"Icoane nefacute de mana omeneasca"

 

Icoana trimisa regelui Abgar

 

Cea mai cunoscuta este icoana nefacuta de mana a Sfintei Fete a lui Hristos, imprimata pe o panza, apoi pe o caramida, trimisa de Mantuitorul regelui Abgar. Aceasta nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica. Eusebiu de Caesarea a inserat-o dupa o traducere siriaca in lucrarea Istoria Bisericeasca. In acesta lucrare ne este relatata corespondenta dintre regele Abgar si Hristos. Aflam ca regele ii trimite lui Hristos prin curierul Anania o scrisoare prin care ii cere sa vina la el sa-l videce de boala de care era cuprins si sa-l fereasca de prigonirile iudeilor.

Mantuitorul ii raspunde ca nu poate veni, dar ca ii va trimite pe unul dintre ucenicii Sai, cu numele Tadeu sa-l vindece. Eusebiu nu ne relateaza ce a facut Abgar dupa primirea raspunsului de la Hristos.

 

In lucrarea apocrifa Doctrina Addaei apostoli aflam ca Abgar a trimis un pictor ca sa zugraveasca fata Lui. Intrucat pictorul nu reuseste sa faca acest lucru, Hristos isi va pune panza pe fata si I se va intipari chipul pe ea.

 

Sfantul Damaschin ne da o alta varianta - ne spune ca Hristos isi va intipari chipul Sau pe o bucata de panza din haina Sa si ca acesta panza va ajunge la Abgar prin Iuda Tadeul.

 

Acesta icoana, pastrata dupa traditia orala la Edesa, a servit ca aparatoare a orasului. La inceput a fost pusa pe poarta de la intrarea in orasul Edesa, si mai tarziu in biserica Sfanta Sofia. Prima mentiune istorica despre existenta acestei icoane o face Evagrie Scolasticul, care atribuie victoria crestinilor asupra persilor datorita acestei icoane.

 

"Icoana cea nefacuta de mana" a lui Hristos, s-a pastrat la Edesa, in catedrala orasului, unde I s-a adus un cult deosebit pana in 944, cand a fost mutate de la Edesa la Constantinopol. Icoana a fost luata la 1204 din Constantinopol de cavalerii cruciadei a IV a si dusa in Occident. Copii mai mult sau mai putin exacte s-au raspandit in toata lumea bizantina sub numele de Sfanta Mahrama.

 

Giulgiul de la Torino

 

Unii clerici si laici din Biserica Romano Catolica, au sustinut ca acest giulgiu reproduce imaginea lui Hristos crucificat, cu stigmatele celor cinci rani primite la rastignirea pe cruce.
Un astfel de giulgiu a existat in orasul Besancon din Franta pana in 1793.

 

Un alt exemplar, aproape distrus, se afla la manastirea Cadovin. Dupa diferite cercetari, s-a demonstrat ca era o tesatura din secolul al XI lea, care a apartinut sultanilor Egiptului din dinastia Fatimizilor.

 

Cel mai cunoscut este giulgiul din Torino. Prima mentiune despre el o avem din anul 1353. In secolul al XIV lea, acest giulgiu se gasea in Franta, in biserica colegiala din Lirey, de unde a fost dus in 1453 de ducele Ludovic I de Savoia si de sotia sa Ana de Lusignan in castelor lor de la Chambery. La Torino,  giulgiul ajunge in secolul al XVI lea. Au fost persoane care au negat ca acesta ar fi giulgiul lui Hristos. In acest sens amintim ca in urma referatului unui episcop, papa Clement al VII lea a impus clericilor intre 6 ianuarie si 6 februarie 1390, urmatoarele prescriptii: "Pentru a indeparta orice cauza de eroare si idolatrie, se va avea grija sa se avertizeze credinciosii ca acesta nu este adevaratul giulgiu care a acoperit trupul lui Hristos, ci o pictura sau reprezentare facuta in chipul sau infatisarea giulgiului lui Hristos".
 

Icoana Mantuitorului atribuita Sfantului Evanghelist Luca

 

Sfantul Andrei Criteanul afirma ca Evanghelistul Luca l-a pictat pe Histos si pe Fecioara Maria. Icoana atribuita acestuia este socotita numai pe jumatate ca “nefacuta de mana”, deoarece ar fi fost terminat de ingeri. Mai multe biserici din Italia pretind ca poseda originalul sau copia acestuia. Astfel, intalnim un exemplar la Roma, in capela Sancta Sanctorum a Sfantului Ioan din Lateran si altul in biblioteca Vaticanului. Altele sunt intalnite in catedrala de la Tivoli si in catedrala din Viterbo.

 

Mahrama Veronicai

 

Potrivit traditiei, imparatul Tiberiu trimite in Palestina pe Volusianus sa-l gaseasca pe Hristos. Acesta nu va gasi decat “mahrama”, o icoana considerata ca fiind adevarata icoana a lui Hristos (vera icona), cuvinte de la care pretind unii ca ar fi aparut numele de Veronica.

 

In Orient intalnim o alta versiune. Traditia care sta la baza acestei versiuni, ne relateaza ca in timp ce Hristos se indrepta spre Golgota o femeie ii va da lui Hristos o mahrama sa-si stearga sudoarea fetei. Hristos ii va restitui mahrama cu chipul Sau intiparit pe ea.

 

.