
“In 1947 eram expulzat din Universitatea din Cluj in urma grevei pe care o condusesem si rataceam fugar din loc in loc, urmarit de poterele politiei politice. Cautam un sprijin ca sa ma pot intoarce la studii. Parintele Firmilian, viitorul Mitropolit al Olteniei, care-mi fusese profesor si director la Seminarul Central din Bucuresti, m-a sfatuit sa-l abordez pe Justinian Marina care era Mitropolit al Moldovei; se afla in plina ascensiune si se bucura de credit politic. Dar mi-a spus un lucru pe care l-am retinut: „E un om care spune verde daca poate sau nu poate; nu face parte din categoria celor care promit si nu se tin de cuvant". L-am pandit pe Mitropolitul Justinian si l-am gasit pe unul din coridoarele Ministerului invatamantului, care pe atunci era si al Cultelor. N-am avut pe nimeni care sa ma prezinte, sa ma introduca. Am venit langa el ca un necunoscut; in timp ce vorbea cu altcineva, i-am spus repede pasul si mi-am dat seama ca Parintele Firmilian avusese dreptate. A ridicat putin din umeri si mi-a zis: „Iarta-ma, am alte treburi, alte griji si nu cred ca sunt in situatia de a te ajuta".
Si am plecat, mi-am continuat ratacirile, pentru ca, in 1948, toamna, sa ma aflu in Manastirea Bistrita din Valcea, sub ocrotirea mamei mele celei de a doua, care se numea Olga Gologan, stareta si directoarea asezamintelor din aceasta mare manastire olteana. Aveam o situatie incerta; nu aveam buletin de identitate, izbutisem sa-mi dau licenta la Sibiu, si mama Olga - asa cum ii spuneam eu si toti apropiatii ei - mi-a propus sa devin profesor de religie la una din scolile asezamintelor din Bistrita. Dar pentru ca Bistrita era manastire stavropighiala - tinea direct de patriarh, care era acum chiar Justinian Marina -, trebuia o aprobare din partea acestuia, iar pentru ca sa obtina aprobarea trebuia sa-l convinga ca o merit. In acest context, ma gaseam la Bistrita, semiclan-destin si semiascuns, cand in manastire, tam-nisam, a aparut masina patriarhului. Eram intr'o camaruta din dispensarul de langa poarta manastirii si faptele s-au intamplat asa: Patriarhul mergea catre Bucuresti, venind de undeva de la Herculane, iar pe drum a simtit ca o unghie care ii crestea in carne la un picior il supara din ce in ce mai mult.
Aducandu-si aminte ca la Bistrita se gaseste o calugarita doctor in medicina, s-a abatut pentru ca sa o roage sa-i opereze unghia naravasa. Mergand la staretie, surorile Gologan au profitat de ocazie, pentru ca sa ii spuna ca printre alte trebuinte o au si pe aceea a unui profesor de religie la scolile lor. Si i-au spus: „Iata, avem un calugar, tanar, licentiat" si m-au laudat si m-au poleit cum au stiut mai bine, cum numai femeile, chiar daca sunt calugarite, sunt in stare sa o faca. Patriarhul, in timp ce doctorita ii opera unghia, asculta, pentru ca in cele din urma sa spuna: „Daca este asa de bun cum spuneti voi, nu vi-l las voua; il iau la Bucuresti, pentru ca sunt patriarh tanar si am nevoie de colaboratori destoinici. Prima calitate a unui conducator este aceea de a se inconjura de colaboratori buni. Unde este acum?".
Maicile au incercat sa ocoleasca adevarul, dar doctorita, neprevenita, m-a dat de gol spunand ca sunt in dispensar. El a cerut sa fiu adus acolo, iar mama Olga in anticamera, frangandu-si mainile, mi-a spus intamplarea.
La vremea aceea, opinia generala despre patriarh nu era deloc favorabila. Nu comunist, dar colaborator al partidului comunist, incepuse deja sa fie poreclit „patriarhul rosu", iar eu ma numaram printre cei ce credeau aceste lucruri. Datorita faptului ca eram mai mult fugar, toata viata bisericeasca se desfasura in afara mea, eu fiind mai mult in munti. Si despre alegerile din noiembrie 1946, cele urias falsificate de comunisti, am aflat cu 2-3 luni mai tarziu, atunci cand coboram la poala muntelui si reluam contactul cu lumea. Asa incat, si despre el credeam ceea ce auzeam de la altii. Cand am auzit ca vrea sa ma cheme colaborator la Bucuresti, m-am scuturat ca de un vis rau. Si am avut atunci o discutie dramatica cu mama Olga, spunandu-i ca nu ma duc: „Oare nu ma cunoasteti cine sunt si ce sunt, cum as putea sa ma duc langa un asemenea om?". Mama Olga isi frangea mainile, pentru ca patriarhul era alaturi si astepta. Si mi-a spus o vorba: „Poate o fi de la Dumnezeu; noi il stim pe parintele Marina din tinerete, pentru ca a fost o vreme invatator ca si noi, si nu-l stim nici comunist, nici de om rau, ci de om cumsecade; nu credem noi sa se fi transformat chiar asa de repede; du-te, ca poate e de la Dumnezeu, pentru Biserica". Si atunci am spus asa: „Bine, mama Olga, am sa ma duc si am sa-l cercetez, am sa-l spionez, si daca ma voi convinge ca este omul Bisericii si al neamului, am sa raman langa el, iar daca nu voi constata acest lucru, ma voi intoarce la manastire, pentru ca eu sunt calugar si nu am nimic de pierdut". „Bine, mama" a zis mama Olga, usurata, „asa sa faci". A deschis usa si m'a introdus la Patriarh, care intre timp se incaltase.
Audienta aceasta a durat numai cateva minute. Mi-a spus: „Iata, maicile te-au laudat: te iau la mine, la Bucuresti. Nu stiu in ce slujba am sa te pun, dar am nevoie de calugari destoinici". La care eu m-am simtit obligat sa-i spun: „As vrea sa aflati totusi pe cine chemati langa inalt Prea Sfintia Voastra, ca sa nu auziti din gura altora. Eu, printre altele, sunt calugarul care a condus greva Universitatii din Cluj, in iunie 1946, in urma careia am fost exmatriculat si apoi haituit de politia secreta." Atunci mi-a pus doua intrebari scurte si, dupa raspunsurile mele tot atat de scurte, mi-a spus: „Vii la mine, sunt singur in masina; ia-ti rasa si vino la Bucuresti". I-am cerut ingaduinta sa ma prezint peste doua zile. M-am prezentat si m-a numit intendent al palatului patriarhal. In aceasta calitate, am avut prilejul de a avea cheile toate asupra mea si de a-l spiona; l-am spionat seara, pe gaura cheii, ca sa vad daca isi face rugaciunile inainte de a se culca. Si nu mi-au trebuit decat cateva saptamani pentru ca sa ma conving ca voi ramane langa el atat cat va ingadui Dumnezeu. Si am ramas peste un sfert de secol - includ in acestia si anii de puscarie, pentru ca sufleteste nu m-am despartit de el -, convins ca, slujindu-l pe el, slujesc Biserica. Si nu m-am inselat. De aceea marturia mea se vrea raspicata, adevarata si din inima curata. (Bartolomeu Anania)
-
Patriarhul Justinian Marina
Publicat in : Patriarhi
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.