Adevărata icoană a lui Hristos: Euharistia

Să se bucure însă, să se veselească şi cu toată libertatea să grăiască aceia care fac, iubesc şi venerează cu sufletul sincer adevărata icoană a lui Hristos şi o aduc ofrandă spre mântuirea sufletului şi a trupului lor. Cea pe care Iniţiatorul în cele sfinte şi Dumnezeu, luând de la noi întreaga noastră frământătură, în vremea pătimirii Lui mântuitoare a dat-o celor iniţiaţi de El ca figură şi aducere-aminte foarte clară a Lui; căci mergând El de bunăvoie spre moartea Sa făcătoare de viaţă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a mulţumit, a frânt-o şi dat-o zicând: „Luaţi, mâncaţi spre iertarea păcatelor! Acesta este Trupul Meu” [Mt 26, 26], în chip asemănător dând şi paharul, a zis: „Acesta este Sângele Meu. Aceasta să faceţi ca aducere-aminte de Mine” [Mt 26,27-28], nu altă înfăţişare sau figură18 de sub cer fiind aleasă de El să poată înfăţişa în icoană întruparea Lui. Iată deci icoana trupului Său de viaţă făcător înfăptuită în chip onorabil şi cinstit! Căci ce a plănuit atotînţeleptul Dumnezeu prin aceasta? Nimic altceva decât să ne arate limpede nouă, oamenilor, taina „economiei” Sale. Căci aşa cum ceea ce a luat de la noi e doar materia fiinţei sale omeneşti desăvârşită în toate, dar necaracterizată de o persoană au- tosubzistentă, ca să nu cadă în adăugarea unei persoane în dumnezeire, tot aşa a poruncit să fie adusă ca icoană o materie excepţională, şi anume fiinţa pâinii, care nu figurează forma unui om, ca să nu fie reintrodusă o idolatrie.

Aşadar, aşa cum trupul natura! al lui Hristos e sfânt fiindcă e îndumnezeit, tot aşa e limpede că şi acela [euharistie] prin instituire [thesei], adică sfânta Lui icoană, e sfânt întrucât e îndumnezeit de har printr-o sfinţire. Acest lucru l-a făcut, cum spuneam, Stăpânul Hristos, ca aşa cum a îndumnezeit trupul pe care l-a luat cu o sfinţire naturală prin însăşi unirea cu el, aşa a binevoit să facă pâinea Euharistiei, ca icoană nemincinoasă a trupului Său natural sfinţită prin venirea Duhului Sfânt, să devină un trup dumnezeiesc prin mijlocirea preotului, care în prefacere [metenexei] face ofranda din ceva comun în ceva sfânt. Trupul natural al Domnului însufleţit de un suflet raţional a fost uns de Duhul Sfânt cu dumnezeirea, şi în acelaşi fel de Dumnezeu predata icoană a trupului Său, Pâinea dumnezeiască, a fost umplută de Duhul Sfânt împreună cu paharul Sângelui de viaţă purtător al coastei Sale. Ea s-a dovedit, deci, icoană nemincinoasă a „economiei” în trup a lui Hristos Dumnezeul nostru, cum s-a spus mai sus, una pe care însuşi adevăratul Plămăditor al vieţii naturii ne-a predat-o cu propriul Său glas.

Dar reaua numire a celor numite în chip mincinos „icoane” nu-şi are existenţa în predania lui Hristos, nici  în cea a apostolilor sau părinţilor, şi nu există rugăciune de sfinţire prin care să poată fi transferată din ceva comun în ceva sfânt, ci ea rămâne comună şi lipsită de cinstire, cum a făcut-o pictorul. 

Impotriva icoanelor sfinţilor iar dacă unii din cei ţinuţi în această rătăcire ar spune despre cele zise de noi pentru răsturnarea aşa-zisei „icoane” a lui Hristos că au fost spuse în chip corect şi bine-cinstitor de Dumnezeu din cauza indivizibilităţii şi necontopirii celor două naturi convenite în unica ipos- tasă, dar sunt nedumeriţi pentru ce interzicem să se facă icoane al atotnepătatei şi preaslăvitei Născătoare de Dumnezeu cu adevărat, ale profeţilor, apostolilor şi martirilor, care sunt doar oameni si n-au două naturi, divină si umană, unite într-o singură ipostasă, cum este e numai în Hristos, acestora trebuie să le fie spus că, dacă e răsturnată prima, nu mai e nevoie nici de ele. Vom spune totuşi şi cele care ţin de răsturnarea acestora.

Dat fiind că Biserica noastră catholică, a creştinilor, se află la mijloc între iudaism şi elenism/păgânism şi nu participă la celebrările obişnuite nici ale unuia, nici ale altuia, ci umblă pe calea nouă a bunei-cinstiri şi iniţierii în taine predate de Dumnezeu, neprimind jertfele sângeroase şi arderile de tot ale iudaismului şi, pe lângă jertfele iui, repugnându-i şi facerea de idoli şi închinarea la idoli a păgânismuiui, care a devenit originea şi invenţia acestei respingătoare arte. Neavând acesta nădejdea învierii, a inventat o jucărie demnă de el pentru a înfăţişa printr-un truc de râs drept ceea ce este ceea ce nu este. Dacă, aşadar, în Biserică nu e nimic care să vină din tradiţii străine, urmează că trebuie scoasă afară din Biserica lui Hristos şi această găselniţă străină a unor oameni posedaţi de demoni. Să înceteze deci orice gură care grăieşte nedreptăţi şi insulte împotriva acestui aviz şi verdict al nostru plăcut lui Dumnezeu. Căci sfinţii care au plăcut lui Dumnezeu şi au fost cinstiţi de El cu demnitatea sfinţeniei sunt vii pururi în Dumnezeu, chiar dacă s-au mutat de aici. Ia aceia care gândeşte să-i înfăţişeze printr-o artă moartă şi urâcioasă, care nicicând n-a fost vie, ci a fost născocită în chip zadarnic de potrivnicii noştri păgâni, acela se arată blasfemiator.

Şi cum îndrăznesc ei să picteze cu arta vulgară a păgânilor pe prealăudata Maică a lui Dumnezeu cea umbrită de plinătatea Dumnezeirii [Lc 1, 35] şi prin care ne-a strălucit Lumina cea neapropiată [cf. 1 Tim 6,16], pe cea mai înaltă decât cerurile şi mai sfântă decât heruvimii? Sau pe cei care vor împărăţi împreună cu Hristos şi vor şedea cu El să judece lumea [Mt 19, 28] şi care vor fi împreună cu El în forma slavei Lui [Rm 8,29], ei de care, cum spune cuvântul, lumea nu era vrednică [Evr 11,38]? Nu se ruşinează să i picteze cu arta păgânilor? Fiindcă nu e drept ca nişte creştini, care au nădejdea învierii, să se folosească de obiceiurilor popoarelor care slujesc demonilor şi să-i insulte într-o materie lipsită de slavă şi moartă pe sfinţii care vor străluci într-o asemenea slavă. Căci noi nu vom primi de la cei străini dovezile credinţei noastre, fiindcă lisus i-a mustrat pe demoni chiar şi atunci când îl mărturiseau Dumnezeu [Mc 1, 24] pentru că socotea nedemn să primească mărturie de la demoni.

Citate biblice

Alături de această dogma a noastră, atent cercetată şi reflectată, vom aduce şi din Scriptura insuflată de Dumnezeu şi din Părinţii noştri aprobaţi mărturii clare în acord cu noi şi care confirmă scopul nostru bine-cinstitor de Dumnezeu; cine are experienţa lor nu le va contrazice, iar cine nu le cunoaşte să le înveţe şi ţină ca unele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Mai întâi cuvântul din glăsuirea rostită de Domnul, care spune: (l) „Duh este Dumnezeu şi cei care I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” [In 4, 24], şi iarăşi: (2) „Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni” [In 1,18], şi: (3) „N-aţi auzit nici glasul Lui, şi n-aţi văzut nici înfăţişarea Lui” [In 5, 37], precum şi (4) cea care-i fericeşte pe cei care n-au văzut şi au crezut [cf. In 20, 29], Iar în Legea veche cea care grăieşte către Moise şi popor: (5) „Să nu-ţi faci idol, nici asemănare a orice altceva din câte sunt în cer sus şi pe pământ jos [Iş 20, 4; Dt 5, 8], pentru că (6) „în munte în mijlocul focului n-aţi auzit glasul unor cuvinte şi n-aţi văzut o asemănare, ci doar un glas” [Dt 4,12]. Dar ei (7) „au schimbat slava Dumnezeului Celui nestricăcios în asemănarea unei icoane de om stricăcios şi au venerat şi au adus slujbă creaturii împotriva Creatorului” [Rm 1, 23. 25], şi iarăşi: (8) „Chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, dar acum nu-L mai cunoaştem, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere” [2 Co 5,16. 7], şi acelaşi [Pavel] spune apodictic: (9) „Prin urmare, credinţa e din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Dumnezeu” [Rm 10, 9.17].

Citate patristice

Aceleaşi lucruri le-au învăţat şi ucenicii apostolilor şi urmaşii lor, de Dumnezeu arătătorii noştri Părinţi. (l) Spune deci vestitul purtător de stindard Epifanie al Ciprului: „Luaţi aminte la voi înşivă [cf. FA 20, 28] şi ţineţi predaniile pe care le-aţi primit [cf. 2 ies: 5; 3,16] şi nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga”, la care adaugă: „Şi aveţi în aducere-aminte, copii iubiţi, şi asta: să nu înălţaţi icoane în biserici, nici în cimitirele sfinţilor - ci aveţi pururea prin aducere-aminte pe Dumnezeu în inimile voastre -, nici în case comune; căci nu-i îngăduit creştinului să se înfumureze prin ochi şi prin vagabondările minţii.” Acesta a alcătuit şi alte tratate spre răsturnarea facerii de icoane, pe care cei care caută cu iubire de învăţătură le vor găsi.

(2) In chip asemănător spune în poemele sale şi Grigorie Teologul: „Insultă este a avea credinţă în culori şi nu în inimă; căci cea în culori se şterge uşor, dar cea în adâncul inimii mi-e dragă mie.”

(3) Iar loan Hrisostom învaţă aşa: „Prin scrieri ne desfătăm de prezenţa sfinţilor, având în ele icoane nu ale trupurilor, ci ale sufletelor lor; căci cele spuse de ei sunt icoane ale sufletelor lor.”

(4) „Calea cea mai mare pentru găsirea a ceea ce se cuvine”, spunea sfântul Vasile [cel Mare], „e meditarea de Dumnezeu insuflatelor Scripturi; căci în ele se găsesc şi arătările faptelor, şi vieţile predate în scris ale fericiţilor bărbaţi ca nişte icoane însufleţite ale conduitei potrivit lui Dumnezeu puse înainte spre imitarea lucrurilor potrivit lui Dumnezeu.”

(5) Şi Atanasie, luminătorul Alexandriei, spunea: „Cum se poate să nu ne fie milă de cei care cinstesc făpturile? Pentru că ei, care văd, se roagă la cei care nu văd, ei, care aud, la cel care nu aude; căci o creatură nu va fi niciodată mântuită de o creatură.”

(6) In chip asemănător şi Amfilohie al Iconiumului spune aşa: „Grija noastră nu trebuie să fie să întipărim în tăbliţe feţele sfinţilor prin culori, pentru că n-avem nevoie de ele, ci să imităm prin virtute conduita lor.

(7) Cu aceştia consună şi Teodot al Ancyrei, tovarăşul de luptă al lui Chiril [al Alexandriei], care învaţă despre aceleaşi lucruri aşa: „înfăţişările sfinţilor le-am primit nu ca să le formăm din nou în icoane prin culori materiale, ci am fost învăţaţi ca prin cele arătate despre ei în scrieri să ne copiem virtuţile lor ca pe nişte icoane însufleţite, şi plecând de aici să ne stârnim spre un zel asemănător lor. Cei care înalţă unele ca acesta să spună de ce fel de folos se bucură de la acestea sau spre ce vedere duhovnicească sunt ridicaţi prin aducerea-aminte de ele? Este evident că o astfel de invenţie e zadarnică şi o găselniţă a unui meşteşug diavolesc.”

(8) în chip asemănător şi Eusebie, ucenicul lui Pamfil, îi spune Augustei Constanţia, care i-a cerut sa i se trimită de către el o icoană a lui Hristos, unele ca acestea:

„Pentru că mi-ai scris despre o anume icoană a lui Hristos pe care doreşti să ţi-o trimit, la care icoană te referi? Cea adevărată şi neschimbată, care are caracteristicile Naturii Lui, sau cea pe care a luat-o pentru noi îmbrăcând asemănarea uni sclav? Nu cred însă că tu cauţi înfăţişarea Lui de Dumnezeu, pentru că ai învăţat de la El însuşi că nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl decât Fiul şi nimeni nu-L va cunoaşte pe Fiul decât Tatăl Care L-a născut [cf. Mf 1 1, 27]. Cu siguranţă cauţi o icoană a trăsăturilor Lui de sclav şi a trupului pe care l-a îmbrăcat pentru noi. Dar am fost învăţaţi că şi acesta a fost amestecat cu slava Dumnezeirii şi că «elementul muritor a fost absorbit de viaţă» [2 Co 5, 4j. Şi atunci cine va fi în stare să picteze cu culori palide şi neînsufleţite strălucirile luminoase şi fulgerătoare ale unei atât de slăvite Dumnezeiri ’ Până şi ucenicii de pe munte n-au mai putut sa i priveasca, ca s-au aruncat cu faţa la pământ, mărturisind că nu puteau suporta vederea [Mt 17, 6], Deci dacă chipul Său întrupat era atât de puternic când era schimbat la faţă în Dumnezeirea care sălăşluia în El, ce trebuie spus despre El, Care, după ce a dezbrăcat mortalitatea şi a spălat stricăciunea,
a transformat imaginea formei Sale de sclav în cea a slavei Domnului Dumnezeu prin biruinţa asupra morţii şi înălţându-Se la cer sade pe tronul împărătesc de-a dreapta Tatălui şi se odihneşte la pieptul de nenumit şi negrăit al Tatălui? Această slavă dumnezeiască au aclamat-o puterile cereşti atunci când El a urcat la ea şi Şi-a redobândit condiţia originară, spunând: «Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţi veşnice şi va intra împăratul slavei» [Ps 23, 9].”

Adunând deci aceste mărturii scripturistice şi patristice, am pus în hotărârea noastră de faţă doar puţine din ele, ca să nu devină prea lungă, căci deşi sunt mult mai multe, am lăsat intenţionat deoparte o mulţime nesfârşită.

Hotărârea

Fiind deci solid edificaţi din Scripturile insuflate de Dumnezeu şi rezemându-ne cu tărie picioarele pe piatra slujbei dumnezeieşti „în duh şi adevăr” [Ti 4, 24], noi toţi, cei îmbrăcaţi în demnitatea preoţiei, ajunşi un singur gând, hotărâm'’ într-un glas în numele Sfintei, de o fiinţă şi de viaţă obârşie Treimi, ca orice icoană făcută din orice material şi cu răul meşteşug al culorilor pictorilor să fie respinsă ca străină şi repugnantă din Biserica creştinilor. Nici un om să nu mai îndrăznească să se îndeletnicească, aşadar, unui lucru atât de lipsit de cinstirea lui Dumnezeu şi necuvios. Deci acela care de acum înainte va îndrăzni să facă o icoană sau să o venereze, ori să o pună într-o biserică ori casă, sau să o ascundă, dacă e episcop, preot sau diacon, să fie depus; iar dacă e monah sau laic, sa fie anatemizat şi să dea socoteală în faţa legilor imperiale ca un opozant al poruncilor lui Dumnezeu şi vrăjmaş al învăţăturilor părinţilor.

Hotărâm însă şi asta: ca nici un om, oricare ar fi el, pus în capul unei Biserici a lui Dumnezeu sau a unei sfinte case să nu cumva, sub pretextul micşorării acestei rătăciri a icoanelor, să pună mâna pe sacrele vase sfinţite ale lui Dumnezeu pentru schimbarea lor, pentru că sunt decorate cu figuri, sau pe draperiile altarului ori alte văluri, sau pe orice alt lucru consacrat unei slujiri sfinte a lui Dumnezeu, ca să nu devină de nefolosit, Dacă totuşi cineva ar dori să se atingă de aceste vase sau veşminte, hotărâm să nu îndrăznească să o facă fără ştiinţa şi consimţământul preasfântului şi preafericitului nostru patriarh ecumenic şi fără permisiunea preabinecinstitorilor [de Dumnezeu] şi de Hristos iubitorilor noştri împăraţi pentru ca nu cumva diavolul să umilească prin acest pretext Biserica lui Dumnezeu. De asemenea hotărâm ca nici un oficial sau vreunul din subordonaţii lui, adică nici un laic să nu îndrăznească cu acelaşi pretext să-şi întindă mâinile asupra bisericilor dumnezeieşti şi să pretindă posesiunea lor, cum au făcut în trecut lucruri asemănătoare oameni zurbagii.

Anateme

Astfel stând şi fiind fixate acum frumos prin harul lui Dumnezeu aceste lucruri, am judecat drept ca în acest înscris al nostru catholic şi plăcut lui Dumnezeu să promulgăm unele hotărâri sub formă de articole26. Pentru că şi noi suntem de părere, ca să vorbim cu apostolul, că avem Duhul lui Dumnezeu [cf. 1 Co 4,13]. Şi aşa cum cei dinaintea noastră, care au crezut în acelaşi lucru, au grăit sinodal cele hotărâte de ei, tot aşa şi noi credem în acelaşi lucru, de acea şi grăim [cf. 2 Co 4,13], hotărând şi noi în chip logic şi armonios, după unele definiţii patristice puse înainte, cele care ni s-au părut nouă:

(1) Dacă nu mărturiseşte cineva, potrivit predaniilor apostolilor şi părinţilor, că în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt e Una şi aceeaşi Dumnezeire, aşa cum e una şi aceeaşi natură, fiinţă, voinţă, lucrare, putere, stăpânire şi autoritate, în Trei slăvite ipostase sau persoane, să fie anatema,

(2) Dacă nu mărturiseşte cineva că Unul din Sfânta Treime, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos, născut din Tatăl mai înainte de veci potrivit divinităţii, S-a pogorât din ceruri în zilele de pe urmă pentru mântuirea noastră, S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a născut din ea dincolo de orice înţelegere omenească, să fie anatema.

(3) Dacă nu mărturiseşte cineva că Emanuei e cu adevărat Dumnezeu şi, astfel, sfânta Fecioară e Născătoare de Dumnezeu, fiindcă a născut după trup pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, să fie anatema.

(4) Dacă nu mărturiseşte cineva pe Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl că S-a unit cu trupul potrivit ipostasei şi este un Hristos împreună cu trupul Său, Acelaşi deodată Dumnezeu şi om, să fie anatema.

(5) Dacă nu mărturiseşte cineva că trupul Domnului e de viaţă făcător şi că e trupul Cuvântului lui Dumnezeu Tatăl, ci spune mai degrabă că e trupul altuia, diferit de El, unit cu El prin demnitate, că are numai o locuire divină, şi nu este el însuşi de viaţă făcător, cum am spus, pentru că a devenit propriu Cuvântului Care are putere să dea viaţă tuturor, să fie anatema.

(6) Dacă nu mărturiseşte cineva două naturi în Unul Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, şi două voinţe naturale şi două lucrări naturale în comuniune unele cu altele şi inseparabile unele de altele în chip neschimbabil, de neîmpărţit şi de necontopit, potrivit învăţăturii sfinţilor noştri Părinţi, să fie anatema.

(7) Dacă nu mărturiseşte cineva că Domnul nostru Iisus Hristos sade cu Dumnezeu Tatăl împreună cu natura asumată, adică cu trupul Său însufleţit de un suflet raţional şi inteligent, şi aşa va veni cu slava Tatălui săjudece viii şi morţii, nici numai trup, „dar nici netrupesc, ci pentru raţiuni pe Care El Singur le cunoaşte cu un trup mai deiform, ca să poată fi văzut şi de cei care L-au pironit, şi Dumnezeu să rămână totuşi în afara grosimii”, să fie anatema.

(8) Dacă s-ar îndeletnici cineva să gândească prin cu culori materiale trăsătura dumnezeiască' a lui Dumnezeu Cuvântul potrivit întrupării Lui şi nu s-ar închina cu ochii minţii din toată inima Celui care sade dincolo de strălucirea soarelui de-a dreapta lui Dumnezeu pe tronul slavei în cele mai înalte, să fie anatema.

(9) Dacă s-ar îndeletnici cineva să circumscrie prin culori materiale în icoane, cu forme umane, fiinţa sau ipos- tasa lui Dumnezeu Cuvântul pentru că S-a întrupat, şi nu-L teologhiseşte mai degrabă Dumnezeu şi cu nimic mai puţin necircumscriptibil şi după întrupare, să fie anatema.

(10) Dacă ar încerca cineva să zugrăvească în icoană unirea indivizibilă potrivit ipostasei a naturii lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul, adică rezultatul unic de necontopit şi de neîmpărţit din aceste două, numind-o „Hristos”, nume care înseamnă Dumnezeu şi om, ca de aici să apară monstruozitatea contopirii celor două naturi, să fie anatema.

(11) Dacă desparte cineva trupul unit de ipostasa lui Dumnezeu Cuvântul, socotindu-l în mintea sa un simplu trup, pentru ca, plecând de aici, să încerce să-i picteze în icoană, să fie anatema.

(12) Dacă împarte cineva pe Hristos în două ipostase, punând de o parte pe Fiul lui Dumnezeu şi de altă parte pe Fiul Fecioarei Maria şi nu-L mărturiseşte Unul şi Acelaşi, ci că între ei a fost o unire relaţională, şi plecând de aici ar zugrăvi în icoană pe fiul Fecioarei ca şi cum ar avea o ipostasă proprie, să fie anatema.

(13) Dacă ar zugrăvi cineva în icoană trupul îndumnezeit prin unirea sa cu Dumnezeu Cuvântul, ca unul care-l desparte de dumnezeirea care l-a asumat şi îndumnezeit şi-l face prin urmare neîndumnezeit, să fie anatema.

(14) Dacă are încerca cineva să dea formă prin culori materiale lui Dumnezeu Cuvântul Care, „deşi era în forma lui Dumnezeu, a luat în ipostasa Lui formă de sclav şi S-a făcut asemenea nouă întru toate”, afară de păcat [Evr 4,15], ca fiind, chipurile, simplu om şi să-l separe de dumnezeirea inseparabilă şi neschimbabilă, ca unul care introduce astfel o pătrime în Sfânta şi de viaţă făcătoarea Treime, să fie anatema.

(15) Dacă nu mărturiseşte cineva că sfânta Pururea Fecioară Maria e în sens propriu şi real Născătoare de Dumnezeu şi este dincolo de orice făptură văzută şi nevăzută, şi nu cere cu credinţă sinceră soliile ei ca una care are îndrăzneală la Dumnezeul nostru pe Care l-a născut din ea însăşi, să fie anatema.

(16) Dacă s-ar îndeletnici cineva să înalţe înfăţişările tuturor sfinţilor în icoane neînsufleţite şi mute din culori materiale, care n-aduc nici un folos, fiindcă e o născocire zadarnică şi o găselniţă a înşelăciunii diavoleşti, şi nu zugrăveşte mai degrabă în el însuşi ca nişte icoane însufleţite virtuţile lor prin cele scrise despre ei în cărţi şi plecând de aici de aici trezeşte un zel asemenea lor, precum ne-au spus de Dumnezeu insuflaţii noştri Părinţi”, să fie anatema.

(17) Dacă nu mărturiseşte cineva că toţi sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu înainte de Lege, în Lege şi sub har, din veac şi până azi sunt cinstiţi înaintea lui Dumnezeu în suflet şi în trup, şi nu cere rugăciunile lor ca unii care au îndrăznire să fie soli pentru lume, cum spune predania Bisericii, să fie anatema.

(18) Cine nu mărturiseşte învierea morţilor, judecata şi răsplătirea dată fiecăruia pe talgerele drepte ale cumpenei lui Dumnezeu şi că n-are sfârşit nici pedeapsa, nici împărăţia cerurilor, căci potrivit dumnezeiescului apostol, „împărăţia cerurilor nu e mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” [Rm 14,17], să fie anatema.

(19) Dacă nu primeşte cineva acest sfânt sinod ecumenic al nostru, al şaptelea, ci îl defaimă în orice chip şi nu îmbrăţişează cu toată deplina certitudine cele hotărâte de el potrivit învăţăturii de Dumnezeu insuflatei Scripturi, să aibă anatema de la Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt si de cele şapte sinoade ecumenice.

Sfantul Teodor Studitul

In apararea sfintelor icoane, Editura Deisis

Cumpara cartea "In apararea sfintelor icoane"

• Sfintele icoane - valoarea simbolica, sacramentala si morala
  Publicat in : Dogma
• Despre Sfintele Icoane – adevar al invataturii despre Iisus Hristos Domnul, Stapanul si Mantuitorul - importanta si celebritatea lor
  Publicat in : Religie
• Despre sfintele icoane
  Publicat in : Credinta
• Sfintele icoane in patrimoniul bisericii si al familiei
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Consideratii despre sfintele icoane
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: