Se cuvine să explicăm mai amănunţit cum îi sfătuia schimonahia Macaria pe oameni să folosească apa şi uleiul pe care le primeau de la ea.
„Tămăduirea este de la Domnul Dumnezeu", spunea ea. „Eu tămăduiesc prin blagoslovenia Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfântului Simeon de Dumnezeu Primitorul." Dar pe cei nepăsători îi mustra: „Apa o beţi, dar nu aveţi pic de credinţă în Dumnezeu." Ea lămurea care este condiţia de căpetenie a vindecării: „Să nu beţi apă sfinţită când mirosiţi a tutun, a vin, a usturoi sau a ceapă". Uneori adăuga: „E mai bine dacă o beţi atunci când nu sunteţi supărat sau neliniştit. Să nu fiţi tulburat în timpul tratamentului".
Celor ce nu ţineau posturile şi nu se înfrânau de la mâncare le îngăduia să bea apa mai rar. Cei ce posteau aveau îngăduinţa să bea mai des. Totuşi felul cum prescria ora la care să se bea apa era diferit la fiecare, după o rânduială cunoscută doar ei. La unul era 7 dimineaţa şi 9 seara, pe altul îl punea să bea o dată la trei zile, unui al treilea i se spunea să o bea la 6 dimineaţa.
Altuia îi spunea să bea apa o dată pe zi, la 6 dimineaţa, înainte de micul dejun, sau la 9 seara, după cină. Cei necuraţi sau spurcaţi nu aveau voie nici să se atingă de
apă şi de ulei. Apa trebuia băută dintr-un pahar aparte, în porţii de câte cincizeci de grame (două înghiţituri mari). Pe deasupra, trebuia turnată puţină apă sfinţită în toate mâncărurile ce se puneau pe masă, ca şi în baie.
Apa trebuia ţinută într-un loc curat şi nu era voie să fie ţinută în frigider ori să fie turnată în termos. O sticlă de trei litri trebuia să ajungă pentru trei luni, şi nu recomanda să fie ţinută mai mult de atât.
Exista, de asemenea, şi o rânduială aparte a folosirii uleiului împreună cu apa. Matuşka rânduia anumite zile în care omul trebuia să se frece cu uleiul sfinţit pe
anumite părţi ale trupului, şi întotdeauna „până ce se înfierbântă". Celor ce se simţeau mai slăbiţi sâmbăta le dădea sfatul să se dea cu ulei la două ceasuri după baie, cel mai bine înainte de culcare, pe ceafă, şira spinării şi picioare (de la călcâi la vârful degetelor). Lunea se punea pe piept, burtă, laturi şi mâini. Celor mai slăbiţi li se spunea să se dea pe tot trupul, de la spate spre faţă, după un program dat. Celor mai puternici li se spunea să se dea cu el miercurea şi joia.
Şi bolnavii trebuiau să se dea cu ulei pe spate, braţe sau picioare până ce locul devenea fierbinte. Dacă boala se datora vrăjilor, atunci trebuia să se zică rugăciunea „Să se scoale Dumnezeu...“ de treizeci şi trei de ori în timpul ungerii. In caz de boli de inimă, se freca cu ulei pieptul, iar în caz de sufocare, gâtul. Dacă aveau dureri de cap, trebuiau să se frece cu ulei pe frunte, pe lângă şi după urechi, ca şi pe ceafă; iar în ziua următoare să-şi ude capul cu apă sfinţită. Aceasta trebuia repetat timp de câteva zile. Oamenii îşi tămăduiau bolile de ochi ungându-se cu ulei pe sprâncene.
Dacă aveau o durere în nas, trebuiau să se ungă pe deasupra şi în nas, citind apoi rugăciunea către Sfântul Duh, făcând semnul crucii peste faţă, ochi, nas, gură şi
urechi. Durerile de dinţi erau tratate frecând obrazul bine cu ulei şi ungând şi dinţii. Matuşka mai explica: „Astmul se vindecă cu pace şi linişte. Dacă veţi fi împăcaţi, vă va fi mai bine"".
Fiilor ei duhovniceşti le spunea: „Luaţi de fiecare dată puţin ulei şi turnaţi-l într-o sticlă. Uleiul nu-şi pierde harul nici după zece ani sau mai mulţi, şi nu se strică, dacă nu-l spurcă cineva. Trebuie să şti cum să păstrezi cele sfinte“, ne povăţuia ea; „dacă vreţi să-l păstraţi mai multă vreme, trebuie să-l ţineţi într-un loc curat,7 sub cheie, ca să nu-l poată lua oricine“.
Oricine venea după ajutor la Schimonahia Macaria simţea limpede lucrarea plină de har a tămăduirii ei.
Uleiul sfinţit şi apă sfinţită primite de la Matuşka Macaria se răspândeau în organismul bolnav, îl sfinţeau şi smulgeau boala şi stricăciunea. In timpul posturilor, mai ales în Postul Mare, tămăduirea avea loc şi mai iute.
Sfaturile şi poveţele Matuşkăi aveau un efect binefăcător asupra sufletelor celor ce veneau la ea. Ele erau întotdeauna scurte dar complete, încât cei ce ascultau, rareori aveau întrebări.
„Când te duci la biserică“, sfătuia ea, „pune lumânări înaintea Mântuitorului, Maicii Domnului, Arhanghelului Mihail şi icoanei Tuturor Sfinţilor. In Săptămâna Luminată pune-le oriunde (până la închiderea Porţilor împărăteşti din Sâmbăta de dinainte de Duminica Tomii). Lumânările puse înaintea scaunului Maicii Domnului şi pe masa de pomenire vor arde tot anul.
Este oprit să mănânci după zece seara, fiindcă încep «ceasurile înfricoşate» - când în ceruri au loc măreţe cântări.
Ceasul de după miezul nopţii este «Ceasul Ortodoxiei», dar astăzi televiziunea strică acest moment. Molitfa binecuvântării apei trebuie slujită în cinstea Mântuitorului, a Buneivestiri şi a îngerului Păzitor; stropiţi-vă hainele noi cu această apă.
Adeseori dădea sfaturi despre lucruri obişnuite: „Apa sfinţită îşi pierde puterea de la fierbătoarele electrice - nu poate fi sfinţită".
GHENADIE DURASOV
Fragment din cartea "CUVIOASA MACARIA. MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI", Editura Sophia
Cumpara cartea "CUVIOASA MACARIA. MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI"
Nota:
7 „Locul curat” înseamnă nu doar curăţenie fizică, ci şi curăţie duhovnicească. Uleiul sfinţit nu se ţine în bucătărie, în cutia cu medicamente sau în alte locuri de acelaşi fel, ci mai curând în colţul cu icoane sau într-o cutie pentru lucruri sfinte, (n. trad. american)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.