Luăm la cunoștință de existența lui Dumnezeu prin mai multe feluri, unele care par în întregime iraționale, iar altele pline de miezul argumentației filosofice. Aceasta se întâmplă mai ales prin stranii fapte de viață, prin împrejurări în care în pofida circumstanțelor amenințătoare integrității personale fizice și psihice cineva sau ceva, o putere ascunsă și totuși vizibilă prin anumite efecte ne scoate la liman învingători. Și nu de puține ori oameni luminați au fost aduși în situația de a citi texte pline de dovezi despre existența Puterii care l-a creat cu dragoste pe om, făcându-și-l părtaș la nemurire. Cred că fiecare cititor a trecut prin asta, iar dacă nu, atunci încă nu se poate spune că va rămâne definitiv în beznă și ignoranță. Îmi amintesc că la 12 ani într-un vechi și părăsit cimitir evreiesc din Valea Lungă, județul Alba, într-un cadru dezolant de pustietate, m-am întâlnit cu un moșneag îmbrăcat tare ciudat. Stătea rezemat pe o piatră de mormânt, părea foarte obosit. Barba albă și ochii albaștri ca cerul senin mi le voi aminti. La vederea mea, fața i s-a schimbat de la rictusul obosit la bucurie și ochii au prins să sclipească. A întins mâna și în tăcere mi-a făcut semn. „Vino la Mine!"
Cartea „Drumul spre Emaus", scrisă de comandorul (r) de aviație Ștefan Popa (apărută de curând prin osteneala Editurii Napoca Star) urmează linia indirectă a cunoașterii Existenței lui Dumnezeu și a învățăturilor Sale. Dar, din perspectiva vieții, întâlnirea cu această scriere este și un act providențial, o dovadă că al nostru Creator, ocultat sub formă de forță pasivă, își îngrijește în permanență Creația. Fiindcă scrierea comandorului este un sublim mesaj de mântuire într-o Lume care ni se arată zi de zi și tot mai mult în pragul dezagregării și al disoluției finale. "Drumul spre Emaus" din Evanghelia după Luca este o frumoasă învățătură despre cum Dumnezeu nu-și părăsește credincioșii și îi îngrijește cu scopul reîntoarcerii la credință. Este și o parabolă despre comunicarea simbolică între Divinitate și credincioși, despre rolul jucat de memoria afectivă în comuniune și împreunare cu simbolurile. Să ne amintim că momentul iluminării ucenicilor care nu credeau în Înviere a fost frângerea pâinii. Desigur, binecuvântarea, primirea Trupului lui Hristos și împărtășirea au avut rolul lor important, însă momentul revelator a fost frângerea pâinii. De ce ? Fiindcă, orice decizie care ne așază pe calea mântuirii este analogă ruperii azimei. Trebuie să alegem calea dreaptă și trebuie să rupem legăturile cu un trecut ignorant în credință adevărată.
Cartea comandorului (r) Ștefan Popa face acest lucru. Stilistic, autorul a ales să-și scrie mesajul sub forma unor povețe înțelepte de viață. Povețe-narațiuni în care miezurile pâinii rupte și împărțite sub formă de valori morale creștine provin din întâmplări personale trăite de autor și din părți interpretate ale scrierile evanghelice. Cartea începe cu o confruntare de opinii, un soi de dialog al filosofului cu lumea, dezbatere ideologică ce se constituie în premise pentru povețele care vor urma. O schemă clar scolastică, o argumentație cu mare magnitudine vom întâlni citind parabolele prezentate de autor. Silogisme desăvârșite duc la concluzii sigure formal. Fiecare povață este încheiată cu îndemnul fatic: „Fă aceasta!" sau „Fii acesta!". Structurile narative trec toate de la cauze imateriale (sensul existenței omului) la scopuri tot atât de imponderabile și intangibile (Mântuirea sau - dacă vă place versiunea isihastă - Îndumnezeirea) prin mijloace și metode (drumul credinței - drumul spre Emaus) pentru finalitate.
Cartea se adresează tuturor cititorilor, dar în mod special tinerilor, deoarece chiar ei tinerii sunt supuși în vremurile acestea unor puteri parcă satanicești, forțe care deja le-au înrobit trupul și se observă silința de a le aduce în neagră sclavie spiritul și sufletul. Prin firea ei, suma de povețe transmisă tinerilor cititori este un catehism grav și serios, însă scris într-un mod mult mai accesibil psihologiei vârstei respective. Aici talentul de prozator, cunoștințele psihopedagogice și solidele studii de teologie, toate posedate în cel mai înalt grad de către autor, își demonstrează capacitatea persuasivă. O persuasiune care-și trage puterea din înaltele valori morale creștine și din sufletul umil și credincios al creștinului Ștefan Popa care și-a înțeles misiunea în lumea noastră trecătoare și dorește să ne transmită învățăturile sale și ale Lui. De aceea, cartea este luminoasă, în duh și adevăr.
Emil POP
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.