12. Zis-a un bătrân: „De vrei să vorbeşti de greşeala şi păcatul vreunui frate, socoteşte că, dacă vei crede că îl vei îndrepta pe el, sau îl vei folosi pe altul, atunci să grăieşti. Dar în alt chip de vei vorbi, adică cu răutate, numai ca să-l mustri şi să-i descoperi, să-i arăţi greşeala şi păcatul lui înaintea altora, să ştii că nu o să scapi de dumnezeiasca certare, ci şi tu, singur, în aceeaşi greşeală şi păcat sau într-altul mai rău vei cădea, părăsindu-te ajutorul lui Dumnezeu, şi de alţii fiind mustrat, te vei ruşina".

13. Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi că niciuna dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi plăcută lui Dumnezeu, şi de niciuna nu se bucură Dumnezeu aşa de mult ca atunci când se întâmplă omului să cadă în vreo scârbă oarecare, în orice chip ar fi, iar el, cu mulţumire, rabdă bucuros, până la sfârşit. La fel şi de la cel ce este bolnav cu trupul său nu-i cere Dumnezeu, nici nu-l încearcă prin post, înfrânare la mâncare şi băutură, sau altă osteneală de nevoinţă a trupului, decât răbdare, mulţumire şi rugăciune duhovnicească, şi să-i fie mintea şi gândul pururea la Dumnezeu. Postul şi osteneala trupească le face omul pentru înfrânarea zburdărilor necuratelor pofte şi a patimilor trupului, căci boala trupului este mai presus şi mai tare decât postul şi decât orice altă nevoinţă şi osteneală a trupului. Pentru aceasta, de la bolnav nu se cere, nici se cearcă post, înfrânare şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea, cu osârdie şi cu toată inima lui
Dumnezeu, rugându-se să-i dea răbdare".

14. Zis-a un bătrân oarecare: „Se bucură călugărul tânăr când se apropie ziua vreunui praznic, ştiind că atunci o să se pună la masă bucate mai bune, iar celui ce este adevărat călugăr, mâncarea cea mai bună şi băutura lui sunt umilinţa şi lacrimile".

15. Zis-a un bătrân oarecare ucenicului său, învăţându-l: „Fiule, păzindu-te, poartă grijă ca niciodată să nu iasă cuvânt rău şi necuvios din gura ta".

16. Odată, preotul Schitului a mers la arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuinţă bisericească. Dacă s-a întors şi a venit la Schit, îl întrebau fraţii, zicând: „Cum ai umblat, avvo? Ce ai văzut în oraş?". Răspuns-a lor: „Eu, fraţilor, altă faţă de om n-am văzut în cetate, decât pe arhiepiscopul". Iar ei, auzind aceasta, se minunau şi după acest cuvânt al lui au început toţi fraţii foarte tare a păzi acel obicei, adică a-şi păzi ochii lor de vederile nefolositoare.

17. Un frate oarecare avea o soră după trup, care era călugăriţă într-o mănăstire de maici şi auzind el că s-a îmbolnăvit sora lui şi urma să moară, a mers să o cerceteze
în boala ei, fiindcă n-o văzuse de multă vreme. Ea însă, fiind foarte înţeleaptă şi cuvioasă, se păzea să nu vadă niciodată bărbat cu ochii, nu numai străini, dar nici pe fratele ei, nu voia să-l vadă. Deci surorile i-au spus că a venit fratele ei şi aşteaptă la poartă, vrând să intre în mănăstire, s-o vadă şi s-o cerceteze în suferinţă. Ea, auzind că a venit fratele ei cu atâta dorinţă să o vadă, a lăcrimat şi a suspinat din inimă şi chemând pe o soră care era mai bătrână, foarte înţeleaptă şi cu frica lui Dumnezeu, a rugat-o să meargă afară, la poarta mănăstirii, unde stă şi aşteaptă fratele ei şi să-i spună aşa: „Aceste cuvinte ţi-a spus ţie sora ta: «Prea dulcele şi prea doritorul meu frate, pentru osteneala ce ai făcut de ai venit aici, dorind să mă vezi şi să mă cercetezi pe mine, sora ta, Domnul Dumnezeul nostru să-ţi plătească cu darul şi mila bunătăţii Sale. Iar, ca să mă vezi cu ochii tăi aici, în acest veac, de niciun folos sau mângâiere adevărată nu ne este nouă. Ci mergi, frate, şi te întoarce cu pace la chilia ta şi fii îngăduitor şi ne vom vedea în veacul viitor, unde este bucuria şi mângâierea cea adevărată»". Acestea auzind el, s-a întors şi a venit cu mult folos, cu mare
mângâiere şi cu nădejde la chilia lui.

18. Spunea un frate că, umblând prin nişte munţi mari, a găsit un bătrân în vârful unui munte înalt, având chilie bună, zidită şi făcută din piatră şi acoperită cu lespezi late şi o ogradă împrejurul chiliei, unde se afla un izvor de apă curată. „Şi-mi spunea mie acel bătrân, zicea fratele, că i s-au împlinitlui cincizeci de ani de când nu s-a pogorât din vârful acelui munte înalt, iar hrana lui erau rădăcinile şi buruienile care creşteau pe vârful muntelui, iar băutura lui apă de izvor".

19. Au fost doi fraţi care vieţuiau aproape, iar unul dintre ei punea în ascuns pâine în cele cinci pâini ale celuialt, sau altceva băga în taină în lucrurile celuilalt frate de aproape. Acela însă, nepricepând, se mira că se înmulţesc ale lui. Intr-o zi, venind în pripă, l-a prins făcând acestea şi a început a se certa cu el, zicându-i: „Cu cele trupeşti ale tale ai furat cele duhovniceşti ale mele". Şi cerea de la el făgăduinţă să nu mai facă mai mult aceasta. Aşa, l-a iertat.

20. Au povestit unii despre un bătrân că a poftit odinioară să mănânce o smochină şi luând-o, a spânzurat-o inaintea ochilor săi şi se muncea, căindu-se pentru pofta sa.
Făcând astfel, nu a fost biruit de poftă.

21. Se povestea şi un lucru ca acesta: „Era un bătrân mare şi văzător cu mintea şi s-a întâmplat ca el să şadă odată cu mai mulţi fraţi la masă şi, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul şi vedea că unii mănâncă miere, alţii pâine, iar alţii bălegar. Şi se minuna şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd schimbate». Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: «Cei ce mânăncă miere simt cei ce, cu frică, cu cutremur şi cu bucurie duhovnicească, şed la masă şi neîncetat se roagă, şi rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă bălegar sunt cei ce cârtesc şi zic: Aceasta este bună, aceasta este putredă».

Deci nu trebuie să zicem acestea sau aşa să socotim, ci mai tare să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-I înălţăm Lui, ca să se plinească cuvântul cel zis de Apostol: «Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi»".

22. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Iată, mă duc undeva cu fraţii şi ne pune nouă înainte să mâncăm şi poate fraţii, ori pentru înfrânare, ori după masă fiind, nu
voiesc să mănânce, iar mie îmi este foame. Ce voi face?". I-a răspuns bătrânul: „Dacă îţi este foame, ia aminte la cei ce şed câţi sunt! Socoteşte şi cele puse înainte şi partea ce socoteşti că ţi se cuvine ţie. Pe aceasta mănânc-o şi nu vei greşi; trebuinţa ta ţi-ai împlinit. Iar de te vei birui şi vei mânca mai mult, aceasta îţi este ţie prihană".

Fragment din cartea "Patericul egiptean", Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Patericul egiptean"

• Ce invatam din pateric
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Somnul si odihna, in Pateric
  Publicat in : Religie
• Invatatura despre har si libertate in Pateric
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: