Hiliasmul si incoerentele lui

Sub numele de hiliasm este cunoscuta credinta gresita, potrivit careia Iisus Hristos, dupa cea de a doua venire a Sa si inainte de sfarsitul lumii, va in­temeia pe pamant o imparatie in care va domni cu dreptii o mie de ani.

 

Grefat pe invatatura Bisericii despre parusia sau a doua venire a Domnului, hiliasmul constituie in timpurile noastre principala invatatura a unora dintre formatiunile protestante mai noi. Sustinatorii acestei false doc­trine pornesc de la gresita interpretare a unor profetii din Vechiul Testament (Isaia, Ezechil, Daniil), privind viitoarea imparatie mesianica, si a cuvin­telor rostite de Mantuitorul si de sfintii apostoli in legatura cu evenimentele care vor avea loc la sfarsitul lumii.

 

Scurt istoric al hiliasmului

Hiliasmul, care este mai vechi decat crestinismul, il aflam in iudaismul precrestin. El a luat nastere prin denaturarea profetiilor despre imparatia mesianica (Isaia LXV, 17-25; Ez.

XXXVII, 12, 25, 27; Daniil, VIII, IX s. a.), sub influenta unor grele conditii istorice la care a fost supus poporul iudeu. In aceste conditii vitrege, ideea adevaratului Mesia si cea a impa­ratiei mesianice au fost asimilate ideii despre un conducator puternic a carui venire avea sa coincida cu inceputul unei ere de prosperitate si de fericire pentru iudei. Prin iudeii convertiti la Hristos aceasta credinta a intrat apoi  cu unele modificari  si in crestinism.

 

Printre cei dintai reprezentanti ai hiliasmului, este socotit ereticul de nuanta iudeo-gnostica Corint, contemporan cu Sfantul Ioan Evanghe­listul, asupra caruia influenta hiliasmului iudaic s-a exercitat foarte pu­ternic. Cerint pretindea ca "Mantuitorul va stabili dupa inviere o imparatie pe pamant, in care locuitorii Ierusalimului se vor bucura de placerile trupu­lui. (iar)  acele placeri vor dura o mie de ani".

 

Critica externa a hiliasmului

Aparitia cultelor neo-protestante, care profeseaza hiliasmul, este sem­nalata in a doua jumatate a sec. al XlX-lea si inceputul sec. al XX-lea.

 

Pornind de la premiza bine cunoscuta in teologie, potrivit careia man­tuirea subiectiva este conditionata de cunoasterea si trairea adevarului re­ligios si admitand prin absurd ca unul din aceste culte ar detine acest adevar (adevarul fiind unic nu poate fi detinut de mai multe curente opuse), ar trebui sa admitem ca au fost sortite pieirii toate generatiile de crestini, care au avut nefericirea sa traiasca in epoci in care acest adevar a fost intunecat, denaturat de Biserica, asa cum afirma neo-protestantii.  Adevarul a fost incredintat de Mantuitorul, prin sfintii apostoli, Bisericii Sale, in care s-a transmis si se transmite continuu prin lantul neintrerupt al ierarhiei bisericesti. Este adevarat ca in decursul timpurilor s-au comis abateri de la adevarurile de credinta, cum sunt cele ale protestantilor, incepand din sec. XVI  si in parte  inovatiile romano-catolice. Aceasta nu inseamna, insa, ca adevarul a fost denaturat pretutindeni, ci numai in Bisericile respective. El a continuat sa ramana in toata puritatea lui in Biserica Ortodoxa.

 

Vicentiu de Lerin sustine ca o invatatura de credinta sa poata fi considerata adevarata, crezuta si marturisita ca atare trebuie sa indepli­neasca trei conditii: universalitatea, vechimea si unanimitatea.

 

Referindu-ne, in special, la hiliasmul  neo-protestantilor, ne intrebam: in ce  masura  indeplineste  aceasta   invatatura  conditiile amintite.

 

Incoerentele hiliasmului   si contradictiile   lui cu Revelatia dumnezeiasca

 

1.  Hiliasmul in teologia protestanta

Hiliasmul se prezinta sub aspecte diferite, care se pot reduce, la doua forme generale: hiliasmul moderat si hiliasmul strict.

 

Cel dintai asteapta venirea lui Hristos la sfarsitul erei de desavarsire a lumii (istoriei). Va veni un timp in care crestinismul va avea o putere de stapanire peste lume, ideile crestine vor strabate ideile de viata si institutiile umane. Toate acestea sunt efectul lui Hristos cel inaltat si a domniei Lui pe care o exercita nevazut din cer, prin parusia Lui "spirituala". Dar ve­nirea Lui personala, vizibila, inca nu s-a produs, deci nici invierea si trans­figurarea comunitatii crestine.

 

Dupa cel de al doilea, mileniul incepe cu venirea lui Hristos, cu invierea si prefacerea credincio­silor, cu restabilirea comunitatii transfigurate pe pamant. Hristos revenit, va exercita o stapanire imparateasca pe pamant.

 

Sub ambele aspecte, hiliasmul apare contradictoriu in sine si ca atare nu se poate sustine din punct de vedere teologic. Fata de hiliasmul mode­rat se poate spune: daca desavarsirea lumii, a Bisericii si a istoriei, in genere, are loc inainte de venirea lui Hristos, pentru ce se mai asteapta  venirea  lui  Hristos?

 

Fata de hiliasmul strict, se pune intrebarea: Oare nu inseamna veni­rea lui Hristos ca atare si invierea de obste, in mod necesar, sfarsitul istoriei si al chipului acesta al lumii, o noua lume? Unde ar mai fi deci loc pentru o imparatie intermediara? Sau daca ea e desavarsirea finala, ce mai are sa aduca in plus imparatia care urmeaza mileniului? Nu se slabeste astfel nadejdea dupa imparatia finala?

 

2. Hiliasmul cultelor neo-protestante

Din cele doua variante hiliasmul profesat astazi de cultele neo-protestante se incadreaza in varianta a doua, aceea a hiliasmului strict, potrivit careia desavarsirea si fericirea lumii din timpul mileniului incepe odata cu venirea lui Iisus Hristos. Cu foarte mici deosebiri, hiliasmul apare in aceasta forma la toate cultele neo-protestante care au aceasta invatatura.

 

In general, dupa invatatura hiliasta, evenimentele din urma se vor desfasura in trei mari etape, dupa cum urmeaza:

 

In etapa I-a se vor petrece evenimentele de la inceputul celor o mie de ani, cand vor avea loc: invierea dreptilor, a doua venire a lui Hristos, luarea dreptilor la cer, nimicirea nelegiuitilor si legarea Satanei.

 

In etapa a II-a, se vor desfasura evenimentele din timpul celor o mie de ani. Descrierile care infatiseaza aceste evenimente se deosebesc, insa, intre ele. Dupa unele, aceste evenimente se vor petrece in cer, unde sfintii vor judeca pe nelegiuiti; in tot acest timp, pamantul va fi pustiu, nelocuit. Dupa altele, insa, dimpotriva, pamantul binecuvantat va deveni locul impa­ratiei de o mie de ani, in care Hristos va domni impreuna cu dreptii, care vor fi partasi unei depline fericiri trupesti. Se mai vorbeste despre in­toarcerea lui Israil din diaspora in Canaan si de restabilirea imparatiei lui prin Iisus Hristos cei revenit. Israil va exercita stapanirea sub regele mesianic, si va pasi  din nou  in fruntea intregii crestinatati.

 

In fine, in etapa III-a, se vor desfasura evenimentele de la sfarsitul celor o mie de ani, cand vor avea loc: deslegarea satanei, aducerea nelegiuitilor inaintea judecatii lui Dumnezeu, nimicirea pacatului, curatirea  si  reinnoirea pamantului.

 

A. Erorile hiliaste privitoare la cele doua invieri, la cele doua parusii (veniri) ale Domnului si la cele doua judecati de apoi.

Am vazut ca hiliastii incep descrierea evenimentelor, care, dupa ei, vor precede imparatia de o mie de ani, prin a arata ca, la inceput, va avea loc "invierea dreptilor" sau "prima inviere"  (Apoc. XX, 4, 5). Cartile lor se exprima clar in aceasta privinta, aratand ca "invierea dreptilor si cea a nedreptilor. nu vor avea loc in acelasi timp., ci sunt separate una de alta printr-un interval de o mie de ani. Expresia "prima inviere", cu referire la cei drepti, o aflam in Apoc. XX, 4, 5; cea despre o "a doua inviere" se poate deduce din acelasi capitol, vers. 5. Hiliastii (milenistii) invata ca la a doua venire a Domnului, care va avea loc la inceputul mileniului, dreptii care au murit in credinta lui Hristos vor invia si impreuna cu cei aflati in viata, care vor fi schimbati in corpuri nemuritoare, se vor sui la cer, in timp ce pacatosii vor fi ucisi de aratarea Domnului. La sfarsitul celor o mie de ani, dreptii se vor cobori din cer impreuna cu cetatea lui Dumnezeu. Ceea ce trebuie retinut, este faptul ca hiliastii vad in prima si a doua inviere, doua invieri de apoi, despartite printr-un inter­val de o mie de ani (mileniul). Prima este rezervata dreptilor, iar a doua pacatosilor. In sprijinul acestei erori sunt citate, doua texte eshatologice din epistolele pauline.  "Domnul, la glasul arhanghelului, se va cobori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai.". Aceste cuvinte ar indica, dupa milenisii, prima inviere, a celor drepti, iar a doua inviere, a pacatosilor, ar urma dupa o mie de ani. Este adevarat, ca aici nu se vor­beste decat despre invierea celor drepti si ca despre cea a pacatosilor nu se aminteste nimic, dar nu pentru ca ei ar invia mai tarziu, peste o mie de ani, ci pentru ca pe Apostol nu-l interesa decat soarta celor "morti in Hristos".

 

Este gresita invatatura hiliastilor, potrivit careia vor fi doua parusii (veniri) ale Domnului si doua judecati, care n-au nici o legatura cu judecata particulara si cu judecata de apoi, marturisite de Biserica.

 

In Sfanta Scriptura se spune lamurit ca venirea Domnului va fi o sin­gura data. Insusi Mantuitorul zice: "Nu va mirati de aceasta, caci vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul lui, si vor iesi cei ce au facut fapte bime la invierea vietii, iar cei ce au facut fapte rele, la invierea judecatii" (Ioan V. 28-29). Cuvintele acestea arata ca un singur glas va fi rostit odata pentru invierea  dreptilor si pacatosilor. Toi asa de clar este si textul din Matei XXV, 31-46, in care se vorbeste de o singura parusie urmata de judecata de apoi, la care se vor infatisa, in acelasi timp, dreptii si pacatosii. Toti vor fi judecati odata, iar nu la un interval de o mie de ani unii de altii. Acelasi adevar l-a infatisat Mantuitorul in pilde, spunand ca va fi un singur seceris pentru grau si pentru neghina (Mt. XIII, 30; 41-43); Mirele va veni o singura data pentru toate fecioarele (Mt. XXV, 1-13); o singura data va veni Stapanul ca sa ceara socoteala tuturor lucratorilor din via Sa (Mt. XXI, 33-41); in acelasi timp va cere tuturor socoteala despre talantii pe care i-a incredintat (Mt. XXV. 14-30; XVIII, 23-35).

 

Invatatura hiliasta despre cele doua judecati, este straina de invatatura Bisericii despre: 1. judecata particulara, deoarece, in conceptia hiliastilor, sufletele nu sunt judecate individual dupa moartea omului si nu primesc o sentinta provizorie pana la judecata universala, ci sunt judecate, mai intai, toate sufletele dreptilor, iar dupa o mie de ani, cele ale pacatosilor si cu acest prilej primesc sentinte definitive; este straina si de invatatura despre 2. judecata universala, potrivit careia, la a doua ve­nire a Domnului, toti oamenii - drepti si pacatosi - vor primi o sentinta definitiva de fericire sau osanda.

 

B. Imparatia de o mie de ani si lupta cea mai de pe urma. Viziunea grosiera si caracterul pur terestru al acestora in conceptia hiliasta.

Imcoherentele hiliaste apar, in deosebi, in descrierile care infatiseaza imparatia de o mie de ani si modul in care dreptii vor domni cu Hristos in acest timp. Am aratat ca in aceasta privinta exista doua directii: una, care ar parea sa fie mai spiritualista, sustine ca in timpul mileniului dreptii vor petrece in cer, in prezenta lui Hristos; alta, mai vulgara, situeaza im­paratia de o mie de ani pe pamant. In tot acest timp, cei alesi vor duce, dupa toate normele acestei lumi, o viata trupeasca, putin sau chiar de loc deosebita, de cea preconizata de ereticul Cerint.

 

Falsa spiritualitate a directiei hiliaste se vadeste si prin faptul ca, desi ea vorbeste de schimbarea celor drepti in corpuri nemuritoare, spi­rituale, inainte de suirea lor in Ierusalimul ceresc, totusi, cand aminteste de coborarea acestui Ierusalim pe muntele Maslinilor, la sfarsitul mileniului, vorbeste de bogatiile, comorile si odoarele poporului lui Dumnezeu. Ce sens, sau ce importanta pot prezenta pentru acesti drepti, imbracati in nestricaciune, niste bunuri strict materiale? Dupa ce acesti drepti s-au bu­curat de vederea lui Dumnezeu, timp de o mie de ani in cer, cum se vor putea multumi apoi cu o bucurie infinit inferioara celei ceresti, pe care le-ar oferi-o aceste bunuri materiale?

.