Rarele date biografice pe care le avem despre Ignatie al Antiohiei sunt extrase din sapte scrisori adresate de acesta, pe drumul martiriului sau, catre 110, Bisericilor pe care avea sa le strabata. Condamnat la moarte sub acuzatia de crestin, urma sa fie dat prada fiarelor la Roma, spre a spori bucuria norodului, care cerea mereu mai multi osanditi: Panem et circenses! In pofida indoielilor ce se manifesta periodic cu privire la autenticitatea lor, cele sapte scrisori scrise in timpul captivitatii sale constituie giuvaerul literaturii crestine de la inceputul secolului al II-lea. De un bogat continut doctrinal, ele vadesc influenta traditiei pauline si a traditiei ioaneice. Gasim in ele ecoul direct al controverselor doctrinale de atunci si manifestarea unui atasament fierbinte al autorului fata de persoana lui Hristos.

Dupa ce am evocat problemele acelor timpuri, vom arata pe scurt cum anume este Ignatie martorul prin excelenta al unitatii si ce loc detine la el spiritualitatea martiriului.

In mai multe din scrisorile sale, Ignatie denunta tendinta unei intoarceri la iudaism: "Nu va lasati inselati de invataturi straine, nici de acele basme vechi, ce sunt fara folos. Caci daca si acum mai traim dupa lege, marturisim ca nu am primit harul" (Catre Magnezieni VIII, 1). Acesta este ecoul direct al manifestului lui Pavel la Antiohia (Ga 2, 14 si urm.). Grupul iudaizantilor era inca puternic in mai multe comunitati: impotriva respectarii sabatului, Ignatie recomanda tinerea zilei Domnului, zi „in care viata ni s-a inaltat prin El si prin moartea Lui" (Magn. IX, 1). Controversa opune lectura dupa lectura din Scriptura (Catre Filadelfieni, VI): pentru Ignatie, criteriul nu este altul decat persoana vie a lui Iisus Hristos. „Pentru mine, arhivele mele sunt Iisus Hristos; arhive de neclintit - crucea Lui, moartea si invierea Lui, si credinta ce vine de la El" (FU. VIII, 2).

Din veneratie pentru persoana lui Hristos, care nu putea fi cuprinsa in nevolnicia conditiei umane, unii carturari sustineau ca Hristos nu se intrupase decat in aparenta; de unde numele lor de docheti (din grecesul dokein, a parea). Impotriva acestora, Ignatie ridica protestele cele mai vehemente, punctand fiecare dintre dogme printr-un cu adevarat apasat: „Fiti, prin urmare, surzi cand vi se vorbeste de altceva decat de Iisus Hristos, Cel din semintia lui David, Fiu al Mariei, Cel Care cu adevarat S-a nascut, a mancat si a baut, Care cu adevarat a fost prigonit in timpul lui Pilat din Pont, Care cu adevarat a fost rastignit si a murit in vazul celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt, Care cu adevarat a inviat din morti" (Catre Tralieni, IX, 1).

Asemenea lui Pavel in Epistola sa catre Efeseni, Ignatie reia fara incetare tema unitatii: „Unul Iisus Hristos, Care a iesit de la Unul Tatal" (Magn. VII, 2). O formulare dificila in concizia ei evoca invataturile lui Ioan asupra prezentei Tatalui in Hristos si reintoarcerea lui Hristos la Tatal (Magn. VII, 2). Concentrata asupra persoanei lui Hristos, invatatura lui Ignatie este putin explicita asupra Duhului Sfant. Acesta apare, inainte de toate, ca fiind cel ce l-a inspirat pe episcop (FU. VII, 2). I se recunoaste un rol de intarire in viata credinciosilor (salutul catre filadelfieni). Pentru Ignatie, Biserica catolica (universala) trebuie sa fie semnul vizibil al acestei taine a unitatii. "O singura rugaciune, o singura cerere, o singura minte, o singura nadejde in milostenie, in bucuria desavarsita; acestea in Iisus Hristos, decat Care nimic nu este mai presus. Cu totii adunati-va ca intr-un singur templu al lui Dumnezeu, ca imprejurul unui singur altar, in jurul unuia Iisus Hristos, Care a iesit de la Unul Tatal, Care este Unul si Care la Tatal S-a intors" (Magn. VII).

Luptand impotriva fractionarii comunitatilor, Ignatie predica neincetat unirea in jurul episcopului, inconjurat de prezbiteri. In vreme ce, un timp, comunitatile erau diriguite de colegii, Ignatie atesta astfel aparitia episcopului in cadrul colegiului de preoti. Nu trebuie sa aiba loc decat o singura celebrare euharistica, prezidata de un episcop sau de cel imputernicit de acesta: „Aveti grija sa nu luati parte decat la o singura Euharistie; caci nu exista decat un singur trup, Domnul nostru Iisus Hristos, si un singur potir spre unirea cu sangele Sau; un singur jertfelnic, dupa cum un singur episcop cu preotii si diaconii, impreuna cu mine slujitori" (FU. IV). Rolul diaconilor nu apare foarte definit: este clar ca ei se supun direct episcopului (Magn. II).

Mistica martiriului

Osandit sa fie sfasiat de fiare, Ignatie face o ucenicie aspra: pazitorii lui se poarta asemenea leoparzilor (Catre Romani V, 1)! Prada acestei suferinte continue, Ignatie nu mai nazuieste decat si mai fierbinte la consumarea martiriului. Scriindu-le romanilor, le interzice sa intervina in favoarea lui pentru a-l scapa de coltii fiarelor (Rom. IV). Unii termeni pot duce cu gandul la o desconsiderare a vietii prezente si la dispret pentru materie. Astfel, cativa comentatori s-au gandit la o infiltrare de idei gnostice: „Dorinta mea pamanteasca a fost rastignita si nu mai salasluieste in mine foc sa iubesc materia, ci se afla in mine o apa vie care murmura inlauntru-mi: «Vino catre Tatal!»" (Rom. VII, 2).

Aluziile evidente la invatatura Evangheliei a patra (vezi In 4, 10; 7, 38; 14) arata cu prisosinta ca Ignatie nu se situeaza pe taramul teoretic al unei doctrine despre duh si materie, ci pe planul eminamente personal al intalnirii cu Iisus Hristos. Problema lui Ignatie este de a deveni "paine curata a lui Hristos", de a fi cu adevarat ucenic al lui Hristos, alaturandu-se acestuia dincolo de moarte (Rom. IV, 2-3). Elementul cel mai remarcabil este legatura dintre autenticitatea celebrarii euharistice si realismul unirii cu Hristos. Se poate spune ca Ignatie a trait atat de intens taina painii si a potirului euharistice, incat vrea sa se alature lui Hristos participand la jertfa Sa. Leac al nemuririi (Catre Efeseni XX, 2), Euharistia nu dispretuieste existenta de aici, ci permite ca, in viata noastra de zi cu zi, sa ne alaturam prin Hristos, intr-o impreuna-praznuire, Unului Dumnezeu manifestat prin Fiul Sau Iisus Hristos (Magn. VIII, 2).

Nu este uluitor sa constatam ca unele dintre temele esentiale ale disputei din Antiohia se gasesc dezvoltate si actualizate la Ignatie? Este dovada ca lectia lui Pavel a dat roade. Gloria lui Ignatie consta in a fi asociat intr-o invatatura aflata sub semnul experientei sale traditiile venite de la Pavel si cele ale lui Ioan. Punand la socoteala si Evanghelia dupa Matei, care a cunoscut o atat de larga raspandire in Biserica veche, constatam astfel ca Antiohia a fost unul din creuzetele in care s-a faurit dogma de credinta universala.

Edouard Cothenet

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: