Gruparile iudaice
1. Fariseii
Fariseii apar in istorie in timpul lui Ioan Hircan (135-104 i.H.). Numele gruparii inseamna "separati", probabil el corespunde atitudinii fariseilor, care se considerau deosebiti de ceilalti conationali.
Fariseii au fost totdeauna un grup minoritar in societatea iudaica. In general, ei apartineau clasei mijlocii. Putini dintre ei erau preoti. Ceea ce le conferea un loc aparte in popor era cunoasterea detaliata si precisa a Legii si a "traditiilor batranilor", adica a interpretarilor nescrise ale Torei.
Vaiurile pronuntate de Mantuitorul la adresa fariseilor in Evanghelia de la Matei 23, enumera cateva cazuri de deformare a unor prescriptii practice. Ei au facut din respectarea Legii o povara insuportabila. Mai mult, cunoasterea amanuntita a Legii si grija permanenta de a o implini pana in cele mai mici detalii suscita in ei o suficienta pe care Mantuitorul o ilustreaza foarte bine in parabola vamesului si a fariseului (Lc 18, 9-14). Fariseul ajungea sa creada ca poate dobandi singur mantuirea prin pazirea stricta a Legii. Invataturile lor despre inviere, despre judecata de dupa moarte, despre existenta ingerilor (Fapte 23, 8), despre Providenta etc. au fost insusite de cea mai mare parte a poporului. Ei mentineau vie nadejdea venirii lui Mesia si a instaurarii imparatiei lui Dumnezeu.
Dupa catastrofa nationala din anul 70 d.H. si distrugerea templului, care au dus la disparitia saducheilor, zelotilor si esenienilor, fariseii au ramas singura forta autoritativa in comunitatea iudaica palestiniana.
2. Saducheii
Ca partid organizat, saducheii intra pe scena istoriei in timpul lui Ioan Hircan, intre anii 130-120 i.H. Conflictele dintre farisei si saduchei au constituit in parte cauza pierderii independentei nationale, in anul 63 i.H. Pana in anul 70 aproape toti arhiereii au fost saduchei.
In comparatie cu fariseii, erau conservatori. Pentru ei, singurele carti canonice erau cele care formeaza Pentateuhul. Nu credeau in invierea trupurilor, nici in ingeri (Mt 22, 23; Fapte 23, 8).
Saducheii au adoptat la inceput o atitudine de indiferenta fata de conflictul dintre Iisus si farisei. Au intervenit atunci cand multimile au inceput sa creada tot mai mult ca Iisus este Mesia. Sub conducerea arhiereului Anna al II-lea, ei l-au ucis pe Sf. Iacov, fratele Domnului (circa 62 d.H.).
Dupa izbucnirea razboiului iudaic, saducheii au pierdut controlul evenimentelor, Ierusalimul cazand sub stapanirea zelotilor condusi de Ioan din Giscala si Simon ben Giora. Arhiereii Anna al II-lea si Iosua au fost ucisi de zeloti si de aliatii lor idumeeni. Istoria saducheilor ia sfarsit in anul 70, odata cu caderea Ierusalimului.
3. Esenienii; esenianismul si crestinismul primar
Iosif Flaviu ii descrie pe esenieni ca formand a treia scoala filosofica din cadrul iudaismului, dupa farisei si saduchei. El atesta existenta lor in timpul domniei lui Ionatan (160-142 i.H.). Nimeni nu avea casa lui; fiecare membru era integrat unei comunitati in care toate bunurile erau folosite in comun astfel incat fiecare avea toate cele de trebuinta. Majoritatea esenienilor traiau in castitate; totusi, Iosif Flaviu mentioneaza o grupa de esenieni care permitea casatoria membrilor sai.
Cei care voiau sa devina membri ai comunitatii trebuiau sa treaca printr-o perioada de incercare de un an; dupa aceasta erau admisi la ritualurile de purificare, apoi, dupa un noviciat de doi ani, puteau participa la mesele servite in comun. Intrarea in comunitate era marcata prin depunerea unui juramant solemn prin care candidatul se angaja sa practice virtutile, sa duca o viata evlavioasa, sa urasca nedreptatea si pe cei nedrepti, sa se arate credincios tuturor si, in special, conducatorilor comunitatii, sa se fereasca de minciuna si de furt, sa nu dezvaluie nimanui invataturile primite, continutul cartilor sfinte si numele ingerilor. Cei care calcau acest juramant erau pedepsiti in functie de gravitatea faptelor; pedeapsa suprema era excluderea definitiva din comunitate.
Esenienii aveau un mare respect pentru Lege, pe care o pazeau mai mult decat toti ceilalti iudei. Trimiteau ofrande la templul din Ierusalim, desi ei insisi nu participau la cultul care se savarsea acolo. Aceasta separare de templu venea din convingerea ca arhiereul Ionatan si urmasii lui au profanat locasul sfant.
Anumite elemente din organizarea comunitatii qumraniene si din invataturile gruparii ofera analogii interesante cu crestinismul primar, astfel incat multi s-au intrebat daca nu a existat o legatura intre Biserica primara si esenieni. Unii, pe baza textului de la Lc 1, 80, au crezut ca Sf. Ioan Botezatorul a fost esenian. Evanghelistul nu ne spune insa decat ca Sf. Ioan "a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre Israel". Datele evanghelice despre Sf. Ioan contrazic aceasta ipoteza: botezul sau era total diferit de baile rituale ale esenienilor; iar chemarea sa universala la pocainta contrasteaza cu spiritul exclusivist al acestei grupari.
Exista o asemanare intre organizarea Bisericii din Ierusalim si cea a comunitatii esenienilor. Potrivit Faptelor Apostolilor, primii crestini aveau toate bunurile in comun, in fiecare zi (Fapte 2, 46), luau masa impreuna. De asemenea, cele trei etape poruncite de Mantuitorul pentru indreptarea celor cazuti in vreo greseala se regasesc in disciplina de la Qumran.
Dar deosebirile sunt mai profunde decat asemanarile. Ceea ce-i caracterizeaza inainte de toate pe esenieni este exclusivismul lor extrem. Doar ei sunt adevaratul popor al lui Dumnezeu, ramasita credincioasa, Israelul eshatologic. Ei refuza orice contact cu pacatosii, adica cu orice persoana care nu face parte din secta.
4. Carturarii
Existenta carturarilor este atestata din timpul regelui Solomon. S-au constituit ca grupare distincta in urma persecutiilor lui Antioh al IV-lea.
In veacul I al erei crestine, carturarii erau juristi si teologi: ei erau adevaratii indrumatori ai comunitatii iudaice. Mantuitorul zice: "Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le." (Mt 23, 2). Oamenii li se adresau folosind apelativul rabbi (invatatorul meu). Unii dintre ei au devenit celebri ca fondatori de scoli. Istoria a retinut numele rabinilor Hillel si Sammai, care au trait la inceputul primului veac al erei crestine. Altii, de asemenea, s-au bucurat de o autoritate deosebita precum Gamaliel, dascalul Sf. Pavel (Fapte 5, 34-39; 22, 3). In Evanghelii, carturarii apar deseori alaturi de farisei. Totusi cei doi termeni nu erau sinonimi. E adevarat insa ca majoritatea carturarilor erau farisei sau simpatizanti ai acestora.
Dupa anul 70 d.H., importanta carturarilor a crescut. Ei au adunat traditiile orale in colectia numita Misna. In Faptele Apostolilor sunt mentionati alaturi de farisei si capetenii, incercand sa impiedice propovaduirea apostolilor (Fapte 4, 5). Au fost partasi la osandirea Sf. Stefan (Fapte 6,12).
5. Irodienii
Nu formau o grupare religioasa, ci, asa cum sugereaza numele, erau simpatizanti ai dinastiei irodiene. In Galileea, cu ocazia vindecarii barbatului cu mana uscata, se unesc cu fariseii pentru a pune la cale uciderea lui Iisus (Mc 3, 6). La fel in Ierusalim, in Saptamana Mare, irodienii si fariseii sunt mentionati impreuna, incercand sa-L "prinda in cuvant" (Mc 12, 13).
6. Zelotii
Intemeietor al acestui partid este considerat Iuda din Gamala, care in timpul recensamantului din anul 6 d.H. a provocat o rascoala impotriva stapanirii romane. Ei reprezentau o tendinta politica diametral opusa celei reprezentate de irodieni, saduchei sau farisei. Ei nu puteau concepe nici un fel de convietuire cu puterea ocupanta si considerau ca este datoria oricarui bun iudeu sa se opuna prin orice mijloace Romei si reprezentantilor ei. Zelotii au fost in mare masura responsabili de izbucnirea revoltei din anul 66 si de razboiul civil care a urmat. Putinii zeloti care au scapat asediului Ierusalimului, s-au regrupat in vecinatatea Marii Moarte si au continuat lupta pana in anul 73.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.