Izvoarele lacrimilor
"Cunoasteti ca pocainta fierbinte, cu lacrimi arzatoare izvorate din adancul inimii, topeste si arde ca un foc de cuptor zgura pacatului si face curat sufletul intinat."
Sfintii Parinti s-au ocupat staruitor de harisma lacrimilor cautand sa-i desluseasca motivatiile, semnificatiile, incercand sa dea un raspuns intrebarilor: de ce plange omul, de ce este necesar sa planga crestinul, care sunt izvoarele plansului.
Lacrimile, ca urmare a pacatului originar
O invatatura constanta a Parintilor filocalici este aceea conform careia, la baza lacrimilor naturale, se afla durerea, ca urmare a pacatului originar, dar si a durerii pe care acesta - pacatul originar - a sadit-o in firea omeneasca si care e perpetuata permanent, prin obisnuinta pacatului. Asadar, durerea aceasta, plansul si lacrimile, sunt impreuna, urmari ale pacatului si ale starii de pacatosenie.
Acest lucru este intarit si de catre Sfantul Ioan Scararul, care spune ca adevarata stare a firii umane este bucuria, veselia, iubirea si rasul sufletesc. Tot el marturiseste, de asemenea, si faptul ca inainte de cadere nu era durere, asa cum nu va mai fi nici dupa inviere. Putem deduce, deci, si din cuvintele sfantului ca durerea este o urmare a caderii primordiale.
Nu putem spune acelasi lucru si despre plansul sau lacrimile duhovnicesti care, pe treptele lor cele mai inalte echivaleaza cu un dar sau o harisma exceptionala, pe care Dumnezeu o daruieste omului, la finalul eforturilor sale de natura ascetica si mistica.
Lacrimile, ca rod al fricii
Potrivit cuvintelor Parintilor filocalici, o prima cauza a lacrimilor o constituie frica. Treapta aceasta este doar inceputul drumului spre dobandirea curatiei si seninatatii "vazduhului sufletului". Ei vorbesc mai intai despre o frica sau o teama de lume. O angoasa, o spaima patimasa - si Sfantul Maxim Marturisitorul insista foarte mult asupra caracterului patimas al acestei frici - izvorata din teama de a nu-si putea implini dorintele privind lumea si lucrurile ei.
Frica de Dumnezeu - cea adevarata - spre deosebire de angoasa si spaima provocata de lume, este o forta spirituala pozitiva, izvorata din cainta si pastrata de ajutorul dumnezeiesc. Frica de lume, ne stapaneste si ne paralizeaza vointa si ratiunea, in timp ce frica de Dumnezeu ne intareste vointa, facand-ne activi in lucrarea mantuirii. Aceste frici de Dumnezeu, Parintii ii dau sensul de frica de judecata.
Lacrimile, ca urmare a intristarii
O alta cauza pe care o gasesc Parintii pentru lacrimi, alaturi de frica, este intristarea.
Intristarea pe care o traieste sufletul omului este de mai multe feluri. Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste despre o intristare interioara si una exterioara, adica despre una ascunsa in suflet si despre una manifestata, aratata prin simtiri. Sfantul Maxim face referiri si la o intristare lumeasca, o intristare dupa placerile si ispitele pe care le ofera lumea si pe care sufletul nu le poate dobandi la intensitatea patimasa pe care ar fi dorit-o si din care izbucneste plansul patimas; si la o intristare dupa Dumnezeu, sursa a lacrimilor duhovnicesti, care este singura folositoare, mantuitoare, caci conduce sufletul catre adevarata cainta.
Intristarea dupa Dumnezeu, care insoteste necazurile sau patimirile noastre cele fara de voie, are impreunata in firea ei bucuria duhovniceasca.
Lacrimile, ca efect al parasirii harului
Parintii vorbesc si despre o alta cauza a plansului si a lacrimilor, si anume despre parasirea cea in sens de lepadare din partea lui Dumnezeu. Aceasta este cea care conduce sufletul catre deznadejde, de necredinta, de mandrie si de manie, indepartandu-l pe acesta de Dumnezeu, de semenii sai si, mai ales, de scopul existentei sale.
In ceea ce priveste folosul trupesc pe care il aduce plansul - oricare ar fi cauza din care izvoraste - amintim faptul constat de medicina moderna conform caruia daca omul n-ar mai plange, s-ar intampla un defect la organul fiziologic al vazului, s-ar intoxica. Asta deoarece, lacrimile au, printre altele, si rostul fiziologic de a elimina niste toxine dintr-o zona importanta a organismului nostru.
Iulian Predescu
Teodor Danalache
-
Tristetea si mahnirea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tristetea
Publicat in : Editoriale -
Tristetea si akedia
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.