Impărţirea unei parohii existente, pentru a forma o nouă comunitate. Intrebarea este: Care ar fi număr maxim de credincioşi pe care îl poate avea o comunitate? Nu poţi renunţa la prea mulţi membri pentru că biserica mamă va fi afectată financiar şi incapabilă să îşi îndeplinească misiunea. Pe de altă parte, trebuie să fie suficienţi membri angajaţi pentru a face noua parohie viabilă. Depinzând de nivelul de stewardship (conducere, supraveghere şi administrare a ceva - n.tr.) al celor implicaţi, 150 sau 200 de membri este nivelul minim la care o parohie poate lua în considerare deschiderea unei noi parohii, cu 50 de membri necesari pentru noua parohie. Aceasta nu înseamnă că nu pot fi pornite misiuni cu oameni mai puţini, dar probabil acestea vor depinde de preoţi part-time sau pro bono.
Evident, deschiderea unei noi misiuni va cere principii sănătoase de stewardship, cu accentul pus pe corelarea dintre cheltuieli şi venituri. Aceasta nu va fi posibil fără cuvântul cu Z - zeciuiala. Cu cât e mai mare numărul oamenilor care se vor angaja la zeciuială (adică oferirea unui procent de 1.0% din venitul lor), cu atât sunt mai mari şansele de sprijin ale parohiei. Există loc pentru strângerile de fonduri tipice, cum sunt vânzările şi festivalurile, dar, pe cât posibil, aceste venituri nu ar trebui folosite pentru cheltuielile curente - ele pot fi direcţionate către sărmani, cei flămânzi şi proiecte sociale. Este şi un stexoanlship prost şi o extenuare fizică să faci strângeri de fonduri pentru a susţine cheltuielile curente.
Este, de asemenea, o practică responsabilă a comunităţii parentale să asiste furnizarea de fonduri pentru parohia nouă, nu doar să îi ureze de bine. Aceasta ar trebui inclusă în planificare. După o perioadă de timp predeterminată, de la doi la cinci ani, comunitatea fiică ar trebui să fie pe picioarele ei. Asistenţa este, astfel, acordată în perioada crucială, însă misiunea devine mai responsabilă pentru sine şi mai aşezată în timp. Fiind copii, ne gândim mereu că părinţii ne vor sprijini mereu. Dar, pe măsură ce creştem, devenim tot mai responsabili pentru noi înşine. Aceasta se aplică şi Bisericilor. Se poate ca Biserica parentală să menţină controlul asupra finanţelor misiunii pe durata perioadei de stabilizare, mai ales când contribuţia pe care o oferă este mare.
Plănuirea stabilirii unei misiuni parohiale ar trebui şi să includă alegerea unei locaţii pentru noua misiune. Aceasta trebuie să fie situată în zona în care e posibil să se formeze o comunitate în mod natural. Mai simplu, alegem membrii unei noi parohii cât mai aproape geografic unul de altul şi suficient de departe de parohia veche, astfel încât să fie mai convenabil să asiste la serviciul religios al noi parohii. In caz contrar, oamenii vor continua să meargă la fosta parohie, subminând-o pe cea nouă.
Amintiţi-vă că membrii unei parohii noi au legături cu cei din vechea parohie şi, probabil, chiar cu locaşul de cult. Bunica şi bunicul poate merg la vechea biserică sau cineva n fost botezat sau s-a căsătorit acolo, sau poate cei dragi sunt îngropaţi acolo. Nu subestimaţi niciodată puterea unei plăci memoriale, ţinând-o pe o fereastră sau mb o icoană, pentru a nu-i ofensa pe oameni.
Când se stabileşte formarea unei noi comunităţi, pot exista anumite reacţii negative din partea unor membrii ai comunităţii, iar acest lucru nu trebuie neglijat. Se poate rezolva aceasta în duhul păcii, cu rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care credincioşii le-au primit în biserica existentă şi poate chiar donând parte din mobilierul vechii biserici pentru folosul celei noi. Orice ajută la stabilirea unei conexiuni între vechi şi nou face bine. Poate ajuta dacă preotul noii parohii are legături cu acela al vechii parohii.
Trebuie spus că orice tentaţie de a scăpa congregaţia veche de membri care sunt priviţi ca problematici trebuie eliminată. O bună secţiune transversală demografică trebuie gândită pentru noua parohie, cu potenţial de leadership, altfel, efortul va eşua. Aceasta este dificil pentru că majoritatea preoţilor ar prefera să fie torturaţi decât să piardă oameni buni din parohie. E o chestiune preoţească. E posibil să fie perceput ca scoaterea apendicelui propriu când laşi să plece oameni pe care i-ai păstorit şi care poate îţi sunt prieteni şi sprijinitori. Te simţi puţin ca Iisus atunci când a predicat despre Euharistie în loan 6, 60 şi au plecat mulţi pentru că a fost dur in cuvinte.
Similar, trebuie să fim dispuşi să renunţăm la sprijinul financiar al membrilor noii parohii. Preotul şi membrii comunităţii sponsorizate trebuie să aibă chipuri încremenite şi să evite părerile de rău ale fondatorilor, atunci când vor observa prima dală că bugetul le-a fost afectat. Fondarea unei noi comunităţi cere spirit de sacrificiu din partea membrilor ambelor parohii.
Părintele Marc Dunaway a scindat de două ori oamenii din Catedrala „Evanghelistul Antiohian" din Eagle Kiver, Alaska, o suburbie a Anchorage. Primul grup de familii s-a oferit voluntar să pornească o misiune în Wasilla, cam la 40 de km la est de Anchorage, misiune care este astăzi Biserica „Sfântul Herman". Al doilea grup de familii s-a muiat la Homer, doi ani mai târziu, pentru a porni ceea ce astăzi este Biserica „Toţi Sfinţii Americani".
Un preot din catedrală a fost desemnat să slujească în fiecare comunitate. „Am primit o mare lovitură de fiecare dată", îşi aminteşte Părintele Marc, „atât din punct de vedere al oamenilor, cât şi al banilor. Dar Dumnezeu e fidel. Intr-un an, în ambele cazuri, am ajuns acolo de unde plecasem".
Preot Michael Keiser
Propovaduirea Cuvantului, Editura REINTREGIREA
Cumpara cartea "Propovaduirea Cuvantului"
-
Parohia
Publicat in : Organizare B.O.R.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.