Copiii sunt datori să se îngrijească de părinţii lor în vârstă. Aceasta este o cerinţă a poruncilor lui Dumnezeu. Pentru că ei ne-au dat viaţă, ne-au crescut, ne-au hrănit şi ne-au îmbrăcat, şi-au jertfit sănătatea, şi-au irosit puterile sufleteşti, au făcut sacrificii peste puterile lor pentru noi. Şi câte griji, câtă luare-aminte şi câţi bani au cheltuit, mai apoi, părinţii cu copiii lor! Va fi o datorie neplătită pururea viaţa pe care le-au dăruit-o. Cu siguranţă, părinţii sunt însă diferiţi... Nu noi îi alegem. Insă Domnul i-a ales pentru noi. Se cuvine dar să cugetăm serios asupra întrebării: „De ce am o astfel de mamă şi un astfel de tată? Ce doreşte Dumnezeu să-mi spună prin aceasta? Ce vrea să mă înveţe
prin una ca asta? Cum să procedez cu aproapele meu dacă el se raportează la mine aşa cum nu-mi doresc?"
E necesar să cugetaţi la răspunsurile acestor întrebări... Şi este cu putinţă ca aceste răspunsuri să nu vă arate acele părţi ale sufletului care cer o atenţie sporită. întotdeauna stăruim să nu vedem răul întru noi înşine. N-ar trebui să adăugăm acest principiu şi în relaţiile cu oamenii în vârstă?
Totul e bun dacă e cu măsură. Grija peste măsură - dorinţa de a satisface orice dorinţă şi de a-i apăra de cea mai uşoară adiere de vânt - e foarte primejdioasă atât pentru copii, cât şi pentru oamenii în vârstă. Din această pricină copiii, în general, nu pot să devină stăpâni pe ei înşişi, iar oamenii în vârstă pot, pur şi simplu, să devină invalizi, atât din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere fizic. E foarte important să susţinem scopurile cele bune ale oamenilor de vârsta a treia, să încuviinţăm activitatea lor fizică, interesele lor către felurite ocupaţii, fără să luăm aminte cu tot dinadinsul la acestea. Pentru oamenii în vârstă chiar şi spălatul poate să fie o nevoinţă, fără să vorbim de pregătirea mâncării. Şi aici e important să se arate măsura. Oamenii în vârstă să nu socotească ca fiind întru neputinţa lor lucruri precum reparaţiile ori curăţarea cartofilor, iar aproapele lor să se străduiască să împlinească toate aceste îndatoriri. Doar să povestească ori să înalţe castele din cubuleţe, împreună cu nepoţii, e simplu...
Mulţi s-au ocupat întreaga viaţă cu lucrul, cu o muncă istovitoare chiar. Uneori unor asemenea oameni le este foarte greu să accepte o altă viaţă, schimbarea, bolile, în organismul lor, să se împace cu faptul că puterile lor se împuţinează din ce în ce mai mult cu fiecare an ce vine, că deja nu mai pot să aibă o viaţă activă. Bine ar fi ca pentru asemenea oameni să se afle îndatoriri familiale după puterile lor - să aibă grijă de nepoţi, să ajute la pregătirea hranei, să meargă până la bancă, să cumpere un ziar sau o revistă. Cel mai bine ar fi ca întreaga familie să-i acorde atenţie: cum că bunica ori bunicul a săvârşit o astfel de treabă mai bine decât toţi. Nu să spună că pur şi simplu nu sunt buni de nimic. Asemenea ocupaţii îl ajută pe omul în vârstă să nu iasă în afara vieţii sociale, să-şi antreneze memoria şi atenţia şi - ceea ce este cel mai important - să facă mişcare. Mişcarea după puteri e necesară - aceasta este cea mai bună profilaxie pentru o serie de boli. E foarte folositor să te plimbi în locuri unde poţi să respiri aer curat. Pentru oamenii aflaţi la o vârstă înaintată, viaţa în afara oraşului ori călătoriile la ţară sunt cele mai frumoase momente. Părtăşia cu natura vie hrăneşte nu doar mintea, ci şi inima.
Şi, desigur, nu trebuie uitată părtăşia cu Biserica. Pe lângă posibilitatea de a-i duce la biserică, să le explicăm însemnătatea slujbelor şi Tainelor acesteia, să le vorbim de Dumnezeu. Desigur, pentru un astfel de scop trebuie ca noi înşine să ducem o viaţă bisericească. Uneori, să citim rugăciuni împreună. Să chemăm regulat preotul acasă pentru Taina Sfântului Maslu, prin care omul este iertat de păcatele fără de voie, uitate.
Ingrijiţi-vă de o atmosferă binevoitoare şi de un mod senin de părtăşie în familie. In acelaşi timp, nu creaţi în jurul celor în vârstă o atmosferă artificială, idilică. Ţineţi-vă de regula de aur - cel mai bine e dacă ei continuă să trăiască într-o lume reală, însă atenţia lor să nu fie îndreptată către părţile negative ale existenţei.
Relaţia personală cu oamenii în vârstă nu trebuie să fie caracterizată de făţărnicie. Pentru asemenea dispoziţii trebuie să ne căim ca pentru un păcat de moarte ce încalcă porunca lui Dumnezeu în privinţa cinstirii părinţilor.
CUM SĂ ÎNŢELEGEM BĂTRÂNEŢEA, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CUM SĂ ÎNŢELEGEM BĂTRÂNEŢEA"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.