IUBITI-VĂ DUŞMANII

Să întâmpinăm răul cu bine!  Oare eu nu am nici o parte de vină?

Omul este născut să trăiască în unire cu semenii săi. Câtă vreme este singur, izolat, el se si simte stingher, nefericit. De aceea, omul caută societatea, prietenia, familia. Dar, fapt curios, deşi oamenii isi simt lipsa unul altuia, deşi se doresc şi se caută unii pe alţii, totuşi, după ce se întâlnesc, nu după multă vreme, mulţi dintre ei se ceartă, nu se înţeleg între ei, se despart şi se duşmănesc unii pe alţii.

Un vechi proverb latinesc spunea că omul este lup pentru om: Homo homini lupus est. Din nefericire, acest proverb este mereu adevărat şi actual, căci, de când există neamul omenesc, de la Cain şi Abel, fiii lui Adam, şi până în zilele noastre, deşi sunt fiinţe inteligente, poartă în ele chipul lui Dumnezeu, cei mai mulţi dintre oameni nu se pot suferi unii pe alţii şi, deseori, se sfâşie, şi se muşca unii pe alţii, mai rău decât fiarele. Pentru o singură jignire, se supără şi se tulbura. Pentru o nedreptate măruntă, se aprind de mânie. Iar de la mânie trec la ceartă şi de la ceartă la duşmănie. Şi de aici calomnii, învrăjbiri, lupte, procese, loivituri viclene şi războiri.

Aşa că societatea omenească, în loc să arate ca o familie de fraţi - cum ne-a vrut Dumnezeu dintru început- are înfăţişarea unei crâncene arene de luptă. Cultura şi civilizaţia nu au adus mari schimbari în privinţa aceasta. Doar armele de luptă s-au schimbat. In privinţa răutăţii şi a răzbunării nu-i nici o deosebire între strămoşul sălbatic din peşteri şi urmaşul din veacul al XX-lea.

Ne întrebăm: oare cine poate tămădui această rană mereu deschisă şi sângerândă, acest neajuns al vieţii noastre omeneşti? Cine poate împăca dorinţa firii noastre de a trăi în societate, cu pornirile noastre rele il duşmănoase? Ce să facă fiecare dintre noi, ca să putem trai în pace şi în bună înţelegere cu aproapele nostru?

La toate aceste întrebări ne răspunde Mântuitorul iu capitolul şase din Sfânta Evanghelie de la Luca:

"Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (...). Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceti şi voi asemenea". Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi am trăi după această rânduială!

Sa întâmpinăm râul cu bine!

Aşadar, să facem bine şi să ne purtăm cu ceilalţi oameni precum am dori şă se poarte şi ei cu noi. Aceasta este măsura firească a omeniei. Apoi să facem bine nu numai celor ce ne iubesc, ci şi celor ce ne urăsc pe noi - adică să-i iubim şi pe duşmanii noştri. Aceasta este măsura supremă a dragostei creştine.

Fraţi creştini, ultima dintre aceste două porunci evanghelice amintite este mai uşor de împlinit, deşi de multe ori binefacerile sunt răsplătite cu duşmănii, dispreţ şi cu ocări.

Dar niciuna dintre poruncile Sfintei Scripturi nu întâmpină atâtea împotriviri din partea firii noastre omeneşti, ca porunca iubirii de vrăjmaşi.

De multe ori am avut prilejul să întâlnesc oameni învrăjbiţi. Bărbaţi ori femei care au duşmani cumpliţi Unii dintre ei vin aici, la Sfântul Altar, şi cer să ne rugăm ca Dumnezeu să-i pedepsească pe duşmanii Ior pentru tot răul pe care l-au făcut faţă de ei. Le răspundem că noi nu ne rugăm ca Dumnezeu să-i pedepsească, ci să-i îmblânzească şi să le potolească ura, adesea, nedreaptă.

Iar dacă am îndrăznit uneori să-i îndemn să se împace, să facă tot ce le stă în putinţă ca să curme aceasta vrajbă dintre ei care îi chinuie în adâncul fiinţei lor, mi s-a răspuns: „Cum să mă împac şi cum să-l iert parinte, pe cel care-şi bate joc de mine, mă bârfeşte înaintea tuturor, îşi întoarce capul cu dispreţ ori de câte ori mă vede? Mă înjură, mă drăcuieşte ori mă ameninţă cu moartea!” Ii cred pe cuvânt şi-mi dau seama că sunt într-o grea suferinţă.

Ştim că, din nefericire, sunt şi astfel de oameni care jignesc şi tulbură viaţa semenilor lor, fără motiv, numai din dorinţa şi din plăcerea de a face rău altora. Dar cum trebuie, totuşi, să ne purtăm cu astfel de oameni? Să le raspundem cu aceeaşi măsură a răutăţii lor? „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Deuteronom 19, 21) Sa le răsplătim după faptele lor? Să-i urâm, să-i blestemăm şi să-i osândim, aşa cum ne fac şi ei nouă?

Dacă ne purtăm cu ei după măsura răutăţii lor, duşmanii noştri vor deveni şi mai răi, iar viaţa noastră in preajma lor va fi din zi în zi tot mai grea şi tot mai amară: viaţă de iad! Dacă răspunzi cu rău pentru rău,

I se pare numai că vindeci răul şi că scapi de el. De fapt, adânceşti rana! Dacă însă întâmpini răul cu bine, puterea răului slăbeşte, pentru că duşmanul nu mai are cu cine se lupta. Rămas singur, mai fierbe puţin în mânia lui, apoi se potoleşte.

Ştim însă că, după judecata obişnuită a lumii, dacă primeşti jignirea sau lovitura cu blândeţe şi cu stăpânire de sine, dacă ceri iertare - deşi el este mai vinovat decât tine - eşti socotit de mulţi un laş, un fricos sau un om lipsit de personalitate. Dimpotrivă, dacă loveşti si cauţi să te răzbuni, eşti socotit om de atitudine, om demn, om de onoare.

Dar o asemenea onoare nu-i place lui Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor. El vrea să ne împăcăm şi să trăim ca fraţii între noi. El vrea să triumfe binele prin blândeţe, nu prin violenţă. „Invăţaţi-vă de la Mine” - ne spune Mântuitorul - „că sunt blând şi snerit cu inima şi veţi afla odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11,29). El ne cere să fim buni şi blânzi nu numai cu cei buni, care se poartă frumos cu noi, ci sa ne purtăm cu neprefăcută bunătate şi cu îndelungă răbdare mai ales cu cei răi, ca să-i îmblânzim, aşa cum face şi Dumnezeu cu noi, căci este milostiv şi bun cu cei nemulţumitori şi răi (Luca 6, 35).

Lasă-te mai bine umilit de oameni şi cinstit de Dumnezeu, rămânând în slujba binelui, răbdând şi rugându-te, decât să te răzbuni pe aproapele tău care îţi este duşman şi astfel să te lipseşti de bună tatea lui Dumnezeu.

Oare eu nu am nici o parte de vină?

Fraţilor, când vorbim despre iertare şi despre împăcare, ne gândim adeseori numai la duşmanii noştri care, în diferite chipuri, ne fac rău şi ne duşmănesc. Este firesc acest lucru. Dar, în acelaşi timp, trebuie să m gândim şi la noi înşine: nu cumva şi noi suntem duşmani pentru alţii? Nu cumva şi noi le facem rău altora şi-i nedreptăţim? Poate alţii sunt mai buni şi mai nevinovaţi decât noi, iar noi îi urâm pe nedrept. Poate nu ei, ci poate chiar noi suntem cauza tulburărilor şi a duşmăniilor!

De aceea, aflându-ne în duşmănie cu cineva, este bine să ne cercetăm cugetul şi să ne întrebăm cinstit: „Oare eu nu am nici o parte de vină? Oare numai el este vinovat? Dacă nu mă mustră conştiinţa pentru anumite fapte rele şi ascunse, pe care eu nu le văd sau nu vreau să le recunosc? Oare nu cumva conştiinţa mea este întunecată de vreo patimă? Oare el, pe care îl socotesc duşmanul meu, nu este cumva mai bun decât mine şi eu, în întunecarea mea, îl urăsc pe nedrept?"

Dacă, cercetându-ne astfel, descoperim anumite vinovăţii şi ne dăm seama că şi el are dreptate, ne ducem la cel împricinat, ne cerem iertare cu umilinţă şi rana se vindecă.

Ştim din experienţă că otrăvurile sunt vătămătoare pentru corpul nostru. Totuşi, unele dintre ele, întrebuinţate în anumite doze de către doctori, vindecă anumite boli. La fel sunt - pentru noi - şi vrăjmaşii noştri. Intrebuinţaţi de Dumnezeu în anumite măsuri cunoscute numai de El, aceştia ne vindecă de unele metehne sufleteşti şi, mai ales, ne vindecă de mândrie, de abuzuri, de anumite patimi, de prea mare încredere Iu noi înşine. Pentru asemenea pricini ni se porunceşte să-i iubim şi să ne rugăm pentru duşmani.

Şi mai este un motiv, foarte important, pentru care suntern datori să ne rugăm pentru duşmanii noştri. De pildă, întâlnim în viaţa noastră un om rău sau înrăit, care ne face rău pe nedrept, din prisosul răutăţii lui. Un asemenea om se află, de obicei, sub stăpânirea duhului celui rău. Acela îl îndeamnă să se poarte astfel, Iar el, fără să-şi dea seama, devine o unealtă a diavolului care, de fapt, este adevăratul şi marele duşman al neamului omenesc şi, deci, duşmanul nostru, al fiecăruia in parte.

Un asemenea om înrăit, prin însăşi faptele sale rele, rupe legătura cu Dumnezeu, Care este izvorul binelui, şi, din fiu al lui Dumnezeu, cum devenise prin Taina Sfântului Botez, acum, împins de patimi şi de răutate, ajunge fiu al diavolului. El este ca şi mort, mai înainte de moartea cea firească. El nu trebuie blestemat, pentru că se află deja sub blestem. Fără să-şi dea seama el are mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, Căruia nu I se mai poate ruga. Răutatea i-a cuprins şi i-a împietrit inima. El are nevoie de rugăciunea altora şi, mai ales, de rugăciunea aceluia pe care l-a urât şi l-a asuprit Acest duşman intră în situaţia răstignitorilor Mântui torului, iar cel prigonit pe nedrept intră, oarecum, in situaţia Celui Răstignit pe Cruce, Care Se ruga pentru ucigaşii Săi, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu re fac” (Luca 23, 34). Deşi lor li se părea că ştiu ce fac!

Practic, este greu să rabzi umilinţe nedrepte, sa răspunzi cu bine în loc de rău, să ierţi din inimă şi sa te rogi pentru binele duşmanului tău. Este greu să te bucuri sincer de bucuriile lui, să-l compătimeşti şi să-ti pară rău cu adevărat când ai aflat că duşmanul tău este în grea suferinţă. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu se pot dobândi asemenea simţăminte pline de omenie şi de bunătate pentru cel care îţi este potrivnic! De aceea avem nevoie de multă rugăciune în asemenea împrejurări, ca Dumnezeu să ne inspire asemenea simţăminte.

Văzând Dumnezeu răbdarea ta, gândul tău cel bun şi blândeţea inimii tale, îl va îmblânzi şi pe duşmanul tău şi-l va smeri, iar pe tine te va mângâia cu o negrăita bucurie şi pace, revărsate în suflet, şi-ţi va pregăti plată multă în împărăţia Cerească.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în acest chip să ne rezolvăm toate conflictele cu duşmanii noştri, rugându-ne pentru ei şi îmblânzindu-i. Iar atunci când ne rugăm cu rugăciunea Tatăl nostru şi rostim cuvintele: " Si ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", să nu ne dovedim a fi mincinoşi pentru că nu am iertat şi astfel să cădem sub osândă; ci, pentru că i-am iertat cu adevărat pe cei care ne-au făcutt nouă rău, să-L rugăm pe Prea Bunul Părinte Ceresc să ne ierte şi nouă toate greşelile noastre. Amin.

Părintele SOFIAN

Fragment din cartea "Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe"

• Treptele iubirii de vrajmasi
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Carieristii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunile impotriva dusmanilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Prieten cu dusmanul meu
  Publicat in : Editoriale
• Dorinta de razbunare si cum putem scapa de ea
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: