Grija pentru suferinzi

Grija pentru suferinzi Mareste imaginea.

Ca o comunitate de iubire parohia trebuie să organizeze şi grija ei pentru membrii aflaţi în suferinţe şi lipsuri. Suferinţa umană de orice fel exercită influenţe incalculabile asupra stării sufleteşti a omului, influenţând şi viaţa lui duhovnicească. De aceea trebuie înfruntată cu toate forţele existente. Lucrarea parohiei, adică a frăţietăţii în Hristos, e aici să contribuie la o înfruntare în comun a suferinţei ca să devină mai uşoară. Păstorul bun trebuie să arate în acest sector o sensibilitate şi abilitate specială. Grupul de caritate, cum am putea numi grupul colaboratorilor care îşi asumă acest sector al lucrării parohiale, trebuie să fie constituit din persoane active şi devotate muncii lor. Pentru că acestea, sub îndrumarea preotului paroh, nu numai că vor trebui să facă faţă cazurilor de boală şi nenorociri, dar şi să le descopere. Fiindcă exisă persoane care, deşi suferă, au atâta demnitate încât îşi ţin ascunsă problema lor.

Grija pentru cei suferinzi trebuie să se găsească în centrul activităţii parohiei, fiindcă e legată nemijlocit de lucrarea ei pastorală. Nenorocirile oamenilor (slăbiciuni, moarte, boală, tristeţe) sunt efectul căderii omului şi al supunerii lor diavolului şi păcatului. Sunt odrasle ale bolii (spirituale) lăuntrice ale omului, ale separării de harul lui Dumnezeu care aduce cu sine predarea stricăciunii şi morţii. Diavolul exploatează această stare a omului, cum citim în evanghelia femeii pe care a ţinut-o gârbovă timp de 18 ani (.Lc 13,11-17) sau a demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor (Mt 8, 28-34).

Abordarea suferinţelor umane este deci în inima diaco- niei pastorale a Bisericii şi constituie celălalt aspect al teo- loghisirii bisericeşti. De altfel Domnul a venit ca Mesia-eliberator ca să ne elibereze din legăturile diavolului, a venit „ca să desfacă lucrurile diavolului” (1 In 3, 8) - moartea, slăbiciunile, necazurile - şi să-l readucă pe om în comuniunea fiilor lui Dumnezeu. Mântuirea în Hristos este o lucrare de eliberare trupească şi sufletească din puterea Satanei. Acest lucru îl exprimă cunoscuta profeţie a lui Isaia: „Duhul Domnului peste mine, că El m-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor dezrobirea, orbilor vederea, să-i eliberez pe cei asupriţi şi să binevestesc anul bineprimit al Domnului” (Lc 4, 18-19; is 53, 4-5). De aceea şi activitatea lui Hristos s-a desfăşurat ca o împletire de predici şi vindecări minunate. „Şi străbătea Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor” (Mt 4, 23). Acelaşi dublu caracter îl fixează Hristos şi lucrării ucenicilor şi apostolilor Lui: „Mergând, propovăduiţi zicându-le că s-a apropiat împărăţia cerurilor! Pe cei bolnavi tămăduiţi-i, pe cei morţi înviaţi-i; pe leproşi curăţiţi-i; pe demoni scoateti-i afară. în dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10, 7-8).

Lucrarea pastorală a parohiei continuă această misiune a Hristosului nostru prin eliberarea integrală a omului, ca totalitate psihosomatică, din robia diavolului, aşa cum s-a întâmplat în cazul paraliticului (Mt 9, 2). Preotul paroh împreună cu membrii parohiei din acest sector special se apropie de omul încercat asemenea Domnului, pentru a-i aduce această dublă eliberare. „Se adresează libertăţii omului, căutând s-o orienteze prin pocăinţă spre Dumnezeu. Invocă prin rugăciuni şi Taine puterea mesianică a lui Hristos pentru ca fratele încercat să fie eliberat de păcat şi de chinurile păcatului. Participă împreună îa chinul şi durerea iui, ca să-i fie mai uşoară crucea” (pr. Gh. Kapsanis).
Exprimarea practică a iubirii parohiei faţă de fraţii încercaţi îi deschide pe aceştia şi pentru primirea harului. Chiar şi cei mai căldicei în credinţă pot fi întăriţi de exprimarea sinceră a iubirii, înaintând cu ajutorul lui Dumnezeu spre întâlnirea mântuitoare cu El în Taine. Să nu uităm de altfel că, de multe ori, diferitele erezii pun accentul activităţii lor pe nefericirile oamenilor, pentru că ştiu că durerea îi apropie mai mult pe oameni. Din puţina mea experienţă pastorală pot să confirm că ereticii au câştigat o familie ortodoxă pentru că într-o mare încercare a ei (moartea unicului copil) aceştia au alergat primii, şi nu preotul parohiei.

Desigur, e uşor de înţeles că în parohiile-mamut contemporane din marile centre urbane e greu de multe ori să se facă faţă diferitelor nevoi ale credincioşilor, fiind anevoioasă chiar şi semnalarea persoanelor în suferinţă. De aceea spuneam mai sus că aici colaboratorii preotului paroh în opera de caritate pot să ajute şi în această direcţie, şi anume în informarea lui cel puţin despre cazurile mai grave. Colaboratorii vor fi „ochii şi mâinile” preotului în înfruntarea diferitelor cazuri. Trebuie spus însă că în aceste greutăţi, ca şi în cazurile de boli grave sau de moarte, prezenţa clericului n-o poate înlocui nimeni. Poporul nostru are nevoie de noi, clericii, mai mult în întristările lui decât în bucuriile lui. Şi în suferinţa grea clericul e personificarea întregii Biserici, e un mic Hristos pentru cei încercaţi.

Gheorghios D. Metallinos

Fragment din cartea "Parohia - Hristos in mijlocul nostru", Editura Deisis
 

Pe aceeaşi temă

17 Martie 2020

Vizualizari: 153

Voteaza:

Grija pentru suferinzi 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

faptele bune milostenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE