Nu toate sectele iudaice au luat parte la osandirea Mantuitorului

In vremea lui Hristos, dupa scrierile lui Iosif Flaviu, iudeii erau impartiti in patru secte: saduchei, farisei, esenieni si zeloti, la care trebuiesc adaugati si samarinenii.

Evangheliile infatiseaza de asemenea aceste patru secte, dar numesc pe esenieni, irodieni sau prooroci mincinosi, iar pe zeloti ii mentioneaza in numele lui Simeon "Zelotul" sau ii numesc "talhari", asa cum erau denumiti in acea vreme si cum ii gasim si la Iosif Flaviu. Pe deasupra, Faptele Apostolilor pomenesc numele "sicarilor", grupare ce s-a desprins din randul zelotilor (zeioti care primesc in Evanghelii si alte denumiri).

Desigur, in preajma razboiului cu romanii, in deceniul al saselea si al saptelea, numarul sectelor iudaice a sporit mult, astfel ca R. Johannan ben Zakkay a putut spune : "Israel nu ar fi putut fi nimicit niciodata daca nu s-ar fi ivit douazeci si patru de grupari eretice".

Nu ramane nici o indoiala ca numarul sectelor iudaice si al adeptilor acestor grupari trebuie sa fi fost insemnat caci celebra rugaciune Semone esre, datand din secolul I d.H. si probabil dinaintea doramarii Templului - "marea rugaciune, cea mai reprezentativa a iudaismului", in a 12-a binecuvntare mentioneaza pe eretici si apoi pe nazirei (= crestini), ceea ce dovedeste ca erau numerosi.

Astfel iudeii nu se infatisau ca un bloc monolitic, ci dezbinarile dintre gruparile lor politico-religioase erau foarte pronuntate, caci deseori se certau intre ei fariseii cu saducheii, precum citim in Faptele Apostolilor (XXII, 7-10). Insa fariseii s-au luptat cu armele in mana impotriva saducheilor pe vremea regelui hasmoneu Alexandru Ianeul (103-76 I.d.Hr.), in timpul reginei Salomea Alexandra (76-67 i.d.Hr.), iar dupa moartea ei mai cu seama (07-63 i.d.Hr.) a izbucnit un adevarat razboi civil care se sfarseste prin ocuparea Ierusalimului de catre Pompei (63 i.d.Hr.). Luptele si ciocnirile armate dintre farisei si saduchei nu au incetat clecat odata cu domnia lui Irod cel Mare (34-6 i.d.Hr.).

In ceea ce priveste pe esenieni, Regula Comunitatii, care constituia oarecum legiuirea fundamentala a gruparii lor, poruncea - in chip repetat si insistent - esenienilor sa urasca pe toti cei care nu faceau parte din secta lor.

Astfel ca trebuie sa dam crezare lui R. Iohannan ben Toreta, care inirebandu-se de ce iudeii au fost "trimisi in pribegie" dupa daramarea Templului, raspunde : "Pentru ca iubeau pe mamona si pentru ca se urau unii pe altii".

Data fiind insa aceasta dusmanie dintre diferitele grupari politico-religioase ale iudeilor, se naste intrebarea daca s-au putut intelege intre ele si stabili un acord pentru invinuirea, osandirea si rastignirea Mantuitorului, sau daca a existat aceeasi dezbinare intre sectele iudaice si in "procesul" lui Hristos.

I. - Stim ca din secta saducheilor - care nu credea in viata de apoi, in invierea mortilor si in ingeri - faceau parte marii preoti, mari preoti care s-au adunat "in curtea marelui preot Caiafa si s-au sfatuit sa prinda pe Iisus cu viclesug si sa-L omoare".

De asemenea avem marturia Evangheliei dupa Matei care arata ca "preotii cei mari insa si batranii si tot Sinedriul cautau marturii mincinoase impotriva lui Iisus ca sa-1 omoare" si de asemenea ca "preotul cel mare si-a rupt vesmintele sale si a zis : "Huleste! Ce marturii ne mai trebuiesc ? Iata acuma ati auzit hula Lui", ce vi se pare? Iara ei raspunzand au zis: este vrednic de moarte!". Tot astfel inaintea lui Pilat "capeteniile preotilor si batranii au atatat poporul, sa ceara pe Varava, iar pe Iisus sa-L piarda". Asadar saducheii dintre care se recrutau marii preoti " au invinuit pe Mantuitorul si au cerut romanilor rastignirea Lui.

II.- Si in ceea ce priveste pe farisei textele evanghelice sunt limpezi. Fariseii trimit dimpreuna cu preotii pe slujitorii lor ca sa-L prinda pe Iisus cu tot cu capeteniile preotilor fariseii fac sfat ca sa-L omoare pe Hristos; si de asemenea alaturi de capeteniile preotilor, fariseii trimit o ceata de ostasi si de slujitori spre a-L prinde pe Hristos. Pe de alta parte carturarii iudeilor erau fariseii prin excelenta si acestia au facut parte din adunarea Sinedriului care L-a osandit pe Hristos. Asadar nu ramane nici o indoiala ca fariseii L-au invinuit si osandit pe Hristos.

III. - In ceea ce priveste pe zeloti, acestia s-au despartit de farisei pe vremea recensamantului lui Quirinus in anul 6 d.Hs. si condusi de Iuda, Galileanul si de Sadoc fariseul au impins poporul la rascoala impotriva romanilor, predicand ca numai Dumnezeu este capetenie si stapan si nu cezarul roman. Desigur acest spirit de revolta data din vremea Macabeilor si a stapanirii siriene, apoi din vremea lui Irod cel Mare si a celor ce se ridicau impotriva lui, sau impotriva fiului sau Archelaus. Dar, credintele religioase ale zelotilor nu se deosebeau de acelea ale fariseilor dupa cum arata Iosif Flaviu. In Evanghelii si in Epistolele Sfintilor Apostoli, zelotii primesc felurite denumiri, pentru ca mentionarea directa a numelui lor putea fi considerat drept un act de dusmanie impotriva romanilor si exista acea celebra erasio nominis sau destructio memoriae fata de nomina odiosa ale dusmanilor poporului roman (Am aratat intr-o lucrare diferitele denumiri date zelotilor in Noul Testament).

Una din aceste denumiri - folosita frecvent, de altfel si de Iosif Flaviu si de Talmudul din Babilon si cel din Ierusalim, dar si de manuscrisele de la Marea Moarta este, acela de "talhari". Iar "talharii" care au fost rastigniti pe cruce alaturi de Hristos au fost in mod sigur zeloti.

Or, acesti "talhari", zelotii rastigniti alaturi de Hristos au gasit destula putere ca sa-L ocarasca si sa-L insulte pe Acela care murea cu ei pe Cruce. Este evident ca nu puteau fi niste talhari obisnuiti cei care in agonie chiar aflau destula putere de ura ca sa ocarasca pe Hristos. Dar aceasta inseamna ca zelotii erau vrajmasi ai invataturilor lui Hristos, ca si fariseii. Desigur fiind risipiti ca partizani prin pustiu nu au putut lua parte direct la "procesul" Mantuitorului, dar ramane fapt cert ca zelotii dusmaneau invatatura lui Hristos.

IV. - Samarinenii vietuiau despartiti si nu aveau nici un amestec cu iudeii. Mantuitorul porunceste Apostolilor Sai sa nu intre in cetatea samarineana; iar sa marinenii dintr-un sat nu vor sa-L gazduiasca pe Hristos. Dar alti samarineni au crezut in Hristos si Mantuitorul lauda fapta samarineanului milostiv si lauda pe orbul samarinean care vindecandu-se "s-a intors slavind pe Dumnezeu cu glas mare", si, cazand pe fata sa la picioarele Lui, Ii multumea".

Totusi samarinenii nu au avut nici un rol in invinuirile si in osandirea Mantuitorului, fiind cu totul despartiti de iudei.

V. - Dimpotriva pare ca asa-zisul am-ha-ares "popor din tara" adica poporul, iudeii care nu pazeau Legea cu strasnicie, au fost in parte cel putin daca ne referim la poporul din Ierusalim, printre cei care au cerut cu putere rastignirea lui Hristos.

Caci poporul adica "am haares" (opusi credinciosilor care pazeau cu strictete Legea, adica homines religiosi), a cerut sa fie eliberat Varvara si nu Hristos. Este drept ca poporul din Ierusalim era indemnat si "atatat" de capeteniile preotilor si de batrani. Dar este vadit ca cel putin o parte din "poporul" din Ierusalim a cerut osandirea lui Hristos.

VI. - Descoperirea arheologica cea mai senzationala a veacului nostru este fara nici o indoiala aflarea manuscriselor de la Marea Moarta care ne-au infatisat scrierile unei grupari politico-religioase, pacifiste, anti-sclavagiste si colectiviste de acum doua milenii, esenienii.

In Evanghelii si in Epistolele Sfintilor Apostoli au fost identificate mentiuni ale numelui esenienilor si numeroase aluzii polemice impotriva lor, iar astazi stim cu certitudine ca esenienii erau socotiti potrivnici invataturilor lui Hristos. Nu se mai poate afirma actualmente - asa cum au crezut multi ideologi din secolul luminilor, precum si unii cercetatori contemporani - ca din miscarea eseniana isi trage crestinismul inceputurile. Dimpotriva, stim astazi cu certitudine ca, de la inceputuri la sale chiar, invatatura crestina a respins doctrinele eseniene, pe care le-a vadit ca neadevarate.

Dar fata de aceasta impotrivire la invataturile eseniene se naste intrebarea ce rol au jucat esenienii in judecarea si osandirea lui Hristos, Care nu le accepta doctrinele si le-a combatut prin cuvintele Sale ?

Este ceea ce ne vom stradui sa limpezim in randurile acestei lucrari, adica, voi incerca sa raspundem la chestiunea daca esenienii au avut sau nu vreun amestec in osandirea Mantuitorului, dat fiind ca ei erau indestul de numerosi - venind in al doilea rand ca numar de adepti dupa farisei -, iar pe de alta parte, avand in vedere ca legaturile lor cu regii din familia lui Irod le conferea puterea de a interveni sau nu spre condamnarea lui Hristos.

VII. - In Evanghelia dupa Marcu, se arata cum Mantuitorul tamaduieste intr-o sinagoga pe un schilod, care avea mana uscata, in timpul unei zile de Sambata. Dar "unii il pandeau ca sa vada de-l va vindeca Sambata ca sa-L invinuiasca".

Astfel ca dupa ce Hristos vindeca pe cel cu mana uscata: "fariseii iesind indata afara au facut sfat cu irodienii impotriva Lui, cum L-ar pierde". Am demonstrat in mai multe articole ca irodienii trebuie identificati cu esenienii si aceasta teza a fost indeobste admisa de lucrarile de specialitate aparute in ultimii ani.

Ne ingaduim sa prezentam unele din argumentele care au dus la identificare esenienilor cu irodienii in trei lucrari publicate in revista destinata studiilor semte de la Paris "Revue de Qumran", sub directia Parintelui Jean Carmignac, unul dintre mai mari semitologi din vremea noastra.

1. Irodienii prin denumirea lor trebuiau sa aiba relatii stranse cu Irod si cu regii ce i-au succedat. Stim ca esenienii erau considerati de Irod cel mare "mai mu decat fiinte omenesti"; - 2. Irodienii nu se amestecau cu poporul, cum faceau esenienii; - 3. Irodienii pazeau Sambata cu mare strictete si nu aprobau vindecarile savarsite in ziua de sambata, la fel ca si esenienii; - 4. Irodienii nu intrau in sinagogile fariseilor, la fel ca esenienii ; - 5. Irodienii nu refuzau sa plateasca bin catre Cezar, intocmai ca si esenienii; - 6. Irodienii erau o secta religioasa ca esenienii ; - 7. Aceasta secta religioasa a irodienilor avea o puternica doctrina teo logica pe care Hristos o numeste "aluatul lui Irod"; este ceea ce posedau si ese nienii; - 8. Aceasta doctrina religioasa venea ca insemnatate imediat dupa aceea a fariseilor. Asa era si doctrina religioasa eseniana; - 9. Irodienii se asociau in mod ocazional cu fariseii, este ceea ce faceau si esenienii.

Vrem sa subliniem ca fariseii au facut sfat cu irodienii, nu fiindca de obicei se sfatuiau impreuna, ci pentru ca fariseii vor sa obtina sprijinul irodienilor - care erau in cei mai buni termeni cu regii din familia lui Irod, care imparteau cu romanii puterea in Palestina la acea epoca - si in felul acesta sa-L prinda si sa-L judece, osandindu-L, pe Mantuitorul. Textul Evangheliei dupa Marcu nu ne arata daca fariseii au reusit sa convinga pe irodieni "sa-L piarda" pe Mantuitorul; dar putem conchide cu certitudine, din spusele si atitudinea lui Irod-Antipa, ca irodienii adica esenienii nu au fost de parere ca Iisus este vrednic de pedeapsa cu moartea. Caci Pilat spune capeteniilor preotilor, capeteniilor si poporului : "Mi-ati adus acest om ca razvratind poporul si iata eu L-am cercetat inaintea voastra si n-am gasit pe Omul acesta vinovat cu nimic din cele ce-I imputati. Ba nici Irod n-a gasit, caci L-am trimis la el si iata nu s-a gasit la El nimic vrednic de moarte".

Asadar esenienii, care erau asa de apropiati Iui Irod-Antipa - incat poporul ii numea, in semn de dispret, "irodieni" - nu l-au impins pe regele Irod-Antipa sa-L invinuiasca pe Hristos, deci n-au fost convinsi de farisei sa-L "piarda" pe Hristos.

Este de inteles ca fariseii au tinut sa indemne pe esenieni "sa-L piarda" pe Iisus fiindca esenienii prin influenta lor pe langa Irod-Antipa puteau sa-l determine pe acesta sa-L prinda pe Hristos si sa-L tina in temnita ca pe Sfantul Ioan Botezatorul. Totusi, Irod-Antipa, sub influenta lor desigur, declara ca Mantuitorul nu este vrednic de pedeapsa cu moartea.

Astfel putem trage concluzia ca esenienii n-au vrut osandirea si rastignirea lui Hristos, si poate ei l-au indemnat pe Irod-Antipa sa arate ca nevinovat pe Iisus.

VIII. - Irodienii mai apar si in alta pericopa evanghelica alaturi de farisei, de data aceasta incercand sa ispiteasca pe Mantuitorul. Intr-adevar citim in Evanghelia dupa Marcu ca mai-marii preotilor, carturarii si batranii "cautau sa-L prinda pe Hristos" si "au trimis la Dansul cativa dintre farisei si din irodieni, ca sa-L prinda in vorba". Iar acestia venind au zis catre El: "Invatatorule, stim ca esti drept si nu-ti pasa de nimenea, caci nu cauti la fata oamenilor, ci cu adevarat calea lui Dumnezeu inveti : se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu ? Sa dam sau sa nu dam ? El insa, stiind fatarnicia lor, le-a spus : "Ce Ma ispititi ? Aduceti-mi un dinar ca sa-L vad". Si ei i-au adus. Iara El le-a zis : "Al cui este chipul si scrisoarea de pe el ? Ei insa au raspuns : "Ale Cezarului". Si raspunzand Iisus Ie-a zis : "Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu". Si s-au mirat de Dansul".

Textul grecesc al Evangheliei dupa Marcu (XII, 17), nu are cuvantul "si s-au mirat de Dansul". Iar verbul are aici sensul de "eu admir" deci ei L-au admirat pe Dansul.

Tot asa textul siro-aramic al Evangheliei dupa Marcu suna wtm hw hww bh iar verbul t m h are sensul de "admiratus est, in admirationem rapuit". Dar de ce L-au admirat fariseii si irodienii pe Mantuitorul cand a dat acest raspuns ? Credem ca au inteles pe deplin sensul si implicatiile acestui raspuns si comparatiile pe care le continea, spre deosebire de multi exegeti crestini antici si moderni care ii interpreteaza gresit.

Intr-adevar banul trebuie dat Cezarului fiindca avea pe el si continea chipul si asemanarea Cezarului. Dar ce trebuie, oare, dat lui Dumnezeu ? Ce trebuie sa apartina lui Dumnezeu pentru ca poarta in el chipul si asemanarea lui Dumnezeu ? Desigur omul. Si aceasta admiratie pe care au manifestat-o irodienii si fariseii dovedeste ca ei cunosteau prea bine versetul din Facere I, 27: "Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul sau". Asadar ispititorii care L-au admirat pe Hristos au inteles de indata aluzia la acest renumit verset din Cartea Facerii, care arata ca omul cuprinde in el chipul lui Dumnezeu (desigur intr-un fel tainic ce nu se poate enunta discursiv si dupa logica umana). Drept urmare vom admite ca irodienii si fariseii aceia erau oameni invatati care cunosteau bine Scriptura si au inteles imediat "citatele implicite" din Scriptura cum era raspunsul dat lor de catre Hristos. Caci acel raspuns inseamna desigur - ca banii si bunurile materiale trebuiesc date in intregime lui Cezar, fiindca poarta pe ele chipul lui, dar omul care poseda in el chipul lui Dumnezeu trebuie sa se daruiasca in intregime lui Dumnezeu, lasand bunurile lumesti Cezarului.

Iar daca Evanghelistul Marcu a scris ca fariseii si irodienii au admirat acest raspuns, aceasta inseamna ca ei au priceput intru totul intelesul acestei comparatii ("parabola" are in limba greaca acest sens de "comparatie", apropiere) a Mantuitorului asupra misiunii omului in lume, si ce trebuie facut cu banii, adica cu bunurile materiale.

Pe de alta parte, raspunsul lui Hristos este pentru farisei si pentru esenieni jirodieni) dovada deplina ca El nu era zelot. Intr-adevar zelotii cereau ca imperativ principal al invataturii lor sa nu se plateasca birul Cezarului. Mantuitorul spune nu numai ca trebuie platit Cezarului birul, dar chiar a dat Cezarului "ce este al Cezarului", adica toti banii care au efigia sa pe moneda emisa de el.

Deoarece invinuirea ce i se aducea lui Hristos era ca vrea sa rascoale poporul impotriva romanilor, adica exact ceea ce faceau zelotii; de altfel Iuda Galileanul incepuse actiunea sa de rascoala cerand poporului sa nu mai plateasca biruri catre Cezar. Tocmai de aceea il ispitesc pe Mantuitorul fariseii si irodiedii, intrebandu-L daca trebuie sau nu sa plateasca darea catre Cezar. Si fariseii si irodienii voiau sa arate in felul acesta ca Hristos era zelot intr-ascuns, caci in vremea aceea doar zelotii erau in stare de revolta armata impotriva romanilor, luptand in pustiul Iudeii impotriva lor. Aceasta invinuire impotriva lui Hristos, ca este zelot, se regaseste si in cele savarsite de ostasii romani impotriva Mantuitorului cand il batjocoreau. Caci soldatii romani au pus in mana Mantuitorului o trestie in loc de sceptru, tot astfel in Evanghelia dupa Marcu ostasii romani bateau pe Hristos in cap cu o trestie. Dar trestia nu are o tulpina adecvata ca sa poata fi folosita ca un instrument de bataie. Totusi, daca s-a pus in mainile lui Hristos o trestie ca sceptru si daca a fost batut cu o trestie, aceasta se datoreste faptului ca termenul trestie in limba ebraica este (qane) si in limba aramaica (qania) ceea ce constituie un joc de cuvinte cu termenul ebraic si aramaic : (qana) - "zelot" . Prin aceasta amfibologie intentionata, "joc de cuvinte", erau numiti zelotii si aceasta dovedeste pe deplin ca invinuirea ce i se aducea lui Hristos era aceea de a fi zelot. Iar trestia (qane) era un semn limpede care arata prin joc de cuvinte ca Hristos era zelot. Si regele zelot a lui Izrael trebuia sa fie insotit de un semn ce indica prin joc de cuvinte apartenenta sa la secta zelota.

Este insa logic sa admitem ca irodienii au fost convinsi de cuvintele lui Hristos, care cerea sa se dea Cezarului ce este al Cezarului, ca Mantuitorul nu este zelot. Intr-adevar zelotii erau marii dusmani ai esenienilor, cum se poate constata din textele de la Marea Moarta unde zelotii sunt numiti "talhari", lafel ca si la Iosif Flaviu, si in scrierile rabinice ale Talmudului.

Pare sigur ca irodienii, adica esenienii, au fost astfel convinsi ca Hristos nu este zelot si lucrul acesta rezulta pe deplin din atitudinea lui Irod-Antipa la judecarea Mantuitorului dupa cum vom vedea mai jos. 

Dar fariseii urau pe Hristos nu fiindca ar fi fost zelot, ci fiindca atragea multi mile la El si ii lipsea astfel de influenta si de veniturile ce le realizau de pe urma cinstirilor ce li se acordau. De aceea fariseii au uneltit mai departe impotriva Mantuitorului urmarind sa-L piarda.

IX. - Desigur atat fariseii cat si saducheii si zelotii sunt aratati de Hristos ca lacomi de bani, prefacuti, plini de mandrie, setosi de slava desarta. Iar atat fariseii cat si zelotii sau saducheii erau vrajmasii esenienilor. De aceea esenienii ar fi trebuit sa fie alaturi de Cel ce dezvaluia nedreptatea si pacatele vrajmasilor lor, farisei, zeloti si saduchei. Aceasta cu atat mai mult cu cat se pare ca Hristos apara pe esenieni in parabola samaraneanului milostiv. Asa cum am putut- arata intr-o lucrare, - aparuta la Leida (Olanda) si publicata in revista Novum Teslamentum -, talharii care jefuisera pe un calator ce mergea la Ierihon erau desigur zeloti, cum sunt numiti de Iosif Flaviu, ca si in Noul Testament si in literatura rabinica, a Talmudului. :

Pe langa cel dezbracat de talhari trec un preot si un levit si nu ii dau nici un ajutor, nici maoar nu se uita la el. Dar orice izraelit, nu numai un preot sau un levit avea obligatia impusa de Lege sa dea ajutor unui alt evreu. De ce preotul si levitul nu il ajuta ? Fiindca il considera spurcat pe cela ce se ducea la Ierihon unde era o mare obste eseniana (al carei cimitir a fost dezgropat in vremea noastra). Adica il socoteste eretic esenian, si de aceea spurcat si nu ii dau nici un ajutor, fiindca zelotii adica "talharii" nu atacau decat pe prietenii romanilor si ai regilor din familia lui Irod, cum erau irodienii sau esenienii.

Or, in aceasta parabola Iisus lauda pe samarineanul milostiv care daduse ajutor celui jefuit si batut de talharii zeloti, adica ajutase pe esenian. De aceea chiar daca invatatura lui Hristos se impotrivea "proorocilor mincinosi" esenieni, sau "celor ce stateau in casele regilor si purtau vesminte luxoase", adica esenienilor, totusi acesti sectanti aveau destule temeiuri sa nu vina sa invinuiasca pe Hristos la "procesul". Sau si sa influenteze pe Irod-Antipa sa-L arate ca nevinovat pe Mantuitorul.

X. - Dar esenienii nu au luat parte in nici un mod la invinuirea si osandirea lui Hristos. Caci, pe de-o parte, ei nu faceau parte din Sinedriu in vremea lui Hristos. Stim ca in timpul domniei lui Irod cel Mare un esenian Menachem a fost vice-presedintele Sinedriului insa se retrage repede in viata solitara. Iar in vremea lui Hristos, dupa marturiile Evangheliilor unde nu sunt mentionati niciodata ca membri ai Sinedriului, esenienii nu erau in Sinedriu. Mai mult, este foarte probabil ca esenienii fusesera excomunicati, "izgoniti din adunare" in acea epoca, deoarece tineau alt calendar, nu aduceau jertfe la Templul din Ierusalim, nu se casatoreau, nu plateau zeciuiala etc.

Caci in Evanghelia dupa Marcu (III, 6) se spune "Insa fariseii iesind indata afara au facut sfat cu irodienii cum L-ar pierde".

Deci irodienii, adica esenienii; nu intrau in sinagoga si fariseii au trebtiit sa iasa afara spre a face sfat cu ei. Desigur esenienii nu intrau in sinagoga, la inceput fiindca voiau sa se separe de-ceilalti iudei; dar este sigur ca acest refuz de a intra in sinagoga a dus la excomunicarea lor din sinagoga.

De altfel in Epistola Sfantului Apostol Iuda, se spune - cu privire la acei pe care Apostolul ii numeste "visatori de vise" si care pot fi identificati cu esenienii - ca acestia au fost "inca din vechime meniti pentru osanda". Aceasta expresie nu poate avea alt sens decat ca au fost demult si in trecut osanditi desigur prin excomunicare din sinagoga, ceea ce constituia cea mai curenta si obisnuita pedeapsa, cu care precum se spune in Evanghelia dupa Ioan (IX, 22) erau amenintati aceia dintre iudei care marturiseau ca Iisus este Messia ("caci iudeii se sfatuisera ca pe cel ce va marturisi ca Iisus este Hristosul sa-l indeparteze din sinagoga").

In aceasta situatia esenienii nefacand parte din Sinedritl, deoarece erau "indepartati din sinagoga", este evident ca nu au putut participa la invinuirea si osandirea lui Hristos.

XI. - Printre cei care L-au invinuit si L-au osandit pe Hristos nu sunt mentionati esenienii, nici homines religiosi care ar putea fi identificati cu esenienii, adica : iro-dierii, prooroci mincinosi, visatori de vise, oameni ai regilor sau eunuci. Or, aceasta absenta a esenienilor nu poate fi intimplatoare si nici o omisiune nesemnificativa a Sfintilor Evanghelisti. Pentru ca esenienii sunt mentionati alaturi de farisei cand au mers sa-L ispiteasca pe Hristos, adica sa aiba o vedere limpede despre invatatura Sa si despre o eventuala afiliere a Mantuitorului la doctrinele zelotilor.

Argumentul acesta ex absentia credem ca este deosebit de insemnat pentru a dovedi ca esenienii: nu au luat parte Ia- osandirea si rastignirea lui Hristos.

XII. - Dar in Evanghelia dupa Matei se spune ca multimea iudeilor raspunzand lui Pontiu Pilat, care zicea : "Nevinovat sunt eu de sangele dreptului acestuia, voi veti vedea", au strigat: "Sangele lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri!".

Or, esenienii nu se insurau si nu aveau copii, si faptul acesta este afirmat de Filon din Alexandria si de Iosif Flaviu. Acesta din urma scrie : "Pe deasupra (esenienii) nu isi iau sotii, si nu dobandesc robi; ei considera ca faptul acesta iar constitui o nedreptate, si ar aduce cu sine discordia". Tot astfel Pliniu cel batran, scriind despre esenieni, spune ca nu aveau nici o sotie : "sine ulla femina".

Dar aceasta oranduire a celibatului a fost luata in miscarea eseniana destul de tirziu si mult dupa intemeierea ei, caci nici Regula Comunitatii, nici Regula Congregatiei, nici Documentul de la Damasc - scrise la inceputurile fondarii sectei esenienilor - nu impune sau recomanda celibatul. Insa toate sursele noastre despre esenieni si terapeuti, adica Pliniu cel batran, Iosif Flaviu si Filon din Alexandria afirma ca acesti sectanti nu se casatoreau.

Dar daca nu se casatoreau nu aveau nici copii, si acea strigare "sangele lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri" nu putea sa fie facuta de esenieni sau de o multime de iudei care aveau printre ei si eseneini. Caci esenienii nu aveau copii, neiiind casatoriti.

Se face astfel dovada deplina ca esenienii nu au luat parte la invinuirea si osandirea Mantuitorului.

XIII. - Dar purtarea regelui Irod-Antipa atunci cand Hristos este adus inaintea sa constituie demonstratia clara ca sectantii iudei care erau atat de legati de el si de tatal sau Irod cel Mare intr-atata incat poporul ii numea "irodienii" (iar noi stim ca sunt esenienii) nu au participat la osandirea lui Hristos.

Sa infatisam textul evanghelic cu privire la aceasta :

"Si auzind Pilat de Galileea, a intrebat daca omul e galilean. Si afland ca este sub stapanirea lui Irod, L-a trimis ia Irod, care in acele zile era in Ierusalim. Iar Irod vazand pe Iisus s-a bucurat mult, caci de mult dorea sa-L vada pentru ca auzise multe de El si nadajduia sa vada facandu-se de Dansul vreo minune; si I-a pus multe intrebari, dar El nu i-a raspuns nimic. Capeteniile preotilor si carturarii insa fiind de fata il invinuiau cumplit. Iar Irod cu ostasii sai, ca sa-L batjocoreasca si sa-si randa de El, l-au imbracat intr-o haina stralucita si L-a trimis inapoi la Pilat" .

Rezultatele cercetarii si infatisarii lui Hristos la Irod-Antipa sunt aratate de Pontiu Pilat: "n-am gasit pe omul acesta vinovat cu nimic din cele ce-I imputati. Ba nici Irod n-a gasit, caci L-am trimis la el si iata nu s-a gasit la El nimic vrednic de moarte" .

Asadar Hristos este cercetat de Irod-Antipa in prezenta marilor preoti si a carturarilor adica a saducheilor si a fariseilor (cei mai multi carturari fiind farisei) si regele Irod contrazice categoric, in fata lor chiar, invinuirile pe care ei le aduc Mantuitorului si declara ca nu este vinovat.

Este cu neputinta sa nu vedem inapoia acestei hotarari influenta puternica a dusmanilor fariseilor si saducheilor, adica a esenienilor, care erau atat de legati de regele Irod incat fusesera porecliti "irodieni". Fiindca impotriva Templului, a marilor preoti si a carturarilor, adica a saducheilor si fariseilor. Irod ia o decizie care se impotriveste violent dorintei lor. Or, aceasta decizie nu putea sa nu fie plecata si de la irodieni (identificati cu esenienii) care desigur il sfatuiau pe Irod.

Acuma intelegem limpede pentru ce Irod nu L-a osandit pe Hristos, care se impotrivea saducheilor si fariseilor si era acuzat de ei; fiindca irodienii - si Irod care era sfatuit de ei - au considerat ca un om invinuit de dusmanii lor saduchei si farisei trebuia sa fie ipso iacto nevinovat.

Trebuie sa tragem concluzia ca esenienii nu numai ca nu au luat parte la osandirea lui Hristos, dar au incercat poate prin regele Irod-Antipa sa-L declare nevinovat si sa-L scape din mainile saducheilor si ale tariseilor.

XIV. - In juramantul pe care il faceau cei ce voiau sa intre in secta eseniana, ei trebuiau sa jure ca vor "ramane credinciosi acelora care detin puterea", adica romanilor. Caci se spune in continuare in acest juramant "niciodata puterea nu ajunge la om fara vointa lui Dumnezeu".

Asadar acest juramant de fidelitate facut romanilor, adica celor ce detineau puterea in Palestina, ii lega pe esenieni (sau "irodieni") de stapanirea romana. Este drept ca pe vremea razboiului impotriva romanilor, adica 40 de ani mai tirziu, unii dintre esenieni au luptat impotriva stapanitorilor romani, dar desigur numai o parte, caci altfel elogiile calduroase aduse esenienilor de Iosif Flaviu in opera sa, iar fi fost foarte deplasate si ar fi putut duce la arderea si interzicerea operei sale. Caci in ceea ce priveste pe zeloti, care au fost cu totii dusmanii romanilor, Iosif Flaviu sau evita sa le pronunte numele, sau ii numeste "talhari" si ii insulta si ii calomniaza in chipul cel mai evident in opera sa. Daca toti 'esenienii ar fi trecut de partea dusmana romanilor - ceea ce ar fi greu de crezut dat fiind ca esenienii erau impartiti in mai multe grupari care se dusmaneau intre ele - toate laudele coplesitoare aduse esenienilor ar fi constituit un cap de acuzare impotriva lui Iosif Flaviu.

In vremea venirii Mantuitorului, insa, esenienii erau credinciosi desigur romanilor fiindca erau credinciosi regilor din familia lui Irod oel Mare care erau supusi plecati ai romanilor, si fiindca jurasera sa fie credinciosi romanilor intrucat detineau puterea "prin vointa lui Dumnezeu".

Fara indoiala acest juramant de credinta facut stapanitorilor romani, ca si regilor din familia lui Irod, ii facea pe esenieni sa fie ascultati de romani si sa fie sfatuitori ai acestora, caci erau singurii iudei in care puteau avea o incredere neclintita.

Or, citim in Evanghelia dupa Matei ca Pontiu Pilat "stia ca din pizma il dadusera" pe Hristos lui, fariseii si saducheii. Dar informatiile lui Pilat despre pizma fariseilor si saducheilor nu puteau proveni decat de la dusmanii acestora, adica de la esenieni, oare erau sfatuitori ai regilor din familia lui Irod si desigur si ai romanilor.

Credem ca influenta esenienilor care doreau sa-L scape pe Hristos din mainile fariseilor si saducheilor este aratata limpede si in urmatorul verset din Evanghelia dupa Matei (XXVII, 19) : "Pe cand sedea Pilat pe scaunul de judecata, femeia sa a trimis sa i se spuna: "Sa nu faci nimic Dreptului Aceluia, caci multe am suferit astazi in vis pentru El". Asadar nevasta lui Pontiu Pilat a avut noaptea un vis inspai-mantator, in care a suferit cumplit. Desigur acest vis a fost talcuit de un talcuitor de vise, care i-a descoperit nevestei lui Pilat ca visul o vesteste sa fie crutat si nu condamnat Hristos. Or, talcuitorii de vise erau in epoca aceea mai cu seama esenienii.

Intr-adevar, un esenian numit Simon interpreteaza visul regelui Archelaus fiul lui Irod cel Mare, iar Filon din Alexandria arata ca terapeutii, un subgrup al esenienilor, au vise in care li se arata "invataturile vrednice de uimire ale filozofiei sacre". Dar esenienii sunt numiti "vazatori de vise" in Epistola Sfantului Apostol Iuda, si numele ce si-l dau esenienii insisi in manuscrisele de la Marea Moarta de "vazatori" inseamna ca au vise si viziuni in vis, pentru ca verbul ebraic (hazah) are sensul de "a vedea, a avea viziuni, a visa" si in textele mentionate mai sus esenienii sunt numiti esenieni hozeh - "vazator".

Pe de alta parte, vechiul Lexicon al lui Suida- explica numele esenienilor ca insemnand "vazatori" iar una din cele mai vechi etimologii ale numelui esenienilor este acea derivata din ebraicul hozeh - "vazator" si aramaicul hazoya - "vazator". Asadar, esenienii aveau vise si viziuni in vis pe care le talcuiau desigur pentru ai lor si talcuiau si visele celor straini de secta lor cum era regele Archelaus. De altminteri tiicuirea viselor (onirocritie) era foarte raspandita la vechii egipteni si se stie ca Iosif a ajuns in Egiptul Imperiului nou mare vizir gratie darului sau de a interpreta visele. La evreii vechi tratatul talmudic babilonian Beraqot ("binecuvantari") arata ca existau in Ierusalim, desigur inainte de daramarea Templului, 24 de interpreti de vise.

Dar in Talmud unii rabbini exprimand desigur doctrinele fariseene apreciau visele "ca fiind un amestec de lucruri desarte ca graul ce se afla in paie" (R. Simeon ben Yohay), iar R. Yonathan afirma ca "visele sunt expresie a gandurilor fiecarui om". Tratatele rabinice consacra multe pagini viselor, dar insista deseori asupra necesitatii de a se interpreta orice vis, intrucat consecintele unui vis, efectele sale, depind de interpretarea sa 66.

In Faptele Apostolilor (XIII, 7) se arata activitatea unui iudeu Varisus, dupa numele caruia textul grec adauga profesiunea sa. Or, numele acesta pare a fi transcrierea in greaca a cuvantului ebraic "visator, interpret de vise", iar sensul initial al termenului grec este "interpret de vise" ". Vom adauga ca Elima era mai mult ca sigur esenian.

Asadar sotia lui Pontiu Pilat are noaptea un vis inspaimntator care o chinuie si ea desigur cheama, ca orice persoana nobila si cu stare, un "talcuitor de vise" (onirocrit) care nu putea fi decat esenian, fiindca esenienii se bucurau de increderea romanilor gratie juramantului lor de credinta, iar pe de alta parte se ocupau temeinic, "specializandu-se" am spune noi azi, in talmacirea viselor. Cel chemat, fara nici o indoiala, ii spune sotiei lui Pilat ca a avut acel vis groaznic din cauza invinuirii si osandei ce-1 ameninta pe Hristos. Si el cere fara indoiala sotiei lui Pilat sa intervina pe langa barbatul ei spre a-i obtine liberarea lui Hristos. Credem ca in felul acesta se poate interpreta in chip logic visul sotiei lui Pilat, stiut fiind ca in acea epoca existau multi talmacitori de vise in lumea antica, dar mai ales la Ierusalim, cum am aratat, si este de neconceput ca sotia lui Pilat sa nu fi facut apel la un "profesionist" in interpretarea viselor spre a intelege sensul visului.

Putem trage concluzia ca este probabil ca esenienii sa fi incercat sa-1 scape pe Iisus de osanda si prin informatiile date lui Pilat, si prin actiunea unui interpret de vise pe langa sotia lui Pontiu Pilat.

Pe de alta parte in Luca, 13, 31, citim: "in ziua acea au venit unii dintre farisei si au zis catre Dansul: "Iesi si du-Te de aicea caci iata Irod vrea sa Te ucida". Dar atunci cand Irod il cerceteaza pe Hristos il declara pe deplin nevinovat (Luca, 23, 15). Ce a putut determina aceasta schimbare totala de atitudine a lui Irod ? Nu poate fi indoiala, ca numai informatiile date lui Irod de catre irodieni (esenieni) care l-au

convins ca Hristos nu este zelot nici dusman al romanilor, intrucat nu se impotriveste platii birului catre Cezar (Maieu, XII, 17). Ni se pare limpede ca irodienii (esenienii) au vrut sa-L scape de osanda pe Hristos, rand informatii favorabile despre Dansul si poate intervenind in favoarea Lui.

XV. - Concluziile la care ati ajuns pana acuma ne indreptatesc insa sa afirmam cu certitudine ca Hristos nu a fost esenian, cum nu a fost nici zelot. Intr-adevar stim ca un esenian care nu mai facea parte din aceasta miscare era obligat prin juramant sa se hraneasca cu ierburi si legume verzi nefierte, asa cum face si un neofitcrestin fost esenian. Or, Hristos mananca mielul pascal, apoi paine (care e coapta) in fine, peste si bea vin.

Ar fi fost deci consecvent ca esenienii sa-L urmareasca cu ura lor pe Hristos, pentru ca si-ar fi calcat legamintele lui de esenian daca ar fi fost El insusi esenian, si sa contribuie astfel la osandirea Lui incitand si pe regele Irod-Antipa si pe Pontiu Pilat sa-L piarda. Or, cum s-a aratat mai sus, irodienii (adica esenienii), prin regele Irod-Antipa si poate si prin Pontiu Pilat, au vrut sa libereze si sa scape din mana fariseilor si saducheilor pe Hristos. Deci Hristos nu era un fost esenian.

XVI. - Asadar trebuie afirmat ca dintre sectele iudaice din vremea lui Hristos numai fariseii si saducheii au vrut si au urmarit invinuirea, osandirea si rastignirea Sa. Dar zelotii, ca si samarinenii nu au luat parte direct la aceasta actiune, iar mai ales esenienii, care nu au participat deloc la osandirea Mantuitorului si este foarte probabil, dupa cele ce citim in textul Evangheliilor, ca au incercat sa-L scape prin regele Irod-Antipa si poate prin Pontiu Pilat.

Dupa Iosif Flaviu numarul fariseilor era de 6000; iar acelasi istoric iudeu, precum si Filon din Alexandria evalueaza la 4000 numarul esenienilor.

Daca admitem ca saducheii si zelotii reprezentau circa 1000 de oameni, reiese ca din totalul de 11000 hominea religiosi - iudei aderenti credinciosi la aceste patru secte iudaice - 4000 (adica esenienii), ceea ce reprezinta mai mult de o treime din sectantii iudei, nu au luat parte deloc la osandirea lui Hristos, ba poate au incercat sa-L izbaveasca din mainile fariseilor si saducheilor.

Este de asemenea, foarte verosimil ca o veche traditie crestina este exprimata in rugaciunea zilei de Vineri din Cartea de rugaciune pentru tot crestinul cu privire la Patimile Mantuitorului, unde citim: "cand Te-au rastignit nemultumitorii farisei".

Doar fariseii si cei alaturi de ei, dar nu toti credinciosii iudei L-au rastignit pe Mantuitorul.

Constantin Daniel

.