Un alt cuvânt pe care l-am întâlnit în lista cuvintelor asociate cu cel de pensionar este iritare.
La unii apare starea de iritare atunci când cei din jur îi încadrează în categoria pensionarilor, cu o frecvenţă nejustificată, în diverse contexte.
Imi spunea cineva că pe parcursul unei singure ore, cei cu care era în grup au asociat cuvântul pensionar cu persoana ei/cu numele ei, de aproximativ cincisprezece ori. Devenise deranjantă această asociere insistentă. Işi amintea că la un moment dat a reacţionat furioasă:
- „...dar voi nu mai vedeţi în mine şi altceva decât o pensionară?!
De exemplu i se spunea:
- Vai, ce bluziţă frumoasă! Cred că, fiind pensionară, ai lucrat-o tu?
Sau:
- Ai fost la concert? Aaa, probabil că profiţi de reducerea la bilete, ca pensionar...
Sau:
- Probabil că ai luat bilet prin casa de pensii, când ai fost la Herculane? (N-ar fi fost rău, dar nu aşa stăteau lucrurile).
Sau:
- Ai fost la întâlnirea cu scriitorul X? Ooo! Vezi dacă ai timp, ca pensionară?
- Dragii mei, dar toate aceste activităţi eu le făceam şi înainte; de ce le vedeţi doar ca nişte consecinţe ale pensionării?
Cred că într-o anumită măsură avea dreptate să fie iritată de acest mod de abordare. Devenea agasantă această asociere permanentă cu statutul de pensionar. Părerea mea este că îşi căutau un gen de argumente pentru faptul că nu făceau aşa de multe activităţi ca şi pensionara la care se refereau.
Dalina îmi spune că s-a distrat citind titlul unui articol dintr-un ziar local (conţinutul nu era amuzant): „O pensionară s-a înecat cu o bucată de costiţă”.
- Vedeţi - spunea Dalina, printre hohote de râs - aveţi grijă dacă sunteţi pensionari, să nu cumva să mâncaţi costiţă! Pentru că vă veţi îneca.
Conţinutul articolului era util; spunea ce tehnici se pot aplica în cazul în care cineva se îneca cu o îmbucătură de mâncare, tehnici valabile pentru oricine, nu doar pentru pensionari!
Până la urmă trebuie să recunoaştem că uneori ne confruntăm cu unele exprimări lipsite de inspiraţie, în care predomină stereotipii în gândire şi prejudecăţi.
In viziunea unora, imaginea cu o femeie tricotând sau croşetând corespunde doar vârstei înaintate, pensionarelor, iar imaginea cu un bărbat în această postură este de-a dreptul şocantă.
Cum e posibil ca un fost ofiţer să fie pasionat de goblenuri? Sau un fost instalator să facă cele mai bune plăcinte şi cozonaci? O fostă infirmieră să picteze...?
Mai sunt şi alte exemple care de fapt ar trebui să constituie motiv de admiraţie şi nu de mirare dezaprobatoare. Aşa încât, dacă vă place să tricotaţi - tricotaţi! Dacă vă place să faceţi plăcinte- faceţi plăcinte! Dacă vă place să mergeţi la concert - mergeţi la concert! Pentru că numai unii (o specie de unii) le asociază automat şi dispreţuitor cu statutul de pensionar.
Iată câteva din replicile Optimistului la asemenea întrebări şi afirmaţii menţionate anterior:
- Vai ce bluziţă frumoasă! Cred că, fiind pensionară, ai lucrat-o tu?
- Da, eu am lucrat bluza! Şi sunt bucuroasă că am învăţat în copilărie, dar pot folosi şi acum...
Sau:
- Mă gândesc că eu lucrez de pe la opt ani; înseamnă că de atunci eram pensionară! La teatru merg constant de la aceeaşi vârstă, iar la Herculane merg de când părinţii mei erau tineri! Aşadar...
In cazul în care bluza nu era operă personală, Optimistul politicos ar spune:
- Mulţumesc pentru sugestia pe care mi-ai dat-o! Aş putea să învăţ să tricotez. E o idee bună.
In ce priveşte gratuităţile de care poate beneficia un pensionar, Optimistul ar fi răspuns:
- Eu mă informez şi vreau să beneficiez de toate facilităţile acordate pensionarilor. Crezi că este un lucru rău?
Până la urmă s-ar putea ca mulţi să constate că nu e chiar atât de rău să fii pensionar. Trebuie însă să înveţi să dai replicile cu seninătate; nu războindu-te, ci amuzându- te, atunci când cineva încearcă să te încadreze în nişte tipare. Astfel poţi deveni util/ă, contribuind la schimbarea unor atitudini greşite, în atitudini adecvate.
Poate nu e uşor, dar încearcă şi vei vedea rezultatul.
Imi amintesc de personajul principal al unei cărţi interesante, „Eleganţa ariciului”: cât de greu îi era să simuleze ignoranţa (ea fiind o femeie inteligentă, „citită”), în încercarea de a se încadra într-un tipar, într-o imagine pe care o avea majoritatea, despre un portar/portăriţă/paz- nic şi cât de fericită a fost când cineva tară prejudecăţi i-a văzut valoarea!
Dalina povesteşte ce i s-a întâmplat într-o discuţie cu fostul ei instructor de la şcoala de şoferi. Era cu mulţi ani mai mare ca el şi a observat că uneori o privea ca pe o persoană depăşită din punct de vedere moral.
Ce însemna asta?
Ea nu era la curent cu muzica, cu filmele/cărţile aflate în trend (de haine nu avea cum să se agaţe, fiindcă ea era mereu în ţinute personalizate, dar cu tentă modernă).
Plecând de Ia prejudecăţile care îl dominau pe instructorul auto, acesta lansa discuţii în care parcă voia să-i spună ei că nu are cum să fie „actuală”, nefiind de vârsta lui (oricum în practica multor instructori auto intră obişnuinţa de a-şi umili ucenicii, plecând de la neştiinţa lor firească în a conduce maşina, uitând că tocmai de aceea oamenii aceea se înscriu la şcoală, rolul lor fiind să-i înveţe!).
Intr-o zi, instructorul o întrebă dacă-i place de soţia lui Brad Pitt, care are o frumuseţe naturală. Eh, Angelina Jolie, care seamănă şi cu soţia lui..,.
Dalina i-a răspuns zâmbind ironic (probabil el nu a sesizat) că nu o ştie (bineînţeles că o ştia). Satisfăcut, instructorul a mai întrebat-o şi despre, şi despre...
- Nu ai citit „Alchimistul”? Nici „Mănâncă, roagă-te, iubeşte?”
Dalina s-a uitat scurt spre el şi a spus în gând:
- Păcat că etichetezi oamenii prin prisma datei de naştere din buletin şi nu vezi omul. Dacă ai fi pus întrebările cu altă tentă, ai fi avut ocazia să afli că ştiam foarte multe, legate de ceea ce mă întrebai şi multe altele în plus! Ai fi auzit când am spus că merg pe role, că am fost cu un grup la un concert la Cluj, că mă relaxează Tiroliana...
Revin şi-ţi sugerez ca în loc să trăieşti iritarea, mai bine să-ţi aminteşti o poveste reală şi să te amuzi.
O femeie în vârstă, care se grăbea să ajungă la timp la un laborator de analize medicale, se înghesuia cum putea, pe scara tramvaiului printre tinerii entuziaşti care nu numai că nu o ajutau, dar îi adresau şi cuvinte jignitoare:
- Băi!!! Nu mai încapi de pensionarii ăştia plimbăreţi !
- Ia uite şi baba asta! Nu poate sta acasă?
- O caută moartea şi ea... , adăugă o tânără.
- Ce-aveţi, maică, nu vă plac bătrânii?
- Nuu! răspunseră toţi în cor, după care a urmat un hohot puternic de râs zeflemitor. Femeia zise liniştită, zâmbind:
-- Ei, maică, fie voia voastră! Apoi să nu ajungeţi... Se făcu tăcere.
Nu vă plac pensionarii... maică?
- Ho! Ho! Ho! Ha! ha! ha...
Magdalina Ioachim
Fragment din cartea "Ghidul pensionarului", Editura Adenium
Cumpara cartea "Ghidul pensionarului"
-
Doamne, nu Te-am rugat sa ma scapi de iritare?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.