In comentariul său asupra Luminii Sfinte publicat în 1933, arhimandritul Kallistos scrie despre slujbele de Paşte de astăzi din Biserica Ortodoxă că:

„Fără îndoială, ritul în care preotul prezidează ceremonia de aprindere a lumânărilor oamenilor în timpul cântării «Veniţi de luaţi lumină din la Lumina cea neînserată şi întâmpinaţi pe Hristos Cel ce a înviat din morţi»471, care s-a transmis în toate Bisericile Ortodoxe, este un obicei de mare vechime”472.

Afirmaţia arhimandritului Kallistos privitoare la universalitatea şi vechimea acestui „rit” trebuie clarificată. El se referă de fapt la o intrigantă inovaţie din bisericile ortodoxe greceşti actuale. In vechime, Privegherea, Utrenia şi Liturghia pascală erau celebrate ca o unică slujbă, foarte lungă, care începea în după-amiaza Sâmbetei Mari şi continua până în zorii Duminicii Paştelui. Practica contemporană însă prevede luarea unei mese frugale şi a unei pauze între privegherea pascală şi celebrarea pascală propriu-zisă. Privegherea pascală este alcătuită din Vecernie şi din Liturghia Sfântului Vasile şi, deşi tipicul (typika) actual recomandă ca ea să înceapă la ora 4 în după-amiaza Sâmbetei Mari (aşa cum se face la Ierusalim, după ceremonia Luminii Sfinte), ea se ţine de obicei mult mai devreme, ziua - adesea dimineaţa devreme. Ceea numim „celebrarea pascală” sau „slujba învierii” are loc aproximativ la 11.30 în seara Sâmbetei Mari, începând cu slujba Miezonopticii urmată de Utrenia învierii şi de dumnezeiasca Liturghie, în actele liturgice dintre slujba Miezonopticii şi Utrenie putem vedea influenţa înnoitoare a ritului Luminii Sfinte asupra ceremoniilor pascale din Biserica greacă.

In Bisericile Ortodoxe slave, o procesiune dezvoltată în jurul bisericii, însoţită de cântarea imnului „învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri. Şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să te mărim”473, are loc imediat după slujba Miezonopticii. In timpul procesiunii, preotul şi închinătorii ţin lumânări aprinse înăuntrul bisericii înainte de procesiune. în bisericile ortodoxe greceşti, după slujba Miezonopticii 474, cu puţin înaintea procesiunii clericilor şi poporului spre nartex ori spre curtea din faţă a bisericii475, preotul iese din altar şi cântă „Veniţi şi luaţi lumina cea neînserată...”, în timp ce el împarte credincioşilor lumina unei lumânări aprinse de la candela mereu aprinsă de deasupra Sfintei Mese. Acest imn şi ceremonia aprinderii asociată lui sunt în întregime necunoscute în Bisericile slave şi, deşi ele se menţin chiar la Muntele Athos476 unde tradiţiile liturgice tind să fie mai puţin influenţate de obiceiurile populare, ele sunt de origine destul de recentă477.

In vastul său comentariu asupra practicilor liturgice ortodoxe, profesorul Fountoulis susţine că acest rit este un obicei foarte recent, întrucât nu este nici măcar citat în vreunul dintre Penticostarele tipărite”478. De fapt, prima referire tipărită la imnul folosit în acest rit este în Typikon-ul lui G. Violakis, publicat în 1888479. Mai mult, Fountoulis observă că „o indicaţie a introducerii recente a... [ritului]... în slujba învierii este faptul că are loc într-un timp «mort» din punct de vedere liturgic, adică în pauza dintre apolisul slujbei miezonopticii şi [procesiunea dinainte de] binecuvântarea introductivă a slujbei Utreniei”480. Observaţiile lui Fountoulis sunt aici în conformitate cu principiile dezvoltării liturgice decantate de părintele Taft, care susţine că „înnoirea” ori „completarea” se iveşte adesea în „punctele moi” dintre straturile mai timpurii ale ritului481.

Fountoulis susţine că „instituirea” acestui nou rit al împărţirii luminii pascale în bisericile greceşti „s-a făcut ca... o imitare a ritului «Luminii Sfinte» din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”482. Aceasta este afirmaţia lui Makris, care scrie că: „împărţirea acestei sfinte lumini aminteşte ceremonia strălucitoare a Luminii Sfinte de la Ierusalim, în timpul căreia Patriarhul ortodox împarte pelerinilor credincioşi Lumina Sfântă a învierii”483. Influenţa riturilor pascale din Ierusalim asupra bisericilor greceşti este în mod clar evidentă şi în anumite elemente ale slujbei Prohodului lui Hristos din Vinerea Mare. Fountoulis notează că baldachinul complicat plasat uneori deasupra Icoanei îngropării trupului lui Hristos (epitaphios) în bisericile greceşti este o recreare a Sfântului Kouvouklion care acoperă Mormântul lui Hristos484. El detectează urmele acestui exemplu de imitare în ultimii ani ai stăpânirii turceşti asupra Greciei485.

Dată fiind corespondenţa dintre aceste două exemple de imitare, se poate presupune în mod rezonabil că adăugarea unui rit de împărţire a luminii ceremoniei Privegherii pascale îşi poate avea de asemenea rădăcinile în această epocă. Indiferent de caz, există puţine îndoieli asupra faptului că acesta este produsul unei imitări conştiente a ritului Luminii Sfinte din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Fragment din cartea "Lumina Sfanta de Paste de la Ierusalim", Editura Deisis

Cumpara cartea "Lumina Sfanta de Paste de la Ierusalim"

 

Note:

471 Sau: „Veniţi de luaţi din lumina cea neîmbătrânitoare, mărind pe Hristos Cel ce a înviat din mormânt”, glas 1 plagal.
472 KALLISTOS, „Hagion Phos”, p. 239 („Holy Fire”, p. 7-8).
473 A se vedea nota 437. Textul complet supra.
474 Terminologia este adeseori confuză, întrucât în greaca modernă aceste rituri introduse între Miezonoptica Sâmbetei Mari şi Utrenia Paştelui sunt desemnate colectiv ca „învierea” („he Anastasis”), în vreme ce miezonoptica însăşi ca privegherea de toată noaptea („Pannychis”).
473 în bisericile unde există uşi între navă şi nartex (pronaos), uşi numite „Uşile împărăteşti” (apelativ eronat aplicat „uşilor frumoase” ale iconostasului), procesiunea se opreşte în nartex, înaintea Uşilor împărăteşti care sunt închise. In majoritatea bisericilor patriarhale, procesiunea se opreşte în faţa uşilor exterioare ale bisericii.
476 IOANNIS PHOUNTOULIS, Apanteseis eis Leitourgikas Aporias, Tesalonic, 1976, voi. 2, p. 95.
477 în diaspora, unde diferitele tradiţii ortodoxe naţionale s-au influenţat reciproc, există cazuri în care bisericile slave au imitat ceremonia greacă de distribuire a luminii pascale. Aceste cazuri însă sunt limitate şi nu reflectă uzul acceptat sau indicaţiile tipiconale standard ale tipicelor slave contemporane.
478 PHOUNTOULIS, Apanteseis, vol. 3, p. 253.
479 Threskeutike kai Ethike Enkyklopaideia, Atena, 1966, art. „Taxis Latreias” de G.G. BEKATOROS, col. 614-615.
480 PHOUNTOULIS, Apanteseis, voi. 3, p. 253. într-o carte de slujbă cuprinzând ceremoniile Săptămânii Mari şi privegherea pascală publicată de Biserica Greciei în 1978 vedem acest rit inovat plasat tocmai între Miezonoptică şi procesiunea clerului şi credincioşilor în afara bisericii, înaintea binecuvântării Utreniei pascale {He Hagia kai Megale Hebdomas, Atena,
1978, p. 380-381).
481 TAFT, Beyond East and West, p. 161, 168.
482 PHOUNTOULIS, Apanteseis, voi. 3, p. 124.
483 MAKRES, „Phos, Hagion”, col. 14.
484 Lucrul e, desigur o însuşire incorectă a simbolurilor, întrucât icoana trupului lui Hristos e înfăţişată ca stând pe piatra ungerii, nu în Mormânt.
483 PHOUNTOULIS, Apanteseis, vol. 4, p. 163.
484 Lucrul e, desigur o însuşire incorectă a simbolurilor, întrucât icoana trupului lui Hristos e înfăţişată ca stând pe piatra ungerii, nu în Mormânt.
485 PHOUNTOULIS, Apanteseis, voi. 4, p. 163.

 

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: