Nu orice cunoaştere sau orice înţelepciune îl fereşte pe om de rătăcire. Există şi o părută înţelepciune, la fel de pierzătoare şi de smintitoare ca şi ignoranţa, pentru că de fapt ea însăşi este neştiinţă40. Astfel, înţelepciunea cea după lume este înţelepciune în ochii oamenilor; înaintea lui Dumnezeu însă, ea este nebunie, după cum spune Sfântul Pavel: Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o.”

Unde e înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu de nebună înţelepciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 19-20). Inţelepciunea cea nebună este cunoaşterea profană, a omului căzut, care este doar omenească, nu şi dumnezeiască, dobândită prin studiu şi meditaţie, iar nu prin revelaţie şi har; înţelepciune deşartă şi nefolositoare, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre studiile sale din tinereţe: „întreaga tinereţe mi-am risipit-o în truda zadarnică de a dobândi învăţătura (înţelepciunii lumeşti) despre care Scriptura spune că-i nebunie faţă de înţelepciunea cea adevărată.”41

Inţelepciunea lumii este nebunie pentru ca prin înţelepciune lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu întru înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 21), adică nu L-a cunoscut pe Dumnezeu în felul în care Hristos îl face cunoscut prin Duhul Sfânt celor vrednici de aceasta.

O astfel de înţelepciune lumească, chiar şi atunci când pretinde că-L cunoaşte pe Dumnezeu, nu face decât să-l ducă pe om în rătăcire, căci nu i-L descoperă pe Dumnezeu în lumina Sa dumnezeiască, adică în Hristos, Cel ce este „lumina lumii” (Lc. 1, 79; 2, 32; In 1, 4, 9; 8, 12; 9, 5); ea nu-L face cunoscut pe Dumnezeu aşa cum este El cu adevărat, cum numai singur Iisus Hristos, Fiul Său, poate să ni-L descopere, căci, după cuvântul Evanghelistului Ioan, pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut (In 1, 18). Prin întruparea Sa, Cuvântul lui Dumnezeu le dă oamenilor adevărata înţelepciune, înţelepciunea în Duhul Sfânt, înaintea căreia pălesc până şi prorociile, care sunt doar o umbră a celor viitoare (Col. 2, 17). Lumina învăţăturii lui Hristos, asemenea soarelui care, răsărind, dezvăluie urâţenia lucrurilor ascunsă de întuneric, vădeşte ca deşartă şi mincinoasă orice altă înţelepciune. „Şi când s-a arătat nebună înţelepciunea elinilor - se întreabă Sfântul Atanasie cel Mare -, dacă nu atunci când înţelepciunea cea adevărată a lui Dumnezeu S-a arătat pe pământ?”42 Aceasta este singura şi adevărata înţelepciune, iar cei lipsiţi de ea, „cei care nu-şi alipesc cugetul de ea”, cum spune Sfântul Grigorie Palama, „sunt cu adevărat nebuni”43.

Apostolii şi Părinţii întorc astfel împotriva filosofilor păgâni acuzaţia de nebunie pe care aceştia obişnuiau a le-o aduce creştinilor44. Sfântul Simeon Noul Teolog scrie în acest sens: „Pe cei învăţaţi de Dumnezeu, ucenicii înţelepţilor acestui veac îi socotesc nebuni, deşi ei înşişi sunt nebuni, vorbind din înţelepciunea cea din afară, pe care Dumnezeu a făcut-o nebună, după dumnezeiescul Apostol, şi pe care glasul insuflat o vede ca pământească, trupească, demonică, plină de pizmă şi zavistie. Căci unii ca aceştia, fiind în afara luminii dumnezeieşti, neputând vedea minunile care sunt în ea, pe aceia care locuiesc în lumină şi văd şi învaţă cele din ea îi socotesc ca nişte rătăciţi, măcar că ei înşişi sunt rătăciţi şi nu pot gusta bunătăţile negrăite ale lui Dumnezeu.”45

Clement Alexandrinul combate şi el acuzaţia de nebunie adusă creştinilor şi spune că, dimpotrivă, cei care n-au crezut în adevărul propovăduit de Hristos au fost vădiţi prin chiar acest adevăr drept nebuni: „Venirea Mântuitorului a ridicat un neam nu de nebuni..., ci, dimpotrivă, de oameni cu minte, pricepuţi... Iar prin ascultarea de bunăvoie a chemării de către unii, ceilalţi, necredincioşii, au fost daţi deoparte şi vădiţi ca lipsiţi de minte, necredincioşi şi nebuni.”46

JEAN-CLAUDE LARCHET

Fragment din cartea "Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii"

Note:
40 Cf. Origen, ibidem.
41 Epistole, CCXXIII, 2
42 Tratat despre întruparea Cuvântului, XLVI.
43 Triadele în apărarea sfinţilor isihaşti, I, 1,21.
44 Cf. I Cor. 1, 18, 23; Fapte 26, 24. Origen, Contra lui Celsus, III, 73-74; Clement Alexandrinul, Stromate, I, XVIII, 88.
45 Capete teologice, gnostice şi practice, 111,85.
46 Stromate, I, XVIII, 88.

• Necredinta cea buna a lui Toma
  Publicat in : Duminica Tomei
• Caderea in necredinta
  Publicat in : Credinta
• Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
  Publicat in : Morala

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: