Iata, eroina!

Iata, eroina!

“Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”

La numai 23 de ani, o fată, Ecaterina Teodoroiu, gorjeancă de fel, isteaţă şi curajoasă, cu gradul de sublocotenent, şi-a plătit cu viaţa avântul patriotic cu care conducea la atac plutonul. În seara zilei de 22 august 1917, după lupte grele, Ecaterina se afla cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului. Observând că inamicul pregătea o ofensivă, Ecaterina a ieşit din tranşee ordonând soldaţilor din subordine să pornească la atac cu îndemnul: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!“. În acel moment a fost lovită în inimă de două gloanţe venite dinspre poziţiile germane.

„Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni!“ (Generalul Berthelot).

Ecaterina s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, situată în apropierea oraşului Tg-Jiu, în familia ţăranilor Vasile şi Elena Toderoiu, fiind cel de-al treilea din cei opt copii ai familiei. Cursurile şcolii primare le-a început la Vădeni şi le-a continuat la Tg-Jiu. După absolvirea şcolii primare, probabil în perioada 1905-1909, a fost elevă a Şcolii Româno-Germane din Tg-Jiu al cărei director era Ştefan Bobancu. Începând din anul 1909 a frecventat, timp de 7 ani, până în vara anului 1916, cursurile liceale la Bucureşti. Iniţial s-a înscris la un gimnaziu/pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior, şi-a continuat studiile într-o şcoală pentru infirmiere.

După izbucnirea primului război mondial, Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat voluntar într-una dintre primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur“, comandată de către Arethia Piteşteanu. În iunie 1916. Ecaterina a revenit la Tg-Jiu unde s-a înrolat în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor“, unitate aflată sub comanda lui Liviu Teiuşanu, instructor de cercetaşi din septembrie 1914.

La 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu“, rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu au fost exhumate şi aduse cu onoruri militare, pe un afet de tun transportat cu trenul, la Tg-Jiu. La ceremonia de reînhumare de la Tg-Jiu a participat şi Octavian Goga, poet şi om politic ardelean, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un emoţionant discurs.

Astăzi localitatea sa natală, Vădeni, a devenit cartier al municipiului Tg-Jiu, aici fiind amenajată casa memorială „Ecaterina Teodoroiu“, din dorinţa gorjenilor de a păstra vie în conştiinţa noilor generaţii amintirea eroinei de la Jiu.

Erou este omul care ştie pentru ce să trăiască şi este pregătit pentru moarte trebuie să privească numai înainte. Erou înseamnă să mergi într-o singură direcţie, să ai un singur scop, fără mustrări şi fără regrete. El nu trebuie să trăiască nici în viitor şi nici în trecut, ci numai în prezentul imediat. Eroul rămâne acelaşi azi, mâine şi întotdeauna stâncă de granit în faţa ameninţărilor armate de tot felul, în dogoarea nenorocirilor celor năpăstuiţi şi neajutoraţi, singurul care dă rost nu numai vieţii de aici, ci şi morţii, căci a muri pentru aproapele tău sau pentru ţară, nu este pagubă, ci un câştig.

De altfel, sufletul eroului este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreţie, de o uriaşă înălţime, ajungând până la cer care se desprinde, trăieşte o anumită experienţă şi se întoarce din nou la flacără. Eroul, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viaţă şi infern, nu moare niciodată, el se mulţumeşte să dispară din istorie şi să se întoarcă „acasă”. Iată, eroina!

În veci, să fiţi slăviţi, eroi ai neamului românesc şi ai credinţei strămoşeşti!

Veşnica lor pomenire, din neam în neam! Amin!

Ştefan Popa
 

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

24 August 2015

Vizualizari: 1416

Voteaza:

Iata, eroina! 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

Ecaterina Teodoroiu

Comentarii (1)

  • Stefan PopaPostat la 2015-08-26 11:41

    "Ecaterina Teodoroiu este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei noastre contemporane. Atrag însă atenţia că povestea ei nu începe cu trecerea în nefiinţă, cum îşi imaginează mulţi, ci este strâns legată de disperarea unei fete de 23 de ani. Născută în 1894, într-o familie românească obişnuită, cu mulţi copiii, Ecaterina trăiește drama de a-și pierde în primele luni ale războiului doi dintre fraţi pe front. Acest imbold o împinge să solicite iniţial intrarea în serviciul de ambulanță, iar apoi încorporarea ca ostaş în Armata Română" (istoricul Adrian Cioroianu).

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre incercarea duhurilor. Clarificari
Despre incercarea duhurilor. Clarificari Volumul de față reuneşte o serie de intervenții teologice concentrate, orientate spre clarificarea unor teme esențiale ale credinţei creştine într-un context marcat de fragmentare conceptuală şi de tendința de a reduce conținutul revelației la cadre 49.00 Lei
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins Volumul de față reunește singurele documente ajunse până la noi, prin nestatornicia vremurilor, de la și despre Părintele Ioan cel Străin, îndrumătorul spiritual în jurul căruia s-a închegat faimoasa grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din 27.00 Lei
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii „Imprimarea” trupului cu tatuaje și perforarea lui pentru punerea de cercei și belciuge (așa - numitele piercing) reprezintă, în ultimii ani, unul dintre cele mai puternice curente ale modei, cu victime în principal în rândul tinerilor. 20.00 Lei
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov Fericitul Stareț, cu înfățișarea sa luminoasă, i se potrivesc cuvintele pe care le-a scris Sfântul Ioan Gura de Aur despre Sfântul Meletie Antiohianul: Nu trebuia numaidecât să învețe prin cuvinte, ci era de ajuns să-l privești și întreaga lui ființă te 16.00 Lei
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu În mentalitatea modernă, într‑o lume post‑creş­tină, desacralizată şi secularizată, Dum­­nezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. Spec­tacolul credinţei nu mai încântă pe nimeni, iar în lumea aceasta nu există nici o urmă de miracol. 35.00 Lei
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact