Ca orice lucru bun și virtuțile pot fi atinse de stricăciune...
Ele sunt lumini dar se pot transforma în umbre...
Cum?
Prin pervertire, denaturare, exagerare...cele care sting și împuținează duhul din virtuți...
De exemplu:
Dreptatea poate să ducă spre severitate, asprime, intransigență, uneori și tiranie...
Bunătatea exagerată spre laxism moral și compromis...
Mila exagerată la sentimentalism și risipire afectivă...
Bucuria spre exaltări disipate și reverii aiuritoare...
Grija de multe la împrăștiere...
Ura față de păcat și disprețuirea răutăților la ura și disprețuirea față de omul care păcătuiește...
O asceză prea severă poate conduce la îmbolnăvire a trupului...
Evlavia exagerată poate să ducă spre un fals pietism...
Smerenia exagerată spre pierderea totală a demnității, spre o inutilă atitudine umilicioasă...
Ascultarea fără discernământ spre prostie sau abuz...
Iubirea, ca și celelalte virtuți fragede, din timpuriul vieții duhovnicești, poate deveni și ea pătimașă și netocmită...mai ales atunci când nu este rodul unei maturități spirituale, definită de echilibru și măsură, ci a unei râvniri pătimașe...
Poate deveni pătimașă chiar iubirea pentru Hristos sau pentru ceva sau cineva care aparține arealului bisericesc: Împărtășanie, icoane, moaște, duhovnic...
Când iubirea devine pătimașă?
Când această iubire crește, dar nu odată și cu dezpătimirea...
Dacă nu este însoțită de dezpătimiri, de dreapta socotință și de ascultare, poate degenera într-o patimă a iubirii care nu mai este o iubire virtuoasă...
Ea se amestecă cu ascultare și neascultare, cu samavolnicie și cu rânduială, cu smerenie dar și cu răzvrătire, cu admirație și repulsie ...
În felul acesta amestecat iubirea nu mai rămâne duhovnicească, ci devine viscerală, trupească, chiar dacă e plină de râvnă...
Ea trebuie să crească frumos, însoțită de virtuți, fapte bune și bunăcuviință, și nu o îmburuienăm cu mofturi, fițe și pretenții...
Chiar dacă e foc, în ea ardem tot ceea ce este impur, demonic și pătimaș la noi și nu întreținem această ardere cu orice, sacrificând alte virtuți; altminteri iubirea sau râvna devin iraționale oricât de mult am încerca să le justificăm cu argumente fie ele și teologice...
Din spectrul acesta eterogen se revendică multe forme de viețuire care nu primesc binecuvântarea Bisericii, fiind considerate derapaje, înșelări și schisme...
Unii dintr-o râvnă prea mare pentru Ortodoxie ajung să disprețuiască oameni de alte confesiuni, credințe, rupându-se de Biserică, devenind schismatici sau lepădându-se de comuniunea până și cu frații de-o credință sau sustrăgându-se ascultării canonice, ierarhice...
Tot iubire pătimașă este acest soi de râvnă...
Râvna poate fi: duhovnicească, sufletească sau trupească...
Prima este născătoare de virtuți, a doua produce o morală laică, a treia poate fi demonică și smintitoare...
Râvna lipsită de discernământ și ascultare duce spre sminteală, care este o inadecvare, o inflamare a orgoliului, un dezechilibru psihic, o pervertire a rațiunii, o alienare, o deviere spre greșite aprecieri ale sinelui, o mantie a narcisismului, a individualismului, o dislocare din buna rânduială de obște, o combustie a răzvrătirilor nesăbuite, o răstălmăcire, o interpretare deplasată a lucrurilor, o aiurare vecină cu nebunia...
Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine, zice Domnul. (Matei 11, 6)
E vremea smintelilor... iar smintelile sunt căderi, uneori și de pe scara virtuților...
Căderi, sminteli și amăgiri... amăgirea că ești în Hristos, fiind cu sau spre Hristos, dar nu pe calea strâmtă pe care puțini o află, ci pe calea largă care duce la pieire... (Matei 7, 13-14)
Sfîntul Ioan Gură de Aur definește smintelile ca „piedici ale drumului celui drept”.
Sminteli sau cel puțin exagerări sunt și când:
Unii cinstesc moaștele sau icoanele mai mult decât pe sfinții respectivi cu un fals pietism...
Sau când:
Alții își iubesc duhovnicii mai mult decât pe Hristos...
De asemenea, când:
Unii își iubesc pravila zilnică cu mai mare sârg decât împlinirea celorlalte îndatoriri creștinești, sociale, profesionale sau familiale...
Ori când:
Alții cinstesc sfinții, dar nu respectă preoții...
Sau
Când cred în Dumnezeu, dar nu iubesc Biserica...
Când iubesc Liturghia, dar renunță la post, rugăciune și Spovedanie...
Când vor doar să se Împărtășească, dar nu rămân la Liturghie după ce s-au împărtășit...
Când se spovedesc, dar refuză canonul pentru păcate...
Când arată bunăcuviință doar prin fuste lungi și batice, dar nu și prin comportament și atitudine...
Când au doar râvnă, dar nu și dragoste...
Și lista e lungă...
Toate acestea sunt forme de manifestare a iubirii pătimașe, plină de aluviuni personale, care umbresc râvna, întunecă discernământul și denaturează virtuțile, afectând comuniunea și buna-rânduială a vieții duhovnicești, întreolaltă cu ceilalți, deturnând cursul firesc spre o defluviațiune moral-spirituală care abate calea luminii line, de la limanul credinței, înspre un niciunde samavolnic și îmbeznat...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.