Dragostea e un dar, sa bagam de seama bine la miscarile firii si ale darului, ca, desi alearga una impotriva celeilalte, deosebirea este atat de mica abia se poate vedea de luminatul ochi al omului celui mai duhovnicesc. Noi, oamenii, toti dorim binele: in vorbele si faptele sale fiecare se vede a nazui spre un bine, pentru aceasta sub chipul binelui multi se inseala. Firea este vicleana, trage, amageste si prinde pe multi in cursa-i, si pe sine se are totdeauna ca scop; dimpotriva darul este drept si simplu in caile sale, se fereste si de umbra raului, nu cunoaste prefacatoriile inselaciunii, si toate le face in curatenie ptr Dumnezeu.
Firea nu voieste rastignirea poftelor sale, nu vrea sa stie de ascultarea si supunerea de buna voie, darul-dragostea insa porneste pe crestin spre omorarea iubirii de sine, se impotriveste la poftele trupului, este plecat la supunere, sufera stapanirea fiecaruia, nu zbiara, nu alearga dupa o slobozenie neputincioasa, traieste in pace sub fraul legilor si al oranduielilor, nu se taraste de patima de domnie, ci doreste a vietui, a petrce si a fi intotdeauna sub mana lui DUMNEZEU. Putini dar sunt convinsa ca mai sunt oameni care pentru DUMNEZEU sunt gata a se supune cu smerenie la toata zidirea omeneasca.
Firea lucreaza totdeauna numai ptr focul sau si socoteste mai inainte castigul ce poate sa-i vie de la altul; darul insa nu cauta la ceea ce este castigat ptr sine, ci la ceea ce poate fi folositor pentru mai multi. Firea primeste bucuroasa cinstirile si inchinaciunile pe cand dragostea-darul da lui Dumnezeu toata cinstea si marirea. Firea se teme de infruntare si necinste, dragostea se bucura cand poate sa patimeasca necinste pentru numele lui Hristos. Firea iubeste lenea si odihna trupului, dragostea nu poate fi fara indeletnicire si gaseste multumire in treaba.
Firea cauta tot lucruri rare si frumoase si uraste ce este ieftin si gros, dragostei in schimb ii plac lucrurile simple si smerite, nu iubeste moliciunea si nu se rusineaza a purta materie si mai groasa si mai roasa. Firea pofteste bunurile trupesti si trecatoare, se bucura de castig, se intristeaza de paguba si se necajeste de o vorba aspra, dragostea insa cauta la bunurile cele sufletesti si vesnice si nu se lipeste de cele vremelnice, lumesti, pamantesti...caci comoara cea mai de pret, bucuria este in cer, unde nu piere nimic. Firea este lacoma si mai bucuros ia decat da; iubeste avutia si vrea tot sa mai aiba, si sa aiba, dragostea insa este darnic si iubitor de bine obstesc, se multumeste cu putin si crede ca este mai fericit a da decat a lua. Firea se pleaca spre trup si sange, spre desertaciune, vrea sa se arate, dragostea insa ne trage spre Dumnezeu si spre virtute.
Firea se incanta cand are vreo mangaiere din afara ce ii atrage simturile, dragostea insa striga catre Dumnezeu: DOAMNE TU esti mangaierea mea! Firea tot ce face, face din iubirea de castig sau din placere, nu poate face nimic din har ci facand vreun bine, asteapta lauda sau rasplata si voieste ca ceea ce da sau face sa se socoteasca lucru de mare pret; dragostea insa nu cauta vreun bine trecator nici alta lauda afara de unul DUMNEZEU si chiar lucrurile neaparat ptr tinerea vietii le cere numai atat cat ele pot sa fie niste mijloace spre dobandirea bunurilor vesnice.
Firea se bucura intru multumirea prietenilor si a rudelor, se lauda intru inaltimea rangului, jura pe zilele puternicilor, linguseste pe bogati si bate palma semenilor sai, dragostea insa iubeste si pe vrajmasi, nu se mandreste intru numarul prietenilor, nu se uita mult la rang si la familie, tine mai mult cu cel sarac decat sa triumfe cu cel rau si puternic, se bucura cu prietenii adevarului si sa urmeze intru faptele lor FIULUI lui DUMNEZEU. Firea daca se afla la necaz si stramtoare plange si se tanguieste, dragostea insa poarta sarcina cu inima netulburata.
Firea este curioasa sa afle secrete, sa auda noutati; vrea sa figureze, sa-si bage nasul in toate, vrea sa dobandeasca nume, sa-i mearga vestea, sa fie laudat si admirat, dragostea trece cu un zambet de mila pe langa vanatorii de noutati si raritati, bine stiind ca noul nu este decat un fiu al vechiului stricat si ca sub soare nu e nimic nou si nici statornic. Samburile invataturii ce ne-o face dragostea este aceasta.Sa infruntam simturile, sa nu scoatem la aratare tot ce avem mai bun ci mai vartos cele de lauda si de mirare ale noastre sa le ascundem sub valul smereniei si in tot lucrul sa nu cautam altceva fara numai sporul mantuirii obstesti, lauda si cinstea lui DUMNEZEU. Dragostea din omul trupesc face om duhovnicesc.Apoi, omul dinlauntru, cercetandu-se mereu de acest dar, se reinoieste dupa chipul lui DUMNEZEU.
Florentina
andriesei florentina
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.