FERICIŢI FĂCĂTORII DE PACE, CĂCI ACEŞTIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA
1.
Căsnicia
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
In familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini - în afară de cazul în care încetaţi amândoi, tară întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi - lucru evident - că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar ti şi propriile tale slăbiciuni - căci este evident că aşa stau lucrurile -, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!... De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este - de fapt trebuie să fie - creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Gândiţi-vă din nou la marele adevăr ce guvernează căsătoria creştină: bărbatul şi femeia sunt un trup. Oare lucrul acesta nu are drept consecinţă faptul că cei doi trebuie să aibă în comun toate bunurile? Pe când voi doi, chiar şi după atâta timp, încă mai ţineţi socoteli şi vă târguiţi în legătură cu valoarea averii. Pentru ce? Numai şi numai ca să găsiţi motive de ceartă!
Dacă nu vă luptaţi şi nu reuşiţi în cel mai scurt timp cu putinţă să readuceţi dragostea şi pacea între voi, degeaba încercaţi să puneţi lucrurile în ordine şi să găsiţi o rezolvare corectă chestiunilor legate de bani.
Smereşte-te pe tine. nu pe femeia ta! lubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o ai faţă de soţul tău. O caracterizezi ca un mijloc indirect şi viclean prin care te răzbuni pentru indiferenţa lui anterioară faţă de tine. Pe de altă parte, tu însăţi vezi limpede că, în felul acesta, păcătuieşti. Dacă ai constatat şi ai acceptat că este păcat, nu se poate în nici un caz să consideri că atitudinea ta este inevitabilă şi să spui că nu poţi în nici un caz să o schimbi, deşi, chipurile, îţi pare rău pentru ea. Lucrul acesta nu este adevărat. Iar poziţia ta este cu totul greşită.
Adu-ţi aminte ce este căsătoria: este o tainăl Iar taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32).
Adu-ţi aminte şi care este datoria cea mai importantă a soţilor: să se iubească şi să fie întotdeauna dedicaţi unul celuilalt, în orice împrejurare şi până la sfârşitul vieţii lor, supuşi unul altuia, întru frica lui Hristos (Efeseni 5, 21).
Faţă de bărbatul acesta, căruia eşti datoare să-i oferi, potrivit poruncii lui Dumnezeu, toată dragostea şi credinţa ta, tu nutreşti de mulţi ani un sentiment păcătos şi obraznic de răzbunare! Se pare că tu ai fost aleasă anume ca să-l contrazici cu multă ardoare pe înţeleptul Sirah, care mi se pare că fără argumente spunea: Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă pese ea. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac (Inţ. lui Isus Sirah 25, 21; 19).
Roagă-te lui Dumnezeu să te întărească şi să te lumineze cu harul Său, ca să înţelegi că trebuie să-i ierţi pe aceia care ţi-au greşit. Numai aşa poţi să speri că vor fi iertate şi propriile tale păcate.
* * *
Dilema în care te afli este, cu adevărat, serioasă: eşti obligată să alegi între două modalităţi de a acţiona, şi amândouă - dacă vrem să vedem lucrurile corect - au un punct slab. Dacă dai banii aceştia bărbatului tău, vei încălca porunca ce spune că trebuie să asculţi de părinţi, de vreme ce mama ta ţi-a interzis categoric să faci lucrul acesta. Iar dacă refuzi, vei nesocoti practic miezul tainei căsătoriei: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Efeseni 5, 31).
In asemenea cazuri, când una din porunci trebuie încălcată pentru respectarea alteia, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să o încălcăm pe cea mai puţin importantă. „Când avem dinaintea noastră două rele, trebuie să alegem răul cel mai puţin grav”, spune Cuviosul Ioan, vorbind despre discernământ.
Pe pământul acesta, nici o legătură nu este mai puternică şi mai sfântă decât cea a soţilor între ei. Aşadar, corect este să fii de partea soţului tău, orice s-ar întâmpla. Nimeni nu poate să-ţi interzică să împărţi totul cu el. Absolut totul, nu numai banii: Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului (I Corinteni 7, 3).
Te mai preocupă ceva: trebuie să ţii secret faptul că ai dat banii bărbatului tău, pentru că, dacă află mama ta, o să facă scandal şi o să creeze probleme şi mai mari pentru toţi. Iar tu eşti, desigur, datoare să veghezi la menţinerea păcii în familie.
Ascultă: dă-i bărbatului tău cât are nevoie şi nu scoate la lumină nimic. Cu toate acestea, trebuie să ai deplină conştiinţă a celor două păcate ale tale: al neascultării şi al lucrării pe ascuns. Smereşte-te şi te roagă pentru iertare. Dar nu te îndoi că vei primi această iertare de la Dumnezeu. El cunoaşte inimile şi îngăduie astfel de situaţii ca să ne smerim în drumul spre desăvârşire.
Rugăciunea comună a soţilor este foarte plăcută lui Dumnezeu şi are multă putere. Poate chiar acesta este şi motivul pentru care vrăjmaşul încearcă să vă împiedice să ă rugaţi împreună. Nu este decât o altă încercare pe care Dumnezeu o îngăduie ca să dobândiţi experienţă în lupta voastră duhovnicească şi să deveniţi mai puternici ca înainte! Amintiţi-vă că în orice împrejurare smerenia este arma cea mai eficientă.
2
Mama şi copilul
Pot să vă spun cu certitudine un lucru: m-aţi pus într-o poziţie dificilă.
Ce sfat să vă dau? Dacă spun că, după mine, ar fi un lucru bun să te căsătoreşti cu omul acesta, aş supăra-o pe mama ta, iar pe tine te-aş îndemna spre fapte contrare voinţei ei. Şi nu vreau să fac aşa ceva, de vreme ce, fără îndoială, eşti datoare să o asculţi, pentru că eşti fiica ei. Dar şi dacă spun că, după părerea mea, căsătoria aceasta nu este bună, am de dinainte asigurarea ta că vei muri de disperare! Deci, ce pot să fac?...
In plus, mă întreb: chiar dacă aş spune una sau alta, ar avea cuvântul meu vreo valoare? Mă îndoiesc. Cred că, în asemenea condiţii, sigurul lucru care ne rămâne tuturor de tăcut este să ne rugăm lui Dumnezeu ca să se facă voia Lui.
Dacă Dumnezeu vrea să devii soţia acestui om, orice piedică va fi depăşită şi te vei căsători în mod sigur cu el. Dar dacă Dumnezeu nu vrea, atunci oricât ai încerca, nu vei reuşi. Şi ai grijă, nu te lăsa orbită şi nu insista spunând că lucrurile trebuie să aibă desfăşurarea pe care tu o consideri potrivită şi corectă. Văzând uneori la noi o asemenea insistenţă oarbă, Dumnezeu îngăduie să se împlinească cele mai înflăcărate dorinţe ale noastre, chiar dacă lucrul acesta nu duce la nimic bun. In cazurile acestea, împlinirea dorinţelor este însoţită de nefericire şi de nenorociri, prin care Dumnezeu încearcă să ne deschidă ochii, ca să vedem nesocotinţa noastră. Implinirea dorinţelor este urmată de nenorocire mai ales atunci când acestea provin din patimile trupeşti.
Roagă-te, aşadar, lui Dumnezeu şi Maicii Sale Preasfinte. El te va lumina, iar ea te va ţine sub acoperământul ei sfânt.
* * *
Este un lucru foarte rău că nu-ţi iubeşti mama şi că o priveşti cu atâta suspiciune. Roagă-te să-ţi dea Domnul putere, îndelungă-răbdare şi nerăutate, ca să poţi ierta. Trebuie să încetezi să o ataci şi să spui tot timpul că s-a purtat rău cu tine în trecut. Acceptă o dată trecutul acesta ca o parte a planului lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi alungă-ţi răutatea din inimă! Uită totul! Păstrând în tine răutatea împotriva celor din trecutul tău, nu faci decât să te războieşti cu Dumnezeu. Ce faptă necugetată!
In plus, dacă vrei să vezi lucrurile cinstit şi corect, vei constata că nu toată viaţa ta a fost grea şi chinuită, aşa cum spui. Ştiu că au existat clipe amare. Dar acum, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să uiţi. Şi să cultivi în tine gândul că nimeni nu a provocat aceste rele şi nimeni nu este responsabil pentru ele. Dacă privim lucrurile din punct de vedere duhovnicesc, oamenii nu sunt altceva decât uneltele lui Dumnezeu.
Nu-ţi pierde curajul. Dumnezeu te va recompensa dacă-ţi vei deschide cu smerenie rănile dinaintea unui duhovnic încercat. Te va înarma cu puterea de care ai nevoie ca să scapi de păcate...
Iţi voi spune şi altceva, dar să nu mă înţelegi greşit - nu vreau sub nici o formă să micşorez valoarea canonului tău de rugăciune de fiecare zi, nici a lecturilor din textele sfinte. Dar te las absolut liberă, fie să-l continui neschimbat, fie să-l modifici, după nevoile şi puterile tale şi după iluminarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie să nu uiţi că dragostea pentru aproapele este primul ţel pentru cei care luptă duhovniceşte. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (I Ioan 4, 20). Şi nu este nevoie să ieşi de la tine din casă ca să-l vezi pe aproapele tău. Soţul tău este aproapele. Mama ta este aproapele. La fel şi copiii tăi.
Un ultim sfat: nu te descuraja dacă vezi că rugăciunea ta este rece, fără suflet şi fără evlavie. Continuă chiar şi aşa. Iar în paralel, smereşte-te în orice fel şi cu orice ocazie. Numai cei smeriţi se pot ruga cu rugăciune vie, curată şi roditoare.
* * *
Am aflat cu multă bucurie că ţi s-au deschis ochii şi ai descoperit mândria ta ascunsă. Ai început să dobândeşti smerenie. Iar Domnul îi acoperă cu harul şi
binecuvântarea Sa pe toţi cei smeriţi.
Insă te întrebi cu frică: „Cum ar trebui să fiu în ochii lui Dumnezeu?” Dar bine, înainte ce credeai? Sau poate aveai impresia că te considera bună, curată şi nepăcătoasă?
în altă ordine de idei, ce nebunie mai e şi aceasta să te plângi că ai copii? Copiii sunt una din multele binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru om. Mai ales pentru femeie, aşa cum spune Apostolul: ea se va mântui prin naştere de fii (l Timotei 2, 15). Lui Dumnezeu îi aparţine puterea de a hotărî dacă vei avea sau nu copii şi câţi anume. Dacă îţi dă - oricâţi ţi-ar da primeşte-i cu bucurie. Dacă nu, nu te întrista. Dar în nici un caz să nu îndrăzneşti să faci voia ta şi să intervii sau să împiedici voia lui Dumnezeu.
Luptă-te cu gelozia şi cu suspiciunea. Nici una, nici cealaltă nu se justifică. Gândul care s-a lăsat în voia geloziei şi a invidiei naşte cele mai halucinante închipuiri. Diavolul zugrăveşte imagini credibile, care nu au suport decât în imaginaţia omului gelos.
P.S. Tocmai am primit scrisoarea ta, prin care mă anunţi de moartea fetei tale celei mai mici. Ţi-am scris deja despre cât de greşit era gândul tău prin care-ţi doreai să nu ai copii. Dar acum este la fel de greşit să crezi că acest gând ar fi putut în vreun fel să ducă la moartea ei. Nu, cu siguranţă nu eşti tu responsabilă! Domnul a luat-o de lângă tine nu din cauza ta, ci pentru că o voia în cer, alături de El. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul (Isus Sirah 4, 11). la putere şi mângâiere din încrederea că acum fata ta este mai aproape de Dumnezeu şi că este cu totul şi pentru totdeauna în grija şi în apărarea Sa.
3.
Tatăl şi copilul
Iartă-mă că nu ţi-am răspuns mai devreme, dar biroul meu s-a umplut de scrisori la care nu am răspuns încă. Iar multe conţin, la fel ca şi a ta, descrieri interminabile despre problema aceasta care se agravează mereu, adică despre neînţelegerile şi duşmănia dintre membrii familiei: părinţi şi copii, fraţi şi surori etc.
Le-am scris copiilor tăi înainte de a mi-o cere tu însuţi, şi le-am zis ce credeam eu că este corect. Dar mă îndoiesc de faptul că vorbele mele ar putea avea vreo influenţă asupra unor oameni pe care cuvântul lui Dumnezeu îi lasă indiferenţi. Această indiferenţă din ce în ce mai mare faţă de voia lui Dumnezeu şi refuzul ce vine ca urmare a acestui fapt - de a ne cerceta inimile, dar şi de a vedea cât de mult ne lipseşte dragostea - ziceam, această indiferenţă creează, ca o pedeapsă inevitabilă, neînţelegerile şi dezbinarea din casă.
* * *
Ştiu că eşti milostivă şi mai ştiu că ai ajutat cu dărnicie pe foarte mulţi. Dar astăzi, însuşi Hristos rătăceşte, însuşi Hristos cerşeşte şi bate la uşa ta, ţinând-o de mână pe nepoata ta, înconjurată de copilaşii ei. Ascultă! El îţi cere ajutorul! Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul (Luca 9, 58). Auzi? N-are unde să-şi plece capul! Şi cere de la tine să-i oferi un acoperiş, sub care să Se odihnească!
Cumpără-le o casă! O casă mică, ce nu costă prea mult. Să zicem de la trei până la cinci mii de ruble. Pentru tine este o sumă Iară importanţă. Dar Hristos îţi va fi recunoscător pentru aceasta! îţi va fi atât de recunoscător, încât îngerii se vor pune pe treabă imediat ca să-ţi zidească în cer un palat. Şi pentru palatul acesta vei da numai de la trei până la cinci mii de ruble!...
Sfantul Macarie de la Optina
Povete duhovnicesti, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Povete duhovnicesti"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.