Intreaga Liturghie este epicleza

Intreaga Liturghie este epicleza

Liturghia se săvârşeşte de către Duhul Sfânt în timpul nou. Intreaga Liturghie - de la început până la sfârşit - este epicleza, este chemarea Sfântului Duh Care transformă tot ce se săvârşeşte în ea, transformând fiecare lucrare sfântă a ei în ceea ce ea ne arată şi ne descoperă. Cu alte cuvinte, prin ceea ce arată Liturghia în timpul „lumii acesteia”, ea este simbol şi se exprima în simboluri. Insă „simbol” în sensul în care am vorbit la începutul acestei cărţi, unde am numit simbol realitatea ce nu poate fi exprimată, descoperită în categoriile „lumii acesteia”, adică prin simţuri, empiric, văzut. Simbolul este acea realitate pe care noi, în alt loc, am numit-o stare de taină, de mister, proprie întregii creaţii a lui Dumnezeu, dar pe care omul a încetat s-o perceapă şi s-o recunoască în „lumea aceasta” căzută.

De aceea, simbolul nu poate fi explicat şi definit. El se înfăptuieşte în propria realitate, „se actualizează” prin prefacerea sa în ceea ce arată, în ceea ce mărturiseşte, al cărui simbol este. Dar şi această prefacere rămâne nevăzută, căci se săvârşeşte numai prin credinţă. Astfel se săvârşeşte în chip nevăzut prefacerea pâinii şi a vinului în Sfântul Trup şi Sânge ale lui Hristos. Nu se produce nici o schimbare sesizabilă prin simţuri, pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin. Căci dacă s-ar produce aceasta în mod „sesizabil”, atunci creştinismul ar fi un cult magic, iar nu religia credinţei, a nădejdii şi a iubirii.

Prin urmare, încercările de a explica prefacerea, de a o pune în formule şi cauze, sunt nu numai de prisos, dar sunt de-a dreptul păgubitoare, ca şi cum ar fi insuficiente credinţa şi trăirea iniţială a Bisericii, exprimate în cuvintele rugăciunii: „Incă cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău...”

Cred, dar nu ştiu; căci în „lumea aceasta” nici o „ştiinţă”, nici o cunoaştere în afară de aceea care se descoperă prin credinţă nu poate explica ceea ce se săvârşeşte în timpul nou prin venirea Sfântului Duh, prin prefacerea vieţii într-o viaţă nouă a împărăţiei lui Dumnezeu, care este „în mijlocul nostru”.

Astfel, când spun că întreaga Liturghie este prefacere, am în vedere ceva foarte simplu, şi anume: că în Liturghie, fiecare parte a ei, fiecare lucrare sfântă, fiecare ritual se preface prin Duhul Sfânt în ceea ce este, fiecare fiind „simbol real”, în ceea ce descoperă. De exemplu, cinstirea repetată - în timpul Liturghiei - a Prestolului: cădirea, sărutarea, metaniile şi altele sunt o mărturisire a prezenţei noastre împrejurul Prestolului slavei lui Dumnezeu, a Sanctuarului ceresc. Tot aşa, „adunarea în Biserică” în Liturghie se preface în plinătatea Bisericii lui Hristos, iar intrarea cu Sfintele Daruri se preface în aducerea de către Biserică a jertfei mântuitoare „pentru toţi şi pentru toate”...

Prin urmare, în Liturghie totul e real, dar realitatea nu e a „lumii acesteia” şi nici în timpul ei văzut şi divizat, ci în adunarea timpului nou. Când, la începutul secolului al Xl-lea, au apărut încercări „raţionale” de a explica Euharistia, Berenger din Tours propune a deosebi în ea partea „mistică”, adică simbolică, de partea „reală”.

După învăţătura lui, Taina este mystice, non realiter. Condamnând această învăţătură, Soborul Lateran răspunde prin realiter.; non mystice, adică real, nu mistic, nu simbolic (anul 1059). Acesta este impasul în care ajunge inevitabil scolastica. Esenţa acestui impas e îndepărtarea treptată de înţelegerea şi de perceperea iniţială a timpului, iar prin aceasta, „pierderea” treptată a esenţei eshatologice a Bisericii şi a Tainelor. Incepând din secolul al XlII-lea, după cuvintele lui Louis Bouyer, „în Apus, Euharistia este îngropată sub formule şi explicări netradiţionale”. Iar în ceea ce priveşte Ortodoxia, chiar dacă ea nu a primit toate explicările şi formulele apusene, neavând învăţătura sa proprie despre Taine, a considerat ca „a sa” problematica apuseană, întrebările apusene care, la rândul lor, au influenţat exegeza şi definirile Euharistiei.

ALEXANDER SCHMEMANN

Fragment din cartea "EUHARISTIA. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI", Editura Sophia

Cumpara cartea "EUHARISTIA. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI"

Pe aceeaşi temă

30 Septembrie 2021

Vizualizari: 896

Voteaza:

Intreaga Liturghie este epicleza 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact