Nu pot uita întâlnirea mea cu Părintele Sofronie. Cred că a avut loc cu trei ani înainte de adormirea sa. Am întâlnit un om plin de har; desigur, mi l-am imaginat - înainte de a-l cunoaşte - din scrierile sale, căci îmi amintesc că citisem cartea sa despre Sfântul Siluan, care m-a ajutat realmente. Ştiam cu aproximaţie pe cine voi întâlni, căci Părintele Sofronie este unul dintre cei care au contribuit la renaşterea monahismului şi se spune de către Părinţii athoniţi că în cea mai mare măsură trei au fost factorii care au contribuit la repopularea Sfântului Munte (cu călugări): Părintele Sofronie cu cartea sa despre Sfântul Siluan, prezenţa plină de har a deja Sfântului Paisie şi Stareţul Iosif Isihastul cu ucenicii săi. Şi într-adevăr, Stareţul Sofronie a fost un om (aparte), aşa cum toţi o mărturisesc.
Noi, ca monahi vatopedini, avem un respect deosebit faţă de Părintele Sofronie. Atunci când am mers să-l văd, mi-a arătat permisul pe care l-a primit înainte să plece în Franţa din motive medicale, căci a fost găzduit pentru mult timp în Schitul „Sfântul Andrei", care aparţine de Mănăstirea Vatoped. Când am mers să-l văd - era pregătit permisul pentru a mi-l arăta, pe care l-am şi xeroxat şi l-am adus în arhiva noastră -, mi-a spus: „Eu sunt vatopedin"; căci a primit permisiunea de acolo şi o are. Şi mi-a spus: „Tot ceea ce are legătură cu Sfântul Munte, pentru mine e sfânt". Şi îmi amintesc cum mi-a zis: „Cât de mult doresc să mă întorc la Sfântul Munte chiar şi pentru o oră, şi ceea ce am în inima mea este (dorinţa) de a săruta pământul Sfântului Munte, dar nu aş face acest lucru nici dacă aş putea merge (era, desigur, foarte înaintat în vârstă şi nu putea în mod obiectiv să vină din cauza neputinţei trupeşti), căci aceasta o face papa, şi nu pot să mă identific cu papa, deşi doresc din inimă să sărut pământul Sfântului Munte".
A spus aceasta căci, aşa cum mi-a explicat mai târziu, în cadrul aceleiaşi întâlniri dintre noi doi, nu putea să îşi uite experienţele de pe Sfântul Munte, nu putea uita trăirea luminii necreate pe care a primit-o cu adevărat în locul acesta sfânt. Mănăstirea Vatoped, dorind să evidenţieze teologia şi personalitatea sa, a organizat un congres panortodox de teologie, cu titlul: „Stareţul Sofronie - teologul luminii necreate". De aceea, Părintele Sofronie este astăzi o mare personalitate luminoasă în Biserica Ortodoxă. Iar legat de faptul că l-a găsit pe Sfântul Siluan - în cele 3 cărţi publicate recent, care sunt cateheze ţinute obştii sale - spune, şi mi-a mărturisit personal, că:
Pentru mine, cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu stă în faptul că l-am cunoscut pe Sfântul Siluan şi m-am legat sufleteşte de acesta.
Şi ştim foarte bine că viaţa unui sfânt este scrisă în mod corect şi complet de ucenicul sfântului. Cred că dacă nu ar fi fost Stareţul Sofronie, noi nu am şti nimic despre Sfântul Siluan, şi, prin urmare, nici Biserica nu ar fi cunoscut această personalitate sfântă pentru a o trece în sinaxar, astfel încât să îl avem astăzi în mod oficial pe Sfântul Siluan în comuniunea sfinţilor Bisericii. Cred că Sfântul Siluan a arătat într-o manieră actuală şi prin experienţa sa mesajul Evangheliei, anume ca Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.
Stareţul Sofronie este cu adevărat un om care L-a iubit pe Hristos, care a primit harisma teologiei. Astfel nu pot să uit că în timpul celor trei zile cât am stat la Mănăstirea „Sfântul loan Botezătorul" din Essex, un monah mi-a spus un amănunt din viaţa sa. Odată, o fetiţă care avea în jur de 13 ani, i-a spus: „Părinte, de ce sunteţi bucuros?
Păreţi foarte bucuros!". Şi i-a spus: „Copilul meu, sunt foarte bucuros fiindcă în fiecare seară plâng". Şi am fost foarte impresionat de aceasta, deoarece era întotdeauna un om care dădea mare importanţă şi punea un accent deosebit pe viaţa interioară, punea un accent deosebit pe viaţa de pocăinţa, pe ascultare. De aceea şi cultiva viaţa interioară, iar programul mănăstirii sale prevedea ca în anumite ore ale zilei să se facă, în locul slujbelor, rugăciunea (inimii). Acest om învăţa rugăciunea, învăţa viaţa lăuntrică, învăţa interiorizarea duhovnicească, fiindcă în mod deosebit monahul, după cum spunea - pentru mine - Sfântul Sofronie, trebuie să trăiască neapărat viaţa mistică interioară în Hristos. Şi Sfântul Sofronie - Stareţul Sofronie - a fost unul dintre cei care au trăit-o, aş putea spune, până la sfârşit, cât a putut.
De aceea a şi atras lumea, şi de aceea cuvântul lui a avut - şi are şi va avea - greutate până la sfârşitul veacurilor, căci era pustnicul contemporan, Părintele adevărat contemporan. A fost cel care se vădea deja a fi plin de har, a cărui smerenie era vizibilă, al cărui har se manifesta. De aceea mi-au şi spus acolo, în mănăstirea sa, că uneori, când slujea şi spunea rugăciunile, îi ieşea foc pe gură, şi adesea, când era în timpul Sfintei Liturghii, slujea în lumină, slujea ca un înger, liturghisea cu sentimentul neîntrerupt al tainei slujbei divine, astfel încât Dumnezeu l-a umplut de har.
Acolo mi-au spus iarăşi, ulterior, când am mers să văd şi părinţi (ucenici) de-ai săi, că în ziua în care a trecut la Domnul, a venit o fetiţă cu mama sa, din TesaIonic, căci urma să facă operaţie; fetiţa avea o tumoare cerebrală, şi când au plecat din Tesalonic, un preot le-a spus: „Mergeţi să luaţi şi binecuvântarea Părintelui Sofronie, căci este bine pentru voi". Mama şi fetiţa care avea tumoare au mers şi au cerut, fără să ştie că trecuse la Domnul în acea zi: „Vrem să ne citească Părintele Sofronie". Il ţineau în biserică şi li s-a spus: „Mergeţi să vă închinaţi rămăşiţelor sale pământeşti". S-au cutremurat mama şi fiica pentru faptul că în ziua aceea în care au mers (să îl vadă), [Părintele] a trecut la cele veşnice. Cineva le-a spus: „Să treacă copilaşul pe sub moaştele sale". A trecut, şi au plecat pentru a face operaţia; şi operaţia a arătat că nu mai exista nici o tumoare.
Aceasta cred că a fost deja prima minune pe care a făcut-o Părintele Sorronie după adormirea sa. Dar cred că minunile cele mai mari pe care le-a făcut Stareţul Sofronie au constat în faptul că il avea pe Hristos în inima sa. „Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă."
Oricine se întâlnea cu dânsul vedea că este un om hristofor, că II poartă în inima sa pe Hristos; era un om care îţi dădea şansa să întâlneşti harul lui Dumnezeu, căci era întotdeauna un martor al lui lisus Hristos. Inima sa mărturisea prezenţa lui lisus Hristos. Acest om, într-adevăr, ne hrăneşte şi astăzi cu cărţile sale, ne însufleţeşte şi ne înviorează cu învăţătura sa. Ne amintim întotdeauna de figura, prezenţa şi personalitatea sa, şi de contribuţia pe care a adus-o Bisericii. După cum îmi spunea el însuşi: „Dacă v-aş spune ispitele prin care am trecut aici, în Anglia... Nu vreau să vi le spun, poate că revin. Au fost atât de multe şi mari, încât adesea mergeam să îngenunchez. Insă harul lui Dumnezeu, care nu îngăduie să fim ispitiţi mai mult decât putem, m-a ajutat, am suportat (totul) şi am dat această mărturie". Imi mai spunea: „Cred că urmaşii mei vor continua acest duh, acest cuget, căci monahul adevărat trebuie să intre în cugetul Părintelui său duhovnicesc, să-i continue învăţătura". Urmaşul său trebuie să continue experienţa pe care a transmis-o Stareţul Sofronie.
De aceea şi noi ne lăudăm cu personalitatea sa, deoarece prezenţa Stareţului Sofronie în Europa este prezenţa Sfântului Munte. Sfântul Munte, prin pronia divină cea de negrăit şi de necercetat, întotdeauna a trimis [în lume] Părinţi îmbunătăţiţi, duhovnici. A trimis oameni care au arătat învăţătura autentică a Evangheliei, tocmai fiindcă o trăiau. Acest om a trăit învăţătura (Evangheliei) şi a transmis-o şi o transmite celor care doresc şi însetează după viaţa în Hristos cea adevărată.
Fragment din cartea "Arhimandritul Sofronie Saharov - experienta unei intalniri", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Arhimandritul Sofronie Saharov - experienta unei intalniri"
-
Parintele Sofronie Saharov
Publicat in : Parinti -
Parintele Sofronie Saharov
Publicat in : Parinti -
Rugaciune pentru zorii zilei
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.