesc ceva!, îmi spuse ea. A, mi-am amintit... aceleaşi cuvinte mi le-a spus tatăl meu; i le-a spus o taximetristă cu câteva zile înainte. Dumneavoastră i le-aţi spus?
- Se poate, nu-l cunosc pe tatăl dumneavoastră. Şi ce i-a spus tatălui?
- Nu ştiu exact. Dar i-au dus nişte copii să-i judece, iar el a cerut ca în banca acuzaţilor să stea şi părinţii lor. Şi ştiţi ce s-a întâmplat?
- Ce s-a întâmplat?
- S-a golit sala de judecată! Părinţii au plecat cu toţii, i-au lăsat pe copii singuri!
- Şi tatăl tău ce a făcut? I-a judecat?
- Tatăl meu nu ştia ce să facă - nu ştiu ce altceva i-a spus taximetrista. în cele din urmă a declarat că este bolnav şi a plecat. Nu a putut să-i judece.
Ca să fiu sinceră, cuvintele tinerei au venit ca un balsam în sufletul meu; sămânţa pe care am aruncat-o atunci a aflat pământ roditor.
Fie ca Dumnezeu să vorbească în inima acestor oameni, să le trezească conştiinţa! Atunci am avea o dreptate adevărată.
Monahia Porfiria
Cu taxiul pe strazile orasului, Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Cu taxiul pe strazile orasului"
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.