Printre tulburările psihice grave produse de noile media figurează fenomenele de adicţie, adică de dependenţă. In cazurile care pot fi calificate drept extreme, dar totuşi frecvente, noile media constituie un adevărat drog: utilizarea lor devine în zilele noastre, pentru numeroase persoane, o nevoie irepresibilă, la fel ca drogurile clasice, iar aceste persoane devin dependente într-un mod analog.
Se ştie că, pentru cei care le folosesc, drogurile constituie în aproape totalitatea cazurilor mijloace facile (pentru că au o acţiune fizică imediată asupra creierului şi a diverselor facultăţi psihice) de evadare din viaţa din afara lor şi din viaţa lăuntrică percepută ca dificilă, fie prin anestezierea conştiinţei, fie prin cufundarea într-o lume imaginară.
Numeroşi psihiatri şi psihanalişti au constatat că în acelaşi scop „ecranele sunt astăzi larg utilizate, în încercarea de a uita de greutăţile şi suferinţele vieţii de zi cu zi”.1 Această finalitate a folosirii noilor media este deja o problemă care îi priveşte pe copii, după cum se arată într-un studiu american:
Abordările psihologice sugerează ideea că oamenii practică o „folosire excesivă” a Internetului pentru a compensa dificultăţi sociale sau psihologice, ca şi deficitul de stare de bine personală din viaţa cotidiană offline. Diverse studii au legat căutarea de senzaţii (o tendinţă spre căutarea excitaţiei şi a plăcerii simţuale), singurătatea şi problemele emoţionale (ca depresia şi puţina încredere de sine) de „folosirea excesivă” a Internetului (Mehroof şi Griffiths, 2010).
Conform acestei teorii, copiii vulnerabili psihic pot fi cel mai uşor supuşi riscului de „folosire excesivă”.
Vorbind de dependenţă, trebuie să facem o distincţie între „cyberadicţie” şi adicţiile „cyberasistate”.
Cyberadicţia este o adicţie faţă de mijloacele de comunicare, în special faţă de Internet şi reţelele de socializare, în adicţiile cyberasistate, persoanele sunt dependente nu de
noile media ca atare, ci de realităţile la care acestea oferă un acces rapid, facil şi nelimitat, cum sunt jocurile on line, sexul, cumpărăturile compulsive ş.a.m.d. Dar lucrul acesta nu înseamnă că responsabilitatea noilor media ar fi mai mică în acest caz, pentru că ele constituie deopotrivă incitări permanente, suporturi necesare şi factori de facilitare, şi prin însăşi natura lor părţi componente ale adicţiei. In percepţia curentă şi după cum o arată expresiile folosite de apropiaţii lor, cei care suferă de adicţie se arată a fi dependenţi de televizorul lor, de consola lor de jocuri, de calculatorul sau de telefonul lor inteligent, fără să le pese prea mult de conţinutul lor, de vreme ce pot fi folosite la fel de bine pentru satisfacerea unei nevoi care s-a creat la nivelul psihismului.
Formele grave de adicţie se caracterizează mai ales prin exclusivismul lor, cu alte cuvinte prin abandonarea celorlalte datorii şi a relaţiilor care constituie o viaţă socială normală, pentru multă vreme de-a lungul zilei. Adicţia poate fi în general definită în aceiaşi termeni ca pasiunea, în sensul clasic al termenului. Michel Hautefeuillc şi Dan Velea notează faptul că folosirea devine patologică „din momentul în care comportamentul devine exclusiv şi e însoţit de degradări care îi sunt asociate: abandonarea pe termen lung a celorlalte centre de interes, îndeosebi familial, şcolar şi profesional. Subiectul dependent nu trăieşte decât pentru obiectul dependenţei sale, toate celelalte fiind excluse. întreaga sa viaţă, toate preocupările sale, întreaga sa energie sunt centrate pe el. Restul este total secundar şi încetul cu încetul este abandonat”.3
Formele grave de adicţie faţă de noile media nu trebuie să ne întoarcă privirea de la formele mai benigne, dar care au totuşi efecte negative asupra vieţii psihice.
Mulţi utilizatori ai noilor media sunt în zilele noastre dependenţi fără să ştie, deoarece au tendinţa de a relativiza dependenţa lor faţă de formele grave de adicţie, şi pentru că obişnuinţa şi adaptarea au integrat comportamentele lor mediatice printre comportamentele uzuale şi aşadar le-au banalizat.
Adicţia, sub toate formele sale, se caracterizează printr-o dependenţă în grade variabile. Ea este instituită printr-o atracţie mai mult sau mai puţin irepresibilă, care vădeşte o nevoie, mai mult sau mai puţin importantă, a cărei satisfacere procură o plăcere mai mult sau mai puţin conştientă, şi a cărei nesatisfacere produce o frustrare resimţită ca o lipsă şi constituie o formă de suferinţă psihică, mai mult sau mai puţin intensă. In afară de această măsură interioară, ponderea adicţiei poate fi evaluată după gradul de perturbare pe care îl produce în adaptarea şi prezenţa în mediul social - mai întâi familial, apoi şcolar şi profesional, şi relaţional în general.
Psihologii au pus la punct teste pentru depistarea nivelului de dependenţă. Cel mai cunoscut este testul Orman, care priveşte utilizarea Internetului:
1. Petreceţi pe Internet mai mult timp decât v-aţi propus iniţial?
2. Vă deranjează ideea de a scurta timpul petrecut pe Internet?
3. Prietenii sau membrii familiei dumneavoastră s-au plâns că staţi prea mult timp pe Internet?
4. Vi se pare dificil să rămâneţi neconectat vreme de câteva zile ?
5. Randamentul la serviciu sau relaţiile personale au suferit din cauza timpului petrecut pe Internet?
6. Există zone sau anumite site-uri pe Internet pe care cu greu le puteţi evita?
7. Vă este greu să vă stăpâniţi impulsul de a cumpăra produse sau servicii care ţin de Internet?
8. Aţi încercat, fără succes, să reduceţi timpul de folosire a Internetului?
9. Vă abateţi mult de Ia domeniile dumneavoastră de activitate şi de la cele care vă oferă satisfacţie, din cauza Internetului?
Intre 0 şi 3 răspunsuri pozitive, există o mică tendinţă spre adicţia faţă de Internet.
Intre 4 şi 6 răspunsuri pozitive, există posibilitatea dezvoltării unui comportament adictiv.
Intre 7 şi 9 răspunsuri pozitive, există o puternică tendinţă spre o stare de dependenţă.
Acest test nu este util doar pentru psihologi, care au nevoie de o măsură de evaluare, el permite de asemenea oricărei persoane să conştientizeze natura comportamentului său.
Jean-Claude Larchet
Fragment din cartea "CAPTIVI ÎN INTERNET", Editura Sophia
Cumpara cartea "CAPTIVI ÎN INTERNET"
Note:
1 S. TISSERON, 3-6-9-12. Apprivoiser Ies ecrans et grandir, Editions Eres, Toulouse, 2013, p. 13. A se vedea şi M. HAUTEFEUILLE şi D. VELEA, Les addictions â Internet. De l'ennui â la dependance, Payot & Rivages, 2014, p. 40. Aceşti doi psihiatri fac această observaţie, că dependenţa este o soluţie mai înainte de a fi o problemă (ibid., pp. 146, 232), şi citează mai multe exemple care arată „felul în care o parte din Internet serveşte la compensarea unei insatisfacţii sau dificultăţi adesea problematice din viaţa reală” (p. 149).
2 D. SMAHEL, E. HELSPER, L. GREEN, V. KALMUS, L. BLINKA, K. OLAFSSON, Excessive Internet Use among European Children, EU Kids Online, noiembrie 2012, p. 5.
3 Les addictions a Internet. De l’ennui a la dependance, Payot & Rivages, 2014, pp. 43-44.
-
Iesirea din dependenta
Publicat in : Religie -
Toxicomania - pacat al deznadejdii sufletesti
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.