„Că tot cel ce va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde." (Mc. 8, 35)
Relaţia de cuplu în afara Bisericii înseamnă fie că cei doi nu au primit Taina Cununiei, fie au primit-o, dar prin păcat o fac inoperantă.
Pentru cei aflaţi în această situaţie sexul constituie un domeniu privat. Un bun individual de care se simt îndreptăţiţi să facă uz după bunul plac. „Domeniu privat" nu înseamnă atât intimitate şi pudoare, cât mai ales faptul că nimeni nu are dreptul să emită cu privire la el judecăţi sau reglementări.
Am putea crede că „programul liber" garantează perechilor descătuşate de constrângerile etice o bogată diversitate de moduri ale trăirii şi experienţei. In deplină libertate însă, oamenii fac cu toţii aceleaşi gesturi stereotipe. Merg pe acelaşi drum prestabilit şi ajung să constate, mai devreme sau mai târziu, că pasiunea are limitele ei, iar satisfacţia erotică în chiar momentele de vârf, este insuficientă.
In absenţa sensului, a unei perspective autentice, orizontul de aşteptări se îngustează până la o durată determinată în care omul consideră să consume experienţa sexuală. In aceste condiţii el va încerca să amelioreze distanţa dintre aşteptarea sa indefinită şi satisfacţie, dezvoltând o adevărată civilizaţie a acomodării cu eşecul şi va face acest lucru aplecându-se asupra detaliilor vieţii trupeşti, investind în aceste detalii.
Această atitudine este asemenea deschiderii cutiei Pandorei - de unde nu vor întârzia să iasă „deliciile", fanteziile, obsesiile, perversiunile şi, în urma acestora, şontâcăind, acea resemnare conjugală: un soi de conservare „la rece" ori „la sare" a dorinţei, un soi de anestezie, de maturare sub preş a angoasei existenţiale.
Consecinţa imediată este fărâmiţarea capacităţii de a dori a eros-ului în mici pofte, regizate în secvenţe aleatorii: o poziţie, un mic ritual, un aranjament ambiental etc. Toate acestea promiţând să garanteze satisfacţia; în fond nefăcând altceva decât să stoarcă lămâia.
In afara Bisericii, iubirea omenească e captivă în perimetrul stereotip şi entropie al naturii căzute. Dorinţa rămâne o flacără care îşi arde propriile resurse. Nefiind conectată la fluxul eros-ului duhovnicesc, îi mimează într-un fel incandescenţa, fără să participe la ea.
Satisfacţia este însă o realitate complexă, greu definibilă. Mai precis: o stare care derivă din capacitatea noastră de a recepta bogăţia şi complexitatea unei realităţi. Cere deci un efort prealabil. Este o iluzie să credem că o putem obţine pe calea facilităţii. In sensul acesta satisfacţia şi confortul sunt noţiuni care se exclud reciproc. De fiecare dată când suntem înşelaţi ni se oferă, în schimbul bogăţiei specifice calităţii, realităţi reduse la câteva trăsături îngroşate care nu cer un efort deosebit de receptare întrucât ţipă. Nu putem degusta în orice condiţii buchetul extraordinar al unui vin nobil. Dar dacă izbutim, satisfacţia este fără îndoială incomparabil mai mare decât a unui beţiv care dă de duşcă un ciocan de spirt.
Mecanismul perversiunii presupune, pe de o parte, folosirea în mod abuziv a resurselor (sexul peste fire), iar pe de altă parte, investirea în viaţa sexuală a unor resurse care prin construcţie sunt destinate altor scopuri. Exempul cel mai flagrant este facultatea imaginaţiei.
In mod normal, imaginaţia este destinată calculului proiectiv pus în slujba creativităţii. Prost investită, ea se blochează în fantezii. Prins în angoasa insatisfacţiei, omul contemporan încarcă orice domeniu posibil al vieţii cotidiene cu nelipsitele conotaţii sexuale. Incercând să împrospăteze energiile secătuite prin aportul unor resurse exterioare, vrea să transforme totul în prilej pentru sex. Cultura şi arta, reclamele, activitatea profesionala etc. sunt toate căutate la prezumtivul lor efect afrodisiac. O încercare disperată de a trezi dorinţa amorţită în urma abuzurilor.
Dorinţa omului poate fi captată şmechereşte prin diferite artificii. Nu poate fi întreţinută însă, pe termen lung; mai precis, calitatea ei. Perversiunea nu aduce niciodată cu adevărat satisfacţie, ci exaltă cel mult unul sau altul din parametrii satisfacţiei. De regulă, intensitatea excitaţiei - aşa cum vinul contrafăcut exaltă tăria în detrimentul buchetului.
Ca o concluzie, investită în detaliile vieţii sexuale, dorinţa virează către „cele de jos". Se îngroapă, practic, devine autistă, scormoneşte până la epuizare într-un loc în care a uitat ceea ce căuta şi în care oricum nu poate găsi, chiar dacă şi-ar aduce aminte.
Monah Daniel Cornea
Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii. Editia a doua; Editura Christiana
Cumpara cartea "Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.